CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

TOP AUDIENȚĂ
PROZĂ

TOP AUDIENȚĂ
SĂPTĂMÂNALĂ
PROZĂ


Acasa > Impact > Analize >  


Autor: Elena Armenescu         Publicat în: Ediţia nr. 2348 din 05 iunie 2017        Toate Articolele Autorului

Jocul vieții ' ca o simfonie fantastică
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
”Unicul mod de a suporta existența , este să te pierzi în literatură, ca într-o orgie perpetuă” Mario Vargas Llosa 
  
Scriitoarea Mona Vâlceanu, autoarea romanelor EGOR și ȘTEFAN- SIMFONIA FANTASTICĂ, știe - ca profesoară de limba română- că afirmația lui Mario Vargas este adevărată. Ea adună comori de suflet ca apoi, în mod exploziv, într-o lună ( cazul romanului Egor) sau într-un an, să scrie tot ce a avut tezaurizat în suflet. 
  
Nu mai reprezintă nici o noutate că Mona Vâlceanu – organizatoarea simpozioanelor Mircea Eliade ( ajunse la cea de a XVII-a ediție, la Pitești ) încă din anii studenției s-a îndrăgostit pur și simplu de scrierile lui Mircea Eliade, tocmai pentru că rezonează cu aceste scrieri, are în miezul ființei sale acei receptori pentru a primi mesajul autorului care a scris la un moment dat: ”Orice se întâmplă în viață poate constitui un roman. Și în viață se întâmplă nu numai amoruri, căsătorii sau adultere, se întâmplă și ratări, entuziasme, filozofii, morți sufletești, aventuri, fantastice. Orice e viu se poate transforma în epic. Orice a fost trăit”. Referindu-se la opera lui Eliade. Academicianul Eugen Simion, prin anul 1985 în Sfidarea retoricii cădea de acord că: ”viața este o sumă de mituri, arhetipuri care nu se văd”. 
  
Prozatoarea a înțeles bine ceea ce a transmis M.Eliade subtil, prin modul și stilul său și anume că literatura modernă s-a golit de sensuri, a pierdut dimensiunea spirituală, și este necesar să identifice și să introducă prezența transcedentalului în experiența umană. De aceea personajele nu sunt alese la întâmplare. Eroina este o mare artistă, are succes, joacă pe scenele mari ale țării. Era imperios necesar de pildă, ca Ștefan să fie un om de cultură, cu o vastă cunoaștere. Doctorul Ștefan – personajul principal – corespunde acestor criterii, el este deținătorul unor adevărate comori – știința medicală care înafara faptului că este o artă așa cum o definea Hipocrat, dar este și o știință misterioasă și totodată inepuizabilă. Ștefan este un inițiat. El practică pe lângă medicina clasică și medicina antropozofică. 
  
Așadar, Ștefan știe nu doar să trateze trupul cu tincturi, el precizează: ”draga mea, nimic nu s-a schimbat de la începutul lumii, ai același ficat, aceeași fiere ca Adam și Eva”. Mesajele primite de la Ștefan sunt altfel, sunt diferite de cele ale oamenilor obișnuiți:”Mă înseninez cu bucuria ce mi-ai făcut-o scriindu-mi un mesaj. Te îmbrățișez cu toate gândurile. Ești o ființă doritoare de iubire”. Îmbrățișare cu gândurile... 
  
Cînd Ștefan o anunță că merge la vînătoare, eroina se întreabă:” De cine fuge Ștefan prin păduri? Sau așa își adună el energiile risipite în jocul nebun?. La întoarcere, Ștefan ca de obicei îi dă un mesaj, dar nu imediat: ”până am dat mâncare la câini, am privit stelele și te-am căutat pe tine în Ursa Mare, a trecut ceva timp”. 
  
Sunt surprinse aici sentimente umane purificate, trecute prin sita deasă a emancipării spirituale. Tendințele erotice sunt estompate de spirit, de trăirea la un nivel înalt a sentimentelor, a instinctelor modelate, rotunjite de cunoaștere. În contrast cu Ștefan – pe care-l simte ca o amenințare uneori, în sensul că nu-i poate rezista, personajul Puiu este prietenul, confidentul și apărătorul ei adică ” altfel decât chipul întunecat a lui Ștefan -atunci când am pătruns prin poarta din zid în Locul Sacru și mi-a spus că vrea să aibă un copil cu mine”. 
  
Ștefan Cunoaște și principiile medicinii extrem orientale, principiile taoiste. 
  
”Când te-a uimit ultima oară faptul că respiri și-ți bate inima? O întreabă simplu, Ștefan. Eroina ”se contaminează” de subtilitățile lui Ștefan. Spectacolul care urma să fie reprezentat la mânăstire (Locul Sacru) se numește ”Secretul florii de aur”. 
  
Este remarcabil faptul că deși nu există o intrigă, o stare conflictuală, aceste romane scrise într-o tonalitate armonioasă care dă forță scriiturii, te fac să te desparți greu de lectură. 
  
În acest roman foarte bine documentat din punct de vedere științific, așa cum rezultă din multiplele dialoguri, frazele curg, așa ca într-o comunicare firescă. Alteori, dinamica textului este domolită de descrierea peisajului, dar mai totdeauna aceasta este dublată de cugetare:” Mugurii copacilor au devenit frunze verzi, puternice – clorofila este sângele plantelor. Noi avem sânge roșu. Oare îngerii – ființe spirituale au sângele albastru? 
  
Ștefan deține nu numai secrete esoterice care o fascinează pe eroină, el știe astronomie, cunoaște în aceeași măsură tainele plantelor cu cele ale cerului. Ștefan nu s-a mulțumit doar cu studiul medicinii clasice el a studiat -așa cum am afirmat deja - medicina antropozofică, cea care-l pune pe OM nu numai în în centru ci în relație cu mediul și cosmosul - medicină ale cărei baze le-a pus binecunoscutul filozof și esoterist austriac Rudolf Steiner (!861-1925) care are o operă impresionantă, a susținut aproape 6000 de conferințe şi cursuri, despre „ştiinţa spirituală orientată antroposofic“ a înființat Societatea teozofică esoterică și a realizat construcţia primului Goetheanum -centru de cercetare medicală, acum și sediul Societății Antropozofice Universale. 
  
Depășind limita acestei teme, dar considerând de interes general -inclusiv pentru iubitorii literaturii - 
  
precizez că pentru cel care a scris în urmă cu o sută de ani: ”Privește în sufletul tău / Forța luminii/Simte în al tău trup/Puterea greutății/În fața luminii/Radiază Eul Spirit” adică pentru Rudolf Steiner - pentru ca el este autorul - care a avut o intuiție extraordinară privind forța, prezența luminii în noi, ar reprezenta o mare bucurie vestea descoperirii somatoidelor de către Dr Gaston Naessens. Ce sunt somatoidele? După Gaston, ele sunt considerate cele mai mici particule vii ale materiei sau sursa vieţii, particula vieții. Aceste microorganisme mai mici de o sută de ori decât globulele sanguine, au o proprietate unică de polimorfism, lucru care înseamna că somatoidele își pot schimba forma în orice altă formă fără diviziune celulară și instantaneu, adică pot lua diferite aspecte (polimorfism) in numar maxim de 16 (spor, bacterie, bacil, bastonas, etc). La oamenii sănatoși se pot observa aceste somatoide în primele sale 4 forme, iar la oamenii bolnavi se pot vedea toate cele 16 forme în care se poate transforma și se poate prezice apariția unor boli cu până la 2 ani înainte. 
  
Ele nu pot fi distruse nici pe cale chimică nici fizică, sunt considerate nemuritoare. Aceste somatoide par a fi responsabile de procesele de vindecare, propunandu-se deja metode de stimulare a numărului lor ca alternativă pentru vindecarea cancerului. Tot acestea sunt responsabile și de putrezirea cadavrelor, deoarece somatoidele se transformă în bacterii care produc procesul de putrezire. La terminarea stagiului, somatoidele se desprind de corpul fizic sub formă de lumină. După ce şi-a terminat lucrul bacteria redevine somatidă şi se reîntoarce în natură. Somatida este un condensator de energie. Ea condensează energia cosmică şi o transmite materiei. Acest lucru extraordinar a determinat oamenii de știinta să emita ipoteza că somatoidele ar putea fi sufletul, ele constituind puntea între planul fizic, suflet și spirit. 
  
Revenind la subiect, consider potrivit să adaug un citat din G. Călinescu: ” După Andre Gide, sensul artei fiind cunoașterea ( înțelege instruirea de esențe pe cale mitologică) un artist este cu atât mai adânc cu cât trăiește mai intens, cu cât pune mai multe probleme, care nu sunt însă propoziții inteligibile, ci trăiri, experiențe. Și cum eticul e aspectul fundamental al destinului uman, problema trebuie pusă ca experiență morală ” (Istoria literaturii române 1941) 
  
Ce înseamnă acest lucru? când văd și aud eu cu propriile simțuri, înseamnă că întorc privirea spre propriul suflet. Autoarea asta face! Romanele sale conțin exclusiv ceea ce a văzut, trăit, simțit eroina în persepectiva de a asigura autenticitatea faptelor narate. 
  
Poetă și eseistă, autoarea prin experiențele umane autentice relatate dă dovadă de o sensibilitate rară, asociată cu un spirit prudent, specific femeii secolului al XX-lea din România, care nu divorțează, tace și suferă, reflectează și alege calea de a rămâne alături de familie, dar cu trăirile și amintirile nestinse. Oriunde călătorește le poartă cu ea! 
  
Acest roman ȘTEFAN (ca de altfel și EGOR) nu putea fi scris de un autor bărbat, chiar dacă prin studii psihologice cunosc și bărbații sufletul femeii, de aceea virtutea acestui roman constă în capacitatea autoarei de a pătrunde în realitatea interioară. 
  
La autoarea Mona Vâlceanu, pasiunea pentru determinarea unui adevăr obiectiv face ca folosirea persoanei întâia singular, să convingă cititorul de caracterul absolut veridic a celor povestite, inducând o stare de încordare, de așteptare, în urmărirea desfășurării întâmplărilor. 
  
Departe de a fi epuizat tematica romanului cât și o analiză literară profundă, pe care o las pe seama criticilor închei cu următoarea concluzie: În romanul ”ȘTEFAN – Simfonia fantastică” autoarea subliniază ideea că dragostea – asemeni luminii - este o forță uriașă în Univers ”care poate dărâma în calea ei toate obstacolele, ca o viitură de ape, un torent ce antrenează în curgerea lui, zdrobind totul, orgoliu, principii, căsnicii, legi morale”. Cine se poate împotrivi? Se întreabă autoarea. Răspunsul îl aflăm tot din roman: Numai cel care nu iubește cu adevărat. 
  
5 iunie 2017 
  
Elena Armenescu 
  
Referinţă Bibliografică:
Jocul vieții ' ca o simfonie fantastică / Elena Armenescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2348, Anul VII, 05 iunie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Elena Armenescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Elena Armenescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către administrația publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

TOP AUDIENȚĂ
POEZIE

TOP AUDIENȚĂ
SĂPTĂMÂNALĂ
POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!