CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Impact > Istorie >  





LA VIPEREŞTI S-A STINS O LUMINĂ
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Unul dintre cei mai importanţi susţinători morali ai consolidării casei părinteşti în vederea utilizării acesteia drept – Casa de cultură sătească Ursoaia, este rudă cu o mare personalitate a ştiinţei şi culturii româneşti şi europene, fost membru al Asociaţiei Celebrilor Savanţi din Chicago (SUA), Ştefan Bârsănescu, fost profesor Universitar la Iaşi. Rudă cu scriitorul Ion Caraion (Stelian Diaconescu). Bun prieten cu scriitorul Nicolae Gâlmeanu, membru titular al USR şi cu alţi scriitori, a fost profesorul Dumitru Mihai. 
  
Cel care a plecat dintre noi pământenii. A plecat să se întâlnească, acolo sus, cu măicuţa şi tataie, cu rudele sale, cu profesorii săi şi cu alţi prieteni. Profesorul Dumitru Mihai, a fost unul dintre cei mai loiali şi devotaţi colaboratori ai revistei noastre ,,Uscând o lacrimă”. A fost unul care a pus umărul ca această publicaţie să poată să-şi continuie demersul său. 
  
Pentru cine nu-l cunoaşte, profesorul Dumitru Mihai, s-a născut la 16 august 1942, în satul Ursoaia, comuna Ruşavăţu (azi Vipereşti). Mama sa Masinca provenind din marea familie a Bârsăneştilor din Vipereşti. Tatăl său, Ştefan, un pomicultor de clasă, din Ursoaia, văr bun cu tatăl scriitorului din satul Pălici, binecunoscutul Ion Caraion. 
  
Dumitru Mihai, după absolvirea şcolii gimnaziale din Ruşavăţu, unde a avut ca profesor de matematică pe un mare şi inimos profesor Ionicenţiu Davidoiu, (o rudă a domniei sale, cel care l-a propulsat înspre această profesie), a continuat liceul, absolvit la Pătârlagele, în anul 1960. 
  
A urmat Facultatea de matematică la Universitatea Bucureşti, pe care a absolvit-o în anul 1968. 
  
A activat ca profesor de matematică până la pensie. Ca şi relaxare, a cochetat şi cu literatura, adunând-o în multe caiete. Adunate fie în beci, fie prin propria-i bibliotecă ori prin locurile unde îşi desfăşura complexa activitate. Pentru că profesorul a fost un mare iubitor de animale precum vaci, oi, porci dar şi păsări precum găini, curci…De aici, se poate înţelege şi-o altă mare iubire, iubirea de pădure, de văi, de dealuri, de câmpie, precum în apropiere Depresiunea Cislăului. 
  
În vremea tinereţii era un mare iubitor al handbalului şi, chiar la practicat. I se spunea Elefantul. Cînd primea mingea, sărea din 6 metrii până în poartă. Ar fi putut să joace chiar într-o echipă din primul eşalon, dacă n-ar fi iubit atât de mult pământul şi zona natală. Desigur, iubea şi fotbalul. Aparţinând cândva de regiunea Ploieşti, a fost un mare fan al Petrolului. 
  
Existând 2 şcoli gimnaziale în comună şi majoritatea din zonă, am trăit bucuria să asistăm la multe activităţi sportive şi culturale din vremea de dinainte de 1989. Printre creatorii acestor activităţi, se afla şi familia Mihai cu soţia sa Margareta, aceasta fiind un eminent învăţător. Îi urmăream cu mare bucurie, ei fiindu-mi nu numai naşi ci şi idoli. 
  
După 1989, activităţile acestea cultural-sportive, din păcate, în comuna Vipereşti, de altfel ca şi-n multe alte commune, s-au diminuat. Precum alţii, profesorul D. Mihai s-a apucat hotărât de îndeletnicirea cu creşterea şi îngrijirea animalelor, acordându-le acestora foarte mult din timpul său, colindând pădurea, văile şi dealurile…Spuneam că a cochetat şi cu literatura. După ce a debutat în revista noastră ,,Uscând o lacrimă”, a realizat şi cu un volum intitulat ,,Urmuziene”, prefaţat de Dumitru K Negoiţă şi comentat de binecunoscuţii scriitori Marin Ifrim, membru titular în USR şi Nicolae Gâlmeanu (USR). De asemeni, pe lângă publicarea în ,,Uscând o lacrimă”, a mai fost publicat în ziarul ,,Opinia” din Buzău, ,,Amurg Sentimental” din Bucureşti, publicaţie care-i aparţine binecunoscutului scriitor Ion Machidon, membru titular în USR. 
  
Încă din anii 1960, de când se afla în armată, spre sfârşitul clasei a III a, ajutat de mama, am început să corespondăm prin scrisori. Aşa a început apropierea noastră. După armată, s-a încadrat ca profesor şi-apoi a devenit student. La început dialogurile noastre funcţionau ca de la profesor prieten, la elev. După ce eram năpădit de întrebări, primeam sfaturi blajine, ca de la un frate mai mare şi pe drept mai învăţat. L-am simţit mereu aproape, mai ales de curajul pe care mi-l dădea, felicitându-mă de fiecare dată chiar şi de-o minimă realizare. Ţin minte că la Concursul din armată ,,Cine ştie câştigă” de ,,Ziua aviaţiei” din 17 iunie 1973, anunţându-l că am obţinut locul I, a fost prima oară când l-am simţit că s-a mândrit cu mine. Eram tare bucuros, dar, în acelaşi timp şi doritor de a-l mai bucura. Mai departe, bucuriile aduse naşului meu, au fost serviciul, dar, mândria cea mare pe care i-am adus-o naşului a fost atunci când după şcoala de arbitrii fotbal, am început să arbitrez în Campionatul Judeţean. Profesorul Mihai era director de şcoală şi, când ne întâlneam, deşi era la modă tovarăş, îmi zicea: 
  
- Salut, domn arbitru! 
  
Eram copleşit, să aud din partea unui Director de şcoală o asemenea adresare. Simţeam o încurajare, un îndemn la muncă. 
  
O situaţie ceva mai grea a fost în anul 1978, când am trimis la ,,Viaţa buzăului”, Scrisoarea deschisă în care am evocat: Deficienţe şi căi de rezolvare. Trimisă la primărie, cineva de atunci din conducerea primăriei l-a acuzat că m-a ajutat la scrisoare. Desigur, am fost conştient că nu puteam să-l implic în nebunia mea. Dacă aş fi făcut-o ar fi fost în joc profesia domniei sale pe care o îndrăgea. Mi-a trebuit o vreme să conving că nici măcar nu ştia de nebunia mea. Atunci, constrânşi de acest eveniment, ne-am rărit puţin întâlnirile, reluîndu-le după ce s-au mai risipit acele suspiciuni. 
  
Desigur, să pot aminti de toate întâlnirile noastre, ar fi necesare multe coli de hârtie şi pentru a o scurta o să trec peste anii şi bucuriile pe care i le-am adus după absolvirea postlicealului: Electronist şi automatizări industriale, după absolvirea Şcolii de maistru sticlar, după alte cursuri unde am reuşit să învăţ despre: Determinism şi libertate. 
  
Simplificat, profesorul prieten, m-a determinat să prind curaj în ale învăţăturii şi, încet încet ne-am dobândit multe în comun în ceea ce priveşte munca, sportul, cultura, educaţia. Pasionat şi de măruntele colecţii, am dorit mult să pot să-l şochez pe profesorul prieten cu această îndeletnicire adăugându-i şi creaţii literare. Preocuparea acestora din urmă, profesorul prieten, dobândind-o încă din anii de dinainte de 1980. Aşadar, trecând la anii de după 2000, la anii când a avut loc trecerea mea de la hobyul arbitrii-fotbal la…Paşi nevăzuţi, discuţiile s-au aprins luând o traiectorie neaşteptat de bucuroasă, plină de speranţe, care ulterior, multe dintre ele s-au canalizat înspre o traiectorie spirituală. Simţind prietenia şi mai adâncă, am pornit pe poteca mea, fără să concurez cu cineva. 
  
Profesorul D. Mihai cu matematica în suflet, animat, de acum şi de poteca mea şi de trainica şi sincera prietenie, dar, de acum, şi de îndemnul meu, uneori prea des utilizat, a căutat caietele, prin beci lăsate şi care, tehnoredactate de mine, au luat drumul editurii şi tipăririi volumului despre care v-am vorbit ,,Urmuziene”. 
  
Un bilanţ al matematicianului-poet Dumitru Mihai, însemnând şi mândria sa, prezentată la Sărbătoarea celei de a IV a Ediţie a Monumentului de la Ursoaia. Cum că a dat ţării, Americii, Germaniei…Belgiei, oameni mari, care i-au fost elevi. Desigur, meditaţiile sale la matematică au fost GRATUITE. 
  
De-o vreme, îndemnul meu, în lungile noastre dialoguri, fie telefonice, fie în viu grai, era să adune manuscrisele, dar…n-a mai apucat că a venit…stingerea! 
  
Stingerea acestei lumini a avut loc chiar în ajunul zilei onomastice a sa şi a semnatarului acestui articol. Dumitru Mihai şi-a petrecut ultima zi onomastică, alături de familie, de rude şi fini, de apropiaţi, de prieteni, de foştii elevi, de oameni de cultură, fără să scoată un cuvânt pentru că sufletul său şi-a luat zborul. La ceremonialul din 27 octombrie 2018, tot zi de onomastică, Sf. Dimitrie, o mare de oameni, cum de mult nu mai văzuse Vipereştiul, cei ce l-au cunoscut au venit din Bucureşti, Rm. Sărat, Buzău, Braşov, Cislău, Pătârlagele, din împrejurimi, să-l conducă înspre drumul său de…Dincolo! 
  
La şcoală, nu a sunat clopoţelul că era sâmbătă, zi liberă, dar, Doamna Directoare a Şcolii Gimnaziale, împreună cu alte cadre…l-au aşteptat la Poarta Şcolii. Aici, marea de oameni s-a oprit. Doamna Director al Şcolii Gimnaziale Vipereşti şi coordonatoare a Şcolii Gimnaziale din Ursoaia, o fostă elevă a profesorului de matematică Dumitru Mihai, a ţinut un discurs în lacrimi, privind personalitatea şi o parte din amintiri, precum şi respectul faţă de cel plecat. 
  
După doamna Director, semnatarul acestui articol, a avut următorul discurs: 
  
A mai plecat un dascăl 
  
Aşa cum dascălii pot fi numiţi lumina satelor. Vipereştiul şi Ursoaia, s-a mai despărţit de o lumină. O lumină complexă. 
  
O lumină după care va plânge pădurea. Vor plânge văile. Vor plânge dealurile din împrejurimi. Acestea, nu vor mai putea fi păşite din primăvară până la căderea zăpezilor. Trilurile de ciocârlii vor avea mai puţini ascultători. Radio- România- actualităţi, va avea în minus un mare fan. 
  
Copii vor fi deposedaţi de un bun prieten care le oferea dulciuri. 
  
Hărnicia, cultul muncii, cu greu îşi mai pot găsi un exponent prin apropiere. Istoriei zonei îi va lipsi un bun cunoscător, asemeni geografiei, nu mai vorbim matematicii, unde a fost un profesor eminent şi patriot. 
  
Un punct comun pe care l-am dobîndit împreună, din când în când, muncind pentru alţii, am supărat apropiaţii. 
  
Din păcate ne-a părăsit un mare om de cultură al zonei unde, şi aşa sunt puţini. 
  
Când spun un mare om de cultură, nu-s cuvinte gratuite, pentru că, doar marii oameni de cultură simt că moartea este pe aproape. Dovada! Şi-n revista ,,USCÂND O LACRIMĂ”, nr. 46-49. 
  
Optimism/ONORAT pământene, fi zilnic/PĂRINTELE ce încă te suportă tainic./TEREI testamentul omenirii. ÎNSCRIS involuntar oceanului peirii. ÎNCRUSTĂRI minusculelor clipe fericite. SERVICIULUI chemării sigure-n Univers. MORŢII oferindu-i respectuos vers. 
  
Ieri şi astăzi am trăit o tristă onomastică 
  
De acum, viaţa şi trăirile îmi vor fi cu mult mai sărace. 
  
Pedagogul, naşul, prietenul, ruda, profesorul, poetul 
  
a plecat la Domnul, fără să ne luăm rămas bun. 
  
ieri, de Sfântul Dumitru, în ziua numelui nostru 
  
ne-am întâlnit dar, nu ne -am mai vorbit, chiar, dacă 
  
niciodată nu am fost certaţi şi mereu ne dădeam curaj. 
  
Credeam, speram că revista noastră ,,Uscând o lacrimă” 
  
ne va şterge toate lacrimile, însă, au început iară să curgă. 
  
Dacă aşa a dorit Dumnezeu, ca de ziua noastră să lăcrimăm! 
  
ADIO! Profesore 
  
ADIO! Poete 
  
ADIO! Prietene 
  
Cu toţii, nu putem altceva decât să-ţi urăm un drum presărat cu visele din lumea de Dincolo, despre care spuneai, cu atâta patos, că-s frumoase. Vezi că ai cu dumneata propriul volum, păstrează-l ca pe: Icoana sufletului. 
  
ADIO! Năşicule 
  
În final, la biserică, unul din preoţi, parohul Adrian, fost elev, a ţinut un discurs, pe cât de inteligent, pe atât de mângâietor şi cu o nuanţă de slavă adusă, fostului său profesor. 
  
Tristul eveniment s-a închiat, conform tradiţiei românilor, la ,,Hanul lui Dobrică”, devenit neâncăpător. 
  
Aşadar, s-a stins o lumină. Şi, ceea ce voi încerca să fac pentru un profesor, un pedagog, o rudă, un prieten, un poet, naş, fie ca acest articol să înseamne atât un omagiu, un respect, pentru sincera prietenie de 60 de ani, fie o mulţumire pentru sfaturile primite, dar, şi pentru curajul şi bucuriile de-a le visa împreună. 
  
Printre care unele măreţe, că ne-am afla pe-o cărare spirituală unde am făcut destui paşi, să lăsăm ceva în urma noastră. Întristat că va lipsi la primăvară de la sfinţirea acelei case, numită – Casa de cultură sătească din Ursoaia, este şi-o rugă la bunul Dumnezeu, să mă ajute să pot să fac ceva. Ceva la care să resetez cumva să mai poată fosta lumină, măcar să pâlpâie. 
  
Dumitru K Negoiţă (LSR) 
  
Referinţă Bibliografică:
LA VIPEREŞTI S-A STINS O LUMINĂ / Dumitru K Negoiţă : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2862, Anul VIII, 01 noiembrie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Dumitru K Negoiţă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Dumitru K Negoiţă
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!