CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Impact > Istorie >  



De două ori Prim-ministru în vremea lui AL. I. Cuza şi, tot de-atâtea ori în vremea lui Carol I
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cine-i...Un fost scriitor, un fost academician, născut la Bucureşti în 16 august 1816. Era strănepot şi nepot de domn. Înrudit cu familiile: Cândeştii, Văcăreştii, Filipeştii, Dudeştii şi Câmpinenii. Da.Este vorba de ION GHICA.Elenca Dudescu, sora bunicii, era văduva poetului Alecu Văcărescu, mama lui Iancu Văcărescu. Mama lui, Maria, născută Câmpineanu era sora unuia din Fondatorii “Societăţii Filantropice” Ion Câmpineanu. Tache Ghica, fiind tatăl său, cumpără pământ la Ruşavău, azi, în judeţul Buzău. În vremea de atunci învăţatul în limba română nu se făcea sistematic. Astfel, literatura română la început i-a trezit interesul prin cărţile populare, precum “vieţile sfinţilor”, naraţiunea în versuri a ardeleanului Ion Barac. A învăţat să scrie româneşte de la secretarul tatălui său Petrache Nănescu, autor de cântece lumeşti cântată de lăutari, dar şi gramatică de la profesorul Eliade Rădulescu. La 14 ani, În 1830 se scrie la studii înalte deschise de J. Vaillant, având colegi precum: C.A.Rosetti, Grigore Grădişteanu şi Grigore Alexandrescu. Prin anii 1832, la Şcoala Sf. Sava, Ion Ghica, despre acesta-i vorba, devine prieten cu Nicolae Bălcescu. În anul 1935 ca student la Paris, alături de Nicolae Cantacuzino Paşcanu, Iancu Filipescu Vulpache, ia contact şi cu Vasile Alecsandri devenind bun prieten. Deşi la Paris frecventează facultatea de mine, tot aici îşi face debutul în publicistică. O precizare inmportantă în scrierile din tinereţe de la Paris ale lui Ion Ghica, fiind aceea a necesităţii unirii celor două Principate într-un singur stat. În anul 1841 termină studiile la Paris devenind inginer de mine. Revine în ţară unde i se propune o prefectură dar respinge, motivând că este prea tânăr. Trece Milcovul şi ajunge profesor în Moldova la “Academia Mihăileană” din Iaşi, printre colegi şi M. Kogălniceanu. La Iaşi, Ion Ghica devine solidar cu intelectualii gen Vasile Alecsandri… În vacanţe, revine în Muntenia , unde, domnitorul Al. Ghica a fost destituit şi a ajuns Gheorghe Bibescu.Prin vara anului 1842, însoţit de Grigore Alexandrescu şi Iancu Oteteleşanu fac o vizită prin mănăstirile şi schiturile din Oltenia până la Turnu Roşu. În următoarea vară aflat în vizită la Câmpina se duce şi la Breaza să-l viziteze pe G. Alexandrescu, aici, poftit la masă de doamna Bibescu, i se propune a primi funcţia de poet de casă al domnitorului dar, refuză cu demnitate funcţia. Tot în vara anului 1843 participă la înfiinţarea Societăţii revoluţionare “Frăţia”. Bălcescu, Ghica şi Tell devenind fraţi de cruce. Celor trei alăturându-li-se: Bolliac, Bolintineanu, Golescu, maiorul Ion Voinescu II, Deivos… În vreme ce la Bucureşti se întemeia “ Societatea literară” condusă de Iancu Văcărescu, unde se citeşte “Puterea armată şi arta militară la români”. De aici, I.Ghica ia manuscrisul porneşte la Iaşi şi-i dă lucrarea lui Kogălniceanu pentru a o publica în paginile “Propăşirii”, unde ajunge colaborator şi unde a tipărit articole: Despre măsuri şi greutăţi, despre Învăţătură publică şi despre studiu de popularizare a ştiinţei „Ochire asupra ştiinţelor”. Începând din anul 1835, în Iaşi cursul elementar şi gimnazial erau efectuate la Trei Ierarhi şi cel superior la „Academia Mihăileană” condusă de Mihail Sturza. În această vreme se impunea ca în Moldova să se extindă organizarea şcolilor şi la sate, astfel Ion Ghica a stabilit ca în şcolile rurale să se extindă şi cunoştinţele de agrotehnică şi creşterea vitelor. Dar, din păcate nu şi-a putut duce proiectul mai departe că prin martie 1844 tatăl său Tache Ghica se îmbolnăveşte grav şi Ion Ghica se întoarce de la Iaşi la Bucureşti. În anul 1846 ajunge la Paris unde participă la înfiinţarea Societăţii Studenţilor români. Printre membrii Societăţii se aflau: Bălcescu, Kogălniceanu, C.A.Rosetti, Grigore Romaio, Iancu şi Dimitrie Brătianu… S-a propus să se creize o publicaţie…Ion Ghica a fost ales preşedintele societăţii. La 1847 I.Ghica se căsătoreşte în ţară cu Alexandra (Saşa), fiica generalului Mavros, un pasionat arheolog care a venit în Muntenia cu Kisselev . A venit pe post de inspector al „carantinelor”, stabilindu-se în Bucureşti. Tot în acest an 1847, pe la sfârşitul verii, publică „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” alături de multe scrisori legate de problemele învăţământului. În 1848 la 32 de ani se afirmă în publicistică, politică, învăţământ şi-n economie. Pentru ideile sale progresiste a ajuns în conflict cu autărităţile dar nu a ajuns precum Bălcescu, Bolliac sau G. Alexandrescu la închisoare pentru că a plecat imediat la Iaşi. Ca membru al societăţii „Frăţia” ia parte la Mişcarea de la 1848 şi împreună cu C.A.Rosetti, fraţii Nicolae ŞI Alecu Golescu, Costache Bălcescu, Bolliac şi Ion Brătianu trebuiau să meargă la Palat împreună cu tinerimea bucureşteană, mărginaşii, tabacii să ceară lui vodă Bibescu sancţionarea constituţiei. Dar, vine la Bucureşti emisarul ministrului Lamartine din guvernului revoluţionarilor de la Paris. Lamartine îl cunoştea pe I.Ghica din 1946 de la Societatea Studenţilor de la Paris. Emisarul vine cu misiunea de-a alege un agent care să fie trimis la Coonstantinopol să poată obţine aprobarea Porţii pentru Mişcarea revoluţionară. Este ales şi trimis Ion Ghica şi-n 3 zile de „navigaţie pe mare” ajunge la Coonstantinopol. Privind activitatea de aici, publică „Amintiri din pribegia după 1848”. Dacă misiunea sa de la Coonstantinopol a luat sfârşit odată cu „lichidarea revoluţiei”, nu s-a întors ci a fost instalat Bei de Samos. Împrejurările în care a fost ales au fost relatate în „ Cele două scrisori despre căpitanul Lauret”. (Era în vremea războiului Crimeii). În anii de la Samos a generat îmbunătăţiri economice şi culturale insulei. A înfiinţat un gimnaziu denumindu-l „Pitagora”, o şcoală agricolă şi o alta de marină, specifice locului. Pe tot parcursul cât a guvernat insula, a fost interesat permanent şi de „soarta Ţărilor Româneşti”. Aşa cum s-a mai remarcat, în copilărie I.Ghica a fost elevul lui Eliade dar în exilul de la 1848 s-au „ponegrit unul pe celălalt”. 
  
Când Cuza a fost înscăunat Domn al Principatelor, la recomandarea lui Alecsandri, Ion Ghica devine Prim-ministru al Moldovei, guvernarea a ţinut de la începutul lui martie până în 29 aprilie 1859. Tot în 1859 la 11 octombrie este numit iar prim-ministru şi ministru de Interne (Dinăuntru) până în mai 1860. În anul 1961 când Turcia a recunoscut Unirea şi s-a putut forma guvernul unic al Principatelor Unite, Cuza îi respinge serviciile lui Ion Ghica, iar acesta, făţiş, trece-n opoziţie. Între 11 februarie şi mai 1866, până la sosire lui Carol I, Ghica a fost iarăşi prim-ministru, formând un guvern Conservator. În vara anului 1870 după „Mişcarea republicană” din Ploieşti condusă de Candiano Popescu şi începerea războiului Franco-Prusian, Ion Ghica este rechemat de Carol I ca prim-ministru, fiind considerat un om cu mână forte. Durează până-n martie 1871 când îşi dă demisia din cauza unei răscoale a populaţiei bucureştene asupra Sărbătoriiri împăratului Wilhelm în sala Slătineanu. Franţa şi Prusia fiind în război iar populaţia bucureşteană fiind ostilă domnitorului prusac. Despre întreaga politică a sa se poate spune că „a avut o anumită independenţă personală”. Între 55 şi 81 de ani „s-a putut reface în conştiinţa publică o imagine de om venerabil”. În şedinţa din 13 august 1874 a fost ales membru la secţiunea ştiinţifică a Academiei Române. Haşdeu, adversarul său politic, a vorbit elogios de activitatea culturală şi ştiinţifică a lui Ion Ghica. A publicat broşuri economice, lucrări cu caracter ştiinţific „Omul fizic şi intelectual 1860”, alte lucrări adunate în volume. Ca acdemician, a scris în 1884 cartea „Pământul şi omul”, memoriul „Seminţiile, soiurile sau rasele”. Dar şi discursul despre „Calendar”. Cele dintâi broşuri „Convorbiri economice” au fost scrise după ultima guvernare din vremea lui Cuza. Ghica a crezut în virtuţile societăţii burgheze, ca „prizonier al acestei iluzii, protestează vehement împotriva alegerilor cu bâta”. Spunând: „Nu este monstruos să faceţi pe popor răspunzător de faptele voastre, când întrebuinţaţi frauda, corupţia şi violenţa, ca să aveţi reprezentanţi pe care nici nu-i cunoaşte-ţi…”. Prin astfel de mijloace „miniştrii nu pot fi decât…oameni fără principii şi fără conştiinţă…oameni pierduţi în opinie şi fără moralitate”. Ghica a respins împărţirea omenirii în popoare superioare şi inferioare. La Academie fiind foarte activ, deseori a fost ales „Preşedinte al înaltului for cultural”. În 1876 a scris o „broşură politică”. În anul 1877 a primit postul de Director general al teatrelor, inclusiv conducerea Teatrului Naţional din Bucureşti. În anul 1881 Ion Ghica părăseşte direcţia generală a teatrelor pentru a pleca la Londra, unde a fost numit ministru plenipotenţiaL. 
  
Dacă vom citi cu atenţie opera lui Ion Ghica vom putea constata că tot timpul are lucruri interesante de spus şi niciodată nu înlătură din amintiri, pentru vre-un motiv ori altul că ar fi mai potrivite altundeva. Dacă mulţi dintre cititorii ori criticii operei lui Ion Ghica spun că „Scrisorile către V.Alecsandri” ar fi cele mai însemnate. Privind caracterizarea moravurilor, Ghica a zugrăvit în „Convorbiri economice”, o societate „venală” cu un „tineret ticăloşit”, numit „Tintilomii”. De remarcat că în „Scrisori către V.Alecsandri”, personajele sunt reale, în „Convorbiri economice” personajele sunt imaginare iar în „Schiţe politice”, personajele, de foarte multe ori „ne arată mai întotdeauna grupului cărora le aparţine”. Iată ce ne spune despre vremea domnitorului Caragea: „Jaful,camăta, acumularea de averi – legea ce-i pune în mişcare pe toţi. De la ciocli, şi mici logofeţi până la marii bani şi domnitori. Băltăreţu e om de jos, dar averea pe care a adunat-o îl face important. Se deplasează în butcă cu bronzuri şi poleeli, dinainte şi de-a stânga caprei vizitiului, cu două sirene aurite, cu coadele încolăcite”. 
  
Se spune că „Scrisorile lui Ghica”, în afara „Scrisorile către V.Alecsandri”, despre care Alecsandri spunea:”Oaspete iubit, el va veni să ia loc în familiile române spre a le povesti cu graiul său limpede, vesel, plăcut, câteva scene de la începutul secolului nostru, sau din zilele noastre, şi a desfăşura o galerie originală de figuri ce poartă sigiliul caracteristic al epocii lor”, majoritatea lor sunt scrisori „septuagenare”. Iată ce spune I. Ghica: - Omul la tinereţe trăieşte cu speranţe şi la bătrâneţe cu suveniruri**. Din volumul „Scrisori către V. Alecsandri” desprindem: „Clucerul Alecu Gheorghescu” (Bucureşti, mai 1879); „Polcovnicul Ioniţă Ceganu” (Ghergani, iulie 1879); „Din vremea lui Caragea” (Bucureşti, noiembrie 1879); „Şcoala acum 50 de ani” (Bucureşti, februarie 1880); „Din timpul zaverii” (Ghergani, septembrie 1880); „Liberalii de altădată” (Ghergani, noiembrie 1880); „Generalul Coletti la 1835” (Ghergani, ghenarie 1881); „O călătorie de la Bucureşti la Iaşi înainte de 1848” (Ghergani, 20 iunie 1881); „Dascăli greci şi dascăli români” (22 octombrie 1822); „Tunsu şi Jianu” (26 decembrie 1882); „Teodoros” (Londra, 27 iulie 1883); „Teodor Diamant” (Brighton, octombrie 1883); „Căpitanul Laurent”(Londra, februarie 1884 şi 2 mai 1884); „Băltăreţu” (Londra, 15 august 1884); „Amintiri despre Grigore Alexandrescu” (Londra, 16 ghenarie 1886); „Nicu Bălcescu” (Londra, 25 octombrie 1886); „La bal la Curte în 1827” (Brighton, 9 mai 1889)*** şi altele. În „Schiţe politice”, I. Ghica ne precizează: - Când spunem că naţiune o reprezintă oamenii, e necesar să înţelegem că nu-i vorba de întreaga suflare, ci de cei care lasă „urme neşterse” de trecerea lor prin astă lume. Cei care lasă urme care pot „glorifica istoria civilizaţiei”****. 
  
Ca ministru al României la Londra a stat până în anul 1891, adică zece ani. Iată ce spune secretarul său din primul an G. Bengescu: „Ministrul Ion Ghica era de-o bunătate rară, avea o inimă plină de nobile simţiri şi aspiraţii generoase”. Revenit în ţară la vârsta de 75 de ani „îşi reia activitatea culturală”. Chiar în anul revenirii, în 1891, I.Ghica apare ca redactor în „Revista nouă” a lui B.P.Haşdeu. Din 1892 obosit şi bolnav se retrage la moşia Ghergani. Trăia retras şi se mulţumea să asculte operele publicate de Academie ale lui Hurmuzachi. Era îngrijit de soţie şi întreaga familie. Lordul Henri Steveley care a publicat în engleză „Antologii de poezii româneşti” i-a trimis tipărituri prin anul 1896 şi s-a interesat de sănătatea sa. De la Academie, colegii îi trimiteau la sfârşitul fiecărei sesiuni „Depeşă de felicitare”. Aşa precum A.D.Xenopol, mulţi erau de acord că: „I. Ghica era una din figurile cele mai atrăgătoare pe care generaţia ce aproape s-a stins a mai lăsat în mijlocul nostru”. Se mai spune că Ion Ghica a fost una dintre cele mai interesante personalităţi ale veacului al XIX lea. „Literatura memorialistică românească îl înscrie ca pe cel mai de seamă reprezentant al ei”. A fost un mare patriot, deşi se afla în misiune în Anglia de 8 ani, „Răscoalele ţărăneşti din 1888 i-au atras atenţia şi l-au îndemnat să schiţeze un proiect de lege privind împropietărirea”. Pentru interesul faţă de Academia Română, a adunat documente şi cărţi din Anglia (lăzi întregi) şi le-a trimis în ţară. A intervenit pe lângă autorităţile române să se construiască în ţară un locaş pentru „Cărţile, manuscrisele, medaliile şi portretele nemuritorilor”( Scrisoare către Bianu, 11 iunie 1884. Ibid. pag. 422) A făcut demersuri peste demersuri şi nu s-a liniştit până nu a văzut pusă piatra de temelie 
  
La 22 aprilie 1897 Ion Ghica se stinge din viaţă la Ghergani, înainte cu patru luni de a împlini vârsta de 81 de ani. 
  
Cine ştie sau cine-şi aduce aminte revista noastră, în primele numere ale ei, a vorbit şi despre fratele său Pantazi Ghica, fost scriitor şi prefect de Buzău care, pe timpul copilăriei a trăit o perioadă la Ruşavăţu, pe moşia părinţilor, aşa cum se spunea şi-n volumul „Vipereşti comuna despicată”, cum Tache Ghica din Ghergani a cumpărat moşie la Ruşavăţu de BUZĂU. 
  
……………………………………………………………………………………………………………. 
  
• Date culese din pag . 1 – 94 „Opere” Ion Ghica. Glosar, bibliografie şi introducere de Ion Roman / Ed. de Stat pentru literatură şi artă 1956. 
  
• **”Scrisori către V. Alecsandri”, pag. 114. 
  
• ***”Scrisori către V.Alecsandri „de la pag. 117 la 359 
  
• **** „Schiţe politice” de la pag. 360 
  
Referinţă Bibliografică:
De două ori Prim-ministru în vremea lui AL. I. Cuza şi, tot de-atâtea ori în vremea lui Carol I / Dumitru K Negoiţă : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2163, Anul VI, 02 decembrie 2016.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Dumitru K Negoiţă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Dumitru K Negoiţă
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

VALIDARE ACCES CONFORM GDPR

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!