CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

TOP AUDIENȚĂ
PROZĂ

TOP AUDIENȚĂ
SĂPTĂMÂNALĂ
PROZĂ


Acasa > Impact > Istorisire >  


Autor: Dorel Dănoiu         Publicat în: Ediţia nr. 2595 din 07 februarie 2018        Toate Articolele Autorului

Paranormai ... sau ...
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Paranormal ?! ... sau ... 
  
De atâtea ori în viață omul depășește și bune și rele, dar multe lucruri sunt greu de înțeles. 
  
De ce și cum, pentru ce apar în unele momente ? Încerci să cauți explicații, să te dumirești, 
  
ca mintea să accepte ceeace până la urmă rămâne totuși o enigmă. Gândești că nu ți se poate întâmpla și de ce tocmai unuia, sau altuia, cum se poate trece peste clipa respectivă fără să 
  
rămână traume, sau fără un gând la cele ce se vor fi întâmplat ... 
  
Ținea mult la mama lui, care avea o vârstă destul de înaintată și se îmbolnăvise, ducând boala de azi pe mâine, până ce a căzut la pat. Medic, tratamente, toate celelalte care trebuiau să o repună pe picioare nu au mai avut efect. Diabetul și tensiunea arterială parcă își dăduseră mâna lucrând la o imobilizare nedorită. La început erau destule glume (triste ce e drept ) prin care se încerca ridicarea moralului, apoi au chemat preotul să o împărtășască și cu vremea s-a ajuns la starea de comă. Buze umezite, igiena, așternutul schimbat destul de greu în condițiile de acasă... Făceau cu rândul la patul de suferință. Trecuseră aproape nouăsprezece zile de când zăcea. Câte o lacrimă era ștearsă pe ascuns, sau un oftat venea pe negândite. O anume frică se făcea simțită în sufletele lor, o panică nelămurită. Fiecare avea părerea lui și într-un fel erau împăcați cu gândul sfârșitului, ce avea să vină într-o dimineață de octombrie. 
  
„Dacă se întâmplă, noi nu stăm aici, plecăm afară !”, spuneau fiica și o vecină. „Și cine rămâne ?!” „Lasă că voi rămâne eu !” bravase fratele mai mare, „că Dumnezeu mă va întări pentru a face față !” ... Atenția era de acum mărită când bătrâna începu să respire adânc, rar de credeai că voia să înghită cât mai mult aer. Deodată deschise ochii fixând colțul unde se îmbina tavanul cu pereții, mai sus de burlanul sobei care pătrundea în horn. „Of ! ... înseamnă că e timpul ...” Femeile au ieșit cu sfială și grabă pe culoar, apoi afară. Fiul privi la candela care era aprinsă de când se instalase coma, era ca o strajă mută, amintind de Lumina Mântuitorului. Își aducea aminte că mama sa nu se mai dusese pe la biserică, de când o certase preotul că vorbise în timpul slujbei. Se închisese în ea, nu știuse să ierte și de multe ori, mai zicea cuvinte urâte, sau drăcuia, dar își făcea semnul crucii totuși, având teamă față de Cel de Sus. Candela pâlpâia cu o ușoară sfârâială, iar timpul trecea fără zăbavă. Se ruga în gând „Doamne ajută-mă să mă pot descurca !” A început să rostească în șoaptă „Tatăl Nostru” rar, uitându-se la mamă-sa ce stătea nemișcată cuprins de înfiorare. Nu mai asistase niciodată la un astfel de moment. Trebuia să fie tare, chiar dacă ochii i se scăldau în lacrimi. Emoția își spunea cuvântul și îi era greu să se stăpânească. În toată perioada de comă, bolnava nu vorbise deloc. Acum trăsese aer adânc, din nou. Mai scoase un suspin și deschise iar ochii privindu-și băiatul tristă, apoi o lacrimă se rostogoli domol pe obrazul ei, ușurată, parcă fiind mulțumită de prezența lui lângă ea. Știa că pleacă... Se uită iar fix la colțul de sus al tavanului și scoase un țipăt de spaimă... „Ajutor ... ce urât este... aoleu...ce vrei, nu vin, pleacă și lasă-mă în pace !”. Șoc... 
  
Vorbele erau acum destul de clare. Mâinile i se mișcau schițând un gest de fereală, spre apărare. De cine, nu se știe ! Doamne, ce putea să vadă acolo, se întreba bărbatul, în timp ce rugăciunea curgea mai departe, până a încheiat în șoaptă cu „Amin !”. Privind și el i se părea că acel loc nu mai avea limpezimea de dinainte. Ceva ca o pată, nelămurită, nu prea densă, de mărimea unui capac de oală, dădea impresia că ochii nu puteau să pătrundă bine dincolo de ea și să vadă peretele clar. Era real sau emoția, teama, îi jucau o festă ?! S-a uitat la mamă-sa care avea ochii măriți de groază. Ce era, ce putea să apară acolo și ce vedea ?! Începu iar „Tatăl Nostru”, privind atent. „Doamne, am și eu năluciri” se gândi înfiorat urmărind ce se întâmplă, cu frică și totodată cu curiozitate. Citise câte ceva despre fenomenele paranormale și într-un fel nu credea că i se va întâmpla chiar lui. Acea pată persista când muribunda începu să îngâne acum cu vocea tulburată niște vorbe, la început de neînțeles, care apoi au căpătat puțină claritate. „Bică ... Bicăăă...vino și mă scapă, ia-mă la tine... ajută-mă ... nu-l lăsa să mă ia !”. Își dăduse seama că îl striga pe taică-său, Gică, dar el se mutase în lumea drepților, de mai mult timp. Îl vedea acum pe el ?! I se zburlise părul pe cap și îi treceau prin minte tot felul de idei. Să fie adevărate acele povești populare care spuneau că cel care drăcuia sau blestema, avea parte de o asemenea „trecere” dincolo ?! Cât adevăr era și cât legendă ?! Păcatul se plătește acolo, undeva ? Privirea se îndrepta când la tavan, când la trupul din pat. Nu avea cum să ajute și nici altceva ce să facă, asistând temător la evoluția situației. Se uita cu neputință la bătrâna care acum, între două respirații dădea impresia că înghițea ceva cu o sete foarte mare și un ușor zgomot al glotei, apoi, agitația ei începu să se domolească. O, Doamne, oare cine îi dădea ceva și ce putea să bea ?! Nu cumva„Paharul Morții” de care se tot vorbea în popor ? Să fie Doamna Nevăzută, ce își lua așa sufletul hărăzit ?! Înghițiturile deveniseră tot mai rare până încetară ca și cum acea arșiță fusese potolită. Un oftat adânc și printre lacrimi privea cum se așternuse o liniște nefirească pe chipul chinuit de boală, iar crisparea morții se atenuase. Se lăsase tăcerea . Gata, s-a terminat ! ... Mai privi încă odată spre acel colț, peretele fiind acum destul de clar, se luminase... Doamne, ce fusese acolo? Rugăciunea îl ajutase să își păstreze judecata destul de clară... Asta să fie trecerea în neființă, înghițind acel „pahar” care aduce odihna și încheie existența lumească, iar un alt trai urmează la „loc de verdeață” ?! Simplu, trist și teribil de adevărat. Cine are puterea să scape, va exista reîntâlnire într-o viață viitoare ?! 
  
Lacrimi mari i se scurgeau în voie pe obraz, amestecându-se cu regrete... „Puteți să veniți !!! ...” 
  
Oare cine va putea lămuri această taină, a trecerii sufletului „dincolo”, atât misterioasă și cine o poate evita?! „Lumina Mântuitorului” cu aceleași pâlpâiri, veghea tremurătoare mai departe ... 
  
De Dorel Dănoiu 
  
Referinţă Bibliografică:
Paranormai ... sau ... / Dorel Dănoiu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2595, Anul VIII, 07 februarie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Dorel Dănoiu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Dorel Dănoiu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

VALIDARE ACCES CONFORM GDPR

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

TOP AUDIENȚĂ
POEZIE

TOP AUDIENȚĂ
SĂPTĂMÂNALĂ
POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!