CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Carti >  





Die Pflegerin - Îngrijitoarea
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„..........De fiecare dată când mă întorceam acasă, eram din nou copil.Un copil obosit, care a învățat ce trebuie să facă pentru a se descurca în viață, un copil muncitor care a înțeles că trebuie să te descurci singur pentru a nu intra în datorii și obligații. Plângând în brațele ei, realizam că fără mama, eram un om fragil. În brațele ei mi se părea totul posibil și sunt omul de astăzi pentru că ieri, mama mi-a spus că pot! De multe ori considerăm că o îmbrățișare sau o mângâiere sunt dulcegării, dar uităm câte au făcut pentru noi, uităm că timpul zboară și când vom avea nevoie de o îmbrățișare va trebui să ne mulțumim doar cu amintiri, cu sentimente și locuri. În spatele unui om împlinit, există o mamă care se bucură și se roagă să-i fie bine! În spatele unui om cu suflet bun, există o mamă care a avut răbdare, l-a învățat ce înseamnă omenie și respect. I-am luat mâinile într-ale mele şi-i spuneam că şi mie mi-a fost greu fără ea, dar altă soluţie pentru a scurta timpul până la realizarea dorinţelor mele nu aveam. Mă întorceam la omul care întotdeauna a crezut în mine, cea care întotdeauna mă aștepta cu brațele deschise, atunci când lumea asta răutăcioasă îmi frângea aripile, m-am ascuns la pieptul ei și mi-am plâns durerile de om firav, care încă se mai zbătea pentru ceva mai bun. Drumul din Bucureşti cu trenul până la Iaşi a fost foarte lung şi obositor. Nu vă spun cum am simţit impactul schimbării civilizaţiei şi educaţiei oamenilor asemănător schimbării unei file dintr-o carte. Ajunsă în sfârşit acasă, intru pe uşă și parcă intru într-o altă lume, înconjurată de iubirea şi de parfumul ei, pentru că în jurul meu totul vorbea şi încă mai vorbește despre ea, despre mama mea. Îi spun mamei că înainte să mănânc ceva vreau să-mi fac un duş, iar ea mi-a răspuns cât se poate de natural că de aproximativ două luni nu au apă caldă şi are să-mi încălzească apă într-o oală să mă spăl în lighean. Asta era situaţia şi m-am adaptat automat fără să obiectez. Mama mă aștepta cu masa plină, cu mâncărurile care-mi plac, iar eu le-am degustat cu plăcere pentru că chipul mamei mele strălucea de fericire, iar inima mea se simţea acasă. Îmi povestea despre rude, despre prieteni, parcă nu-i ajungea timpul pentru a-mi spune ultimele noutăți.  
  
Dacă m-ar întreba cineva dacă s-a meritat plecarea, având în vedere atât latura materială cât şi experienţa, aş răspunde clar – DA!!! Din punct de vedere material, am venit cu bani frumuşei acasă(mi-am cumpărat un apartament şi încă multe altele), iar din punct de vedere experimental, clar, da! Cred că experienţa asta m-a mai maturizat puţin. Pentru că am văzut cât de greu se fac banii şi că aşa o să rămân dacă nu învăţ şi încerc să-mi fac o carieră în domeniul meu. Mama întotdeauna mi-a spus: „Nu există nu pot, există doar nu vreau!” La început nu credeam, pentru că aveam momente în care, după ce luptam pentru ceva și nu reușeam să-l obțin, parcă simțeam că nu este al meu. Întorcându-mă acasă, am putut să fac mai bine diferenţa dintre „aici” şi „acolo”.  
  
Când eram în Israel, am văzut cum cobora şoferul autobuzului ca să ajute câte un bătrân să urce sau să coboare - în România însă, în faţa aeroportului în autobuzul de transfer către gară, a urcat mama prima iar eu urcam bagajele şi mama le trăgea lângă un scaun. Abia am reuşit să urc ultimul bagaj că şoferul grăbit, a pornit maşina înainte ca eu să urc. Nu puteam să nu remarc diferenţa. Nu vreau să fiu ipocrită, cel mai neplăcut sentiment este să te simți străin în țara ta. M-am simțit străină şi când am ajuns la primul ghișeu și am fost etichetată (în perioada cât am fost plecată se schimbaseră și banii şi mă acomodam greu cu ei) – ca un câine care simte după miros pe altul care nu este din haita lui, aşa am fost şi eu. Rareori am văzut zâmbete, majoritatea privirilor de care m-am lovit erau goale, triste și plictisite. Este frustrant să comunici cu oameni nepăsători sau pur și simplu plictisiți. Te simți ca și cum ai bate la o ușă pentru a ajuta și nu-ți răspunde nimeni, deși toți te privesc din spatele unui geam și se miră de unde atâta bucurie de chipul tău.  
  
Poate că atunci când reuşim să ajungem acasă suntem atât de fericiţi, încât zâmbetele noastre, cu gura până la urechi, sunt atât de înşelătoare. Poate faptul de a avea câteva sute de euro în buzunar, îi face să creadă că noi suntem bine! Am auzit de nenumărate ori discutii de genul : „Îl cunoşti pe al lui cutare? Aaaa, păi a ajuns bine! E la muncă în Italia, Spania, Germania etc.!” Dacă reuşim cu sudoarea frunţii să adunăm câţiva bănuţi pentru a ne întoarce acasă, şi dacă atunci când suntem lângă ai noştri nu ne mai uităm la bani şi cheltuim, ce-i drept, pentru că vrem să ne simţim cu toţii bine…asta nu înseamnă nicidecum că „am ajuns bine„! Deşi le povestim prin ce trecem, ce îndurăm, cât ne este de greu, deşi le spunem că ne simţim ai nimănui, noi, pentru ei, „o ducem bine”! Are sens să ne obosim sufletul cu ură și invidie?! Ce pot să vă spun, este că cele trei săptămâni au trecut îngrozitor de repede. Astfel, am cumpărat cu bani în mână un apartament confort I cu trei camere şi cât se poate de nou, am adus pentru trei săptămâni belşug şi bucurie în casa mamei şi am înnoit anumite articole de mobilier din casa mamei care erau oarecum depăşite faţă de cele cu care mă obişnuisem eu să văd în Israel. Toate acestea, mi-au dat satisfacţie şi mi-au confirmat că se merită să pleci la muncă în străinătate. Că trebuie să fiu mai puţin sentimentală şi să ştiu să preţuiesc timpul cu folos.Putem obține tot ce ne-am propus, trebuie doar să cântărim bine deciziile, să ne dorim cu adevărat acel lucru și să avem încredere proprie. Să luptăm cu fruntea sus, să nu ne lăsăm înjosiți, să nu renunțăm și dacă lucrurile n-au mers așa cum ne-am propus, să recunoaștem că probabil acel ceva era prea mult sau probabil nu era momentul potrivit. Fiecare lucru, fiecare sentiment, fiecare secundă trebuie trăită din plin. Cu toate acestea, deşi eram conştientă, atât eu cât şi mama de realizările fantastice, cu fiecare zi care trecea, ne apropiam tot mai mult de data întoarcerii la lucru în Israel. Ne uitam una la alta cu o foarte mare teamă de ce avea să se repete. O nouă dramă la despărţire. Aşa s-a şi întâmplat. Ne era la amândouă foarte greu. Mama a vrut să mă conducă până la aeroport pentru a mai petrece câteva ore cu mine, pentru a prelungi timpul lângă mine, eu, mă şi bucuram dar mă şi îngrijora la faptul că deşi va mai avea după mine o lungă călătorie, va mai fi şi foarte tristă. Aşa a fost. Plângea şi ea, plângeam şi eu şi îi spuneam: „ Spune-mi tu că vrei să rămân şi eu aşa am să fac.” Dar nu aş fi făcut. Îmi era teamă să-mi spună asta.  
  
O convingeam că merită. I-am demonstrat deja prin fapte. Ajunsă în avion, spre Israel, mă gândeam la mama cât o fi plâns în urma mea. Fiecare sufeream de lipsa celuilalt. În urma acestei situaţii mi-am propus să nu mă mai întorc acasă decât când sunt hotărâtă să rămân definitiv. Aşa s-a întâmplat. Aşa sfătuiesc de fapt pe fiecare doamnă care apelează la serviciile de intermediere ale firmei noastre D&C Gumann, când îmi spun la primul interviu că ar dori să lucreze în ture de doar o lună deoarece au copii acasă. ”  
  
Referinţă Bibliografică:
Die Pflegerin - Îngrijitoarea / Daniela Gumann : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2365, Anul VII, 22 iunie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Daniela Gumann : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Daniela Gumann
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!