CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Cultural > Spiritual >  




Autor: Daniel Ioniţă         Ediţia nr. 3015 din 03 aprilie 2019        Toate Articolele Autorului

Daniel IONIŢĂ - TAINA SCRISULUI (49) - UN TESTAMENT LITERAR
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Mai de mult, prin noiembrie 2012, Editura Minerva din Bucureşti a publicat lucrarea mea „Testament - Anthology of Modern Romanian Verse” (ediţie bilingvă), realizată cu ajutorul profesorilor Eva Foster şi Daniel Reynaud din Australia. Volumul oferă pentru prima dată în mod coerent, pentru cititorul de limbă engleză, o prezentare a poeziei româneşti în ansamblu - 55 de poeţi români clasici şi contemporani din ultimii 160 de anii de literatura română, reprezentaţi prin 80 de poezii „fanion”. Edițiile următoare au crescut la 100 de poeți și 125 de poezii („Testament – Anthology of Romanian Verse – American Edition” produsă de Editura Academiei Australiano-Române pentru Cultură), iar ediția finală, „Testament – 350 de Ani de Poezie Română/ Testament – 350 Years of Romanian Poetry” (Editura Minerva), va cuprinte toată poezia reprezentativă românească, de la baladele anonime, la Dosoftei, Văcărescu și Budai-Deleanu, și până la Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu și Lucian Vasilescu – ca să numim câțiva din contemporanii în viață. Spre bucuria mea, am constatat că lucrarea a fost (în mare, cu mici excepții de așteptat...) bine primită, după cum au comentat recenziile din reviste de specialitate tipărite sau în format electronic, sau interviurile la televiziune şi radio (în România şi Australia) şi lansările de carte de la ambii antipozi ca și cele din Statele Unite ale Americii. Dar despre asta mai târziu...  
 
Pentru mulţi, din cei ce mă cunosc bine, precum şi oameni pe care nu-i cunosc, dar care sunt de specialitate în domeniul literaturii române, această „desfăşurare" a mea zice-se că venit ca o supriză. „De unde ai apărut?" se intrebau cei din România... Şi pe bună dreptate, eu fiind plecat din Bucureştiul iubit... de peste 39 de ani! „De unde ai tu asemenea talente?" se întrebau pe de altă parte părinţii, rudele, prietenii şi cunoscuţii mei - pentru care nu prezentasem până aici vreo veleitate literară. Mai mult, am publicat la sfârşitul anului 2013 un volum propriu de poezie „Agățat între stele/Hanging Between the Stars”” şi mai apoi, desigur, volumul 2 al „Testament - Anthology of Modern Romanian verse” care, şi-a făcut apariţia în 2015. Ambele volume au văzut lumina tiparului tot la Editura Minerva. Au urmat alte două volume proprii de poezie: „ContraDicție/ContraDiction” (Editura PIM, Iași 2015) și „Insula cuvintelor de acasă” (Editura Limes – Cluj, 2017). Tot în 2016 am publicat „Testament – Anthology of Romanian Verse – American Edition” pe care l-am lansat la New York, Chicago și Atlanta, cu sprijinul Institutului Cultural Român din New York. În anul 2018, împreună cu doamna Maria Tonu, am terminat proiectul volumului de poezie „Basarabia sufletului meu/ The Bessarabie of My Soul”, o colecție antologică bilingvă a poeților de elită din Republica Moldova, publicat la Editura MediaTon, din Toronto, Canada. Câteva din poemele mele în limba engleză au fost incluse in antologiile poeților contemporani australieni „All These Presences” (2016) și „On First Looking” (2018) ambele editate de prestigioasa editură (ce se axează exclusiv pe poezie) Puncher & Wattmann din Sydney.  
 
Iată mai jos o scurtă istorie a acestei călatorii artistice proprii, care a început timid, s-a întrerupt brusc, şi a fost reluată surpinzatoar după patru decenii de hiatus, cu o continuare, sper eu, de lungă durată...  
 
Conştienţa primei experienţe cu aspectul creator al scrisului intervine undeva prin clasa a IV-a, cu ocazia participării la o olimpiadă de Limba şi Literatura Română. Aveam in plan să scriu o poveste de spionaj, cu tentă stiinţifico-fantastică, cu submarine şi extratereştri. M-am lăsat însă influenţat de cineva apropiat mie, şi, în ultima clipă, am scris altceva, ceva ce se vroia o descriere poetică a răsăritului lunii în padure... Bineînţeles că încercarea mea nu a progresat dincolo de zona pe şcoală. Îmi aduc aminte bine dezamăgirea adâncă suferită atunci. Nu eram supărat pe persoana care, de altfel bine intenţionată, m-a influenţat să-mi schimb tema. Eram supărat pe faptul că nu mi-am urmat instinctul, propria-mi scânteie de inspiraţie. Am învăţat o lecţie dură, dar vitală, pentru restul vieţii: în domeniul artistic, partea intuitivă care-şi are rădăcinile în emisfera dreaptă a creierului este crucial. În artă, mai mult de cât în oricare alt domeniu de activitate, este important să-ţi urmezi primele impresii şi instincte. Artistul, fie el poet, dansator sau cineast - are nevoie de puţină (sau mai multă chiar, uneori...) nebunie, de un abandon momentan al raţiunii, al gândirii logice, aceea care ne îndeamnă sa stăm pe calea cea dreaptă, şi ne avertizează să nu ne luăm riscuri prea mari.  
 
Dar să continui povestea mea... Am avut parte de profesori de limba şi literatura română de excepţie. Îmi aduc aminte de anii ’70 ai secolului trecut, în mod special de doamna Puşpurică de la Şcoala Generala nr. 3, de pe bulevardul Nicolae Titulescu din Bucureşti, o musceleancă micuţă şi îndesată, a cărei excepţională erudiţie era echilibrată perfect de entuziasmul pe care reuşea să-l transmită elevilor. Fără să pun mâna vreodată pe carte sau să mă uit măcar în treacăt pe notiţele din clasă, luam note de 8 si 9 la teze, în special la temele de analiză literară poetică. Dar eram supus, din când în când, privirilor şi cuvintelor pline de reproş ale doamnei Puşpurică. Reflectând cu ajutorul maturităţii adunate, cât de cât, în cele patru decenii de atunci, îmi dau seama că acele reproşuri dulci-amârui, erau de fapt încurajări subtile, înpachetate şi etichetate ca perdafuri, dar de fapt pline de dragoste şi speranţă, din partea unui dascăl dedicat, care vedea în mine mult mai mult decât vedeam eu însumi - pe care nu l-am apreciat cum se cuvenea, la acea vârstă imatură.  
 
Spre sfărşitul liceului am început să-mi iau talentul literar (dupa unii...) mai în serios - şi întrevedeam studii superioare şi o carieră în domeniul literaturii şi istoriei literare. Viaţa însă m-a îndepărtat brusc de o vocaţia care credeam, şi cred din şi acum, ca mi-era hărăzită. În 1978 părinţii mei au decis să strămute familia, pe mine şi pe sora mea, în afara României. Decizia aceasta a fost luată în contextul unei istorii de familie complexe, cu rude care au petrecut ani lungi şi răi în închisorile staliniste şi ceauşiste (bunicul, doi unchi, un văr primar), dar despre asta poate altă dată.  
 
Acest eveniment a suprimat brusc visele mele şi legaturile cu literatura, cu scrisul, cu artele şi istoria, spre care m-aş fi îndreptat pentru studiile superioare. Occidentul cerea din partea unui proaspăt imigrant - în special unul care nu mult după plecarea din România avea să înceapă o familie – muncă şi pragmatism pentru simpla supraviețuire. A urmat o carieră... pragmatică, mai întîi în domeniul ştiinţelor, apoi al psihologiei (în Noua Zeelandă mai întăi, apoi din 1989 în Australia, cu unele incursiuni în vechea Europă), pentru ca în final să mă stabilesc, de prin 2005, ca lector universitar şi consultant în domeniul psihologiei de organizaţie/dinamica grupului şi comunicare la Universitatea Tehnologică din Sydney, Australia. Ce legatură au toate acestea cu literatura, cu scrisul? Afara de articole şi lucrări publicate în reviste de specialitate (care reprezintă scrisul, dar nu şi literatura...), mai nimic! Providenţa are însă planurile ei, la care noi suntem orbi de cele mai multe ori, dar care-Și urmeaza un plan implacabil şi bine definit.  
 
Prin anii ’90, locuind la Brisbane şi participând la activităţile comunităţii româneşti de acolo, am redactat şi prezentat pentru vreo cinci ani (1991-1995) la radio un program săptămânal în limba română. Pierdusem, pentru mai mult de o decadă, legătura cu România, evenimentele culturale, scriiori, etc. (Exista, pentru cei ce-și mai amintesc, o lume dinaintea internetului.... în care nu aveam access imediat, facil, la informații, știri, evenimente etc). M-am trezit dintr-o dată în mijlocul unui fenomen cultural cu care nu mai eram familiar şi care se schimbase radical. Împuşcarea unui dictator şi schimbarea de regim au deseori darul de a răsturna lucrurile, unele în bine, altele... Cert este că am redevenit familiar cu mediul cultural românesc. Mai târziu, de mare ajutor mi-a fost proliferarea oportună a comunicarii pe internet, fară de care mi-ar fi fost imposibil sa prezint un program românesc adecvat şi să revin la un contact adecvat cu România.  
 
Dar relativ la taina scrisului, pasul major, pentru mine, a fost cel care a culminat cu publicarea antologiei „Testament”. A pornit din loc abia mai târziu, acum câţiva ani, prin 2009. Fiicele mele îşi terminaseră facultăţile iar băiatul de abia o începea. Deşi vorbesc bine româneşte, copiii mei - născuţi pe meleaguri străine, acum la vârste în jurul a 30-37 de ani -, ca mulţi alţi copii de emigranţi, nu stăpânesc bine partea sofisticată şi rafinată a limbii paterne/materne. Vocabularul unui emigrant, chiar şi acela care foloseşte zi de zi limba lui de baştină în familie, se reduce la aproximativ 3000 de cuvinte. Comparaţi acest număr cu cele peste 100.000 de cuvinte din vocabularul limbii române! Este imposibil pentru cineva care nu a fost crescut şi educat în mediul românesc, să poate gusta în original adâncimea frumseţii şi subtilitaţile limbii literare române, în special în domeniul poetic...  
 
Una din fiicele mele, profesoara de limba şi literatura engleza, mi-a cerut într-o zi ceva cărţi româneşti, dar în limba engleză, din motivele descrise mai sus. Acum câţiva ani, într-o vizita în România i-am găsit „Hanul Ancuţei” al lui Sadoveanu, şi „Fecioarele Despletite” ale Hortensiei Papadat Bengescu, dar cam atât. Nu am găsit nimic publicat şi tradus în engleză în domeniul poeziei, cel puţin nu în România, în librarii... Am descoperit mai târziu, pe internet, traduceri în limba engleză ale unor opere de poeţi români - Eminescu, Nichita Stanescu, Liliana Sârbu, Ion Caraion, Nina Cassian – unele traduceri fiind foarte bune, altele mediocre, şi altele... jenante – ca să fiu drăguț.  
 
Aproape fără să-mi dau seama, prin anii 2008-2009, am tradus 7-8 poezii din Eminescu, Nichita, Blandiana, Păunescu, Goga... Efectul asupra cititorilor - unii din ei români precum copiii mei, alţii cititori doar în limba engleză - a fost unul pozitiv şi, mi s-a părut mie, nu doar dintr-o politeţe sau complezanţă... fapt care m-a încurajat să continui.  
 
La un moment dat, fară să conştientizez acest lucru, m-am trezit cu aproximativ 20-25 de poezii traduse. La acest punct, cândva prin martie 2012, o prietena comună m-a pus în legatură cu redactorul şef al Editurii Minerva, Ana Munteanu, fiica ilustrului profesor de literatură comnparată şi redactor Romul Munteanu – un om devenit instituțe la vremea lui, dascăl al multora din criticii literari și scriitorii contemporani. I-am expus Anei Munteanu, printr-un email, proiectul meu, trimiţâdu-i şi câteva mostre de poezii în traducere. Mă aşteptam la un refuz mai mult sau mai puţin politicos – așa cum se petrece cu 99% din aceste demersuri. Însă nu mică mi-a fost surpriza primind vestea că Editurii Minerva îi place ideea, şi ca mă vor susţine în publicarea proiectului. Am întrebat-o atunci pe d-na Munteanu, dacă o asemenea lucrare - o reprezentare antologică largă a poeziei româneşti în limba engleză nu s-a făcut cumva deja? Am fost oarecum surprins cand mi s-a comunicat că nu s-a făcut. Existau traduceri ale anumitor poeţi (pe unii deja i-am menţionat), ca şi anumite mici antologii care cuprindeau doi sau trei autori. Am găsit mai târziu un volum excelent (Born in Utopia – editor Carmen Firan) dar care acoperea numai o perioadă, istoric vorbind, din poezia românească, iar traducerile erau realizate de traducători diferiți, și nu în mod coerent. In concluzie, o reprezentare istorică, amplă a poeziei româneşti – aceasta nu exista.  
 
Voi trece peste celelalte amănunte editoriale, nu fără a menţiona însă rolul deosebit de important avut de redactorul-şef Ana Munteanu. Nu numai că a susţinut cu entuziasm lucrarea (şi a făcut faţă cu brio anumitor capricii ale mele de autor, ştiind când să mi le îngăduie, şi când să spună nu...), dar erudiţia domniei sale m-a ajutat să selectez o seamă de poeţi contemporani pe care, datorită distanţei de timp (peste trei decenii de la plecarea mea din România), cât şi geografice (peste 16.000 de kilometri între Sydney şi Bucureşti) îi neglijasem pentru că nu mai eram la curent cu peisajul contemporan imediat.  
 
Un aport important la calitatea traducerilor din „Testament”, au avut-o consilierii mei tehnici, profesorii Eva Foster (fiica mea, care vă puteţi închipui că m-a bucurat mult prin interesul şi contribuţia ei) şi Daniel Reynaud, decanul facultăţii de Artă şi Teologie la Avondale College of Tertiary Education in Australia și Rochelle Bews. Deşi ca timp și efort, contribuţia lor a reprezentat poate 5% (cealaltă proporție de 95% fiind munca mea...), provocările ridicate de ei, sugestiile lor, cu privire la unele expresii, eliminarea unor greşeli în aparenţă mărunte (cunoscuţii ştiu bine cât „iubesc” eu munca de detaliu...), au făcut ca lucrarea să atingă un prag literar şi profesional care să reprezinte cu cinste, după părerea criticilor străini, adânca şi minunata spiritualitate poetica romănească pentru cititorul de limbă engleză, să deschidă „... o fereastră, pentru cititorul de limbă engleză, către interiorul sufletului românesc.” (Luceafărul de Dimineață – Octombrie 2015).  
 
Lansările de carte ale lucrării au fost un vis... Mă refer nu doar la faptul ca au fost minunate (au fost!!! - din nou Ana Munteanu şi Editura Minerva au avut o contribuţie crucială!), dar şi la faptul că s-au perindat repede, ca prin vis... În cateva săpămâni scurte am zburat de la Bucureşti (trei lansări la Targul de Carte „Gaudeamus”, Librăria „Bastilia” şi Biblioteca Naţională), la Braşov (Librăria Şt.O. Iosif), Cluj (Librăria Bookstory), plus câteva licee din Bucureşti şi provincie, şi apoi la Sydney (Librăria Gleebooks).  
 
Lansările au fost onorate în Romania personalităţi precum actorii Ion Caramitru, Clara şi Bogdan Vodă, muzicienii Nicu Alifantis, Andrei Păunescu și formaţia Totuş, Adrian Ivaniţchi, Cătălin Condurache – şi meritoriu de poeţii şi prozatorii Nora Iuga, Daniel Bănulescu, Lucian Vasilescu, Dan Vorona, Magda Labiş (sora poetului...), Daniel Drăgan, A.I. Brumaru, Adrian Munteanu, Ion Pop, Virgil Stanciu, Ovidiu Pecican, Mihaela Malea Stroe, Vasilica Ilie, Mihai Maxim, Leo Butnaru şi mulţi alţii. Prezenţa lor subliniaza din nou, pentru mine, valoarea lucrării, dar și pe cea a colaborarii cu o editură la înalţime. La Sydney, unde lansarea s-a fâcut prin grija societaţii culturale „Eminescu”, în special a preşedintelui Tudor Bucea, dar şi cu susţinerea consulului României în Australia, domnul Floricel Mocanu, am avut parte de asemenea de o atmosfera foarte frumoasă încununată de vânzarea în totalitate, cu acestă ocazie, a celor 50 de volume alocate librăriei de către editură. Printre invitaţi s-au numărat scriitorul şi redactorul George Roca (a carui susţinere şi încurajare pentru proiectele mele curente, ca şi pentru dezvoltarea mea ca scriitor, le apreciez enorm!), scriitoarea Mihaela Cristescu, profesorii Eva Foster şi Daniel Reynaud, cunoscuta muziciană de jazz Ani Kiko. Următoarele prezentări ale lucrării s-au petrecut de curând în SUA (New York, Chicago, şi la Los Angeles) şi Canada (Toronto), cea din New York cu sprijinul Institutului Cultural Român de acolo.  
 
Euforia şi amintirea acestor evenimente se stinge pe zi ce trece... Următoarele proiecte (alte volume proprii de poezie, finalizarea la Sydney University a doctoratului în traducere de poezie, precum şi „Testament – 350 Years of Romanian Poetry/Testament – 350 de Ani de Poezie Română”) îmi ocupat acum timpul şi energia. Mi-am adus aminte de curând de titlul ultimului capitol din cartea lui Ioan Chirilă întitulată „Nadia", scrisă imediat după jocurile olimpice de la Montreal în 1976. Acolo, autorul discută despre planurile de viitor ale Nadiei şi ale colegelor ei de echipă. A nu se înţelege că mă compar cumva cu Nadia Comăneci şi realizările ei... Metafora este alta, şi anume că munca de creaţie a scriitorului care tocmai a terminat o lucrare, este modalitatea sisifică de a o lua de la capăt, de a reîncepe expediţia pe care tocmai a închieiat-o, cu memoria vie a efortului, a nopţilor nedormite, a stresului, a emoţiilor pozitive şi negative. Totul trebuie parcurs din nou, pas cu pas, zi după zi, noapte după noapte, lacrimă cu lacrimă. Nu există pentru scriitor, pentru artist în general, nimic care să-i uşureze povara atunci când o porneşte din nou la drum, atunci cănd se hotărăşte să re-ia taurul creaţiei de coarne. Nu există nicio scurtătură, niciun ajutor exterior. „Everestul a doua oară”, intitulează Ioan Chirilă ultimul capitol din "Nadia". Şi exact acesta este simţământul meu de acum...  
 
Cum se scrie po-e-zi-e ?*  
 
Mulți din cei ce au fost expuși la volmele mele, sau care, cititori de pezie, au aflat că acum scriu și public poem, m-au întrebat în ultimii ani:  
 
Cum se scrie poezie? Am făcut față cât am putut mai bine acetei întrebări perene, dar este o întrebare fără rost. Sincer, am folosit-o drept titlu pentru simplul fapt că sună bine, are rimă şi ritm (Cum se scri-e/Po-e-zi-e?). Nu cred că există un fel anume, fiecare poet scrie cum… scrie, are un anume modus operandi, sau mai multe, în care-şi dezvoltă arta. Deci, ca să corectez eroarea voită din titlu, întrebarea ar fi cum scriu eu poezie? Trebuie să fac aici o mărturisire sinceră şi dezolantă, care probabil că vă va face să renunţaţi a mai citi restul articolului. Însă simt că vă sunt dator cu onestitate - aceasta impotriva propriului interes. Iată adevărul crunt - NU am habar cum anume scriu eu poezie! Nu am o formulă, fie ea magică sau mecanică. Paragrafele de mai jos redau crâmpeie de reflecţie, anumite aspecte care mi se par interesante şi importante, dar nu pot fi organizate într-o teorie coerentă, sau cel puţin nu de mine – ci sunt doar faţete disparate ale unui diamant complex. Apoi aceste gânduri sunt aşternute pe calculator post-factum. Nu am o strategie, un plan, sau cel puţin acestea nu au fost, până acum, conştientizate. Este pentru prima dată când mă opresc să reflectez la fenomenul aşternerii poemelor pe ecranul şi în memoria calculatorului. S-ar putea ca acestea să nu se potrivească altor poeţi... Nu ştiu!  
 
Dar înainte ca să vă dezvălui secretele mele, vreau să-mi promiteţi că dacă, urmând unele din elementele descrise mai jos, veţi ajunge să deveniţi următorul Shakespeare, sau Ezra Pound, sau Eminescu, îmi veţi recunoaşte meritele! În mod serios, înspiraţia pentru acest articol mi-a fost dată de o prietenă de peste mări şi ţări (eu locuind la antipozi, în Australia), poetă incipientă, zic eu foarte talentată, care mi-a pus întrebarea nemaintâlnită „Cum îţi vine ţie/ să scrii poe-zie”?  
 
În primul rând mi se pare important ca atunci când scriu să nu pornesc de la un anume scop artistic sau (Doamne-fereşte!) didactic. Să nu vreau „să spun ceva cuiva”, să nu am vreo tendinţă. Să nu pornesc cu vreo meta-(na)raţiune ce mi-ar fi la îndemâna - cel puţin aceasta să nu fie conştientizată de la început. Toate acestea ar aduce în prim plan găndirea raţională, logică – duşmanul creaţiei, pentru mine (dar nu în totalitate – a se vedea mai jos). Poate şi mai important, este să nu mă gândesc la audienţă, la potenţialii cititori. Să nu-mi pese de ei, ce anume vor gândi, cum vor reacţiona, cum vor simţi ca răspuns la scrierea mea – deci să-i dau dracului în acele momente. E posibil ca acesta să fie unul din mecanismele mele de apărare pentru coaja de ou a sufletului, nu ştiu. Oricum nu îmi pot permite auto-psihoanaliza în momentul creaţiei, nici măcar sub forma unui scurt şi umil moment de reflecţie. Am observat că dacă fac acest lucru, momentul magic se rupe, îngerii dispar ca un fum, poemul moare. În al doilea rând, pentru mine poetul trebuie să nu aibă „eu” (ego!), mândrie, şi deasemenea să nu permită nici un „filtru” (cel puţin nu conştient) în momentul creaţiei. Eul şi mândria, filtrele de orice natură - aduc cu ele frica, teama de eşec, sau îngustarea posibilităţlor creative. Ori poezia, dacă e fricoasă şi limitată, nu valorează mai nimic.  
 
Fiind editor şi traducător al unor antologii poetice, primesc adesea poezii nesolicitate, de la diferiţi poeţi, unii mai cunoscuţi şi publicaţi, alţii mai puţin. La mulţi dintre ei observ acestă teamă – fie expresii forţate, fie alegorii trase de păr, fie prea multe cuvinte atunci când legea parcimoniei ar fi fost de dorit. Însă nu pot spune dacă filtrele din care acestea izvorăsc sunt conştientientizate sau nu. Porbabil că în multe cazuri nu sunt. Ca poet, e folositor să devii conştient de aceste bariere interioare, numite de mine filtre, care înorează lumina clară a poeziei. Să cauţi să vezi dacă cumva ai frânghii care te leagă, tare care-ţi strivesc corola de minuni. Mi se pare important ca să las să se scurgă o perioadă de timp (o ora? o zi? o lună?) până să accesez această stare autocritică echilibrată. Asta pentru că am nevoie să mă îndeprărtez emoţional de momentul actului de creaţie şi să-mi pot reciti poezia cu alţi ochi.  
 
Revenind la momentul creaţiei, pentru mine este crucial ca acesta să curgă dintr-un izvor cât mai apropiat de subonştient. Şi asta înseamnă că trebuie să curgă rapid. Cu cât avem mai mult timp de reflecţie – cu atât găndirea liniară, logică, tinde să intervină şi să ne taie multe din ideile poetice care încearcă să străpungă dinspre subconştient. Viteza asigură ocolirea sau străpungerea rapidă a filtrelor – fie ca aceste filtre se numesc logica, bunul-simţ, ordinea, valorile morale, estetice – aspecte ce sunt în general folositoare în viaţa de zi cu zi. Însă creaţia poetică este doar împovărată de acestea, fiindca ea nu este un fenomen obişnuit, de zi cu zi!  
 
Aşa că încep repede, şi de obice cu orice idee ce îmi vine la îndemână. Uneori aceasta poate fi un simplu ritm interior, or o mişcare muzicală (chiar dacă poezia respectiva poate că nu are ritm sau rimă clasice, oricum ea va avea un ritm interior, o muzicaliate fie ea şi ocultă). De multe ori fac primul pas fără să am idee unde anume mă va conduce. Dar păşesc cumva, printr-o credinţă oarbă, iar aceasta îmi deschide adesea tot felul de posibilităţi. Sigur, uneori păşesc în gol. Nu toate cărările duc la nirvana poetică. Uneori mă împiedic şi mă împotmolesc. Dar de aceea avem la computer butonul de select/delete! Important, la acest punct, este să scoţi la lumină ceea ce există în interior, chiar dacă deocamdată este imperfect, zgrumţuros, din topor. Vei avea timp pentru retuşuri după aceea, la a doua sau la a treia citire. Dar acest retuş care se face cu ajutorul gândirii convergente, logice, poate avea loc doar mai târziu, dupa ce ai adus pe lume, din pasiune – conception de la passion, idea poetică îniţială, creativitatea neajustată, nejustificată şi nedirecţionată de raţionament, divergentă neraţională (nu iraţională, este o mare diferenţă !). Poate să fie ofensivă, îngrozitoare, dulce, sau încântătoare, sau toate la un loc. În esenţă este liberă. Fără filtru, ergo. fără teamă.  
 
În al treilea rând, atunci când scriu poezie mă simt ca un lup singuratic – este o ocupaţie solitară. Îmi povesteau Cătălin Condurache şi Adrian Ivaniţchi (participanţi la cenaclul Flacăra) că Adrian Paunescu se simţea uneori inspirat să compună poeme de faţă cu alţii, spre examplu cu muzicienii care de obicei îi puneau aproape instantaneu versrurile pe muzică pentru a fi interpretate în cadrul spectacolelor. Dar chiar şi „Bossul” nu a scris cele mai importante poezii ale sale în public. Nu pot crede că „Feţele poeziei” sau „Jurământ de dragoste şi geolozie” pot fi scrise în faţa vreunei audienţe.  
 
Când scriu sunt într-un tunel. Nu există şi nu contează nimic altceva decât gânduri, frânturi de simţiri şi exprimarea lor febrilă pe ecran prin mediera aproape senzuală a tastelor keyboard-ului – echivalentul mai mult decât adecvat al penei şi călimarei eminesciene. Apropos de „Scrisoarea I”, timpul genelor ostentie, fie noaptea târziu sau dimineaţa foarte devreme sunt perioade propice – nu sună telefonul, acest blestem al modernintăţii, iar familia nu are de obice nevoie de mine – ceea ce invită inspiraţia fără întreruperi.  
 
Şi această mă duce la al patrulea punct al diatribei mele, care se referă la acel dumnezeu mântuitor al poeţilor şi-n acelaş timp cel mai chinuitor demon al lor – inspiraţia! Probabil că pragmatismul meu natural (da, există şi poeţi pragmatici!) m-a condus foarte devreme la concluzia că inspiraţia aceasta la care se ploconesc avid şi temenelnic majoritatea scriitorilor, trebuie să fie, de fapt, un simplu amploaiat al poetului, un sclav chiar. Aşa că am dat jos acestă dumnezee de pe pedestalul ei şi am pus-o la muncă grea. Fără formalităţi şi fără politeţuri.  
 
Inspiraţia are un singur rol, chiar dacă foarte important – şi anume să moşească poemul întru existenţă. Nimic mai mult, nimic mai puţin, nimic altceva. Să nu o luăm mult mai în serios decât merită. Un exemplu? Soţia mea (prea frumoasă pentru voi, nu veţi rezista, aşa că nu v-o arăt!) a slujit ca inspiraţie pentru majoritatea poemelor mele de dragoste, fie romantice, fie senzuale... Ei, nu chiar pentru toate, ca să fiu cinstit! Dar nu ca o persoană reală, în carne şi oase, ci mai degrabă ca un punct de plecare, obiectificat, femeia ideal, sinteza tutror femeilor - un concept, o esenţă de muză, un parfum. În poem se vor regăsi numai fragmente recompuse, cioburi de oglindă ale acestei realităţi – atât de distilate şi reconstituite, încât doar o vagă amintire a realităţii se mai simte adiind, şi acesta în mod efemer. Poezia bună (nota bene) sintetizează, rafinează şi elevează realitatea, oricât de sublimă ar fi aceasta din urmă.  
 
Şi asta-i tot. E mult, dar e tot. În final orice, de la imaginea idealizată a suavei iubite la un atac terorist, sau la porci agîţaţi cu un cârlig de picioare, şi care urlă înaite de a fi abatorizaţi, un paragraf dintr-un ziar, amintirea suferinţei, cerul sau pământul, Dumnezeu sau Satana – pot fi obiecte de inspiraţie pentru poeme, fie monumentale, fie derizorii. Toate elementele inspirative sunt egale, sclavi meniţi să îndeplinească un singur rol – acela de a smulge din tine poemul. Face acest lucru? Bine. Nu-l face? Renunţă fără ruşine sau regrete şi treci la următorul. Poemul rămâne lucrul vital, catalizatorul nu mai contează după indeplinrea misiunii lui. Sună egoist şi tranzacţional. Aşa şi este. Cum am spus, poetul în exerciţiul funcţiunii are o misiune însingurată, deci eminamente egoistă. În mod paradoxal, poemul astfel conceput în solitudine, va avea şansa să producă bucurie, emoţie, va da sens vieţii poate, pentru mulţi – precum au făcut-o Rilke, sau Hugo, Esenin, Emily Dickinson, sau Eminescu, psalmiştii, Shakespeare, şi atâţia alţii.  
 
În final voi concluziona cu ceea ce am descris la începutul articolului – şi anume că atunci când încep să scriu un poem nu plec de la folosirea vreunei formule, sau nu în mod conştient. Sper că paragrafele de mai sus să fie luate ca atare, fiind o simplă reflecţie în urma experienţei trăite – şi nu un plan pentru viitor. Poeţii, dacă sunt adevăraţi, îşi vor croi, cu timpul fiecare făgaşele lor – şi aceasta poate dura o vreme, două vremi şi jumătate de vreme - dar vor da peste propria voce la un moment dat. Deci e posibil ca ceea ce am împărtăşit mai sus să nu se potrivească. Dar sper ca măcar să le scurteze unora o parte din orbecăială.  
-----------------  
* Cum se scrie po-e-zi-e? (articol publicat în revista Confluențe Literare, Ediţia nr. 2534 din 8 dec. 2017)  
 
Daniel IONIŢĂ  
31 martie 2019  
Sydney, Australia  
 
Referinţă Bibliografică:
Daniel IONIŢĂ - TAINA SCRISULUI (49) - UN TESTAMENT LITERAR / Daniel Ioniţă : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 3015, Anul IX, 03 aprilie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Daniel Ioniţă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Daniel Ioniţă
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!