CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

TOP AUDIENȚĂ
PROZĂ

TOP AUDIENȚĂ
SĂPTĂMÂNALĂ
PROZĂ


Acasa > Versuri > Iubire >  


Autor: Daniel Dobrică         Publicat în: Ediţia nr. 2363 din 20 iunie 2017        Toate Articolele Autorului

Trandafirul şi ploaia

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Un trandafir s-a ofilit,
Cândva, la început de vară
Trist, ignorat și neiubit,
Uitat în arşiţa de-afară.

S-a scuturat tot aşteptând
Ca ploaia să nu-l ocolească
Sau măcar roua, când şi când,
Petalele să-i umezească.

Mai mulţi din jur l-au amăgit,
Că ploaia nu vine chemată,
Dar c-o să vină negreşit,
Când nu te-aştepţi, aşa, deodată.

În aşteptare au trecut
Ani mulţi de lacrimi şi suspine,
Dar ploaia tot n-a apărut
Şi nici nu da vreun semn că vine.

Din cerul unor ochi senini
Ea continua neabătută,
Să cadă peste mărăcini
Şi peste lanuri de cucută.

Şi când ajunse-ntr-un târziu,
Petalele-i zăceau pe trepte,
Căci trandafirul sângeriu
Murise, obosit s-aştepte.

Acum degeaba potopea
Pământul tot, înverşunată...
Nimic nu mai putea schimba,
Ce-i mort nu-nvie niciodată.

Degeaba norii-ntunecaţi
Pe cer a început să-i strângă,
Cu stropii-n lacrimi transformaţi,
Nu mai putea decât să-l plângă.

De-ar fi ar da şi soarele
Şi-n beznă grea ar bate drumul,
Să-i mângâie petalele
Şi să-i mai simtă iar parfumul.

Căzu câteva ore-n şir,
Nevrând să se obişnuiască
Cu gândul că un trandafir,
Nicicând n-o să mai înflorească.

Aşa a fost lăsat de sus
Şi poate-aşa va fi să fie,
Mereu un trandafir răpus,
Mereu o ploaie prea târzie.

De după norii în delir
Un curcubeu stă să apară,
Un zâmbet trist de trandafir,
Pierdut la început de vară.  
 
Referinţă Bibliografică:
Trandafirul şi ploaia / Daniel Dobrică : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2363, Anul VII, 20 iunie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Daniel Dobrică : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Daniel Dobrică
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către administrația publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

TOP AUDIENȚĂ
POEZIE

TOP AUDIENȚĂ
SĂPTĂMÂNALĂ
POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!