CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Impact > Scrieri >  





Simfonia vietii (1)
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
‪Dimineţi la rând te urmăresc cam pe la aceeaşi oră, trecând prin faţa cafenelei mele preferate şi îmi imaginez ce bine mi-ar fi lângă tine, pari că zâmbeşti când soarele-ţi priveşte chipul dar şi aşa, mereu te văd un pic cam tristă, of ce mult aş da să ştiu de pot intra în viaţa ta, zâmbet şi bucurii în suflet să-ţi aduc, Doamne, ce mult aş vrea dacă ai şti că sunt aici la câţiva paşi de tine uneori, ti-ai ridica privirea ce m-ar cuprinde cu ochii-ţi verzi ca de smarald, ce bine-ar fi să intri într-o bună zi la o cafea, te-aş invita nu ştiu, poate la masa mea, care mereu e singură, e doar cu mine la aceeaşi oră când paşii tăi atât de-aproape sunt de mine, de masa şi cafeaua mea, toate s-ar bucura ca să te aibă doar pe tine, cea cu ochi verzi, cu părul negru, cu zâmbet cald, când soarele-ţi priveşte chipul şi tristă cred, că nu eşti lângă mine, dar pot eu şti din toate astea dacă te pierzi apoi printre mulţime şi printre clipe ale vieţii tale, ce nu-s a mele şi nu fac chiar nimic ca să te am aproape, măcar la o cafea doar tu şi eu, la masa mea de unde te privesc şi-atât, ce mult aş vrea să ştiu mai mult şi mă întreb atât de simplu, cine eşti tu, străina dimineţilor din viaţa mea, marea e agitată cred, din cauza ta cât de frumoasă poţi să fi, valuri mari se sparg de ţărm şi vântul spulberă din spuma alb-gălbuie, peste terasa unde eşti şi tu, şuvoaie cafenii decolorează marea, din preajma mesei tale cuprinsă de spuma ei, iar câteva bărci sunt trase sus pe mal, un grup de marinari voioşi se-apropie să te privească aşa frumoasă eşti, de-a lungul mării se văd fâşii netede de pământ, pe care-aş vrea să stau şi de acolo să te pot privi şi eu, vântul usucă noroiul lăsând în urma lui firicele de praf, aş vrea să cred că tu eşti cea de pe terasă, deunăzi am urmărit tot bulevardul de-a lungul mării, o femeie ce semăna oarecum cu tine, temându-mă parcă să mă apropii de ea ştiind că nu eşti tu, temându-mă ca să nu pierd din sentimentul ce mă încearcă şi acum acela, c-am să te pierd curând că ai să mă părăseşti, câteva clipe moarte am adunat de pe covor ce trist s-au revărsat, din timpul iubirii noastre păstrate într-o clepsidră ce s-a spart lăsând urme de sânge negru din sufletu-ți amar, l-am alungat într-un final că era negru și murdar, de ce să-ți fie dor când ai trăit iluzii în umbra amintirilor, vrând aripi ca să dai iubirii ce plânge cu lacrimi pe care le strângi în pumn, e-n zadar, te văd prin bezna simțirii tale cum cauți răvășit speranțele, pe stânci și în prăpastia rece, le vezi apoi pe toate-ndoliate pe zdrențe ale timpului ce din păcate a trecut și va mai trece, te văd apoi cu multe chei în mână ale trecutului încătușat cu vise de-ale tale, frumoase toate, dar și regrete când stai să te gândești numai la ele, la ziua cea dintâi când mi-ai mărturisit ceva, ce am lăsat deoparte și n-a fost greu în schimbul unor promisiuni și-acelea false, e unu ceas în miez de noapte și eu mă plimb, pe aleea din cimitir, câteva lumânări mai ard, semn că cineva, a mai trecut pe-aici, nu demult, îmi luminează și ele drumul așa cum și lampadarele o fac neștiind ce caut așa târziu, nici eu nu știu cum am ajuns, sunt trist, e frig și ceața pustie din locul de veci mă face să-mi ridic gulerul de la palton și să-mi indes mâinile tremurânde în buzunarele largi și goale, de obicei pe-o vreme ca asta, se-ascund mănuși negre din piele pe aici și deseori, găsesc o căciuliță, șaizeci la sută lână iar restul ce o fi, ce rost mai are să știi, sunt singur, cel puțin așa observ uitându-mă în direcțiile toate, dar e straniu, pentru că merg pe alee de parcă aș veni, privesc spre stânga și văd toate cele patru zări, văd dincolo de cruci și de morminte, văd prin întunericul ce-mi aduce-aminte de zi, mă văd mergând cu mâinile afundate în buzunarele mari de la palton și goale și nu-mi explic ce se întâmplă, dar iată, că cineva apare, e o femeie, sigur e chiar lângă mine-acum, mă-nvăluie cu răcoarea ei, am reîntâlnit-o într-o altă poveste sau o poezie în care am dat viață morții, fiindu-mi de ea atât de dor, te iubesc îmi spune, pe aleea largă din cimitir sub lumini de lampadar și miros de lumânări, unele arse, altele încă mai pâlpâie, ca viața mea de dinainte de a fi aici, atunci când pentru ea m-am întors în locul rece ca cel de astă noapte, acolo unde i-am spus, după ce otrava am băut: "mi-a fost atât de dor, acum sunt lângă tine, am dat viață morții în pivnița cu strugurii de catifea, printre păianjeni-monștrii, chelneri burtoși, femei cu decolteuri mari, printre pahare goale, unse și murdare, printre otrăvuri, toate ale tale și catifeaua strugurindă, pe care ne-am iubit cândva", regăsesc în locu-acesta unde-mi spui că mă iubești, păianjeni ce lucrează ne-ncetat, pe toate crucile și mormintele mute, mai vin oameni veseli, mai apoi triști, când se-apucă de făcut curat înarmați cu mături, perii, diverse ustensile de curățat, aprind o lumânare apoi, unii grăbiți își fac câte o cruce, două și pleacă, lăsând păianjenilor ce i-ai adus cu tine să-și facă din nou de cap, nepâsându-le de noi și de cei care-au făcut curat, care demult au plecat, de ce sunt confuz, sunt numai vorbe, eu nu simt nimic, gândesc eu oare, e totul atât de ireal, n-ar trebui ca să mă-ntreb, cine ești tu, de ce în urmă ți-ai lăsat pivnița rece, cu mese ce-au pe ele pahare goale, unse și murdare, iar printre ele otrăvuri, mărgele și inele, cercei, toate ale tale, de când sunt iar cu tine nu mi-ai spus nimic altceva, decât că mă iubești, dispari, apari, din toate cele patru zări purtând cu tine mirosul pivniței unde, eu am dat viață morții, mă-ntreb din nou și nu aștept răspuns de ce nu mai sunt eu, de ce nu mai exist, mi-e dor de pivnița rece, de chelnerii burtoși și unsuroși, de femeile cu decolteuri mari care, ocheade-mi aruncă pe furiș, unele fiind ascunse după draperiile grele de catifea se pare, a fi neterminată și nu cred că se va-ncheia, doar când mă voi opri, când neputința umană mă va cuprinde, mă va învălui, struguri de catifea îmi umplu licoarea nebăută încă, din cupa ce jumătate-i plină cu veninul tău, păstrat în pivniţa inimii tale reci, ca sloiuri de gheaţă polară, nici gând să poţi să o dezgheţi, atât de rece e şi-atât de-amară, cruste de mucegai se-adună peste-a timpului scurs, prin paharele vieţii murdare, stropi de dulce-amar din vinu-ţi nebăut de-atâta timp, se văd lucind pe catifeaua strugurie, a perdelelor vechi şi-mbâcsite de fum, iubire şi-ntuneric, tablouri vechi în care burţi imense se văd ieşind de sub sacouri strâmte, pătate cu otrava-ţi, de mine nebăută încă şi care-aşteaptă-n cupa ruginită, femei cu decolteuri mari şi largi, privirilor flămânde, ce-aşteaptă un simplu semn în colţuri obscure, se văd râzând şi licărind la strugurii de catifea, la catifeaua strugurindă, având pe mese cupe ruginite şi pline pe jumate cu veninul tău, e-un loc în care m-am întors şi e ultima oară când mă aştepţi lugubră, rece şi întunecată, doar ceva lumânări arse pe chipu-ţi mai lasă o pată de culoare, decât murdarul uleios şi uns de chelnerii grăbiţi, s-aşeze carnea friptă şi grasă pe bucăţi de lemn, sau chiar direct pe masă, acuma pot să văd păianjenii imenşi ţinuţi de tine şi ascunşi, printre cutii cu lucruri fine, ei sunt nişte monştrii-acum, mai liberi ca oricând, sorbind şi ei din cupe ruginite, otrava ta care, pe jumătate paharul mi-a umplut, e-o cupă ruginită de fapt, ca toate de aici, mi-e frică s-o privesc, mi-e teamă s-o ating, sunt totuşi aici pentru ultima oară, locului să-i dau viaţă, fiindu-mi dor de ochii tăi întunecaţi, de ale tale buze arzând ca-n iad, mi-e dor de isterice atingeri şi pline de venin, ce inima-mi atins-a, de-atâta timp, de pivniţa întunecată-n care, mi-ai dat sărut după sărut, mi-e dor de chelneri unsuroşi şi de priviri ale femeilor, cu decolteuri mari şi largi, lăsând să iasă afară, ceea ce noi putem numi plăceri carnale,sunt în sfârşit aici, unde n-am vrut ca să mai fiu, cu gesturi tremurânde m-aşez la masa ta, pe care, printre cerceii ieftini, brăţări roşii-albastre şi pahare goale, stă neatinsă încă otrava-mi, într-o cupă ruginită şi mă gândesc, of, iată că dintr-o sorbitură, am băut-o toată, mi-a fost atât de dor, acum sunt lângă tine, am dat viaţă morţii în pivniţa cu strugurii de catifea, printre păianjeni-monştrii, chelneri burtoşi, femei cu decolteuri mari, printre pahare goale, unse şi murdare, printre otrăvuri, toate ale tale şi catifeaua strugurindă, pe care, ne-am iubit cândva, am încercat să-ți sfărâm sufletul în bucăți având pe moment un zâmbet trist și sadic, apoi pe urme de ruj și gânduri nespuse, m-am așezat și-am reușit ca să filtrez din pulberea ce a ieșit nu toată, păstrând pe mai târziu din ea, știi bine, că nu pot suporta nimic și mai ales pe tine, nici realitatea nu e ceea ce pare și-o ocolesc, ţii minte c-am îndemânare, de ce să mă rănesc, fugind de adevăr, mai bine în minciună, fals, iluzii, care pe mine nu mă dor, din pulberea rămasă să mă hrănesc aș vrea, e-atât de bună, e pentru fericirea mea mă reprezintă scena, nu e nu e un ceai cu gust de mentă ieftin, ascultă-mă ce-ți spun și sufletu-ți rămas ți-l voi iubi, am să-l așez și-n vise să-mi aduc aminte doar de mine, nici gând de cei ce mă urăsc, încerc să-i ard în suflet și nu pe buze, așa cum ți-ai dorit cu ale mele, într-o frază resuscitând un vis, va fi al meu și-l voi dormi într-una fără să sufăr, știu că voi fi fericit chiar de n-oi avea curajul, la infinit să fiu, când secundele vieții mele în minute se transformă, iar orele în zile și lunile în anii ce se scurg și nu mai știu nimic de tine, unde ești, culorile vieții fără tine nu le văd, nu le găsesc, să-mi fi pierdut oare mințile sau ce-am făcut, cred ca nimic să n-aibă importanță, ultima oară când m-ai sărutat și-n brațe tu m-ai strâns, mi-ai dat drumul repede cât ai putut, în ochi te-am privit mai apoi și ți-am văzut câte o lacrimă ieșind din amândoi, am suspinat și m-am gândit că nimic din tot ce-a fost n-o să mai fie și dragostea noastră s-a sfârșit, fără să pot Doamne, nu voi putea salva nimic din ea, n-am s-o mai pot aduce înapoi e prea târziu să-mi întreb dragostea sau prea târziu să mă simt bine, chiar dacă lumea rea mă trage-n jos, să-mi fi pierdut eu mințile sau poate amândoi ce mai contează, nu am să dau `napoi, voi merge mai departe, îmi va fi greu, că te-am iubit și iată tu m-ai părăsit, tu ești cu lumea rea care în jos mă trage, ai reușit și nici că-ți pasă de mine,de nimic, de tot cea fost cu noi, de tot ce-a fost vreodată, umbre misterioase învăluie culoarea nopții, vântul se mișcă-n voie, e doar la el acasă, ce dacă bate cu putere, lui nici că-i pasă nici de lumină, nici de valuri, nici vorbă de mine, sau de tine, de întuneric ce-aș putea să-ți spun, că e sinistru, nu, aș fi puțin nebun, eu chiar l-am îmbrățișat, e uneori chiar minunat, că nu îl poți vedea întreg, doar părți iluminate de lună, licurici și stele, e-acolo pentru mine când vreau ca să te văd, altfel de cum o fac în plină zi, când tot răul îl pot vedea, e-atât de hâd și tot timpul el e vinovat de tot ce nu-ți pot spune, de tot ce stă ascuns în întuneric și stă nemișcat, doar fantasme ale timpului trecut mă pot cunoaște bine cine sunt, ele cu mine-n noapte, alături ca buni prieteni, planuri negândite punem la punct despre iubiri ce nu s-au terminat, iar soarta vieții, i-a îndepărtat, despre răni ale prezentului, în care oameni, păcatele nu și-au iertat și despre mine care, orb am fost și-mi pare rău de poți a crede, în noaptea întunericului ce-mi este-alături și-mi este sfetnic și-mi este prieten, n-am vrut ca să m-ascund așa departe, ca să nu mă poți vedea când vrei și nu ales-a-mi ca întunericul să mă iubească în felul lui, imbrațișându-mi amintirile rămase intacte din fiecare zi, nu am ales, el nu s-a supărat pe mine și nici nu m-a întrebat de ce te-am părăsit, de ce am vrut ca să te fi uitat, clipe tremurânde de iubire mi-au mai rămas ascunse-n noapte, ce locuri fantomatice și pline de mister am putut ca să-mpresor, cât de frumos și sumbru în același timp poate a fi, fantomele din noaptea, cu vântul căruia nu-i pasă de el, de valuri sau de nori, de mine și de tine, de ploaie și furtună, de stele și de lună, veni-vor ca să le fiu alături, în planul ce împreună-n noapte l-am făcut, despre iubiri neîncheiate, neîncepute și multe chiar uitate în colțuri ale inimii fierbinți, căruia de vânt nici că îi pasă și nici de întuneric și nici de lună, de valuri înspumate, de ploaie, de fantome sau furtună...îi pasă doar de tine.  
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 



Großsanktnikolaus, Banat  
18 martie 2018  
 
 
 
 
 
 
 
Desenul imi aparține  
 
 
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Simfonia vietii (1) / Costi Pop : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2634, Anul VIII, 18 martie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Costi Pop : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Costi Pop
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!