CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Impact > Scrieri >  


Autor: Cornelia Vîju         Publicat în: Ediţia nr. 2664 din 17 aprilie 2018        Toate Articolele Autorului

O viață închinată lui Hristos - fragment - ultima parte
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
În memoria preotului Stelian Hornea  
 
Dincolo de filele amintirilor autoarei  
 
O permanentă căutare a lui Dumnezeu  
 
Cu doar o săptămână înainte de ziua fatidică de 27 martie 2016, mă întâlnisem cu Domnia Sa într-un magazin, în sat și schimbasem câteva replici plăcute și pline de înțelesuri duhovnicești. L-am văzut fiind același preot respectuos, blajin și cu zâmbetul pe buze. De unde să știu că aveam să-i aud vocea pentru ultima dată? Doamne! Atât de neînțelese sunt Căile Tale!  
De fiecare dată găsea cuvintele potrivite pentru a liniști un om tulburat de grijile lumești. Nu era problemă căreia să nu-i găsească rezolvare. Harul cu care-l înzestrase Dumnezeu, îl făcea să fie iubit și respectat de către semeni. Dacă aveai ocazia să-i asculți vocea când susținea o slujbă religioasă, erai cutremurat de vocea îngerească ce-i răsuna pe buze. Predicile pe care le ținea enoriașilor erau încărcate de lumină, bucurie și infinită speranță.  
Îi spusesem cu ceva timp în urmă că îmi amintește de vrednicul de pomenire Î.P.S. Bartolomeu Anania, că dacă închid ochii și-l ascult cum predică, îl identific cu acesta. Nu s-a arătat mirat de remarca mea, deoarece purta în suflet amintiri frumoase despre acesta, ce-i zidise cândva, în suflet, prin duhovnicul său, cuvânt dumnezeiesc.  
L-am rugat să-mi scrie câteva cuvinte despre cartea mea de poezii religioase și m-a impresionat că a fost receptiv la ideea cărții, m-a susținut și a răspuns favorabil propunerii mele. Nu mă așteptam să fie atât de dispus să-mi încurajeze dorința aceasta ce se înfiripase în mine instantaneu, chiar într-un moment de prezență la o Sfântă Liturghie. Și pentru că aceste cuvinte scrise mi-au rămas ca o amintire prețioasă și, pentru că i-au aparținut în totalitate, aleg să redau textul aici:  
 
După multe reușite pe plan editorial, la care am luat parte cu o deosebită plăcere, din pustietatea Bărăganului, Cornelia Vîju ni se descoperă lăuntric în toată splendoarea cuvântului.  
În încercarea sinceră și smerită de a ni se destăinui, reușeste să atingă corzile sensibile ale trăirii interioare ale fiecăruia dintre noi, prezenta apariție fiind cu adevărat o căutare permanentă a lui Dumnezeu, din toate punctele de vedere.  
Cu pași smeriți și aparent incerți, idealul care ne este prezentat, ne face, parcă, să ne regăsim în acea rătăcire pe toți cei care simțim necesitatea unei iubiri și purtări de grijă supranaturale.  
Legătura om-Dumnezeu o realizează absolut natural și firesc și, deși versurile nu conțin nimic surprinzător în mod special, ele ne transpun și ne fac părtași la minunea apariției Divinității în viața noastră, tocmai simplitatea și naturalețea versurilor accentuând acest lucru.  
Mulțumim din suflet îngerului proniator din trăirile autoarei că a putut face posibil așternerea pe hârtie a unor asemenea sublime gânduri ce ne-au uns, parcă, sufletul și au făcut să ne vibreze inimile.  
La multe și binecuvântate încercări asemenea!  
 
Redau una din poeziile volumului menționat: Iubește-ți aproapele!  
Să nu te bucuri când străinul/ Se-oprește obidit de drum,/ Mergi și oferă-i ajutorul/ Fii tu, samariteanul bun!/ Să nu arăți cu-nverșunare /Spre semenul tău la necaz,/ Mai bine fă o rugă-n care/ Să se ridice-n ultim ceas.  
/ Să nu te umfli de putere /De-nalte trepte ce-ai urcat,/ Că nu știi mâine cu ce vrere/ Viața te va fi-mbrăcat,/ De-aceea cugetu-ți păzește / De tot ce e nimicnicie,/ Spre Domnul îl călăuzește,/ Unde-i izvor de bucurie./ Iubește-ți cum e scris în lege/ Aproapele și te căiește,/ De i-ai purtat vreodată pizmă,/ Cere-ți iertarea ce sfințește./ Îndreaptă-ți ochii spre lumină/ Oricât de grei pași-ți vor fi,/ Dumnezeu lacrima-ți alină/ Alături nu vei flămânzi. / Poți veni-n ceasul cel din urmă/ Să bei din al Său sfânt izvor,/ Oaia rătăcită din turmă/ De ești, cu El vei fi biruitor..  
Mi-amintesc că i-am cerut părerea și vizavi de titlul cărții menționate Rătăcind pe căile sufletului și mi-a spus că este potrivit. Dacă exista în manuscris ceva ce nu trebuia schimbat, acela era chiar titlul ce îl alesesem. Și iată cum a reușit, cu tactul său caracteristic, să-mi înlăture încă un moment de ezitare așa cum o făcuse de nenumărate ori când îmi risipea temerile ce eu i le comunicam sub forma unor întrebări din mintea mea, la care doar Dumnezeu putea răspunde. De fapt, El chiar făcea aceasta, însă prin preotul Hornea.  
Privind în urmă, mă cutremur la gândul că atunci, cândva, voiam să mă retrag spre o viață mănăstirească și să plec din lumea aceasta plină de încercări, dornică, parcă, de a-și sfâșia aproapele. Credeți că părintele Hornea a rămas indiferent la gândul ce mă străbătea la timpul acela? Nicidecum! Cu răbdare și autentică simțire de preot, m-a liniștit și mi-a îndrumat pașii spre calea ce mi se potrivea. Gândindu-mă, după un timp, la alegerea ce doream s-o fac, am înțeles că, în realitate, dând dovadă de slăbiciune, refuzam să-mi port crucea cu demnitate. M-am bucurat că Dumnezeu mi l-a scos în cale pe părintele în acea clipă de cumpănă și nu m-am mai întrebat dacă a fost întâmplător sau nu. Am înțeles că Tatăl Ceresc are o cale pentru mine, doar că schimbarea mi se părea greu de imaginat la timpul respectiv.Toate necesitau timp, Domnul avea din belșug pentru mine, doar eu nu înțelegeam aceasta. Și iată că, o discuție la momentul potrivit, m-a ajutat să-mi reanalizez opțiunile și să-mi reorientez corabia vieții. Știți cum se spune: Să întâlnești omul potrivit, la momentul potrivit!  
În ianuarie 2013, am avut un accident de mașină, iar în luna mai, a aceluiași an, mi-am pierdut tatăl în urma unei grave suferințe. Aveam atâtea întrebări de pus! Prin conjunctura vieții, m-am întâlnit cu părintele Stelian și acesta m-a ajutat să înțeleg de ce unele lucruri trebuie să se întâmple. M-a învățat lecția acceptării... Am primit, la timpul acela, câteva răspunsuri înțelepte și, ca să fiu sinceră, nu oricine era în măsură să mi le dea. Deci... încă două momente de cumpănă depășite cu sprijinul unui preot deosebit, pe care viața, mi-l scotea în cale, strict în clipa potrivită.  
Și câte alte suflete tulburate de griji, n-au fost liniștite de însuși părintele Hornea?!  
 
Preotul Hornea nu contenea să fie un exemplu pentru cei din jur  
 
La ora actuală un slujitor al Domnului reprezintă acel sprijin moral unde ne găsim fiecare adăpostul când părem înfrânți de vicisitudinile și încercările grele ale vieții. Prin cuvântul său, preotul zidește în sufletul credinciosului nădejdea la mântuire. Uneori blânde, alteori tăioase, vorbele păstorului de suflete pătrund adânc în conștiința celui ce strigă după ajutor, zidind o lume a iertării și iubirii, așa cum cere Divinitatea. Și tot preotul are rolul de a deschide nebănuite uşi spre suflet, cultivând credința în inimile semenilor cu fiecare prilej, ungându-le mințile cu povețe al căror efect poate fi comparat cu cel al unui mir sfânt, tămăduitor .  
Tot astfel, stilul mai direct de corectare al greșelilor celor ce le slujea, îl făcea, uneori, incomod pe preotul Hornea, mai ales când cu tăișul cuvintelor încerca să stopeze toate acele practici neortodoxe la care se preta locuitorul de la sat. Era riscul pe care și-l asuma pentru îndreptarea celor ce, parcă, erau orbi în a vedea cuvintele dumnezeiești.  
Pentru a zugrăvi și mai bine trăsăturile de caracter ale părintelui, amintesc cititorilor că acesta nu contenea să fie un exemplu pentru cei din jur, chiar și dincolo de ușa bisericii încercând să strecoare în inimile semenilor iubirea, iertarea și smerenia. Setea oamenilor de a agonisi cele materiale și nu cele spirituale, era unul din lucrurile ce nu-i dădeau pace. Nu doar la biserică vorbea prin exemple grăitoare celor prezenți, ci și ori de câte ori avea prilejul de a fi în mijlocul comunității, ca de exemplu, participarea la câte o festivitate alături de școala din localitate și nu numai. Așa cum haina mai trebuie schimbată din când în când, tot astfel și sufletul se cere primenit, grădinărit și îngrijit - spunea adesea. Cu cât este mai repede alungat păcatul din noi, cu atât ne va fi mai bine. Îndemna să ne opunem la timp ispitelor ca să nu crească păcatul în inima noastră. Să trăim o viață curată în Hristos și astfel să ne arătăm vrednici de Rai.  
Dădea avânt celor ce-i cereau ajutorul ca să urce propriul munte al vieții, ca mai apoi Dumnezeu să-i prindă de mână și să le orienteze pașii. Le vorbea oamenilor despre mântuirea unde pot ajunge doar prin intermediul aproapelui, le vorbea despre bucuria lacrimilor duhovnicești și de dialogul ce-ar trebui să-l aibă fiecare cu Dumnezeu. Îndemna la post și la înfrânarea poftelor trupești, fiindcă doar astfel se poate săvârși în om lucrarea Mântuitorului. Cât de rodnice au fost vorbele sale în inimile celor ce le vorbea, se poate observa, după numărul crescând al celor ce se smeresc și merg cu evlavie la Sfânta Biserică în satul unde a slujit.  
Dincolo de rolul duhovnicesc, locuitorii movileni au găsit în părintele Hornea și un prieten adevărat, pe care i-a ajutat în orice problemă ce poate nu ținea de haina preoțească, ci de omenia și caracterul său de excepție.  
Un mare duhovnic spunea că: Nu există mai frumoasă amintire din partea unei persoane iubite decât un dar, care să poarte însemnele dragostei respectivei persoane pentru cel căruia i-l oferă. Căci darul trece în modul foarte concret orice graniță: timpul, distanța și chiar limita dintre viață și moarte.  
Într-adevăr, așa este! Darul făcut de preotul Stelian Hornea celor ce le-a slujit a fost rugăciunea sa continuă, cuvintele pline de har, prin care a încercat, în nenumărate rânduri, să mângâie și să bucure. Pentru că... cât dăruim atât iubim!  
Fire energică, nu se dădea înapoi de la nicio muncă, indiferent cât efort fizic implica aceasta. Aproape zilnic îl zăreai prin preajma casei sau a curții bisericii, căci locuia în apropiere, cu uneltele potrivite, echipat în salopetă la fel ca un simplu muncitor. Era de-o modestie aparte, cufundat adesea în găsirea celor mai bune soluții pentru problemele celor din jur. Deși a avut de înfruntat prejudecățile unor persoane ce erau străine de Cuvântul lui Dumnezeu, încetul cu încetul, a reușit să le câștige încrederea și să-i conducă pe calea credinței.  
Vedea că mentalitatea omului de la țară putea fi asemănată cu o corabie în derivă, de aceea lua în mâini cârma cuvântului duhovnicesc și reorienta mersul lucrurilor. Chiar dacă această muncă era permanent repetată cu un anumit om, nu renunța niciodată.  
Cu trudă și-a pus amprenta pe pagina de istorie a bisericii movilene în perioada cât a slujit aici. N-a fost indiferent nici când echipele de muncitori au realizat lucrările de consolidare ale bisericii movilene, a pus umărul ori de câte ori a fost nevoie. Când catapeteasma cea nouă a trebuit împodobită cu icoane, s-a implicat, de asemenea, la strângerea fondurilor necesare procurării icoanelor, mergând din casă-n casă și explicându-le sătenilor de ce trebuie să susțină un asemenea act.  
În definitiv, atunci când te muți într-o localitate, primul loc căutat este biserica. Singura clădire ce se zărește din depărtare până să pășești peste granița unei așezări este biserica. Locul vindecător unde se topește tot întunericul lăuntric al omului... Cum am putea, oare, să nu ne pese de rânduiala divină când simțirea adevărată acolo, înaintea altarului sfânt, se cerne!  
Cum rândurile vieții ni le scriem prin propriile fapte, vorbe, gânduri și trăiri autentice influențate de credințe, educație și mediul în care trăim, pot spune că suntem datori să ne așternem propria poveste în registrul istoriei lăsându-ne clar semnătura peste capitolele unei existențe trăite demn și frumos.  
Și cum toate diamantele lumii devin lipsite de valoare în comparație cu trăirea unei clipe în lumină dumnezeiască, oamenii au învățat că miracolele se întâmplă doar cu cei ce cred în ele și că niciodată nu este prea târziu să-și schimbe gândirea.  
Preotul Stelian Hornea a fost duhovnicul prin care Dumnezeu a lucrat pentru locuitorii a două sate, Berteștii de Sus și Movila Miresii, deschizând pentru aceștia orizonturi favorabile evoluției și trăirii unei vieți adevărate în Hristos.  
 
În loc de… Postfață  
 
Pentru toate virtuțile cu care l-a înzestrat Dumnezeu, consider că se cuvine evocat cu recunoştinţă numele preotului Stelian Hornea. Plin de cinste sufletească și infinită iubire, s-a comportat ca un părinte cu enoriașii săi, dojenindu-i de fiecare dată cu atitudinea potrivită unui slujitor al bisericii. Merită consemnate între filele unei cărți încercările, dar și izbânzile, bucuriile şi frumuseţea unor clipe de viaţă, unice și irepetabile, trăite de acesta în mijlocul unei comunități.  
Ascultând mărturiile celor citați în această carte, am observat că fiecare om ce l-a cunoscut pe părintele, își amintește cu drag vorbele de încurajare și mângâiere primite în dar de la el.  
Ecoul acestor cuvinte, am speranța că va dăinui peste ani, lăsând urme prețioase în inimile celor ce l-au apreciat. Și nu pentru că este vorba despre mărturia unui suflet, ci de mărturia unei întregi lumi ce gravita în jurul său, lume ce s-a sfârșit odată cu plecarea sa la Cer.  
Preotul Stelian Hornea și-a tors firul vieții duhovnicești pe ghemul veșniciei. A plecat la Cer, așa cum bine spunea una din persoanele intervievate, atunci când a fost pregătit să dea un răspuns înaintea Domnului.  
Continuă să trăiască dincolo de nori, rămânând în amintirea noastră omul cu un caracter frumos, exemplar și preotul ce a predicat constant, lăcrimând pentru păcatele lumii. Indiferent câte povești ne vor încărca inimile, amintirea părintelui nu se va topi în uitare, ci va fi așezată pe raftul cel mai de sus din sufletul nostru.  
Sunt convinsă că povestea acestuia, consemnată împreună cu consătenii mei movileni, va trece proba timpului și va vorbi generațiilor viitoare despre încă un vas de aur prin care Dumnezeu a lucrat cu desăvârșire.  
Viața își continuă cursul ei firesc fără să ne anunțe, uneori ne urcă, alteori ne coboară, cert este că doar noi, prin liberul arbitru, suntem răspunzători de ceea ce alegem să privim în ea, Întunericul sau Lumina.  
Și pentru că iubirea este licoarea dumnezeiască ce topește tot întunericul lăuntric, aleg să închei aceste rânduri cu un fragment din cartea de căpătâi a fiecărui creștin, Biblia, Epistola întâi către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, cap. 13:  
Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor. 2 Şi chiar dacă aş avea darul proorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa, aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic. 3 Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic. 4 Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuieşte, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, 5 nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, 6 nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, 7 acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. 8 Dragostea nu va pieri niciodată. Proorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit. 9 Căci cunoaştem în parte şi proorocim în parte, 10 dar, când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi. 11 Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil, când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc. 12 Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos, dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte, dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin. 13 Acum dar rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea, dar cea mai mare dintre ele este dragostea.  
 
Cornelia Vîju  
Referinţă Bibliografică:
O viață închinată lui Hristos - fragment - ultima parte / Cornelia Vîju : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2664, Anul VIII, 17 aprilie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Cornelia Vîju : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Cornelia Vîju
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

VALIDARE ACCES CONFORM GDPR

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!