CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Povestiri >  




Autor: Cornelia Turlea Chifu         Ediţia nr. 2393 din 20 iulie 2017        Toate Articolele Autorului

Cornelia TURLEA-CHIFU - ARTA DE A FI... BUNIC!
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Bunicii. De câte ori întâlnesc acest cuvânt îmi aduc aminte ce mult îmi doream să-i fi avut. Le simţeam lipsa mai ales când ceilalţi copii plecau în vacanţe la ţară, la bunici. Întrezăream acolo o lume a fericirii, guvernată de o dragoste fără sfârşit, dincolo de a cărei poartă nu aveam cum să trec. Îmi construisem o imagine a bunicilor cu ajutorul „cărţilor de citire”, cum se numeau pe atunci manualele de limba română. Trebuie că mai sunt mulţi ce îşi amintesc de „ icoana firavei bunici din frageda pruncie” cu poala ei fermecată unde ne pierdeam toropiţi de căldură şi linişte albastră picurată din cer printre crengile pomilor, ascultând alături de autor basmul al cărui sfârşit nu-l prindea niciodată treaz. Ori de sânul ei la fel de fermecat care ascundea toate bunătăţile lumii ce trebuiau ghicite pentru a fi dobândite. Şi „tata-moşu’“ cu obrajii roşii de palmele copiilor, dar surâzând de fericire...  
 
Încet, încet, acestor imagini li s-au alăturat accesoriile inevitabile ale bătrâneţii, nesesizate de ochii de copil: dioptriile, bastonul, durerile de şale, tot felul de suferinţe fizice şi psihice, tot felul de proteze şi operaţii care mai fac câte un nod la firul din ce în ce mai subţire al vieţii. Perspectiva nu este dintre cele mai fericite. Este cea a unei vârste împovărate, cu haine grele de dus.  
 
Cei care au însă şansa să devină bunici ştiu că dobândirea acestei calităţi este o binecuvântare. Este momentul când energii pozitive nebănuite ţi se cuibăresc prin ungherele sufletului şi îţi dau puteri noi, îţi descoperă priceperi pe care nici nu bănuiai că le ai. Devii pictor, povestitor, poet, actor, dansator, după cum e cazul. Eşti savant şi cititor în stele şi găseşti cu uşurinţă răspunsuri la năstruşnicele „de ce-uri”. Poţi să aduni şi să împrăştii lumea într-un cuvânt. Este momentul când, eliberat de obligaţiile şi responsabilităţile de părinte, devii refugiul copilăriei pe care începi să o retrăieşti în mod conştient. Este momentul când, eliberat de orgoliile profesionale şi personale raportul tău cu lumea se simplifică şi ai dreptul să dai în mintea copiilor într-un mod rezonabil. Abia acum înţelegi ce gust bun are mâncarea făcută din frunze şi pietricele, ce minunat e să umbli desculţ prin ploaie, să înalţi castele de nisip şi simţi intensitatea din exclamaţia poetului: „de-aş mai avea, bunică, şi sufletul de-atunci!”.  
 
Apariţia lor, a nepoţeilor, cu luminiţele din ochi şi cu paşii mai şovăielnici decât ai tăi, cu drăgălăşenia şi candoarea lor, cu nesfârşita lor nevoie de ocrotire şi iubire te face să înţelegi, dacă nu ai înţeles încă, sau dacă da, atunci îţi confirmă că un copil e una din minunile lumii, o minune fragilă care are totuşi puterea magică să ia durerea cu mâna, să alunge gândurile grele şi tristeţea, o minune dăruită nouă spre a o desăvârşi întru bucuria şi propria împlinire. Ei devin lucrul cel mai important, îţi captează toată atenţia şi îţi răpesc tot timpul oferindu-ţi drept recompensă posibilitatea de a rămâne mereu tânăr alături de ei, de a crede că, de dragul lor, cerul va fi mereu senin, soarele va da mereu lumină şi căldură, iar vremea va curge mereu pe făgaşul normal.  
 
Timpul, acest stăpân necruţător, cel ce rezolvă totul dacă ai răbdare, mi-a deschis până la urmă poarta spre lumea fericirii guvernată de dragostea fără sfârşit, lumea lor, a nepoţilor şi bunicilor, o lume fără graniţe în care totul este posibil pentru că acolo copilul este măsura iubirii. Pătrund în ea de cum îmi aud nepoţica intrând în scara blocului. O aştept după uşă, obicei rămas din vremea când l-am descoperit împreună pe „cucu-bau”. Ne dăm mâna şi trecem pragul în Ţara Minunilor, fiecare cu rolul ei: eu sunt aceeaşi „A-i”, cu accent pe fiecare silabă. Ştiu că acesta îmi va rămâne numele pentru totdeauna, chiar şi când va pronunţa corect toate sunetele şi ştiu că n-o să uit niciodată rezonanţa lui. Ea însă, devine „mamă” şi „prinţesă”. Chiar şi cea mai grijulie mamă ar avea câte ceva de învăţat de la ea, iar prinţesele... chiar şi cele mai autentice ar putea lua lecţii. Timpul se opreşte în loc, „praful de zâne” se cerne şi transformă imaginaţia în realitate, formulele magice ne îndeplinesc dorinţele. Lângă ea îmi beau zilnic paharul cu infuzie de „apă vie” şi ştiu ce spune Soarele când intră dimineaţa pe fereastră, ce ciripesc păsările în pomul din faţa geamului şi ce latră Lady în curtea învecinată. Nu îmi permit să nu ştiu răspunsul la vreo întrebare pentru că nu suport reproşul din vocea ei: „A-i, de ce nu ştii?”.  
 
Am surprins nu de mult pe stradă o frântură de dialog dintre o fetiţă şi mama ei:  
- Mami, când am fost eu mică de ce mă duceai în burtică?  
Mama, luată prin surprindere şi grăbită, a smucit-o de mână şi i-a răspuns sec:  
- De-a naibii!  
Fetiţa, care oricum nu ştia ce înseamnă „de-a naibii”, a continuat:  
- Pentru că aveam picioarele micuţe şi nu puteam să merg?  
 
Nu am mai auzit răspunsul mamei. Am privit cu tristeţe după ele şi m-am gândit, bunică fiind, dacă nu cumva unii părinţi ar trebui să fie mai întâi bunici. Şi asta pentru că bunicii au ei o artă numai a lor de a simţi şi a răspunde inocenţei şi sensibilităţii copiilor, o artă veche de când lumea pe care nici ei nu-şi pot explica cum de o stăpânesc aşa, deodată, fără vreo pregătire anume, după cum sunt tot mai cunoscutele cursuri organizate de specialişti pentru iniţierea în „arta de a fi părinte”.  
 
Arta de a fi bunic zace în forme latente, se perfecţionează de la sine fără ştirea noastră şi se conservă de la sine. Căci, iată, deşi astăzi nepoţii nu mai ascultă basmele în poala bunicii şi în sfârâitul fusului ci în faţa monitoarelor, iar bunicile, din ce în ce mai multe ştiu să dea „clic” pentru ca desenul animat să pornească, ceva a rămas neschimbat. Duioşia, bucuria şi căldura din ochii bunicilor ce parcă ar spune: „lăsaţi copiii să vină la mine!”  
Duioşia, bucuria şi căldura – suficiente argumente pentru a lansa îndemnul „ cine nu are bunici să îşi cumpere.”  
----------------------------  
Ilustraţie: „Casa Bunicii” de Stela Şimon (Timişoara)  
----------------------------------  
Cornelia TURLEA-CHIFU  
Iulie 2007 – 2017  
Ciudanoviţa - Strasbourg  
 
Referinţă Bibliografică:
Cornelia TURLEA-CHIFU - ARTA DE A FI... BUNIC! / Cornelia Turlea Chifu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2393, Anul VII, 20 iulie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Cornelia Turlea Chifu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Cornelia Turlea Chifu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!