CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  





Cornelia Păun Heinzel : “CÂND CIORDEAN A AJUNS DECAN, în lumea a patra” sau „TEORIA INTELIGENŢELOR TOTALE - UNDE, CUM, CÂND ŞI CUI” din ciclul „Vivat Academia” - ediţie revizuită
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cornelia Păun Heinzel : “CÂND CIORDEAN A AJUNS DECAN, în lumea a patra” sau „TEORIA INTELIGENŢELOR TOTALE - UNDE, CUM, CÂND ŞI CUI” din ciclul de povestiri „Vivat Academia” - ediţie revizuită şi îmbunătăţită  
  
Imaginea este componentă a graficii cărţilor „El cartero nunca más llama dos veces„ o „Sueños...sueños...sueños... , El laberinto de los enigmas“, The Millennial generation or Transatlantic dream, a ciclurilor de povestiri “Vivat Academia” şi “Vivant professores”; pentru fiecare scriere, diferiţi artişti plastici au conceput în mod special câte un desen. În acest caz, grafica este realizată de Sara Fizbakhsh  
  
Cornelia Păun Heinzel : “Când Ciordean a ajuns decan, în lumea a patra” sau „Teoria inteligenţelor totale – unde, cum, când şi cui”  
  
Lucian Ciordean - un bărbat desprins parcă din piesele lui Caragiale, un fel de Rică Venturiano, mai smotocit de vremuri - se roti mulţumit în fotoliul său de piele, ca un adevărat învingător al epocii actuale. Ajunse el, fostul elev - codaş la învăţătură, considerat de către foştii săi profesori a fi cu retard intelectual, pentru că înţelegea greşit tot ceea ce i se preda - din comuna Şmenarii Mari, satul Coviltiru, decanul unei facultăţi de stat - de elită, în alte epoci - al unei Universităţi de prestigiu, din capitala lumii a patra, facultate pe care a transformat-o în mafie foarte bine organizată, încât l-ar invidia chiar mafioţii italieni, cei din cartelurile sud-americane, mafioţii japonezi sau cei ruşi. „Pot să fac absolut tot ce vreau în facultatea mea de stat, deci finanţată de la buget, de unde primesc bani cu nemiluita, fără să mă controleze nimeni, niciodată, ce fac şi cum fac. Pot să dau diplome de absolvire la absolut oricine vreau eu, fără să dau cuiva vreo socoteală. Am făcut studente şi licenţiate pe toate consătencele mele dar şi ale altor cunoscuţi de-ai mei, care au fost la furat de portofele, la cerşit sau la ciordit pe meleaguri străine. Au ajuns profesoare, unele care nici să vorbească corect nu sunt capabile. Să scrie şi să socotească nici pomeneală ! Nici măcar cei şapte ani de acasă nu au ! Eu, unul, nu mi-aş da copilul pe mâna lor de niciun fel. L-ar distruge cu siguranţă, pentru că sunt şi nebune rău. Parcă ar fi bonele psihopate din filmele americane, care chinuie copiii cu metode sadice. Dar, mie nu-mi pasă. Dacă mi-au plătit bine examenele pe timpul studenţiei şi desigur examenul final, de licenţă - cel mai scump - atunci nu mă mai interesează. După mine, potopul ! Aşa am gândit întotdeauna, chiar şi când am fost expert la minister şi am încurcat totul pe acolo. Ca urmare a acestor performanţe, cerute în lumea a patra, am fost promovat eu, aici, ca foarte tânăr decan. Acum, alte competenţe sunt luate în considerare, nu ca în epocile trecute. Dacă eşti înapoiat mintal, înţelegi totul greşit şi leneveşti, stai degeaba, sau mai bine zis, nu faci nimic, poate doar rău oamenilor care depind de deciziile tale şi provoci încurcături cât mai mari, vei avea cu siguranţă succes în epoca actuală, în lumea a patra. Trebuie însă să îndeplineşti condiţia obligatorie cerută pentru acest lucru, adică să dovedeşti că posezi inteligenţa corespunzătoare propriei mele teorii educaţionale, pe care am inventat-o recent, şi anume: „Teoria inteligenţelor totale – unde, cum, când şi cui, dai şpaga cea sfântă”. De când am terminat facultatea şi m-au racolat ca expert la Minister, am văzut şi am făcut atâtea potlogării la viaţa mea, încât am devenit complet imun la înşelătorii, excrocherii, necinste şi ticăloşie. Am ajuns să apreciez răul, nu binele. Mi se pare normal să preţuiesc hoţul, ticălosul, leneşul iar de omul cinstit, muncitor, deştept, râd cu poftă şi îmi bat joc de el.  
  
Până în 2000, când îmi finalizam eu studiile, în această facultate predau profesori universitari de elită, apreciaţi în oricare colţ al lumii. Valorile morale ale acestora asigurau corectitudinea examenelor. De când am devenit eu decan, s-a inversat totul : cine nu plăteşte, diploma în veci nu îşi primeşte. Mi-am adus ca profesoare în facultate toate cunoscutele, cu ochelari cu multe dioptrii, care nu văd bine realitatea, dar şi înţeleg greşit, orice le spune cineva. Chiar ca secretare, am angajat pe unele, cărora le fug ochii în toate direcţiile, dar nu ca defect de vedere, ci din cauze psihice, încât nu văd să citească actele sau să le scrie corect. Să nu vadă şi să nu înţeleagă matrapazlâcurile pe care le fac. Dar, femeile sunt atât de psihopate încât ar putea planifica şi ar fi în stare a comite o crimă, cu minuţiozitate, fără mustrări de conştiinţă, oricând şi oriunde.  
  
Nu am inventat, nu am cercetat nimic în viaţa mea, doar mi-am dat doctoratul, după reţeta clasică actuală, din lumea a patra, adică copiind cu sârg, de pe sit-uri tip : şcolar.ro, grădi.ro, student.ro, şi altele asemănătoare acestora. Am lucrat încă din primii ani de la absolvirea facultăţii ca cercetător la Institut - unde nu făceam nimic, pentru că îmi plătisem postul cu vârf şi îndesat - şi nici ca expert al Ministerului nu mă agitam să desfăşor vreo activitate. Dacă cumva un profesor cu grade didactice şi cu vechime în învăţământ reclama că nu poate da concurs de titularizare, întrucât specializarea sa este înscrisă greşit, eu, Lucian Ciordean îi răspundeam cu tupeu, ca să nu zic obrăznicie: „Eu nu ştiu nimic ! Nu cunosc cu ce se mănâncă astea ! Eu sunt absolvent de „Pedagogie”. Nu am nici în clin, nici în mânecă cu aşa ceva. Nu am habar de alte discipline, mai ales de cele tehnice". Profesorul gândea atunci disperat: ”Şi atunci, ce cauţi în funcţia asta, să răspunzi de disciplinele tehnice ? Cine te-a pus în postul acesta ?”. Lucian i-ar fi răspus, fără ezitare, dacă ar fi fost întrebat, că a fost angajat de cel căruia i-a dat şpagă mare - Adrian Mitălagreu - care i-a oferit postul, cu precizarea că nu trebuie să facă nimic, ceea ce el, Ciordean a şi aplicat imediat, ascultător. „Daţi concurs la anul !”, răspundea nepăsător Lucian. „Cum la anul ?” se lamenta profesorul. „Am familie de întreţinut, copii de crescut. Cum să aştept, după atâţia ani de învăţământ, o clarificare atât de simplă, ca a mea ? Întrebaţi la universitate şi vă vor explica imediat, corect, specializările. Puteţi rectifica astfel eroarea, pe care numai dumneavoastră aveţi dreptul legal să o faceţi”. „Nu mă interesează pe mine aşa ceva”, replica tăios Ciordean, mâniat că cineva îndrăzneşte să-i deranjeze tabieturile. „Eu primesc oricum bani din belşug de la Minister, fără să mă agit pentru ceva gratuit. Nu trebuie să dau socoteală nimănui pentru ce fac şi mai ales pentru ceea ce nu fac. Doar mi-am plătit postul ca să stau degeaba, atâta timp cât sunt pe el. Deci, nu aveţi ce să-mi faceţi. Orice reclamaţie este inutilă. Aşa este în ziua de astăzi ! Învăţaţi să vă conformaţi noilor cerinţe ale epocii ! Nu mai corespundeţi acesteia !”. Şi, apoi medita dispreţuitor: ”Iată un om învins, care deţine inteligenţă după vechile percepţii, considerate a fi perimate în perioada actuală!”.  
  
„Deşi am deţinut funcţii la universitate, la institut, la Minister, nu am studiat, nu am cercetat nimic în viaţa mea, niciodată, cu o excepţie: am descoperit o magnifică teorie, cum nici Einstein nu ar fi fost în stare să o descopere, cum nici cercetătorii americani nu au fost capabili să o construiască, şi anume: „Teoria inteligenţelor totale – cine, unde, cum, când şi cui – dai şpagă”, a lui Ciordean din Coviltiru de Şmenarii Mari.  
  
Cercetătorilor americani li s-au cerut de multe ori explicaţii pentru a dovedi logic, cum ajung în posturi importante, în epoca actuală, cei care nu puteau să înveţe la şcoală, nu erau buni de nimic şi înţelegeau totul greşit. S-au gândit ce s-au gândit savanţii şi unul dintre ei a strigat într-un târziu “Evrika !”. „Considerăm aptitudinile a fi inteligenţe. Vor exista astfel o multitudine de inteligenţe, pentru fiecare aptitudine în parte”. În prima fază, toţi au fost încântaţi de teorie, pentru că oferea populaţiei o explicaţie a acestui fenomen social. Teoria a fost imediat difuzată în rândul maselor şi mediatizată pe larg. Dar, în scurt timp, unii mai deştepţi au început să comenteze. Au sesizat că, cei aflaţi în funcţii nu posedau nici măcar aptitudini. În concluzie, nici cu inteligenţele generate de acestea, corespunzătoare teoriei, nu erau înzestraţi. Mulţi oamenii aflaţi în posturi importante, de succes nu erau nici muzicali, nu aveau nici simţ artistic, pe natură nu dădeau doi bani, deci nu exista nici o şansă să posede o inteligenţă în această direcţie. Unii dintre aceştia nu erau în stare nici să meargă corect, normal, deci nu era posibil a le fi puse în valoare calităţile lor kinestezice, iar de înclinaţii matematice – dacă li s-ar fi analizat capacitatea de gândire logică - sau de talente lingvistice – dacă li s-ar fi studiat modul de exprimare - nici pomeneală ! Era necesar a fi găsită o altă explicaţie ! Trebuia descoperit un tip nou de inteligenţă ! Nici această teorie nu corespundea realităţii ! Atunci, un cercetător inventiv propuse exuberant : ”Nu posedă nimic ? Foarte bine ! Nu au deci, nici emoţii ! Emoţia poate fi inteligenţa generatoare de succes !”.  
  
„Bună explicaţie ! “, gândiră unii. Apoi, urgent mediatizară şi difuzară din plin publicului acest tip de inteligenţă, proaspăt descoperită.  
  
„Ce control al emoţiilor ? ”, observară curând alţii mai destupaţi la minte. „Şefii noştri sunt atât de proşti, încât nici furia nu pot să şi-o controleze. Fac crize de nervi din orice, chiar atunci când nu este cazul. Numai unul inteligent cu adevărat, după vechile standarde, pe care vrem să le considerăm în prezent depăşite, meditează şi ştie să-şi controleze cu adevărat comportamentul. Nu degeaba există aforismul : „Cel deştept mereu cedează, dar idiotul în prostie se ambiţionează”.  
  
Atunci, vin eu, Lucian Ciordean cu teoria mea revoluţionară: „Teoria inteligenţelor totale în furăciune – cine, unde, cum, când şi cui dai şpagă”, care este echivalentă axiomei mele: “Orice om este inteligent, dar cei care posedă noile tipuri de inteligenţe - gen inteligenţa prostiei, a tâmpeniei sau a idioţeniei, corespunzătoare lui "cine" dă şpagă, inteligenţa hoţiei corespunzătoare "cui" dai şpagă, inteligenţa excrocheriei, corespunzătoare pentru "cum" dai şpagă, inteligenţa şmecheriei corespunzătoare lui "unde" dai şpaga, inteligenţa ticăloşiei corespunzătoare termenului "când" dai şpaga - sunt superiori tuturor şi numai ei pot urca în ierarhie, numai ei pot atinge culmile succesului. Reuşita în epoca actuală, în lumea a patra, este asigurată de posesorul acestei inteligenţe multiple speciale, chiar totale, adică a celui care înţelege totul greşit, nu este bun de nimic, nu vrea, nu poate şi nici nu se agită să facă ceva, excepţie făcând faptul că ştie unde, cum, când şi cui să dea şpagă pentru a fi promovat. Ca decan al facultăţii în care se studiază, se cercetează fenomene ale acestui domeniu complex, am creat chiar o procedură de aplicare şi de dezvoltare a teoriei mele, în etape, încă din perioada cea mai fragedă, a prunciei. Astfel, părinţii copilului trebuie să se conformeze, să dea şpagă începând cu primii ani de viaţă ai acestuia, la cămin, la creşă - astfel încât absolventele cărora le-am dat eu licenţa să-şi poată recupera banii investiţi în mine - chiar şi medicului care ajută la aducerea pe lume şi la îngrijirea odraslei, apoi la grădiniţă şi şcoală, pentru a avea numai note mari şi burse de merit, la concursuri şi olimpiade, la intrarea în liceu, pentru bacalaureat, la admiterea în facultate, la examenele pe parcurs şi la cel decisiv, de licenţă iar la final, desigur, pentru locul de muncă, care reprezintă încununarea întregului demers, pentru care aceştia vor face împrumut pe viaţă, la bănci. Am descoperit recent”, gândi Lucian, „cu inteligenţa mea sclipitoare de tip nou, adică totală, că există unii oameni care aplică teoria mea, chiar înaintea naşterii copilului lor, când se înseminează în vitro sau se clonează, pentru a procreea. Am extins teoria mea, chiar mai departe, până la intrarea în Rai, în viaţa veşnică - idee pentru care înalt preasfinţitele feţe bisericeşti ar trebui să-mi fie pe veci datoare, deoarece muritorii, ticăloşiţi după o viaţă în necinste, în care cu ajutorul banilor, au obţinut avantaje necuvenite, au şansa şi pot să-şi spele păcatele, tot cu ajutorul şpăgii, pentru a fi primiţi acolo. Ideea - mărturisesc sincer - nu-mi aparţine”, se destăinui Ciordean. „A fost inspirată de versurile şlagărului de succes, auzit de mine azi dimineaţă la radio: „ în Rai / Când am ajuns cu bani , / Era deja închis”.  
  
Mai am totuşi un vis, pentru că în epoca actuală mi-am putut îndeplini orice fantezie, oricât de scumpă a fost şi în prezent îmi pot satisface orice capriciu, oricât de costisitor ar fi, din banii primiţi ca decan, din programele educaţionale, ca profesor universitar, la Universitatea mea şi la încă multe altele din ţară, de stat sau private, pe la care desigur nici nu trec - pentru că nu am timp, având atât de multe responsabilităţi - dar salariile le încasez întotdeauna, ca expert al Ministerului, ca cercetător la Institut, ca director de fundaţie, ca patron de asociaţie non-guvernamentală şi de la alte vreo câteva surse financiare, neglijabile în aceeaşi măsură ca anterioarele, gen conducător de doctorat. După întâlnirea cu reprezentanţii învăţământului din Danemarca, am avut o revelaţie. M-am hotărât să nu mai fiu un egoist. Să dau şi celorlaţi din fericirea mea, aflată acum la cote maxim maximorum. Dacă la danezi inteligenţa se defineşte tot în accepţiunea clasică, normală şi astfel se explică rezultatele lor ridicate în educaţie, eu mă bazez întotdeauna pe cuvintele sfinte: „Fericiţi cei săraci cu duhul” şi doresc să le aplic în învăţământul actual din lumea a patra, chiar dacă procedez ca prostul din poveste - care a tras carnea crudă de vacă, pe uliţa prăfuită a satului, încercând să urmeze sfaturile părintelui său, care îl îndrumase să conducă vaca pe drum. De când sunt mici, până cresc mari, eu doresc pe toţi să îi învăţ să fie veşnic fericiţi, adică, conform teoriei mele, săraci cu duhul, dar şi incredibil de răi -încă din fragedă pruncie- la fel ca mine. Acum, pot să mă joc cum vreau cu oamenii. Eu sunt cel care ia deciziile ! Nu-i aşa?”.  
  
Notă : Aceasta este o povestire . Orice asemănare cu fapte, personaje, locuri este pur întâmplătoare, deși se știe că uneori viața bate filmul și realitatea poate fi uneori mai crudă, mai înfioarătoare decât povestirea scrisă, literară  
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Cornelia Păun Heinzel : “CÂND CIORDEAN A AJUNS DECAN, în lumea a patra” sau „TEORIA INTELIGENŢELOR TOTALE - UNDE, CUM, CÂND ŞI CUI” din ciclul „Vivat Academia” - ediţie revizuită / Cornelia Păun : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2920, Anul VIII, 29 decembrie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Cornelia Păun : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Cornelia Păun
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!