CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  





Cornelia Păun Heinzel: “Când universitarul îşi dă ultima suflare în amfiteatru” sau “Cât de uşor se poate întemeia o universitate” din ciclul „Vivat Academia” partea a treia
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cornelia Păun Heinzel: “Când universitarul îşi dă ultima suflare în amfiteatru” sau Cât de uşor se poate întemeia o universitate” din ciclul „Vivat Academia”  
  
PARTEA a III-a  
  
Şedinţa Senatului universităţii din lumea a patra” sau „Noi vrem studenţi”  
  
Trecură mulţi ani de când Universitatea înfiinţată funcţiona cu succes. Facultăţile şi specializările creşteau exponenţial în toată ţara.  
  
Bizdil citi pe Internet că norvegienii au rămas uimiţi atunci când au dorit să angajeze ca medici, nişte proaspăt absolvenţi din ţară - după ce i-au verificat şi au constatat cu stupefacţie că aceştia nu aveau cunoştinţe minime în domeniu. Nu ştiau nici cât infirmierii lor. Bărbatul se gândi la vremurile când conaţionalii săi erau căutaţi de străini cu fervoare, fiind apreciaţi pentru capacităţile lor intelectuale.  
  
Perdaf se întâlni cu Vali şi îl anunţă să vină la Şedinţa Senatului universităţii, în care se va dezbate situaţia cu numărul înscrişilor la toate facultăţile. Cadrele didactice sosiseră deja în sala de şedinţe.  
  
- Mi-a spus rectorul Madlen Pârţăilă că e tragică situaţia şi la ei.  
  
- Va fi o adevărată Valea plângerii, spuse Bizdil colegului său. Nu ne mai ajută acum nici măcar transportul gratuit pe C.F.R. S-au înscris până în prezent toţi oamenii, de toate vârstele, care nu au făcut niciodată în viaţa lor o facultate şi care nici nu visau, că este posibil aşa ceva. Doresc însă să se plimbe gratuit cu trenul, în voiaje, prin ţară, să primească bani de burse fabuloase. Merită să se deranjeze.  
  
- Ştii că s-a ajuns ca toată populaţia care nu este studentă, să fie obligată să circule numai cu trenul personal, inclusiv străinii care au venit să ne viziteze ţara. Studenţii de la douăzeci la optzeci de ani îşi rezervă bilete cu locuri dus-întors, pe toate rutele, la interregio, cu mult timp înainte, chiar dacă nu se duc în călătorie. Locurile rămân însă ocupate şi nu le mai pot cumpăra alţi călători. De la începutul vacanţei, au ocupat toate locurile disponibile pentru întreaga perioadă. Un turist italian - care a ajuns să ne viziteze ţara cu personalul datorită acestei situaţii - m-a întrebat dacă în România facultatea a ajuns obligatorie, relată rectorul şi continuă şirul ideilor:  
  
-Stabilim cum trebuie să scăpăm de Dospinescu. Vrem să-l aducem pe catedra sa pe Titirez, de la Ministerul educaţiei. Omul ne va susţine în tot ceea ca vom întreprinde. Putem să-i punem mai multe catedre, că nu o să verifice nimeni. Ne scoatem astfel bani din plin.  
  
-Dar profesorul este titular. Chiar noi l-am adus, atunci când am înfiinţat Universitatea, spuse decanul Bizdil. Este o problemă dificilă.  
  
-Atunci aveam nevoie de el, să înfiinţăm instituţia. Nu erau la acea dată mulţi absolvenţi de facultate. Acum sunt câtă frunză şi iarbă şi am scăpat de verificările de început de drum. Oricum, ştii şi tu - că nu au fost mare lucru. Le-am rezolvat, cum se rezolvă orice în ziua de azi, cu... şi un control superficial. La sfârşitul anului universitar minţim că s-au redus catedrele, şi-l dăm pe liber pe Dospinescu. Nu ne verifică nimeni, că-i autonomie, adică facem orice vrem. În toamnă, spunem că avem o catedră liberă la matematică, şi-l aducem pe Tingire. Oricum omul nici nu o să treacă, pe la noi pe la Universitate. La fel ca ilustrul domnul Ginel Ginică Afrusinei, directorul Regiei din celălalt capăt de ţară, care nu a avut timp să vină pe la noi prin oraş nici când era studentul nostru, nici acum, ca profesor coleg, explică rectorul.  
  
-Nu trecem noi, localnicii, pe la ore şi vrei să vină cei aflaţi la sute de kilometri, care mai au şi funcţii importante, de răspundere ? murmură Bizdil. Eu cred că au şi uitat că sunt profesori universitari pe la noi prin târg. Îşi mai amintesc doar când le intră banii în cont. Dacă observă. Că pe lângă cât câştigă ei lunar, de obicei, ce primesc de la noi de la Universitate, reprezintă ceva neglijabil. Salariul lor pe o lună este mai mare decât cel primit de alţii pentru un an întreg.  
  
- Dar, cu cine ai vrea să ne ţinem cursurile ? Ai uitat că noi, toţi din Universitate ne-am înscris rudele, de la străbunica de 93 de ani la nepotul de 18, chiar dacă băiatul nu a luat bacalaureatul. Şi bunicul care şi-a dat ultima suflare în urmă cu trei ani este student la noi, spuse Perdaff. Ne-am adus familiile, prietenii şi familiile prietenilor.  
  
-Eu cred că am terminat de înscris toate cunoştinţele mele, vecinii, toţi amicii mei cu rudele lor cu tot şi ai membrilor familiei mele, spuse Valli. Vară-mea de la Spitalul de psihiatrie” din Iaşi a adus pacienţii săi, ca studenţi. La fel şi nevastă-mea de la Maternitate. Figurează în statistici proaspeţii tătici, proaspetele mămici cu tot cu noii născuţi. Personalul auxiliar are numai licenţiaţi, că s-au înscris din prima tranşă. Am un cumnat la penitenciar, care ne-a adus toţi deţinuţii şi i-a făcut studenţi la noi. Iar maică-mea săraca a vrut să mă ajute şi a înscris la Universitate toţi bătrânii de la Azilul din vale”, împreună cu rude lor şi cu persoanele care îi vizitează, spuse Bizdil.  
  
-Eu am găsit la biserică câţiva oameni ai străzii, care cerşeau la intrarea în lăcaş. Dar, aceştia s-ar putea să fie înscrişi şi la alte Universităţi din ţară, zise Perdaff, de către colegii noştri de suferinţă...  
  
-Nu-i nimic, spuse optimist Vally. Nu ne controlează nimeni. Homleşii vin pentru că primesc bursă şi pot călători gratuit cu trenul. Pot merge astfel să cerşească prin alte localităţi din ţară. În plus, au posibilitatea de a fi cazaţi prin tufele din jurul căminelor studenţeşti şi chiar în cele de lângă clădirile universităţii noastre. Doar am cumpărat plante decorative exotice, de miliarde de lei, pentru universitate.  
  
-Noi - mai multe cadrele didactice silitoare - am făcut circuit prin Moldova şi am găsit clienţi prin sătucuri, cătune îndepărtate, spuse o profesoară cu vervă. Magdalena a avut pile la mănăstiri şi a înscris ca studente, câteva grupuri mari de călugări şi de călugăriţe. Oamenii nu au bacalaureatul, pentru că nu au făcut liceul. Unii dintre ei nu au nici gimnaziul absolvit. Dar, putem sta liniştiţi. Pe ei, cu siguranţă nu o să-i controleze nimeni, niciodată. Deci, nici pe noi. După ce absolvă facultatea, ei sunt angajaţi imediat în funcţii bune, ca intelectuali. La vară-mea în capitală, la liceu a fost adusă direct ca titular o călugăriţă, Licoare Tanacu, pe limba franceză - deşi nu are habar, pentru că are diplomă de Religie - care vorbeşte întotdeauna răstit... în limba română, de parcă muge. Pare a fi un personaj din filmul „Exorcistul”. Aşa s-au exprimat nişte actori şi regizori americani veniţi să filmeze la mănăstire. E incredibil de limitată, de parcă a crescut singură în sălbăticie.  
  
-Nu înţeleg de ce te miri, spuse altă profesoară La multe colegii au fost titularizate pe catedrele de limba română, absolvente de Religie privată, care aveau la „Cântare bisericească” numai note de cinci, la „Psalmi” media cinci şi nu au învăţat deloc „Limba română”.  
  
-Eu, personal, cred că am terminat de înscris ca student orice fiinţă vie posibilă. Bine că nu există niciun control, că bănuiesc că şi ceilalţi colegi de suferinţă de la alte universităţi de stat au procedat la fel. Au înscris ciobanii din vârful muntelui la mai multe universităţi din ţară şi oamenii nici nu ştiu că sunt studenţi, spuse un profesor foarte tânăr. De vreo câţiva ani, vânăm cimitirele şi înscriem morţii. Să vezi ce comicărie va fi când va ajunge tot cimitirul de la Săpânţa cu îngropaţii, studenţi la mai multe facultăţi. Dacă nici nu au ajuns cumva...  
  
- După ce terminăm toţi morţii, putem să inventăm câteva nume, că tot nu ne controlează nimeni, propuse altă tânără.  
  
- Morţii sunt totuşi cei mai buni studenţi. Nu trebuie nici să ne ducem la ore, concluzionă alt profesor, mai bătrâior.  
  
- Sunt ideali. La fel ca şi profesorii decedaţi, de la care le luăm salariile, pentru că figurează în statistici,gândi visător rectorul Perdaff.  
  
-Ce, aţi făcut ore până acum cu studenţii ? întrebă retoric Vali.  
  
-Nu, răspunse un profesor în numele tuturor. Pentru că până acum majoritatea dintre ei lucrau. Aveau serviciu chiar şi cei ţinuţi de părinţi, deşi o duceau într-o petrecere continuă, zi şi noapte. Am aflat însă că promoţia nou-venită acum în băncile amfiteatrelor nu vrea să muncească, nu doreşte să înveţe, ci să se distreze şi să primească cât mai mulţi bani, nefăcând nimic. Doresc să procedeze exact ca în reclamele realizatorilor de emisiuni radio, în care îi îndeamnă pe toţi să găsească numai locuri de muncă plătite regeşte, dar în care să nu facă nimic, să huzurească, să lenevească. Noii studenţi vin toţi, cu mic cu mare la cursuri, să-şi bată joc de profesori, adică să facă caterincă, cum spun ei. Şi nu vor sub nici o formă să rateze aşa un divertisment.  
  
- Să nu ajungă ei o caterincă, pe viitor, completă unul mucalit.  
  
- Până atunci, am ajuns noi aşa ceva, spuse rectorul. Noroc că ne consolăm cu banii, pe care îi primim din belşug, fără să muncim ceva.  
  
-Ce bine a fost, în perioada când nu erau luate în considerare şi privatele, orice prăpădită de de Universitate, de facultate, care livreză pe bani diplome, fără ca studenţii să treacă pe la cursuri, că tot nu le ţine nimeni, spuse nostalgic Bizdil. Bugetarii, în special învăţământul, ministerele, numai dintre absolvenţii acestora, selectează ca angajaţi. Privaţii însă le spun de la bun început, că sunt proşti dacă nu au fost în stare să facă o facultate la stat. Femeia de serviciu de la Primăria din satul meu natal, Târtiţa, s-a făcut cu trei licenţe, încât primarul a decis că o lasă fără loc de muncă, să nu ajungă de râs, cu ea, în toată ţara.  
  
-Heee ! heee ! s-au dus vremurile bune, când toate îngrijitoarele, toate muncitoarele, toţi portarii, şoferii, paznicii doreau să fie licenţiaţi. Acum au devenit intelectuali. Unii dintre ei au ajuns chiar în funcţii de conducere. Ce bine am dus-o noi în acea perioadă ! Nu ţi-a construit ţie vila atunci patronul în construcţii, cel care nu a dat niciodată pe la facultate, dar şi-a obţinut licenţa în inginerie ? spuse Perdaff.  
  
-Taci din gură, că te aude cineva, murmură Bizdil. Eu am bani cu nemiluita, pentru că am spirit de afaceri. Aşa se spune...  
  
-Mai mult spirit, cred, spuse zâmbind Perdaf. Lasă că ştiu eu cum stă treaba, că doar sunt în aceeaşi situaţie. De bani nu ducem noi lipsă şi nici nu vom duce niciodată. Au avut grijă unii să ne asigure viitor de aur. Uite acum, ca să avem studenţi, s-au acordat gratuităţi pe calea ferată şi imediat s-au înscris toţi adulţii care nu au făcut şcoală când trebuia. În special seniorii, pentru că vor la bătrâneţe să călătorească gratuit cu trenul prin ţară şi să aibă bani de cheltuială din banii obţinuţi din burse de studii, că noi le dăm numai note de zece, la examene, chiar dacă nu învaţă nimic. Ne-am obişnuit să facem acest lucru de ani de zile. Doar le-am dat astfel şi la tineri. Pe cei care ne dau şpagă mai mare îi şi lăudăm verbal, deşi ei nu au de nimic habar.  
  
- Unii au fost mai şmecheri şi au făcut în Universităţile lor, secţii special pentru pensionari. Să nu se plictisească acasă. În loc să stea să se joace table în parc, au venit să se joace de-a studenţia. Oare în program le dau gratuit şi pampers? glumi Bizdil. Că burse de studiu au.  
  
Cred că am putea şi noi să facem acest lucru. Ne găsim studenţi mulţi, dacă racolăm bătrânii din oraş şi din satele vecine şi câştigăm şi ceva bani cu decontarea pamperşilor.  
  
- Trebuie să găsim. M-ai ales acum, când femeile până la şaizeci şi cinci de ani, care nu fac nimic în posturile lor de la stat şi care nici nu trec pe la serviciu, în calitate de paraziţi de lux, pot rămâne prin lege să stea degeaba în continuare, la locurile de muncă, pe bani mulţi de la buget, să nu elibereze posturile pentru cei tineri, care poate ar mai lucra ceva, dacă nu le-ar cumpăra scump. Legea a fost obţinută în mod special pentru o femeie lider de sindicat în învăţământ, care nici nu venea la colegiul în care funcţiona ca profesoară iar elevii acesteia stăteau singuri la ore. De observaţiile directoarelor liceului nici nu-i păsa, pentru că nu putea nimeni să ia nici o măsură împotriva ei. Ba femeia chiar a obţinut un beneficiu - să rămână în continuare să primească bani de la stat, nefăcând nimic. Cred că ea şi altele aflate în aceeaşi situaţie, adică de parazitism, trebuiau recompensate pentru activitatea nedesfăşurată, renumerată în chip fabulos. Femeile nu vor să renunţe la aceasta în vecii vecilor.  
  
...........................................................................................................  
  
Luna iulie veni curând. Bizdil şi Perdaff veniră atunci la finalul cursului lui Dospinescu, să-l anunţe personal ce stabiliseră.  
  
- Nu mai avem studenţi, se restrâng catedrele şi matematica se duce prima de râpă. Ne pare rău. Nu mai avem ce face.  
  
-Dar sunt noii veniţi. Proaspeţii absolvenţi de facultate... bâigui Dospinescu şocat de decizie.  
  
-Ei sunt încadraţi ca preparatori şi asistenţi. Postul de profesor universitar dispare, explică rectorul.  
  
-Este ilegal ce faceţi. Mi-a spus mie cineva, că doriţi să-l aduceţi pe Tăgârţă, de la Ministerul Educaţiei, să vă faceţi mendrele cu el. Eu ce mă fac, la vârsta asta ? Altceva nu ştiu să fac, decât să predau. Voi lupta până la capăt. Nu mă las cu una cu două.  
  
- Poţi să dai meditaţii, propuse Bizdil, încercând să fie amabil.  
  
- De când cu legea lui Gropăciune, nu mai vor mulţi să se mediteze. Spun că nu rentează. Preferă să-şi ţină banii pentru examen. Costă scump, de când sunt camere de luat vederi, se plânse bărbatul.  
  
Dospinescu îşi luă audienţă la Minister, la domnul Anton Ţuflender.  
  
-Aveţi dreptate, domnule Dospinescu. Eu nu pot să vă ajut. Dar, nu vă lăsaţi. Puneţi un memoriu la poarta Ministerului şi aşteptaţi... că nu se ştie niciodată...  
  
Profesorul aşteptă câteva luni şi într-un sfârşit de săptămână, soţia îi spuse:  
  
-Marcele, vezi că ţi-a venit ceva de la Minister. S-a făcut în sfârşit dreptate, spuse femeia.  
  
Cu mâinile tremurânde Dospinescu deschise plicul şi citi stupefiat răspunsul: „Acuzaţii nefondate”. Şi în continuare era scris textul exact aşa cum îl formulaseră Perdaf şi Valy. Bărbatul şi-a amintit că mai mulţi i-au povestit că în ultimul sfert de veac, toţi care făcuseră reclamaţii la Minister au primit răspunsuri similare, stereotipice, indiferent de problema avută. Pentru funcţionarii de acolo toată activitatea se desfăşura perfect, aşa cum îşi duceau ei viaţa zilnică, fără griji, fără necazuri şi fără probleme, ca într-o sărbătoare continuă. Nu aveau nimic de rezolvat. Ei considerau că nu există nimic incorect.  
  
-Mai bine că am scăpat de Dospinescu atât de uşor. A dat ortul popii rapid, fără să ne agităm prea mult. Mort la datorie, în timpul ultimului său curs din acest an, chiar în amfiteatru. Să vedem cum ne descurcăm cu ceilalţi aflaţi pe lista neagră. Pe postul lui State, profesorul de fizică, am adus un lector. Îl şicanăm de ani de zile şi omul rezistă cu stoicism presiunilor psihologice. Nu înţeleg de ce ţine atât de mult de un prăpădit de serviciu. Nu avem noi norocul s-o mierlească rapid, să nu mai trebuiască să întreprindem nimic, să nu ne obosim, să nu ne consumăm forţele... să luăm totul de-a gata, aşa cum am fost obişnuiţi până acum, de când am înfiinţat universitatea.  
  
- Trebuie să vedem ce facem cu contractele de cercetare ştiinţifică. Am încasat milioane şi nu am realizat nimic, îşi aminti rectorul.  
  
- Copiem ceva făcut de străini. Doar aşa procedează toţi de aproape trei decenii. Cine e prost, să mai facă în ziua de azi o cercetare ştiinţifică cu adevărat ? Simulăm, la fel cum facem la toate activităţile noastre, găsi soluţia decanul Bizdil. Doar n-a dat peste noi hărnicia. Dacă ne-am chinui, am face ceva. Colegii mai tineri însă...  
  
În anii următori se întâmplă o minune - Ministerul făcu un control şi se verifică chiar corect - lucru rar întâlnit. Nu mai trimise reclamanţilor - ca de obicei –exact răspunsurile celor care încălcaseră legea şi care făceau obiectul plângerilor, aşa cum se proceda, de peste două decenii. Funcţionarii stabiliră că profesorul universitar Bizdil plagiase şi au luat măsuri, cum nu au mai făcut de mult timp - profesorul nu mai avea voie să candideze într-o funcţie de conducere, timp de cinci ani. Deoarece bărbatul ocupa post de conducere, l-au trecut din decan titular în decan interimar, post în care va funcţiona cinci ani, până i se va termina interdicţia şi va fi din nou în post definitiv.  
  
Epilog  
  
Bizdil sosi acasă şi dori să uite de necazuri, să vizioneze o comedie. Deschise canalul şi selectă o peliculă. Cadrul filmului se desfăşura în mediul universitar. Nişte oameni de afaceri excroci au înfiinţat o universitate cu nume similar uneia de renume, în care fiecare făcea ce vroia, adică chefuri, zaiafet, dar nu se învăţa nimic. Studenţii propuneau cursurile şi conţinutul acestora şi tot ei erau cei care le predau colegilor lor. Parcă ar fi Universitatea noastră ! ”, constată cu surprindere profesorul. „Americanii ăştia, ce deştepţi sunt ! Nişte adevăraţi vizionari, în toate domeniile ! , gândi Bizdil încântat.  
  
La sfârşitul vizionării, bărbatul a fost curios să afle cum s-a numit filmul grozav pe care l-a urmărit. A căutat în programul postului de televiziune şi constată cu nedumerire, că numele producţiei cinematografice recent vizionate era „Universitatea Shit”...  
  
Notă : Aceasta este o povestire. Orice asemănare izbitoare cu persoane, locuri și situații cunoscute este pur întâmplătoare, deşi se ştie că „Viaţa bate filmul” şi că realitatea poate fi uneori mai înspăimântătoare, mai îngrozitoare decât povestirea scrisă.  
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Cornelia Păun Heinzel: “Când universitarul îşi dă ultima suflare în amfiteatru” sau “Cât de uşor se poate întemeia o universitate” din ciclul „Vivat Academia” partea a treia / Cornelia Păun : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2906, Anul VIII, 15 decembrie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Cornelia Păun : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Cornelia Păun
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!