CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Beletristica >  




Autor: Cira Anisoara Violeta         Ediţia nr. 2622 din 06 martie 2018        Toate Articolele Autorului

Anișoara - Violeta Cîra , REVENIREA...
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
REVENIREA...  
  
Motto: "Te laud că sunt o făptură așa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale,
și ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!" Psalmul 139:14  
  
Priveam nedumerită monitorul din stânga mea. S-a stricat? În Germania, la terapie intensivă, se pot strica aparatele? Tensiunea 60/40, inima se chinuia, săraca, dar cu cine să lupte? Nu puteam să abandonez totul acum, când Andrei şi Mihai îşi aşteptau mama acasă, când Adi se lupta şi el cu neajunsurile din țară… Acolo sus, Cineva, în mod sigur, mă iubește! Am reușit cu cele din urmă puteri să sun la doctori şi la asistentele de serviciu, mai departe… „Dar Marianne, unde ești? Întoarce-te repede!... De ce ai plecat de la lucru?” Sărăcuța, surioara mea, îngerul meu păzitor, nu mai rezista… Fugise ca să poată plânge… De când am deschis ochii pe lume au avut grijă de mine şi ea, şi mama. Şi-acum… a câta oară?
- Schnell, schnell! Wir verlieren sie, bringen 3-4 Flaschen Blut mit ...(Repede, repede ! O pierdem, aduceți repede 3-4 flacoane de sânge)….
- Aber, Herr Dr. G wir übertragen sie nicht in den Operatorblock?( Dar, domnule Dr. G nu o transferam în blocul operator?)
- Nu mai avem timp… Îi facem aici puncția și tot ce mai trebuie făcut, până o stabilizăm!
Auzeam toate aceste cuvinte ca prin vis. Eram eu? Unde mă aflam…? Nu înțelegeam mai nimic… Dintr-o altă lume, o voce parcă îmi spunea: ,,Ai grijă, dacă te afli pe un câmp verde, într-un tunel la capătul căruia este o lumină albă, părăsește-l!”
Când am plecat din țară, Cami, fina mea, m-a atenționat asupra acestui fapt. Mă pregătea? Presimțea ce va urma? Subconştientul meu lucra, doar că eu, sub influența narcoticelor ( ulterior, am aflat că, pe lângă morfină, mi se injecta şi extract din venin de viperă), nu puteam gândi, cât despre vorbit, nici vorbă! Oricum, chiar dacă voiam să vorbesc, nu puteam fi înțeleasă, în jurul meu se vorbea germana.
Parcă pluteam, nu simţeam nimic, nici mâini, nici picioare. Nimic! Eram lucidă, dar atât! Am înțeles că operația a fost destul de lungă. Marianne a plecat acasă, voia să îmi facă o supă de legume! A revenit cât a putut de repede… S-a aşezat în genunchi, implorându-mă: te rog, fă- te bine! Eu nu mai rezist… Dar tu?
Aproape o săptămână am stat în terapie… până când au considerat că o pot părăsi. În salon aveam toate condițiile, în schimb... eu nu mai eram la fel. Când voi fi din nou ca înainte? Va exista un când, în care să pot umbla, să pot fugi? Recuperarea era foarte grea, dureroasă şi obositoare… Şi încă mai este!
Vara se apropia. În ţară mă așteptau toți: mama, Adi, copiii.
Mirela, sorella din țară, mă încuraja. Avea planuri cu mine. Îmi era alături. Pentru a mă ajuta să trec mai ușor peste greutăți, s-a gândit că imi trebuie o ocupaţie, să am încredere în mine. Mi-a propus să dau examen la facultate. Eu? Nu îmi ajunge o Politehnică? Acum, Litere?! La vârsta mea? Nuţi, pentru a mă putea ajuta cât mai mult, a urmat cursurile școlii de masaj… tot pentru mine!
Timpul trecea, iar eu, conștiincioasă. învățam pentru a da admitere la Facultatea de Litere. Retrăiesc de multe ori, printre lacrimi, momentele admiterii. Mirela mă aştepta pe holul facultății, cu cafeluță şi salată de vinete (ştia că îmi place la nebunie! Face o salată !... Dar ce prăjituri?!...) Nu voiam să o fac de ruşine. Cum mai puteam să dau ochii cu ea, în cazul în care ratam examenul? Aşa am devenit eu o „studentă bătrână”, cum m-a numit, astă-toamnă, o boboacă. Am învăţat mereu, ca să nu o fac de ruşine pe Mirela. În anul al doilea, am avut examenul de Comparata. Printre alți autori, şi Kafka – cu „Procesul” şi „Metamorfoza”. Mi-a revenit în minte scena cu Gregor, care stătea şi privea pe fereastră.
În Germania, în zilele postoperatorii, trebuia să fac ergoterapie… Era îngrozitor de dureros! Pentru a putea respira şi alt luft (aer), eram plimbată cu roll - sthule de la un capăt la altul al unui coridor albastru, încărcat cu picturi, în special de Dürer– era anul consacrat acestui mare pictor german.
Ajunsă la capătul culoarului, mi s-au deschis larg ușile. Mult aer și mult curent! Nu am înţeles niciodată cum de nemții nu sunt deranjați de curent. Pentru ei, era ceva normal.
Priveam în jos la brazii verzi... De acolo, de la etajul al IV- lea vedeai altfel lumea. Pustiu şi liniște. Niciun om. Cine să se plimbe în jurul spitalului ? Un zâmbet șters mi s-a întipărit pe față, printre grimasele de durere... Doi șoricei se alergau unul pe altul. Dar eu?...
Voi mai putea alerga vreodată?
Voi atinge cerul?  
  
Referinţă Bibliografică:
Anișoara - Violeta Cîra , REVENIREA... / Cira Anisoara Violeta : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2622, Anul VIII, 06 martie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Cira Anisoara Violeta : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Cira Anisoara Violeta
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!