CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Cultural > Hermeneutic >  


Autor: Cira Anisoara Violeta         Publicat în: Ediţia nr. 2621 din 05 martie 2018        Toate Articolele Autorului

Anișoara - Violeta Cîra , ,,Spre nicăieri” - cartea confruntării cu adevărul
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„Spre nicăieri” – cartea confruntării cu adevărul  
  
 
  
De Anişoara-Violeta Cîra  
  
 
  
„… Ce să mai sper  
  
În lunga zi polară?  
  
Sau e noapte?...  
  
Ori moarte…”  
  
 
  
Asta este lumea din „Spre nicăieri”. O lume grotescă, cufundată în mocirlă, derutantă, cu întrebări fără răspuns... Versurile autoarei o descriu perfect.  
  
 
  
De dimineaţă, am revăzut pe tabletă amintiri de acum… trei ani. Am retrăitmomentul cu lacrimi în ochi. Era într-o duminică de februarie, în care am fost,alături de mama mea, ce a părăsit această lume, la parastasul Mitropolitului Vasile Lazarescu. Eram în cripta mitropoliţilor, între cele două personaje de referinţă ale romanului „Spre nicăieri”, sub Altarul Catedralei Mitropolitane din Timișoara. Mi-am amintit cum prietenei mele îi era frică să scrie despre unchiul său, Mitropolitul-martir al Banatului, şi cum eu o încurajam, însoţind-o pas cu pas, trecând împreună prin încercări ce par acum dintr-o altă epocă, fiindcă atitudinea faţă de „Mitropolitul uitat” s-a schimbat cu 180 de grade.  
  
Am trăit cu emoție indescriptibilă în preajma acestui roman. Am fost cutremurată în vreme ce se scria, sunt copleşită recitindu-l. Un roman ce atacă uneori puncte sensibile, fie recognoscibile şi disforice în plan istoric, sau fictive, dar verosimile în plan estetic. Un roman care bate la uşi închise, dezgroapă adevăruri inimaginabile şi deschide drumuri noi.  
  
Dorința Mirelei Radu-Lazarescu, pentru că sub acest nume a fost semnat romanul, alături de George Safir, omul pe care autoarea nu l-a întâlnit niciodată, nici măcar întâmplător, a fost aceea ca râvna de-o viață a unchiului său, Mitropolitul Vasile Lazarescu, să nu fie trecută de vederea. Cu bună-credinţă, cu patriotism şi înaltă competenţă, în contexte dramatice, pe care le evidenţiază coautorii, radiografiind aproape un secol de istorie românească din Banat, Vasile Lazarescu a slujit Biserica, L-a iubit pe Dumnezeu, a iubit oamenii şi dreptatea, dar a plătit, ca un martir autentic, scumpa „cunună” cu care a trecut la cele veşnice. El este, fără îndoială, unul dintre „eroii” bănăţenilor, un personaj uriaş, cu o personalitate foarte pregnantă, care reiese atât din faptele sale, cât şi din dragostea lui Dumnezeu pentru el. Doar voia lui Dumnezeu a făcut posibilă scrierea acestui roman în lumina adevărului.  
  
Se poate spune, într-adevăr, că s-au găsit „doi naivi care să își bată, singuri, cuie în talpă… Vom fi mustrați, dacă nu condamnați, că am ridicat piatra. Cine suntem noi?” Cei doi autori, aparent modeşti, au curaj, iniţiativă, convingeri şi puterea de a merge până la capăt. În perioada în care s-a scris acest roman, doamna Mirela Radu-Lazarescu a deținut o funcție de conducere importantă în cadrul Universității de Vest din Timișoara, fiind director al Departamentului de Studii Româneşti, care includea şi specialitatea de Teologie Ortodoxă. Ea a riscat, deci, enorm. Dar nu mai putea aştepta „să obosească nedreptatea”, ca Tudor Vianu, citat indirect în roman. A risca înseamnă a-ți urma visul şi calea! Şi a crede în ceea ce faci. Personajul feminin a fost chiar amenințat. Este înfiorător momentul, relatat... la cald, în care, în timpul unei ședințe de consiliu, protagonistei i-a fost înmânat un plic alb… din partea ÎPS Mitropolit Corneanu al Banatului. Între cei doi coloşi ai Mitropoliei Banatului a pendulat spiritul justiţiar al autoarei. Pe conflictul lor şi pe repercusiunile acestuia s-a clădit o naraţiune foarte tensionată, pe multe planuri interconectate.  
  
Romanul este extrem de complex: dragoste, istorie şi adevăr, dezvăluit fărăreţinere şi fără pudoare. Cruzimea, trădarea, patricidul şi genocidul sunt realităţidebusolante, care generează greaţa existenţială. În ansamblul său, „Sprenicăieri” reprezintă materializarea unei estetici a odiosului. Creează impresia căs-au deschis porțile unei altfel de scrieri în literatura română, cu un mod de expunere extenuant, atât la enunţare, cât şi la receptare – dialogul cvasidramatic.Care zdruncină conştiinţe, obligă la atitudine. De ce au ales cei doi autoriaceasta cale de abordare? Vocația autoarei își spune cuvântul. Ea poatecomunica cu oricine. Poate scrie oricum. Caută originalitate cu orice preţ. Aşa se explică construcţia epică pe o amplă structură dialogală.  
  
Format din două volume: ,,Piatra de Silex”, ce cuprinde 14 (2*7) capitole, și„Întâmplător sau nu?”, alcătuit din 7 capitole, cărora li se adaugă trei epiloguri, „Spre nicăieri” este o operă monumentală, scrisă parcă în altă epocă literară, pentru altfel de cititori decât cei de astăzi. Foarte modern prin reliefuriledialogale, „Spre nicăieri” rămâne, în fond, realist – prin veridicitate; romantic – prin ascensiune, trădare, cădere; clasic – prin tiparele sintactice, prinvalorificarea tradiţiei; postmodern – prin inserţia fragmentelor din ziare, prinmimesisul crud, prin limbajul direct, vituperant.  
  
Povestea începe cu „Piatra de silex”. Cu întâlnirea providenţială. Cu metafizicaiubirii. Lucreţia şi Vasile Lazarescu ocupă spaţiul epic rezervat erosului, dar şiiubirii „agapi”. O poveste nobilă, dintr-o lume de demult. Cu patină… şi patimă.  
  
Apoi, autorii reflectează asupra modului în care să scrie romanul şi se angajeazăsă opereze „pe cord deschis”. Viața lor de zi cu zi era o zbatere continuă:dezbăteau şi investigau, înnodau fire, cotrobăiau după informaţii. În momentelede relaş, își povesteau amintiri, fiecare în graiul său, unul mai condimentat…“dapicumdarnu? ”Dacî nu sî ridica șeala s- o prindî în brațî, intra direct cu capu’ în doabî! Sî și văzut atunși și mai di aplauzî!”, celălalt mai potolit, mai cu simțulcuvântului, dar nu cu duhul blândeţii. Scriu amândoi fără mănuşi, cu accentevindicative! Amintirile din vremea comunismului sunt numeroase, polisemantice şi reverberante, generând cercuri concentrice în jurul drameiMitropolitanului.  
  
Mirela, prezentă în roman în triplă ipostază – de autoare, naratoare şi personaj, a ajuns în posesia memoriului de reabilitare şi a testamentului MitropolituluiVasile Lazarescu. Ambele i-au parvenit din arhiva familială, de la Bunica eiLucreţia. Făcându-le publice şi comentându-le, demască – târziu, dar un tardiv –faţa întunecată a celui la care nimeni nu se aștepta că ar fi capabil să facă atât de mult rău: a Mitropolitului Nicolae Corneanu al Banatului. Lupta tăinuită, zeci de ani dintre cei doi mitropoliţi, este devoalată, analizată cu lupa, în deplinalibertate – de gândire şi de exprimare – pe care şi-o revendică şi de care fac uzcoautorii. Mitropolitului Vasile Lazarescu a fost alungat din scaunularhiepiscopal şi umilit de Securitate, în urma denunţurilor „copilului său de suflet”, „Nicoliţă” Corneanu, i s-a înscenat un furt şi a fost pedepsit la „închisoare mascată” în Mănăstirea Cernica. Cel mai tare l-a durut că „a fostprelucrat hoţ”, după cum o atestă ultima notă din dosarele CNSAS-ului, din1967. Ca ierarh bătrân, credincios până în adâncul sufletului, nu putea acceptaaceastă jignire. El n-ar fi încălcat niciodată una dintre porunci. Prin scriereaacestui roman, nepoata sa încearcă să determine autorităţile bisericeşti la reflecţie şi la acţiune, pentru a şterge această ruşine din istoria MitropolieiBanatului.  
  
Catedrala, ctitoria lui Vasile Lazarescu, este un simbol al Timişoarei şi al lupteipentru libertate. Primele victime ale Revoluţiei anticomuniste din Decembrie aufost mitraliate pe treptele acesteia.  
  
În capitolul IX, intitulat „Dumnezeu, dacă există”, George Safir povește drama prin care a trebuit să treacă familia lui, în Decembrie ’89, când fratele său a murit la Bucureşti, în luptele de la Televiziunea Română. Sunt evocate apoidrame ale Revoluţiei, se dau la iveală fapte teribile din primele zile ale acestuieveniment crucial. Prietena Mirelei, Ani, personaj episodic, este cea care îipovestește acesteia despre o crimă din Banat. Cautând informații, autoareadorește să afle mărturii chiar din „gura” unor tineri ofițeri, care au luptat întimpul Revoluției. Răspunsul? Devastator! „… Poate sunt lucruri care trebuiescuitate și chiar îngropate.” Sângele se cere, dacă nu răzbunat, cel puţin respectatprin cunoaştere şi neuitare.  
  
Există şi pasaje senine, vibrante, înduioşătoare, de o frumuseţe simplă, dar memorabilă, în acest roman scris, în general, cu înverşunare. Aşa este „Castanulturcului”. Sau „La morminţi”. Foarte bun dascăl, Mirela îl iniţiază pe coautor însemiotică şi etnologie, provocându-l la replică, în analogie cu ceea ce îi prezintăea însăşi. Banatul şi Moldova devin simbolurile graniţelor spirituale între careVasile Lazarescu îşi proiecta patria: o patrie a românilor, „din Banat până la Bug”. El a trăit cu adevărat în acea patrie, ce a devenit apoi, în ultimii săi ani„Paradisul pierdut”. A ridicat o catedrală la Timişoara pentru neamul său de români… de pretutindeni.  
  
Extrovertită, mândră de familia sa, Mirela îi încredinţează lui George şi jurnalulde război al unchiului Gică, o altă verigă din neamul Lăzăreștilor. Amintirilesale din război demonstrează cum conducerea ţării din timpul Celui de-al DoileaRăzboi Mondial le-a transformat victoriile în înfrângeri… Dar el, precum şi alţiidin familia sa, şi-a făcut datoria. Şi-a slujit ţara pe front, aşa cum VasileLazarescu şi-a slujit poporul şi, în acelaşi timp, L-a slujit pe Dumnezeu, căcipopoarele sunt ale lui Dumnezeu.  
  
Duritatea tăieturilor pe „cord deschis” creşte de la un volum la altul. Cel de-al doilea te înfioară prin enormitatea informațiilor puse în discuţie. Aici, cei doiautori, ajunși în posesia documentelor Securității, dialoghează pe margineamaterialului uluitor de la CNSAS.  
  
Orice se cercetează şi se dă în vileag are efectul unei unde de şoc. Intrigareacoautorilor, ca şi revolta lor, sunt legitime. Ei vin direct în contact cu adevărurigroteşti. Se sperie de ceea ce descoperă. Dar transcriu documéntele întreghilimele. Şi judecă turnătorii ordinari care minează măreţia Catedralei şi a Universităţii, într-un oraş universitar de elită din România.  
  
 
  
La trei ani de la apariţia romanului, triumfă „Uica Vasile”. El este recunoscut unanim drept ilustrul înaintaş al mitropoliţilor Banatului. Mitropolitul VasileLazarescu ocupă un loc special în familia doamnei Mirela-Ioana Borchin. El este un unchi venerabil, din partea mamei, de activitatea căruia scriitoareatimişoreană s-a ocupat temeinic, publicând rezultatele cercetărilor sale în acestroman istoric, apoi în revista, de largă circulaţie în mediul teologic, „Tabor”, dar şi editându-i critic predicile şi pastoralele, alături de soţul dumneaei, cunoscutulpoet şi editor Eugen Dorcescu.  
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Anișoara - Violeta Cîra , ,,Spre nicăieri” - cartea confruntării cu adevărul / Cira Anisoara Violeta : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2621, Anul VIII, 05 martie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Cira Anisoara Violeta : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Cira Anisoara Violeta
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!