CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Cultural > Spiritual >  





Scrisoare cǎtre Dumnezeu
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Scrisoarea aceasta ţi-am scris-o Doamne demult, dar s-a rǎtǎcit prin sufletul meu. Socotocind adânc am aflat-o şi cu grijǎ abia acum dupǎ ani, îndrǎznesc sǎ o aştern pe o foaie de hârtie. De multe ori priveam cerul când eram copil şi stǎteam de vorbǎ cu Tine. Tu, cu siguranţǎ mǎ auzeai şi la fel de sigur îmi şi rǎspundeai, dar eu fiind prea ocupatǎ cu ale vieţii, uitam sǎ îţi citesc rǎspunsul. Demult îmi doream ,,aripi ca sǎ mǎ înalţ’’, nu în vǎzduh aşa cum fac pǎsǎrile sau îngerii tǎi, ci în sufletele oamenilor. Îmi doream cǎrţi ca sǎ pot citi cât mai mult şi gânduri de luminǎ pe care sǎ le aşez în pǎr. Visam sǎ pot aşterne pe pagini albe toate frǎmântǎrile care se ciocneau cu visurile mele de copil, adolescent şi mai târziu, matur. Credeam cǎ e nevoie de ştiinţǎ pentru a fi placut de oameni şi de Tine, însǎ, astǎzi când privesc peste umǎr mǎ gândesc cǎ tot ce trebuie sǎ ai ca sǎ poţi sǎ fi om, este bunǎtatea şi nobleţea sufletului. Tot atunci, demult, mǎ visam cu braţele pline de flori, dar nu flori de grǎdinǎ sau de câmp, ci flori create din fapte. Ştiam cǎ Tu îmi rostuiai drumul meu, înainte sǎ spun bineţe vieţii şi pe care aveam sǎ umblu. Credeam cǎ voi rǎmâne cu aceste vise neînǎlţate în vǎzduh întreaga mea viaţǎ. De ce atâta deznǎdejde în sufletul meu? Pentru cǎ nu îndrǎzneam sǎ cred, nu în Tine, ci în mine! Eu copilul timid care doar visa cu gândurile sprijinite de cer.  
  
Nutresc astǎzi gând de recunoşinţǎ faţǎ de Tine pentru cǎ mi-ai dat voie sǎ visez şi aşa cum îmi doream nespus şi mi-ai dat şi aripi. Aripi pe care le folosesc ori de câte ori am sufletul plin. Darul de a visa mi l-ai aşezat pe gene atunci când dormeam şi din greşealǎ el a alunecat pe inimǎ şi cu o putere enormǎ s-a strecurat adânc în ea. Darul acesta îmi este ,,prieten’’ bun pentru cǎ prin el vǎd lumea aşa cum cred eu cǎ îi stǎ bine, îmbrǎcatǎ în hainǎ de galǎ. Te rog sǎ nu mi-l schimbi niciodatǎ!  
  
Nu ştiu, Doamne, cum îmi va fi clipa care vine peste mine si nici ziua ce îmi va bate mâine în geam. Nu ştiu dacǎ drumul ce se deschide va fi fǎrǎ coline sau drept pânǎ la Tine. Chiar nu ştiu şi nici nu vreau sǎ aflu! Vreau sǎ cred în bine. Inclin sǎ cred cǎ cerul Tǎu va fi fǎrǎ nori pentru mine, iar furtunile vieţii le-ai ferecat cu lacǎte de plumb. Soarele dimineţii, te rog, sǎ fie cald. Sǎ încǎlzeascǎ orice inima, nu numai inima mea, ci şi a celui care nu-Ți cunoaşte dragostea sau refuzǎ sǎ creadǎ în ea. Te rog Doamne, dǎ ochilor mai multǎ luminǎ, cǎ prin luminǎ oamenii îşi pot vedea drumul mai bine. Dǎ Doamne, culoare şi iubire. Dǎ Doamne, un orizont şi zâmbete de copii. Fǎ Doamne un nou început pentru mine, pentru noi. Ajutǎ-ne sǎ dǎm la o parte întunericul care ne încarcǎ inima. Fǎ din tristeţe, bucurie. Fǎ din cǎderi, înǎlţǎri. Presarǎ pe buzele noastre surâsuri şi pe poteci flori albe de crin. Întinde cǎtre noi Doamne, mâinile Tale atunci când ne poticnim.  
  
Şi ca sǎ închei: te rog Doamne, ajutǎ-ne nouǎ, ori de câte ori greşim. Amin!  
  
Referinţă Bibliografică:
Scrisoare cǎtre Dumnezeu / Carmen Marin : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2184, Anul VI, 23 decembrie 2016.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Carmen Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Carmen Marin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!