CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  





Oameni si Îngeri
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Oameni şi Îngeri  
 
Carmen Gigârtu  
 
Vântul se joacă prin pletele lungi şi albe ale Bătrânului. Câţiva fulgi de nea se aşează în barba lui şi strălucesc jucăuş.  
 
Privirea-i rătăceşte prin ceaţa deasă, încercând să-l zărească pe cel care-i caută pe rătăciţi şi a transmis mesajul în eter. Ridică toiagul spre cer şi ceartă ceaţa care se risipeşte îndată, lăsând soarele să-şi etaleze razele, în unda străvezie a lacului din acel vârf de munte. Pentru o fracţiune de secundă apare silueta fantomatică a unui vapor uriaş care dispare imediat, în adâncul lacului glaciar. Înţelege acea viziune şi privirea-i se îndreaptă către crestele înalte ale Bucegilor. O vede cum tâşneste din varful Bucegilor drept spre cer. Este frumoasă, strălucitoare şi invizibilă pentru ochii umani.  
 
E o energie care farmecă, cucereşte şi te copleşeşte. Îi urmăreşte drumul spre înaltul azuriu al cerului şi observă cum se uneşte cu celelalte şase energii din Egipt, Mexic, Tibet, Iran,…….. formând o cupolă transparentă de energie care acoperă toată Terra.  
 
Şopteşte pentru sine:”A sosit timpul. Am aşteptat milenii ca cei şapte să se nască, să-i ajute pe sărmanii pământeni.”  
 
Cei şapte s-au născut în corpuri umane. Par oameni simpli, neinstruiţi şi neînsemnaţi. Nu au mers la şcolile înalte alte oamenilor, ci doar la şcolile cerului. Bătrânul i-a dus pe fiecare în parte la acele şcoli dure, puţin asemănătore cu cele spartane, unde învăţau să lupte şi să supravieţuiască în condiţii foarte vitrege. Învăţau să domine energiile şi fantasmele demonilor. Zâmbeşte aducându-şi aminte de acel tânar mexican cu mustăcioară, care are ochii atât de adânci şi pătrunzători că poate să vadă până în adâncul pământului. Îi este drag şi frumosul tibetan care se lua la întrecere cu norii sau egipteanul care zbura până la stele cât ai clipi.Îi iubea ca pe copiii lui. Îl îndrăgea şi pe Ioan din Făgaraş care putea să domine orice tip de energie demonică şi care nu avea frică de nimeni şi de nimic.  
 
Cei şapte au venit pe Terra cu misiunea de a schimba lumea, de a făuri o lume nouă. Bătrânul îi priveşte cum vin pe nori, prin undele spaţiului, la Poarta cea Noua a Bucegilor. Sunt tăcuţi, simpli, sentimentali, calculati, puternici. Ei sunt cei şapte salvatori, neştiuţi de nimeni, care trăiesc printre oameni, care locuiesc în corpuri umane, dar nu sunt oameni, ci fii ai cerului.  
 
Lumina a hotărât ca cei şapte să se întrupeze în corpuri umane pentru a înţelege ce simte un om. Astfel au cunoscut : suferinta, neputinta, umilinta, curajul, dorinta, iubirea…  
 
Uneori sunt gravi, fiind conştienţi că soarta omenirii depinde de ei. Le-a fost greu să se împace cu propriul lor destin, să conştientizeze că nu sunt la fel ca ceilalţi.  
 
Au fost şocaţi când au descoperit cine sunt cu adevărat şi ce calităţi ascunse cu străşnicie sălăşuiesc în interiorul lor. Acele capacităţi pe care le posedă or să le folosească doar atunci când se va da semnalul.  
 
Ion, om simplu de la ţară, s-a speriat când s-a dematerializat şi a devenit invizibil. Fiecăruia i-a trebuit ceva timp să se obişnuiască şi să înţeleagă adevărul despre ei înşişi. Pentru ei, Bătrânul este călăuză, profesor, prieten şi tată.  
 
El a venit pe Terra în urma războiului de pe Marte dintre Lumină şi Întuneric.  
 
Fata lui a fost rapită de demonii care s-au refugiat în interiorul Terrei. A cerut permisiunea Luminii să supravegheze Pământul şi pe demoni, sperând ca într-o zi va putea să o elibereze pe Arienne, mult iubita lui copilă din ghearele răului. A aşteptat milenii până când Lumina a hotarat să intervină, trimiţându-i pe cei şapte.  
 
De-a lungul timpului rasa demonilor a fost alungată din multe colţuri ale Universului. Ultimul lor camin fiind Terra, această planetă micuţă de la marginea galaxiei.  
 
Sunt o rasă foarte evoluată din punct de vedere tehnologic şi al capacitaţilor psi. Pe oameni îi consideră animale, sclavi, unelte vorbitoare. Ca să domine şi să controleze rasa umană, au construit şapte centre energetice foarte puternice pe Pământ.  
 
Bătranul se transformă într-o sferă strălucitoare de lumină şi porneşte pe aripile blânde ale vântului spre crestele înalte ale Bucegilor, întalnindu-se cu cei şapte la Poarta cea Noua . Nimeni nu reuşea să treacă de acea poartă dacă nu avea înscris în adâncul inimii simbolul sfânt al Luminii. Cei şapte necunoscuţi, ghidaţi de călăuzitorul lor ajung într-un loc pe care omul nu l-a văzut, nu l-a visat sau imaginat vreodată. Acum se hotărăşte soarta Terrei,dacă va mai fi sau nu, fiindcă răul s-a întins ca o caracatiţă peste întreg Pământul.  
 
Soarele se pregătea să apună când cei şapte împreună cu Bătrânul părăsesc muntele şi se îndreaptă spre imensitatea cerului.  
 
Doar Ioan din Făgăraş se întoarce, se aşează pe o stâncă dragă lui şi admiră o floare de colţ. Lângă el apare o sferă de lumină care-i vorbeşte:  
 
_De ce, Ioane?  
 
_O! Din ce lume ai apărut?  
 
Sfera se transformă într-o fată superbă care-l priveşte în ochi şi Ioan înţelege că trebuie să comunice într-un mod pe care doar ei doi îl ştiau, ca discuţia să nu fie interceptată .  
 
_ Ioane ?  
 
_Cum se face că ai auzit, fiindcă nici cel mai iscusit dintre demoni nu poate să audă ce se vorbeşte dincolo de zidul energetic?  
 
_Ştii prea bine cine sunt.  
 
__Da, ştiu cine eşti. Arienne. Ne cunoaştem de atâta timp şi amândoi ştim ce se pregăteşte.  
 
Ne aflăm în pragul unui război cum nu a mai fost niciodată. Întunericul pregateşte mii de soldaţi în laboratoarele subterane.  
 
_Întunericul a condus şi conduce lumea oamenilor de milenii, cu ajutorul celor şapte centre energetice pe care le-a creat pe Terra.  
 
De mii de ani controlează, conduc şi manipulează rasa umană în sensul dorit de ei. Au oameni fideli în toate instituţiile, organzaţiile din lume. Se folosesc în egală masură de bogaţi, de săraci, de creştini, de musulmani, de budisti,…. dar şi de satanişti sau atei. Se folosesc de toti, indiferent de culoarea politică sau religioasă.Creează naţiuni, provoacă războaie, numesc preşedinţi si inventează religii peste noapte. Deţin controlul aupra finanţelor, economiei, politicii, presei, religiei…  
 
Adevărul este bine ascuns. Omul este în permanenţă dezinformat şi manipulat,  
 
cu scopul de a-l zăpăcii, în acest labirint informaţional. Pentru ei, omul este un sclav, o unealtă vorbitoare, un roboţel din carne, sânge şi oase, o simplă marionetă şi nimic mai mult. De aceea inventează mereu noi metode de control absolut asupra rasei umane.  
 
Ceea ce este trist, e faptul că îşi duc la îndeplinire scopul urmărit, cu ajutorul celor care-şi trădează rasa, specia, în schimbul unor avantaje materiale şi poziţii sociale cât mai înalte. Din nefericire, lumea este condusă de indivizi care sunt fideli demonilor.  
 
Privind la faptele celor ce conduc: discordie, ură, războaie, foamete, săracie, perversiunea şi violenţa, crizele economice, şomajul, lipsa de credinţă a oamenilor în Dumnezeu, înteleg că nimic nu este întâmplător azi în lume, ci că totul a fost programat pas cu pas, minut cu minut, secundă cu secundă.  
 
_De când am fost răpită de demoni, de-a lungul atâtor milenii, am văzut atâtea civilizaţii, atâtea imperii, atâtea puteri care au pierit în negura timpului, iar lumea de azi se află într-o mare agonie dinaintea sfârşitului.  
 
_Arienne, lumea de azi este o lume a făţărniciei, o lume plină de paraziţi care se hrănesc cu sângele şi sudoarea celor ce trudesc. E o lume în care tronează minciuna, banul, ura, urâciunea, prostia, nebunia, viciul şi tot ce este rău.  
 
În momentul actual, singura speranţă luminoasă este doar moartea şi viaţa dupa moarte.  
 
_Oricine doreşte o viaţă plină de iubire, de înţelegere, de linişte, de armonie, de lumină. Din păcate, fiinţa umană parcă este condamnată să traiască într-o lume nebună, care îşi caută singură sfârşitul.  
 
_Omul a fost binecuvântat de Dumnezeu cu puterea de a face bine, dar din nefericire a uitat să o mai folosescă. A uitat şi cine e cu adevărat, a uitat chiar şi de Dumnezeu .  
 
_Dacă speranţa ar înflori în inima celui rănit, dezamăgit de vicisitudinile vieţii, dacă ar iubi cu toată fiinţa, dacă ar căuta lumina, pe Dumnezeu, în inima sa, în constiinta sa, şi nu ar mai asculta de nebuniile pe care le debitează unul sau altul filozof, guru, maestru,…… care vor doar să manipuleze şi să obţină bani şi faimă pe urma bietelor oiţe rătăcite, dacă ar scrie cu litere de aur, în inimă, învăţătura simplă şi plină de iubire a lui Iisus, dacă ar căuta adevăratele valori ale vieţii, atunci, acel om ar atinge aripile libertăţii.  
 
_Mereu m-am întrebat: Ce caută omul cât trăieşte?  
 
_Oamenii caută multe lucruri. Unii caută plăcerea, alţii caută bani, averi, faima, alţii vor sănătate, alţii siguranţă, linişte, şi foarte puţini sunt cei care caută adevărul, înţelepciunea şi pe Dumnezeu.  
 
_Iar alţii caută o viaţă întreagă fericirea, iubirea, sufletul pereche. Arienne, spune-mi, este adevărată teoria reîncarnării?  
 
_Nu o să-ţi spun, singur trebuie să descoperi acest lucru. De ce te preocupă acest subiect?  
 
_Am avut nişte vise ciudate în ultimul timp.  
 
_Ce anume ai visat?  
 
_Mereu visez că sunt cu Irina, dar în fiece vis suntem în altă epocă şi în altă ţară.  
 
În ultimul vis cred că eram prin secolul optisprezece în satul ei, dar nu unde locuieşte acum, ci pe locul unde este bisericuţa veche de lemn.  
 
În casa noastră era foarte curat şi spre apus trona un cuptor de pământ, unde Irina a aprins un foc. În alt vis eram în Egipt lângă Sfinx. Altădată eram în Grecia antică în perioada Misteriilor, în India când Budha a primit luminarea, în Persia pe timpul lui Zoroastru….  
 
_Nu te-ai visat şi în Atlantida?  
 
-O! Da.  
 
_Da?  
 
_Eram într-un ţinut ceţos şi ne jucam cu cristalele, de fapt, vroiam cu ajutorul lor să înlăturăm ceaţa. Am visat că eram şi în Lemuria, unde cu puterea gândului cream….  
 
_Ha-ha-ha! Nu te-ai visat cu Irina şi pe Soare, Luna, Marte, Jupiter, Saturn, Pluto, Neptun sau pe Nibiru? Sau poate ai visat că voi doi eraţi primii embrioni cu viaţa în oceanul primordial şi vă priveaţi drăgăstos, plini de dorinţe ascunse.  
 
__Asta nu am visat şi nu-mi place deloc ironia ta.  
 
_Ioane, visele au o anumită coerenţă şi pot semăna cu un film sau cu o piesă de teatru datorită faptului că există o energie conştientă care astfel vrea să-ţi îndeplinească dorinţele şi aşteptările tale, care în realitate nu sunt satisfăcute.  
 
_Vrei să spui că visele mele sunt un fel de satisfacere deghizată a propiilor dorinţe?  
 
_Da.  
 
_O fi şi aşa cum spui tu, dar visele pot să-mi dea şi un raspuns, o rezolvare la problemele care mă frământă.  
 
Arienne, eu cred că esenţa întotdeauna este ascunsă, invizibilă, impalpabilă, inaccesibilă.  
 
_Ha-ha-ha! Şi tu crezi că esenţa ai s-o găseşti în vise?  
 
Ioane, nu-i aşa că problema care te preocupă pe tine e Irina ?  
 
_Da.  
 
_ Trezeşte-te! Nu vezi că dragostea te-a prostit şi aproape te-a înnebunit! Încerci să te agăţi de nişte fantasme ale nopţii pentru a explica propria neputinţă. Nu te poţi detaşa chiar daca te-a rănit, te-a minţit şi te-a înşelat.  
 
__Nu pot să o urăsc.  
 
_Nu zic să o urasti, dar de ce nu o ignori?  
 
_Nu pot.  
 
_Sărmanul de tine!  
 
- Nu am nevoie de mila ta, ci de ajutorul tău.  
 
_Nu pot să te ajut cu nimic. Tu singur trebuie să te ajuţi, să vezi adevărul, să conştientizezi…  
 
Tu ai fost acela care i-a chemat pe ceilalţi în Bucegi. Aveai nevoie de energie fiindcă te simţeai slab şi neputincios.  
 
_Ariene, nu am crezut vreodată că am să sufăr atât de mult, că cineva o să mă dezamăgească atât de rău.  
 
_Tot o mai iubesti !  
 
_Vedeam cu ochii mei, citeam şi nu, nu puteam să cred………..  
 
_Ai să o poţi ierta vreodată?  
 
_Am iertat-o, dar cel mai greu îmi este că nu mă pot ierta pe mine, că am fost atât de naiv, atât de credul. Nici în coşmarurile cele mai negre, sufletul meu nu a fost supus la asemenea încercări. Oare va veni o zi când suferinţa va înceta şi când sufletul meu se va vindeca?  
 
Sufletu-mi este tare trist şi obosit, iar existenţa-mi pare un pustiu imens, în care mi-e teamă să nu mă pierd pe mine însumi printre aceste nisipuri nesfârşite. Alerg însetat printre dunele vieţii, dar nu găsesc nici o oază, unde să mă odihnesc şi să-mi astâmpăr setea. Nu găsesc nici măcar o boabă de rouă.  
 
_Speră că într-o zi…………  
 
_Că într-o zi voi putea uita ……………..  
 
E o amăgire, Arienne. Durerea din sufletul meu nimeni nu o poate alina. O iubesc pe diavoliţa asta şi poate că nu e chiar aşa de rea cum pare.  
 
_ Ioane, eşti un bolnav de dragoste incurabil şi tare dezamăgit că nu ai reuşit să schimbi nimic.  
 
_E o prostie şi o mare nebunie să crezi că poţi schimba ceva. Ceea ce poţi într-adevăr schimba e doar pe tine însuţi şi nimic altceva.  
 
Uneori îmi face plăcere să evadez din realitate şi să pătrund într-o lume iluzorie, arhaică, nemuritoare şi saturată de lumini şi umbre, cu care ma joc. Îmi place să umblu pe poteci virgine, pline de liane, de pericole şi să visez…..  
 
Ceva s-a întâmplat cu mine. Eu nu mai sunt cel care eram. Parcă o energie stranie a pus stăpânire pe mine şi mă forţează să fac ceea ce fac.  
 
Acest lucru a început să semene cu un viciu de care nu mă pot lăsa sau cu un microb care mi-a intrat în sânge. Vreau nu vreau mă împinge, îmi dă forţă să merg mai departe. Când fac acest lucru, pe care tu îl ştii foarte bine, mă eliberez de monştrii interiori. E ca un fel de terapie mascată, voalată.  
 
_O! Ioane, oamenii se cred îngeri şi nimeni nu vrea să recunoască că în interiorul lor e şi ceva rău.  
 
_Asta înseamnă să te amăgeşti singur. Şi eu aveam o părere destul de bună despre mine, dar odată cu această iubire nebună am descoperit cât sunt de departe de perfecţiune.  
 
Am aflat cât sunt de mic, de slab, de limitat, de neştiutor…..  
 
Vezi, pentru acest lucru trebuie să-i mulţumesc Irinei, femeia pe care am iubit-o ca un nebun.  
 
_Şi pe care încă o mai iubeşti.  
 
- În fiece lucru rău există întotdeauna şi o parte bună.  
 
_Da, întotdeauna există şi o parte bună pe care o descoperim de cele mai multe ori destul de târziu.  
 
_Toate rautăţile şi mizeriile pe care le-a făcut m-au ajutat să mă cunosc, să mă războiesc cu mine însumi şi să-mi dau seama cine sunt şi ce vreau. Doar Dumnezeu ştie prin câte a trecut sufletul şi inima mea.  
 
_Un înţelept îşi creează o insulă pe care niciun val nu o va acoperi. Un om priceput, cumpătat, serios, stăpan pe sine va avea trei ţeluri: virtutea, iubirea şi credinţa. Cel care-şi dedică viaţa adevărului şi al cărui suflet este plin de iubire va reusi, chiar dacă în aparenţă este îngenuncheat şi înfrânt de loviturile vieţii.  
 
_Mi-am dat seama că omul suferă din cauza ignoranţei. Cu cât cunoaşte mai mult, cu atât devine mai bun, mai nobil sufleteşte şi dăruieşte uşor toate comorile pe care le-a găsit, pe care le-a descoperit în căutarile, în explorările sale.  
 
Ştiu că tu acum cauţi tăcerea şi singurătatea deşertului în propriul suflet.  
 
_ Caut cheia, mai bine zis taina stăpânirii de sine.  
 
_Eşti răspunzator de ceea ce eşti. Ai puterea de a face tot ce doreşti.  
 
_Din propria experienţă pot să-ţi spun că singurul lucru pe lumea aceasta care mi-a dat puterea de a supravieţui a fost CREDINŢA.  
 
Credinţa în Dumnezeu mi-a dat forţa, tăria, puterea de a lupta, de a fi, de a exista.  
 
Am descoperit că un îndrăgostit nu are teamă de nimic, nu se teme niciodată pentru viaţa sa.  
 
_Da, am vazut mulţi nebuni frumoşi pe care i-am ajutat din umbră. Cel care crede cu tărie poate înfăptui tot ce vrea.  
 
_Şi eu cred cu tărie în ceva, chiar dacă pare pură utopie.  
 
_Atunci, cine ştie, poate şi visul tău se va împlini într-o zi .  
 
_Îi mulţumesc lui Dumnezeu că există şi mi-a dat speranţă şi încredere. Fără El aş fi căzut de mult în abisurile întunericului.  
 
_Tu ai fost în acele adâncuri.  
 
_Da, am fost şi m-am luptat cu întunericul pentru viaţa mea.  
 
În ciuda nenumăratelor furtuni care s-au abătut, am crezut cu tărie în puterea binelui, în dragostea lui Dumnezeu pentru oameni.  
 
Am observat că cel care ajunge la o conştiinţă de sine îşi formează conştiinţa morală şi începe să fie frământat de mari îndoieli.  
 
_Atunci e călăuzit în viaţă de idealuri înalte de dreptate, de libertate….  
 
_ Cred că unul din rolurile supreme ale vieţii omeneşti este şi lupta pentru întronarea adevărului şi nazuinţa spre măsură şi armonie.  
 
Încerc să înţeleg şi să descifrez sensul adânc al vieţii şi al omului. Visez la o lume plină de armonie şi iubire. Sufletul mă îndeamnă să pornesc în căutări şi să pătrund în profunzimea lucrurilor.  
 
Arienne, simt dragostea cerului pentru pâmânt, simt cum cerul doreşte să îmbrăţişeze şi să sarute Terra, cum vrea să o ferească de rău.  
 
_Iubirea cerului pentru pământ va duce lumea înainte.  
 
O lume moare şi alta se naşte.  
 
Pasiunea ta pentru Irina îmi aduce aminte de Medeea care a iubit cu patimă până la deznădejde, a cărui viaţă a fost axată pe acest puternic sentiment.  
 
_Da, ea a iubit fără rezervă, sacrificând totul pentru cel iubit ca la un moment dat să fie părăsită. Astfel marea şi nemărginita ei iubire se transformă într-o mare ură, iar dorinţa de răzbunare pune stăpânire pe ea. Astfel idolul devine cel mai mare duşman al ei. Medeea a fost una din tragediile lui Euripide care m-au impresionat profund.  
 
_Te-a impresionat pentru că ai gasit unele asemănări, unele corespondenţe ....  
 
_Este adevărat ceea ce spui.  
 
-Numai că oricât rău ţi-ar face cea pe care-o iubeşti, nu trebuie să permiţi urii sau răzbunării să pună stăpânire pe sufletul tău, chiar dacă aleargă şi-ţi dă târcoale ca o fiară înfometată. Să lupţi cu aceste sentimente şi să le înfrângi. Dacă pun stăpânire pe tine te transformă în demon. Nu se merită să -ţi pierzi sufletul lăsându-te pradă urii şi răzbunării.  
 
“Iubeşte fără teamă-zâna vrea aşa  
 
Şi vindecă-te mulcomindu-ţi patima”(Euripide)  
 
_Ştiu că m-am născut pentru a iubi şi nu pentru a urî…Dacă Dumnezeu este iubire, atunci şi noi oamenii sântem tot iubire, doar suntem copiii Lui.  
 
_Din nefericire germenii răului sunt şi ei ascunşi în sângele vostru şi de aici tragedia. Doar căutând înţelepciunea poţi ajunge la izvorul fericirii.  
 
_De-ai şti cât imi doresc să ajung la acest izvor.  
 
_Marile idealuri se realizează pe calea adevărului, condus de conştiinţă . Nimeni nu scapă de suferinţa pe pământ. Îndură cu demnitate şi încredere tot ce îţi este sortit. Uneori, se întâmplă să cazi victimă destinului implacabil.  
 
_Mă revolt împotriva soartei, împotriva destinului crud . O vreau pe Irina!  
 
_Ioane! Mă aşteptam la tine să ai idealuri mai înalte, nu să te laşi prins în plasa lui Eros, pentru că nu de puţine ori se întâmplă ca pornirile erotice să aibă o anumită putere, forţă distructivă.  
 
_O iubesc, Arienne! Şi stai liniştită, că de azi înainte o să fiu inexistent pentru ea. Despre iubirea mea pentru ea doar tu şi Bătrânul ştiţi.  
 
Am renunţat la Irina, dar asta nu înseamnă că nu o mai iubesc.  
 
_Tata ştie de iubirea ta?  
 
_Lui nu-i scapă nimic, dar nu mi-a zis niciodată .  
 
_Cred că este puţin uimit de ceea ce se întâmplă.  
 
_Da, poate nu s-a gândit că un om se poate îndragosti de una din copilele întunericului, că poate să sufere atât pentru o diavoliţă.  
 
_Suferinţa purifică sufletul omului şi-l înalţă.  
 
_Pe mine suferinţa m-a dus până în abisurile iadului. De multe ori m-am întrebat dacă nu era mai bine să nu fi fost, să nu fi existat.  
 
_ Suferi pentru că inima omului nutreşte deşertăciuni.  
 
_Clipele de fericire sunt atât de puţine faţă de mulţimea suferinţelor, iar la capăt mă aşteaptă frumoasa doamnă cu coasa pentru a mă îmbrăţişa şi a-mi da o sărutare.  
 
__Te aşteaptă pentru a te elibera de chin. După cum ţărmul este bătut de valurile mării, de furtuni, de vânt, tot aşa şi viaţa omului este chinuită, biciuită fără cruţare. Omul nu are încotro şi îndură suferinţele cu resemnare.  
 
_În mine simt o energie care mă ajută, care-mi dă putere de a suporta valurile chinuitoare ale vieţii.  
 
Nu-mi place să mă resemnez, ci să acţionez.  
 
_Datoria omului este să acţioneze până la ultima suflare.  
 
_Mă simt ca un vulcan care e gata să erupă. Parcă o voinţă oarbă a pus stăpânire pe mine şi nu-mi dă pace.  
 
_Converteşte-te la drumul adevărului! E singurul lucru care-ţi poate aduce linişte şi mulţumire sufletească.  
 
Acest drum este greu şi plin de suferinţe. La tot pasul te întâlneşti cu iluzii, fantasme, pe care o voinţă conştientă le pune frumos în calea ta.  
 
Mulţi pornesc în acestă căutare, dar foarte puţini reusesc. Nu faci un pas şi altă barieră, altă capcană, alt examen pe care-l ai de dat. Cănd te aventurezi în necunoscut, cineva neştiut îţi impune bariere de netrecut, te amăgeşte ridicând câte un colţişor de la perdeaua dintre lumi, cu scopul de a te provoca, ştiind că eşti un căutător de adevar.  
 
_Mă simt mic, slab, neputincios, în acest corp, dar spiritul meu poate atinge înălţimile celeste.  
 
_Întunericul are o atracţie irezistibilă asupra fiinţei dornice de cunoaştere. Explorezi acest întuneric sperând că într-o zi vei găsi un strop de lumină.  
 
_Nu am explorat întunericul, dar el m-a căutat, m-a înconjurat, şi simţeam cum mă prăbuşesc şi mă sufoc în braţele lui de gheaţă. Când simţeam că-mi pierd echilibru interior sufletu-mi se agăţa de un firicel de lumină care mă ducea spre Domnul.  
 
De câte ori viaţa m-a învins, de câte ori m-am prăbuşit în abisuri insondabile, acel fir invizibil de lumină m-a salvat.  
 
Nu ştiu ce se întamplă cu mine, dar sunt veşnic nemulţumit şi plin de îndoieli. Uneori mă scufund în imperiul vast al tăcerii şi nu pot accepta nimic fără controlul raţiunii. Eu nu pot fi închis în carapacea unui sistem sau a unei dogme. Avea dreptate Heraclit când spunea că totul este într-o continuă mişcare, într-o continuă schimbare. Până şi sufletul meu se metamorfozează.  
 
Dar nu pot fi de acord cu Protagora care a zis că nu poate exista un adevăr absolut. Adevărul absolut există şi este unul singur: Dumnezeu.  
 
_Ioane, sa nu devii robul niciunui sistem filozofic, gânditor sau nu ştiu cărei dogme religioase.  
 
_Chiar să vreau şi nu aş putea, fiindcă eu sunt un rătăcitor solitar care merge pe un drum neumblat, meditând la misterele lumii şi ale omului.  
 
-Viaţa este dinamică, supusă mereu la schimbări, cu urcuşuri şi coborâşuri. Doar cunoscând poţi tinde spre perfecţiune. Totul este în transformare, în schimbare. Nimic nu durează o veşnicie.  
 
Gandeşte-te la misterele eleusine care aproape o mie de ani a fost cea mai importantă manifestare religioasă a grecilor şi s-a dus ca şi cum n-ar fi existat niciodată. Totul are un început şi un sfârşit.  
 
Întotdeauna cei din umbră s-au folosit de religii pentru a manipula pe sărmanul om.  
 
_Nu am primit o educaţie religioasa, parinţii mei au fost atei, dar o atracţie spre cer am avut de când mă ştiu. Era ceva în mine care se simţea atras de acest mister inefabil.  
 
_De divin.  
 
_Da. Nu sunt un om religios şi nici nu voi fi vreodată, ci sunt doar un om simplu din popor. Nu fac parte din clasa cultă care merge la teatru şi la operă şi nu pentru că nu aş vrea, ci pentru că muntele, natura îmi oferă un spectacol mult mai grandios . Am descoperit că nu am nevoie de intermediari între mine şi Dumnezeu şi nici de ritualuri ciudate. Am respectatat tradiţia strămoşească, dar am ajuns la concluzia că în ziua de azi nu mai poţi avea încredere în nimeni şi nimic. Toţi, de la oamenii politici până la unii slujitori ai Domnului slujesc banului. Uneori, revolta inimii mele atinge cote alarmante văzând unele lucruri ce se întâmplă în Casa Domnului. Îmi iau crucea şi icoana şi plec de unul singur pe munte.  
 
_ Nu trebuie să generalizezi. Unul din drepturile fundamentale ale fiinţei ar fi acela de a-şi decide singură soarta, de a nu mai fi robul destinului sau sistemelor.  
 
_Şi când te gândeşti că totul e hotărât de energiile lor…  
 
Suntem controlaţi, manipulaţi de aceste energii.  
 
_Energiile întunericului pot fi învinse, captate şi transformate din energii distructive în energii constructive.  
 
Sunt oameni care cred că ei pot orice şi sunt plini de mândrie, ca într-un final să cadă înfrânţi, dezamăgiţi.  
 
Cei fideli ai acestor entitaţi au început să creadă că ei sunt chiar zei, că pot stăpâni forţele şi energiile Universului.  
 
-Cred în forţa creatoare, în capacitatea fiinţei de a lupta, de a se elibera de orice robie.  
 
Lumina raţiunii trebuie să strălucească şi să facă din lume un cosmos armonios şi frumos organizat . Aşa spunea cineva, dar nu mai reţin cine.  
 
_Eşti un visător, Ioane!  
 
_Ştiu, Arienne. Sunt îndrăgostit de adevăr, de lumină. Sunt îndrăgostit de tot şi de toate. Iubesc deopotrivă şi albul şi negrul. Nu pot să urăsc pe nimeni.  
 
Iubesc în special omul simplu, modest şi plin de demnitate. As vrea să pot transforma întunericul în lumină, răul în bine şi ura în iubire.  
 
-Caută, cercetează adevărul, fiindcă doar el te poate elibera.  
 
-De ceva timp tot caut, dar cu cât cunosc mai mult cu atât mă cutremur şi mă revolt.  
 
Sunt un pelerin care se simte rătăcit în această lume ciudată. Mă simt prizonier, legat cu mii de fire invizibile. Parcă sunt prins într-o plasă de păianjen energetică din care nu pot să evadez. Oricât aş vrea nu găsesc un portal.  
 
_Există unul, Ioane. El a fost creat de Iisus, dar ei au manipulat şi acest lucru. Ai citit doctrina lor?  
 
_Da, am citit şi sufletu-mi s-a tulburat până în profunzimile cele mai intime.  
 
_Cuvântul este un dar pe care l-ai primit de la Creator şi ar fi bine dacă l-ai face cât mai frumos pe buzele tale.  
 
_Uneori, cuvintele par, că au şi ele un suflet care ne încântă sau ne rănesc. Am simţit frumuseţea, dar şi loviturile cuvintelor. Ele ajung la sufletul meu pe care-l vrăjesc sau otrăvesc. Au în ele o putere magică, care mă ridică pănă la cer sau mă coboară până în abisurile iadului. După ce am citit câteva din cărţile lor, pot spune că mă simt sosit din Infern.  
 
Nori viforoşi şi mari furtuni se îmbulzesc, se năpustesc, în a mea inimă, când văd că tot ce este bun şi frumos pe mulţi oameni îi lasă reci şi muţi, iar răul, viciul, grotescul planează ca o molimă asupra lumii.  
 
Când văd astă lume cu simţiri reci şi înguste îmi vine să mă ascund, să nu mai simt, să nu mai văd nimic, ci să fug dincolo de soare şi să visez la o altă lume cu păduri albastre, cu raze de argint şi aur. Aş vrea să dorm o veşnicie într-o lume cu arome de roze, la umbra crinilor şi să uit, să uit, să uit…..  
 
_Mai sunt încă suflete pure ca cerul senin, mai sunt încă inimi curate ca focul cel mai pur. Priveşte copiii acestei lumi şi vei înţelege că omenirea mai are o şansă prin ei.  
 
_Plânsul mă îneacă şi nu am putere să înving durerea ce mă apasă, ştiind ce li se pregăteşte acestor fiinţe pure şi nevinovate.  
 
_Aş vrea să ningă cu flori de măr, de piersic, de cireş, peste tine şi să te umple de soare.  
 
Inima să-ţi devină iubire, iar sufletul iertare, fiindcă mângâierea omului e-n iubire şi înălţarea în iertare.  
 
_Nu sunt nici înger nici demon, ci doar un om care-şi duce viaţa tristă şi amară, visând la o eternă primăvară cu multe flori de cais.Trăiesc într-o atmosferă străvezie şi mă joc cu lumini şi umbre. Mă rog de izvor să-mi vorbească, de pădure să mă înveselească. Văd cum firului de iarbă îi cresc aripi de fluture, cum pietrele dansează, cum frunza cântă îmbrăcată în dantela de spumă a valurilor şi cum eu încet, încet, dispar transformându-mă într-un fir de nisip hoinar.  
 
_Totul în lume este deşertăciune şi vânare de vânt,Ioane.  
 
_Mă simt pierdut, singur şi tare trist, Arienne. S-a dus, totul s-a dus….S-a dus iubirea mea….  
 
_Nu te lăsa învins de dezamăgire şi de durere, ci renaşte din nou ca pasărea Phoenix. Alungă norii cei negrii din inima ta şi lasă soarele şi iubirea să te inunde. Nu este deloc important că Irina nu te-a iubit, importantă este doar iubirea ta.  
 
Adu-ţi aminte că tu te-ai născut dintr-o mare iubire.  
 
_Da, am fost conceput într-o zi frumoasă de 17 august pe un câmp minunat plin cu flori din Vedea.  
 
Am fost fructul dragostei dintre un tânar învăţător de 23 ani şi o proaspăt absolventă de liceu care avea 18 ani şi o lună. Lumina zilei am vazut-o într-o zi de joi într-un spital de pe meleagurile Oltului.  
 
M-am nascut în frumoasa luna mai, când întreaga natură fremăta de iubire. Am deschis ochii când firele de iarbă îşi făceau declaraţii de amor, când frunzele copacilor erau stăpânite de acel fior nedesluşit al iubirii, când căpşunile se îmbujorau fiindcă soarele le privea. Am venit pe lume când întreaga natură cânta un imn de dragoste soarelui, iar el trimitea raze dulci şi sărutări nesfârşite întregii lumi, din adâncul nesfârşit al cerului. Dar totul s-a dus……  
 
Ioan era un tânar fecior cu o faţă frumoasă, ovală, aproape feminină. Era înalt, avea părul castaniu deschis, care părea blond în lumina soarelui, cu sprâncene frumos arcuite de ai fi zis că sunt pictate. Ochii erau negrii ca mura câmpului. În ei se citea o mare tristeţe şi avea un zâmbet enigmatic care parcă ascundea toate misterele lumii. Experienţa care a trăit-o cu Irina l-a demoralizat şi l-a dus până în abisurile iadului. Dezamăgirea a fost prea mare, prea dureroasă pentru sufletul lui pur şi sensibil. Arienne dorea să-l trezească la realitate.  
 
-Îţi repet iar : importantă e doar iubirea ta. Te-ai născut din iubire, exişti datorită iubirii şi cât timp vei fi, iubirea va fi mereu cu tine.  
 
_Ştiu. Fără iubire nu aş putea exista. Iubesc cerul, luna, soarele, stelele, pământul, apa, aerul, focul, iarba, muntele, marea…..întreg Universul, şi as vrea sa fiu poet să pot cânta iubirea sau un pictor să……….  
 
_În ce culori ai picta iubirea?  
 
_În toate culorile lumii, Arienne, fiindcă iubirea este în tot şi în toate.  
 
_Da. Iubirea e peste tot, în orice fiinţă.  
 
Este ceva în privirea ta , în zâmbetul tau, care-mi aduce aminte de stramoşii tai. În urmă cu peste 2000 de ani şi ei veneau pe acest munte, ridicau altare şi aduceau jertfe zeilor.  
 
_Respect şi iubesc strămoşii, dar eu nu cred în acei zei. Cred într-o zeiţă a iubirii, a dragostei, a purităţii, a frumuseţii.  
 
O ador! O iubesc! E atât de frumoasă, de pură, de minunată !  
 
_Ioane, ai devenit un fluture? Ai uitat de Irina şi ai găsit altă floare?  
 
_Nu este ceea ce crezi tu.  
 
_Pe zâna mea nu am văzut-o niciodată în realitate, ci mi s-a arătat doar în vise. Ultima oară i-am vazut minunatul chip înconjurat de o coroană de trandafiri albi şi galbeni.  
 
Arienne, tu vii din Lumină şi o cunoşti. Cum este în realitate?  
 
_Acum înteleg, tu vorbeşti de Mama Luminii, a Dragostei, a Iubirii, a Mântuirii care-n permanenţă îşi trimite în Univers razele sale pline de iubire.  
 
_De cate ori am fost lovit şi m-am prabuşit Fecioara Maria îmi apărea în vis. Din chipul ei radiau mii de raze mai strălucitoare ca soarele, care mă înconjurau cu o infinită iubire şi mă vindecau de toate rănile sufleteşti şi trupeşti.  
 
O iubesc, Arienne! Mi-e dor de graţia, bunătatea şi zâmbetul ei minunat.  
 
_Te înţeleg. Cine a văzut-o o va iubi şi îi va dărui inima sa.  
 
Când ajungi la o astfel de iubire începi să te vindeci şi să te eliberezi.  
 
Dacă celelalte iubiri leagă omul, aceasta este singura iubire care-l eliberează şi-l vindecă .  
 
Iisus a venit pe Terra să înveţe pe oameni adevărata iubire, dar câti au înteles.....?  
 
Această formă de iubire este singura armă a omului de a învinge răul din el şi din exteriorul lui.  
 
Doar ea, Iubirea, te poate elibera, doar ea e poarta spre libertate. Iisus s-a născut şi s-a jertfit pentru a deschide această poartă. Şi când te gândeşti că totul este atât de simplu, atât de simplu....Trebuie doar să iubeşti.  
 
Un vânt începe să-şi facă de cap şi aduce cu el o negură uşoară. Floarea de colţ devine palidă şi Ioan simte cum un fior de gheaţă îl cuprinde. Vântul pare a fi o fiinţă vie, pasională, care rostogoleşte în dansul lui haotic câteva pietricele, ce par a fi fericite de mângâierea lui vijelioasă, prin oazele de verdeaţă. Băiatul priveşte fascinat la spectacolul naturii ce pare să se dezlanţuie şi începe să aibă iluzii optice. Câteva puncte luminoase pe munte dansează un joc clar-obscur de lumini şi umbre care îi atrage atenţia. Observă cum acele lumini ciudate au o formă triunghiulară şi se apropie de ei cu o viteză ameţitoare.  
 
_Ciudat! Simt cum o forţă foarte puternică a întunericului se apropie de noi. Sângele îmi îngheaţă, iar privirea- mi se înceţoşează. Nu mai rezist. O să-mi iau zborul spre Făgăraş. Să ai grijă de tine, Arienne!  
 
_Şi tu să ai grijă de tine, Ioane!  
 
După ce Ioan a plecat totul a amuţit. O tăcere adâncă şi misterioasă pune stăpânire peste munte. Arienne priveşte cum acea lumină galben -roşiatică se opreşte lângă ea şi se transformă într-o fiinţă aparent umană.  
 
Părea un înger picat din cer. Avea părul lung şi blond, o faţă albă ca laptele şi din ochii albaştri ca cerul senin de vara radiau mii de raze într-o multitudine de nuanţe, când o priveau pe Arienne.  
 
_De ce ai venit după mine, Arulu? Îţi era teamă că o să evadez? Ştii prea bine că nu pot trece de zidul vostru energetic.  
 
_De ce mă vezi ca pe un duşman? Nu eu ţi-am luat mereu apărarea în faţa tatălui meu?  
 
Prin mintea ei se derulează tot felul de imagini, de amintiri, în care Arulu mereu a ajutat-o.  
 
-Îţi multumesc, Arulu, dar.....  
 
_Dar nu poţi să ai încredere în mine, fiindcă sunt fiul Întunericului  
 
Simt cum timpul şi destinul încep să-mi macine neîncetat sufletul. Poate că viaţa ne-a fost dată pentru a ne cunoaşte.  
 
Mă simt îmbătrânit şi obosit ca această stâncă bătrână pe care stăm.  
 
_Ce te frământă, ce te doare, Arulu?  
 
_Ce mă chinuie atât de tare, încât aş prefera să nu mai fiu?  
 
Arulu se apropie de Arienne, îi cuprinde faţa în mâinile sale şi spune:  
 
_Priveşte-mă, Arienne!  
 
Înţelegi ce spun ochii mei?  
 
Arulu era cunoscut pentru forţa extraordinară ce o emana ochii săi albaştri hipnotizatori. Arienne ştia că a sosit timpul să-l înfrunte. Fie ce o fi o să privească în acei ochi mai strălucitori ca stelele de pe cer.  
 
Privirile se întâlnesc şi Arienne are senzaţia că pătrunde într-o lume stranie, necunoscută şi întunecoasă care o atrage într-un mod misterios. Simte că începe să se piardă într-un labirint fascinant când zăreşte o lumină spre care întinde braţele.  
 
_Nu pot să cred! Şi în tine este o scânteiuţă de lumină! De unde vine?  
 
_De unde crezi, Arienne?  
 
Ea vine din iubirea mea pentru tine şi am tot sperat că ai să înţelegi şi tu într-o zi.  
 
Arienne se transformă într-o sferă de lumină şi dispare peste vârfurile Bucegilor.  
 
S-a ascuns lângă o cascadă spumegândă. Dintr-un copac se auzea cântecul unei păsări îndrăgostite care-şi chema perechea. Verdele crud din împrejurimi încânta retina şi te îndemna la visare. Un vântuleţ cald şi blând începe să mângâie florile care se bucurau şi se înfiorau de această  
 
atingere delicată. În depărtare se auzeau dangătul clopotelor de la o mânăstire. În faţă era un pârâu cu unde dantelate de spumă alb verzuie. Era un peisaj virgin, sălbatic cu stânci abrupte, cu păduri de conifere, cu vagăuni întunecate, cu prăpăstii adănci. Arienne sta lângă cascadă, privea dansul stropilor de apă şi se gândea la tatăl său, la cât de trist ar fi, dacă ar şti că inima sa a fost cuprinsă de fiorul dragostei pentru un demon, care nu este altul decât moştenitorul Întunericului.  
 
Bătrânul i-ar spune:"Fugi de el! Fugi de fiul amăgirii şi al minciunii!"  
 
Totuşi, a văzut lumina în ochii lui. Simţurile nu o mint, Arulu o iubeste.  
 
Nu-şi termină gândul că Arulu apare lângă ea.  
 
_Aici te-ai ascuns de mine? De ce?  
 
Privirea lui o copleşeşte şi simte cum un curcubeu minunat îi cuprinde inima.  
 
_Mi-e teamă. Facem parte din lumi diferite care se razboiesc între ele. Niciodată lumea ta nu mă va accepta,la fel cum nici lumea mea nu te va vrea. Între noi nu ar trebui să existe astfel de sentimente.  
 
_Arienne, sunt chinuit de patima iubirii...Toate entităţile, că sunt bune sau rele aparţin Universului. Toate avem acelaşi tată, acelaşi Creator.  
 
De când mă ştiu inima mi-a fost veselă şi m-am bucurat la fel ca oamenii de un răsărit de soare, de lumina blandă a lunii, de o ploaie caldă de vară, de o nisoare, ....de frumuseţea stelelor. Alergam prin roua dimineţii şi admiram acel diamant strălucitor şi efemer de pe firul crud de iarba. Mă îmbăiam în unda izvorului cristalin şi mă bucuram de soare ca un copil. Alergam prin câmpuri, grădini, păduri şi mă luam la întrecere cu păsările cântătoare. Asta a fost până ai aparut tu cu lumina ta de înger şi am înţeles ce este iubirea.  
 
Chiar daca întreaga natura cânta:"Dumnezeu este iubire!", eu nu am înţeles sensul până ai aparut tu . Nu am înţeles ce-mi spuneau florile, iarba, apa, păsările, soarele, stelele.  
 
Dar acum ştiu că tu eşti ţărmul, iar eu sunt valul. Tu eşti floarea eu sunt vântul.  
 
_Arulu, tu eşti muntele, eu sunt marea, tu eşti pământul, eu sunt ninsoarea.  
 
_Tu eşti lumina, eu sunt întunericul, tu eşti albul strălucitor, eu sunt negrul adânc.  
 
_Tu eşti eu şi eu sunt tu.  
 
_Soare şi lună, noapte şi zi, senin şi furtună. Am alergat şi te-am căutat neîncetat pe pământ, sub pământ şi prin aer sperând că o sa te găsesc. Te-am căutat în întreg Universul fiindcă nu mai pot să concep viaţa mea fără privirea ta, fără zâmbetul tău, fără blândeţea ta, fără lumina ta de înger. Întunericul mi-a fost mamă şi tată până ai apărut tu, lumina, iubirea mea. Chiar dacă nu înţeleg şi nu ştiu multe lucruri despre lumină, ador lumina ta şi inima-mi tânjeste dupa ea. Aş vrea să-mi îmbăiez sufletul în razele ei.  
 
_Arulu, amândoi suntem prizonieri ai întunericului, atâta timp cât suntem pe Terra. Lumina este dincolo de zidul energetic care înconjoară pământul ca un şarpe de foc şi oricât ne-am dori nu putem să trecem dincolo de acel zid.  
 
_Doamne! Tu care ai creat tot, Tu care ai grijă de toate făpturile din Univers, protejează, te rog, iubirea noastra! O să reuşim Arienne, puterea dragostei noastre va învinge orice obstacol.  
 
_Sper, iubirea mea.  
 
Arienne şi Arulu sunt înconjuraţi de o armonie încântătoare, de o mângâiere misterioasă, dulce şi graţioasă care le învăluie sufletele. Se privesc unul pe altul şi înţeleg că este iubirea divină care-i binecuvintează şi îi învăluie cu razele iubirii.  
 
Fragment din Oameni si Ingeri.  
 
Referinţă Bibliografică:
Oameni si Îngeri / Carmen Gigârtu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2454, Anul VII, 19 septembrie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Carmen Gigârtu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Carmen Gigârtu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!