CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Orizont > Opinii >  




Autor: Aurel V. Zgheran         Ediţia nr. 2783 din 14 august 2018        Toate Articolele Autorului

DR. ING. MIHAIL LUPU. UN ALTFEL DE POSTFAŢĂ…!
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Nu este suficient să munceşti istovitor pentru a alcătui o operă monografică, poţi munci chiar mai lejer, dar numai şi numai cinstit, precum şi competent. Coordonatorul unei lucrări ştiinţifico-documentare de asemenea factură şi anvergură e exclus să fie posedat de principii ce contravin izbutirii celei mai adecvate. A titulariza în colectivul redacţional al monografiei unei localităţi persoane pe alese, în funcţie de diverse interese, unele din ele neredactând în viaţa lor şi nepublicând măcar o fiţuică, precum şi a respinge, de pildă, folosul unei vagi informaţii pe seama a măcar două-trei întrebări adresate unui ziarist cu vechime şi experienţă, unui autor de carte, local, arată vădit că lacunele au cauze ce pot fi evitate.  
Cine scrie pagini istorice, fără să recurgă decât la izvoare recomandate, se dovedeşte a fi un partizan relativ, al autoportretizării pe seama căreia se aşteaptă să fie numit zeu local. În fundamentul opţiunilor, fondului şi formei cărţii despre care este vorba se teoretizează în mod special faptul că e mai tranşantă părtinirea decât conştiinţa istorică solidă. O astfel de carte nu este altceva decât un registru epic pe un parcurs premeditat şi fix al unor figuraţii proeminente profesional şi personal înspre o ţintă singură şi convenabilă: favoritismul…!.  
E de ajuns de punctat atât (ar mai fi şi altele…, dar cum să admitem ca nici măcar să nu avem responsabilitatea de a oglindi real şi necesar propriile gânduri despre o carte ce ne priveşte şi va rămâne – chiar dacă s-a înrădăcinat la Buhuşi obiceiul de a se pleca urechea numai la cei ce slăvesc, iar aceştia nu mai au o limită în a vorbi doar pe calapodul oportunismului, ca şi cum numai ei şi puterea ar exista într-un oraş cu istorie, locuit de oameni nu de turme…!).  
Dând crezare faptului că natura umană e supusă greşelii, pentru că la intrarea şi ieşirea în şi din conştiinţă nu este altă santinelă decât omul însuşi, îndrăznesc azi să răsfoiesc monografia oraşului Buhuşi apărută de curând, ce din capul locului porneşte cu o confuzie: „Apariţia monografiei a fost susţinută financiar de Consiliul Local Buhuşi, S. C. «Viva Feed» S. R. L. Buhuşi, Asociaţia Culturală «Renaşterea» Buhuşi.”. În legătură cu aceasta aş vrea să ştiu cum a susţinut financiar Consiliul Local, de vreme ce nu din banii politicienilor s-a făcut plata, ci din ai contribuabililor, iar în al doilea rând aş mai vrea să spun părerea în legătură cu faptul că denumirea unei fabrici de nutreţuri combinate nu este o entitate vie, aşa încât cred că era mai potrivit să fi fost enunţat şi administratorul ei, dr. ing. Mihail Lupu, căci fabrica, fabrică este, cu de la sine putere nu te aude, nu te vede, nu îţi vorbeşte şi în nici un caz nu face donaţii benevole, indiferent în ce scop – nici chiar ea pentru ea nu poate face nimic fără caracterul, capacitatea şi generozitatea patronului. De aceea, este cel puţin o mirare să afli că o fabrică făureşte binefaceri şi are denumire, în timp ce acel care o administrează poate fi anonim…! E un pas spre apogeul absurdului, acesta…!  
Mai mult sau mai puţin însemnat, amănuntul acesta ne iniţiază într-o peregrinare prin universul din filele cărţii, mai mult sau mai puţin îndreptăţit (afară de cazul în care ni s-ar interzice buhuşenilor dreptul pe care-l avem, ca locuitori plătitori de taxe şi impozite în oraşul Buhuşi). Am ales pentru aceasta să ocolesc inutilitatea şi irealitatea, luând călăuză de conversaţie pe cel căruia i se datorează o reverenţă cel puţin pentru faptul de a fi contribuit cu bani mulţi şi folositori făuririi monografiei oraşului Buhuşi, dr. ing. Mihail Lupu, patron al S. C. „Viva Feed” S. R. L. Buhuşi, ca să nu mai vorbim că este la rându-i o personalitate buhuşeană, consecvent şi rodnic implicat în viaţa economică, socială şi culturală a oraşului cu o monografie proaspătă şi vinovată de reliefarea prea puţin generoasă a profilului său:  
Cercetăm – căci astfel, nu trecând fugar printre rânduri se cunoaşte fructul unei astfel de cărţi – o monografie damnată sau nu de către unii sau de către alţii dintre trăitorii şi cunoscătorii oraşului Buhuşi. Dumneavoastră personal ce descoperiţi în ea?  
Pe lângă exerciţiul intelectual şi civic de valoare am surprins acolo o scenă umană ce friza comedia mimetismului social, ipocrizie, tranzacţionism de moravuri ce sunt adânc înfipte în lumea noastră, deşi speram să nu se mai adapteze după ’90.  
Vorbiţi despre un tablou fenomenologic fără identificare în personaje. Cine sunt protagoniştii, de fapt?  
Personaje, de altfel remarcabile profesional, ce-şi poartă ticăloşia ca pe un stindard, transformând o gravă tară morală într-o adevărată vocaţie.  
Conturaţi şi în acest răspuns tot o oglindire tipologică, fără individualitate cu nume şi pronume. Pe ce fundaţie clădiţi astfel de enunţuri?  
Rămân consecvent în convingerile filozofilor presocratici, autorii tragediei antice că lipsa de măsură şi păcatul excesului conduc la adevărate nenorociri.  
Sunteţi la momentul terminus al aprofundării acestei filozofii sau continuaţi explorarea, având într-o mână cartea monografică a oraşului Buhuşi şi în faţa ochilor viaţa în act economică, sufletească, intelectuală, culturală, politică, adeverită prin propria experienţă?  
Rămâne să mai studiez dacă eliberarea de sclavie a prosperităţii sfidătoare duce la echilibru şi măsura vieţii trăite cu adevărat, cu legea morală înăuntru şi cerurile deasupra…!  
Cândva, pentru o perioadă de timp ce a trezit o mare mirare, v-aţi retras din prim planul prezent al oraşului Buhuşi. Multe întrebări au rămas atunci fără răspuns, unele dintre ele nici astăzi nu şi le-au găsit. Cum aţi receptat reacţiile celor ce şi-au colorat imaginaţia cu întâmplările acelea, ce ţin până la urmă numai şi numai de destinul dumneavoastră?  
Am fost uimit de numărul mare de oameni care m-au contactat în urma anunţului mutării mele din Buhuşi – unii mi-au urat de bine, alţii mi-au mai cerut informaţii, alţii au pus la îndoială alegerea. Le-am mulţumit la toţi pentru faptul că le pasă.  
Oarecum, o părăsire a unei localităţi în care îţi clădeşti o imagine, urmezi o speranţă şi aperi un temei, are în sine o anume similitudine cu emigrarea. Există, în general o concordanţă a ceea ce aţi simţit dumneavoastră şi viaţa sufletească a emigranţilor ce nu sunt nici puţini, nici pe cale de a-şi opri revărsarea întru căutarea unei alte lumi mai roz?  
Pentru mine emigrarea este o alegere personală şi care nu poate fi potrivită tuturor.  
Un alt ungher de lume poate fi pentru dumneavoastră o patrie? Căutarea şi aflarea ei aţi pune-o, în ce vă priveşte, pe seama unui fapt de conjunctură, a ţintirii unui ideal sau al fugii de undeva ori de ceva?  
În toată viaţa mea am trăit după filozofia că e mai bine să regret ce am făcut decât ce n-am făcut. De fapt, nu fug de România şi nici nu mă dezic de ea, ci fug de ceea ce a ajuns să scoată din mine, nefiind suficient de virtuos să supravieţuiesc apetitului ei de dezumanizare. Plecarea mea nu este nici exprimarea curajului sau spiritului meu de aventură, aşa cum au fost tentaţi unii să aprecieze, este un abandon asumat, în faţa dilemei dacă e bine să rămân tributar educaţiei mele umaniste sau trebuie să mă învrăjbesc, pentru a face faţă lumii în care trăiesc.  
Ne întoarcem la subiectul cărţii monografice: pesemne, mai târziu se va rescrie şi aceasta a Buhuşiului, îmbunătăţită, sau se va scrie de la capăt una nouă. Ce vor săvărşi cititorii dacă vor persista să agreeze prezentări lacunare, preferenţiale sau cu omisiuni voite şi condamnabile?  
Vor transforma gorunii tineri în mănătărcile proverbiale ale lui Brâncuşi…!  
  
Nota realizatorului interviului de faţă, în legătură cu monografia recentă a oraşului Buhuşi: S-a vorbit mult despre un non-intelectualism, într-o clară şi diversă încercare din partea unor persoane din Buhuşi ce difuzează tezele că dacă ştiu unii carte, ei şi numai ei sunt aceia, fără să rezolve însă dilema fundamentală de ce cred aceasta, câtă vreme punctul limită al deşteptăciunii nu există, şi nici vorbă să fi existat la nivelul la care sunt reprezentate unele ştiinţe doctrinare, de ieri…! În ce mă priveşte sunt gata să pun chezăşie capul că oamenii aceştia nu ştiu nimic despre mine, nici cât, nici ce am învăţat, cu ce mă ocupam şi în nici un caz cu ce mă ocup. N-aş vrea să mă supun ridicolului prin propria împăunare cu scopul de a deveni important pentru ei. Nu am de gând să îmi impun experienţa de presă asumată îndelungul a peste douăzeci de ani de colaborator întâi, apoi de ziarist, nici faima pentru truda de scriitor al unui număr de şapte cărţi publicate până azi, însă transmit cui poate şi vrea să mă audă că puteam informa amplu şi cert despre biserici, cel puţin, deoarece fac parte din efectivul de pictori bisericeşti de altădată, şcoliţi şi avizaţi în cadrul Comisiei de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române şi am executat lucrări fie iconografice, fie murale la absolut toate bisericile din oraşul Buhuşi, ca să nu mai vorbim despre cele din localităţile învecinate, cărora li s-au rezervat în pagini minuscule medalioane decorative, uneori eronate. Cu sentimentul de solidă solidaritate cu toţi colegii mei ce-au muncit în viaţa lor, pictând zeci de biserici, nu nefăcând altceva decât alipirea de primării şi politică, întemeierea a tot felul de organizaţii, cluburi, uniuni, asociaţii şi umblatul cu mâna întinsă pe la sponsori, în loc să pună osul la treabă cum am făcut-o noi, cu preţul confortului, sănătăţii, problemelor de familie şi aşa mai departe, sunt consternat să nu regăsesc măcar un rând scris în această monografie despre pictorii bisericeşti Victor Tistu şi Constantin Coşa, care sunt daţi dispăruţi, unul pasămite pentru că zace în penumbra crucii de la cap, iar celălalt pentru că e plecat de demult şi rămas cu tristeţe şi descurajare sufletească în America…!  
Iar, ca să mă refer la câteva omisiuni şi erori în ceea ce priveşte prezentarea spaţiilor sacre din oraşul Buhuşi, mă voi limita la faptul că nu există un anume pictor Dumitru Spinescu ci Dimitrie Irimescu, că el şi Victor Georgescu (grafician care a lucrat la Banca Naţională a României, autor de bancnote şi monede ale vremii) pictând între anii 1955-1966 în stilul neo bizantin, nu „după stilul bizantin”, cum se specifică ireal şi incorect în monografie, catedrala Sf. ier. Nicolae, iar între 1982-1983, nici unul nici celălalt nepictând nimic la Buhuşi – în legătură cu aceasta, adevărul este următorul: maestrul Dimitrie Irimescu a fost diriginte de şantier pe Şantierul de restaurare a picturii bisericii şi pictare a firidelor exterioare, lucrările fiind efectuate de către un colectiv de tineri elevi stagiari în pictura bisericească format din Mihai Gabor, un pictor bisericesc celebru în occident, azi, Nicolae Toniţa, nepotul clasicului Nicolae Tonitza, Radu Herţug, cunoscut artist plastic în prezent şi Aurel V. Zgheran, cel care nu spre a face rău sau a răscoli jarul şi iuţi para, din frustrare, aşterne aceste cuvinte, cu îngăduinţa dumneavoastră, cititorii, şi acordul distinsului protagonist al interviului de faţă, care, la aceeaşi biserică, mai târziu avea să restaureze icoanele catapetesmei, să poleiască în foiţă de schlag metal antablamentul de lemn sculptat, să restaureze de jur-împrejur pe interior întreaga suprafaţă pictată a bazei de jos, conţinând ornamentaţia şi draperia, să restaureze în totalitate pictura pridvorului şi să efectueze vitraliile din ferestrele aceluiaşi spaţiu arhitectural al catedralei. De asemenea, din nou referindu-mă la mine, mai sigur prin aceasta că nu pot greşi şi conştient că nu comit decât o îndreptare impusă numai şi numai de puterea adevărului de care o monografie preţioasă nu se poate lipsi, este necesar să spun că la biserica „Schimbarea la Faţă”, păstorită de pr. iconom stavrofor, paroh Eugen Isailă, am pictat nu doar la plafoane, cum este consemnat în monografie, ci pridvorul, cafasul, pronaosul şi tabloul exterior cu hramul lăcaşului de cult. Ar mai fi de adăugat că am pictat Casa mortuară din Cimitirul Central, Casa prasnicală din curtea parohială a bisericii „Sf. Înviere”, firidele exterioare, vechi, de la biserica „Sf. m. mc. Gheorghe” – Orbic, unde am efectuat şi restaurarea picturii cafasului (totalmente necondiţionat adaug în acest drept faptul că părintelui Gheorghe Bârjovanu i s-ar fi cuvenit un spaţiu mai mare şi mai elaborat, cel puţin pentru bogata şi însufleţitoarea sa comuniune cu locuitorii oraşului, împletită cu înalta slujire duhovnicească)…!  
Nota de faţă nu se vrea a avea decât un caracter simbolic şi alegoric, pe care, totuşi, adevărul le cere…!  
  
Aurel V. ZGHERAN (aurel.vzgheran@yahoo.com)  
  
Referinţă Bibliografică:
DR. ING. MIHAIL LUPU. UN ALTFEL DE POSTFAŢĂ…! / Aurel V. Zgheran : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2783, Anul VIII, 14 august 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Aurel V. Zgheran : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Aurel V. Zgheran
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!