CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Orizont > Ganduri >  




Autor: Aurel V. Zgheran         Ediţia nr. 2608 din 20 februarie 2018        Toate Articolele Autorului

ELENA COŞA. AMINTIRI, NINSORI DE FLORI DE CIREŞ…!
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Prin anul 1965 venisem la Buhuşi cu familia mea plecată în căutarea unei lumi mai bune, pe o bază de existenţă mai sigură şi civilizată…! Mi se părea târguşorul acesta cu patru-cinci blocuri, două pieţe, vreo trei biserici şi o sinagogă, multe restaurante, prăvălii evreieşti, talciocuri şi dughene cu acareturi, două cofetării, câteva tutungerii şi chioşcuri de ziare, un cinematograf, vreo trei şcoli, două policlinici, o farmacie, două spitale, o vestită fabrică de postavuri ce acaparase majoritatea populaţiei Buhuşiului, precum şi a împrejurimilor, asigurând muncitorilor leafă şi casă, în comparaţie cu sătucul Iteşti pe care-l părăsisem, ceea ce mi-ar părea azi Metropola Tokyo în comparaţie cu oraşul de azi Buhuşi,…!  
Eram în trimestrul doi al clasei a treia şi-aveam tot timpul gândul la sătucul meu cu uliţele lui glodoase şi colbuite, strâmte şi cotite ca o funie încurcată, cu gâştele lui, câinii lui, caii, turmele de vite, lanurile de floarea-soarelui, porumb, grâu şi maci, cu prietenii de joacă, dintre care azi unii sunt în lumea fără dor şi cu fetele ce m-or fi iubit poate, dar pe care le-am trădat pentru cele de la oraş, căci am ridicat miza, elegant cum eram de-acum, cu haine mereu noi şi numai fercheşe…!  
Încă de pe atunci m-am contopit în universul orăşenesc totalmente nou faţă de civilizaţia sătească din care venisem. Se terminase de-acum electrificarea ţării, hidrocentrala „V. I. Lenin” de la Bicaz condamnase irevocabil la moarte plutele de pe Bistriţa, lămpile cu gaz şi candelele cu ulei rânced din case, ne invadaseră viaţa trenurile, autobuzele şi „lampa lui Ilici”. Ce n-aş da eu acum să mă mai pot întoarce la climatul sătesc al Iteştiului, din care-am plecat în prea frageda copilărie, asemănător ca geamăn cu cel humuleştean!? În viaţa mea de până azi am agonisit la coşul inimii amintiri mai multe şi mai frumoase ale dulcelui trai copilăresc, din satul meu, decât cele ale traiului orăşenesc…!  
De prin anul acela, întâiul de la venirea mea la Buhuşi mi-a rămas viu în suflet travaliul meu de trecere rapidă şi samavolnică de la capacitatea de premiat la şcoala sătească, la cea de linie de plutire la oraş. Fantastic, însă: m-am adaptat iute, menţinându-mă printre premiaţi şi la oraş, dar cu preţul irosirii copilăriei şi al unei munci de recuperare, infernale.  
Departe de a-mi da vreo satisfacţie aceasta, îmi aduc aminte azi de ceea ce mi-a dat: mă-ndrăgostisem repede de două fete, frumoase amândouă, Rodica Vrânceanu şi Elena Coşa (Nina), de prima pentru că veneam la şcoală şi plecam acasă cu ea, era un pic peltică, avea un zâmbet cald, era blândă şi cuminte, ba mai şi stăteam cu ea în bancă, iar de cealaltă pentru că glăsuia cântec fermecător – îmi amintesc ce dulce cânta melodia Elenei Roizen „Hai Dunărea mea”, printre altele.  
Pe atunci se prindea de mine dragostea cât ai clipi şi pesemne s-ar prinde şi azi dacă aş avea o suavă colegă de bancă, ori o cântăreaţă mi-ar glăsui magic melodii lipite de suflet – poate n-ar trece furiş prin faţa ochilor mei nici profesoarele dac-ar fi de română, filozofie ori desen, dar acum, patimile acestea sufleteşti provin de la doctoriţe…, sub ochii lor îmi flutur vaietele şi mâinilor lor îmi dau la palpat corpul ce se-anunţă că-ncepe să scârţâie ba pe la o încheietură, ba pe la alta, îi sare ba un şurub, ba altul, îi filează ba o bujie, ba un bec…!  
Să ne întoarcem, însă, la dragostele de la şcoală, deşi cele de la spital sunt mai realiste şi actuale…! Nina era o fetişcană frumoasă de nu-ţi puteai lua ochii de la ea…, cum să n-o iubeşti?! Care fete erau mai fermecătoare?! Acelea vesele, cu ochi iluminaţi de soarele candoarei şi optimismului, cu zâmbete înflorite pe gură, cu obraji trandafirii, ştrengăriţele-n jurul cărora vibrau băieţii ca albinele în jurul mătcii…!  
Aşa era Nina…! Şi noi băieţii, pesemne, ca să le fim pe plac fetelor trebuia oarecum să bravăm prin a învăţa mai bine, a fi şi noi cocheţi în felul nostru, privind frizura, gestica, vocabularul, ştrengăria, curajul, prin a ne impune personalitatea luând prematur ca grozăvii câte ceva de la adulţi…! Ieşeau în faţă foarte reliefat, de pildă, băieţii cu aptitudini sportive. Mă apucasem şi eu de fotbal la echipa de pitici a oraşului, pepinieră a marii echipe de divizia C, „Textila Buhuşi” – ne culesese un antrenor de prin şcoli, iar unii dintre noi au atins performanţa pe arenele gazonate, pe când alţii s-au pierdut pe drum – eu, unul n-am dat pe nimic cititul şi pictura, dragostele mele ce mi-au furat anii şi nu le pot chema la judecată deoarece am consimţit…!  
O regăsesc azi pe Nina prin intermediul invadatoarelor reţele de socializare – eu nu am activat aşa ceva şi nici nu o voi face, cred, din simplul motiv că nu-i întotdeauna vorba aici de seriozitate, curăţenie morală şi conştiinţă, universul acesta fiind inventat ca să îl scăpăm de sub control, în care sunt lejere prea multe tare morale umane ca prostia, minciuna, manipularea, vulgaritatea, agresivitatea…, intru, însă, pe căi impersonale şi mai spicuiesc în exterioritatea „virtuţilor” cu întâietate ale unor astfel de reţele virtuale.  
Astfel am regăsit-o, după un car de ani, pe Nina…! Să fie ea, să nu fie ea!? Nu m-am putut înşela, era, într-adevăr, ea! Mi-a adus, odată cu această regăsire primăvara amintirilor, o briză de amintiri ca o pală de aer înmiresmat în soarele dimineţii sub un cireş înflorit! A rămas frumoasă Nina, râde în fotografie la fel de fermecător şi tulbură gândurile cu ninsori de flori de cireş ale amintirilor…!  
  
Aurel V. ZGHERAN (aurel.vzgheran@yahoo.com)  
  
Referinţă Bibliografică:
ELENA COŞA. AMINTIRI, NINSORI DE FLORI DE CIREŞ…! / Aurel V. Zgheran : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2608, Anul VIII, 20 februarie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Aurel V. Zgheran : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Aurel V. Zgheran
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!