CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

TOP AUDIENȚĂ
PROZĂ

TOP AUDIENȚĂ
SĂPTĂMÂNALĂ
PROZĂ


Acasa > Impact > Scrieri >  


Autor: Aurel Conțu         Publicat în: Ediţia nr. 2243 din 20 februarie 2017        Toate Articolele Autorului

Drumul apelor, 21 ( roman )
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Un comunicat radio ne reamintește de trei ori pe zi că astăzi o sută de oameni, menționați nominal, trebuie să participe la instrucția obligatorie în caz de dezastre, ședință ținută de secundul navei William Sangster, un englez rigid, de modă veche, cu o față prelungă și colțuroasă. Timp de două săptămâni toți pasagerii trebuie să treacă prin experiența aceasta, destul de traumaizantă, deoarece include și un exercițiu practic, saltul în șalupă, care se poate termina și în apă. Persoanele mai în vârstă și femeiile, mai ales, acceptă cu greu să sară de la înălțimea aceea amețitoare, fiind necesară prezența unuor marinari experimentați, care să sară împreună cu ei. Vasul este oprit și câteva echipe de ofițeri asigură zona pentru a preîntâmpina orice situație neplăcută. Nici mie nu-mi este prea ușor, dar o fac singur, sărind, mărturisesc, cu ochii închiși și ratând șalupa colorată în galben. Desigur, sunt recuperat de către echipa de salvatori și depus în barcă.
- Ideea e să săriți și să vă apucați de ceva! ne explică secundul după ce revenim la bord. Când se scufundă un vas ca acesta se formează un curent de absorție descendent, așa că ar fi indicat să nu fiți pe acolo!
- Dar rechinii? Cum ne apărăm de rechini? întreabă cineva din mulțime.
Sangster își scoate cascheta și-și trece încurcat mâna prin păr.
- Știu și eu, nu există o procedură anume, fiecare se descurcă cum poate! Rechinul renunță dacă este lovit în ochi sau în branhii, nu atacă mase compacte de oameni și este extrem de sensibil la zgomote. De aceea e indicat să nu vă îndepărtații unii de alții să nu intrați în panică și nici s-o faceți pe morții!
În teorie pare frumos, Voquin îmi arătase însă o altă fațetă a lucrurilor. Mă mulțumesc, totuși, cu explicațiile secundului și mă rog în gând să nu ajung niciodată în situația asta.
- Eu, îmi mărturisește un bărbat mai în vârstă, nu știu nici să înot! Pănă să mă mănânce rechinii, mă duc ca bolovanul la fund!
- Te ține colacul de salvare deasupra, îl liniștesc. Asta-i prima regulă!
Omul se luminează la față.
- Uitasem. La o adică nu-i mare lucru să-i bagi degetele în ochi!
- Da, zic, dar s-ar putea să rămâi fără mână!
- Există și riscul ăsta?
- Întodeauna există un risc. N-aș putea să avansez o părere autorizată cu privire la agresivitatea feroce a rechinilor, întrucât n-am avut de a face cu dânșii. Ceea ce îți doresc și d-tale”.
Îl las acolo, în mijlocul punții, descumpănit, reflectând, pesemne, la condiția mizerabilă a ființei umane, și schimb direcția spre Café de Flore, aflată în apropiere, când simt o bătaie ușoară pe umăr. Descopăr cu mirare că nu-i altcineva decât prietena căpitanului, Annike, despre care cred că este cea mai frumoasă femeie de pe „Princess”.
- Vă mai amintiți de mine? mă întreabă ea direct.
- Cum aș putea să vă uit! îi răspund. E greu să vă uite cineva!
- Mulțumesc, domnule Vernescu. Mi s-a părut că doreați să treceți pe la de Flore!
- Recunosc că mi-a trecut o clipă prin gând!
- Atunci, haideți, să ne împlinim gândurile!
Jean-Louis Rosier ne întâmpină cu o politețe exagerată, de care doar francezii sunt în stare. O văd și pe Colette.
- Eu aș vrea o tequila, zice, tu?
- Și eu, confirm mai mult pentru Jean-Louis, întrucât ea se îmbrățișează mai încolo cu Colette și cu celelalte fete din echipa de striptease a barului.
- Le cunoști? mă întreabă, revenind la masă și muindu-și buzele voluptoase în băutură.
- Aproximativ, îi răspund, fără să dezvolt prea mult subiectul. Aștepți pe cineva? o întreb, văzând că întoarce mereu capul spre ușă.
- Pe Francesco. E foarte gelos!
- Sper să nu mă împuște!
- N-ar avea niciun motiv… deocamdată. Mai târziu, nu știu!
Îi pun mâna pe genunchi pe sub masă.
- Dacă tot mor, încerc să-i explic, să mor împăcat!
- Știu un loc unde nu ne găsește nimeni! îmi șoptește complice, confirmând indirect că a înțeles mesajul. Tequila o cam luase de cap. Cred că și pe mine pentru că mă las târât pe ușa din spate a cafenelei, pe un culoar îngust și întunecos, care coboară spre cală. Annike își deschide drumul cu o lanternă.
- Ai m-ai fost pe aici? o întreb, luptându-mă cu numeroasele pânze de păianjen, agasante, care mi se lipesc de față.
- Destul de rar, zice, nu-s chiar așa de ușuratică precum crezi! De fapt, îți dai seama și singur!
- N-am vrut să zic asta!
Tace. Lumina laternei dezvăluie o ușă metalică uriașă. Annike o împinge cu amândouă mâinile, ignorând scârțâitul jalnic al balamalelor. Este un fel de depozit sau dormitor comun, mă gândesc, judecând după hamacurile din sfoară ( ca niște plase pescărești ), prinse cu frânghii și cârlige de tavan.
- Aici își ascundeau traficanții de carne vie „marfa”! îmi explică, văzând expresia uimită de pe fața mea. Vasul acesta este mai vechi decât pare!
- Pirații din Caraibe mai lipsesc!!
Izbucnește în râs.
- Nu zice hop până nu sari gardul!
Își lasă rochia să alunece în jos și se urcă, destul de caraghios, într-un hamac. Încerc să-mi fac loc lângă dânsa, dar nu reușesc să râmân prea mult în poziția dorită și mă trezesc la pământ, lucru care o amuză teribil.
Referinţă Bibliografică:
Drumul apelor, 21 ( roman ) / Aurel Conțu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2243, Anul VII, 20 februarie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Aurel Conțu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Aurel Conțu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

TOP AUDIENȚĂ
POEZIE

TOP AUDIENȚĂ
SĂPTĂMÂNALĂ
POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!