DECLARAŢIE GDPR

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

TOP AUDIENȚĂ
PROZĂ

TOP AUDIENȚĂ
SĂPTĂMÂNALĂ
PROZĂ


Acasa > Impact > Scrieri >  


Autor: Aurel Conțu         Publicat în: Ediţia nr. 2169 din 08 decembrie 2016        Toate Articolele Autorului

„ … de la Rîm ne tragem …”
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„ … Nu multă vreme, dacă s-au întorsu Ştefan vodă de la Pocutiia la scaunul său, la Suceava, fiindu bolnav şi slabu de ani, ca un om ce era într-atâtea războaie şi osteneală şi neodihnă, în 47 de ani în toate părţile să bătea cu toţii şi după multe războaie cu noroc ce au făcut, cu mare laudă au muritu, marţi, iulie 2 zile…”  
  
Născut acum 425 ani ( 1591 – 1647 ) în satul Goeşti din ţinutul Cârligăturii, unde avea să-şi dea şi obştescul sfârşit la numai 56 de ani, fiind îngropat la mănăstirea Bistriţa, autorul primei cronici în limba română, Grigore Ureche, îşi petrece o parte a copilăriei şi din anii de instrucţie în Moldova, iară altă parte în Ţara Leşească ( Polonia ), unde învaţă latina, retorica, poetica, filosofia latină şi greacă, devenind logofăt la 36 de ani graţie culturii, averii imense şi însuşirilor sale excepţionale, cum scria Misail Călugărul atunci când se referea la însuşirile necesare obţinerii unei dregătorii. Aspirantul trebuia să fie „…scriitoriu bun, dvorbitoriu totdeauna lângă domnu, credincios la toate tainele domnului şi cărţi ori den ţară, ori de la prieteni de unde ar veni, toate în mâna lui mergu şi cu învăţătura domnului de la dânsul iese răspunsurile şi pecetea ţării în mâna lui…”. La 40 de ani devine spătar sub domnia lui Alexandru Iliaş şi Vasile lupu, iar la 52 de ani mare vornic al Ţării de jos, moment din care începe să scrie Letopiseţul Ţării Moldovei până în ultima clipă a vieţii:  
  
„ … Mulţi scriitorii au nevoit de au scris rândul şi povestea ţărâlor, de au lăsat izvod pă urmă, şi bune şi rele, să rămâie feciorilor şi nepoţilor, să le fie de învăţătură, despre cele rele să se ferească şi să socotească, iar despre cele bune să urmeze şi să să înveţe şi să să îndirepteze…”  
  
Letopiseţul lui Grigore Ureche începe de la descălecatul lui Dragoş vodă ( 1359 ) până la a doua domnie a lui Aron vodă ( 1594 ), prezentând cronologic vieţile domnitorilor Moldovei pe parcursul a 235 de ani cu referiri la istoria locurilor, la originea limbii sau la însuşirile omeneşti ale unora ori a altora.  
  
„ … Vor unii Moldovei să-i zică că au chiemat-o Sţitia sau Schithia pre limba slovenească. Ce Sţitia coprinde loc mult, nu numai al nostru, ce închide şi Ardealul şi Ţara Muntenească şi câmpii preste Nistru, de coprinde o parte mare şi din Ţara Leşească. Chiematu-o-au unii Flachia, ce scriu letopiseţile latineşti, pre numele hatmanului râmlenescu ce l-au chemat Flacus. Carile au bătut războiu cu sţitii pre aceste locuri şi schimbându-să şi schimosindu-să numele, din Flachia i-au zis Vlahiia. Ce noi acesta nume nu-l primim, nici nu-l putem da ţărâi noastre Moldovei, ci Ţării Munteneşti, că ei nu vor să disparţă, să facă doao ţări, ci scriu că au fostu tot un loc şi o ţară şi noi aflăm că Moldova s-au discălicat mai pe urmă, iar muntenii mai dintâi, măcar că s-au tras de la un izvod, muntenii mai întâi, moldovenii mai pre urmă, de păstorii nimerit, că umblându păstorii de la Ardeal, ce să chiiamă Maramoroş, în munţi cu dobitoacile , au dat de o hiară ce se chiamă bour şi după multă goană ce au gonit-o prin munţi cu dulăi, o au scos la şesul apei Moldovei. Acolea fiindu şi hiara obosită, au ucis-o la locul unde se chiamă acum Bourenii, dacă s-au discălicat sat. Şi hierul ţării sau pecetea cap de bour se însemnează. Şi căţeaoa cu care au gonit fiara aceia au crăpat, pe carea o au chiemat-o Molda, iară apei de pre numele căţelii Moldii, i-au zis Molda, sau cumu-i zic unii, Moldova. Ajijdirea şi ţării, dinspre numele apei i-au pus numele Moldova…”  
  
Despre „ limba noastră moldovenească”, Grigore Ureche scrie următoarele :  
  
„ … Aşijderea şi limba noastră din multe limbi este adunată şi nu este amestecat graiul nostru cu al vecinilor de prinprejur, măcar că de la Râm ne tragem, şi cu ale lor cuvinte ni-s amestecate… ce fiindu ţara mai de apoi ca la o slobozenie, din prinprejur venindu şi discălicându, din limbile lor s-au amestecat a noastră : de la râmleni, cele ce zicem latină, pâine, ei zic panis…Aşiderea şi de la frânci, noi zicem cal, ei zic caval, de la greci straste, ei zic stafas, de la leşi prag, ei zic prog… şi altile multe ca acestea din toate limbile, carile nu le putem să le însemnăm toate…”  
  
Cronicarul vorbeşte şi despre „ răsipirea ţărâi dentăi”:  
  
„ … Află-să acestă ţară să fi fostu lăcuit şi alţii într-însa mai înainte de noi, de unde cetăţile ţării să cunoscu că-i lucru frâncescu, de au lăcuit oştile Râmului şi au iernatu de multe ori, bătându-să uneori cu sţitii sau tătarii, uneori cu Bosna şi cu Rumele şi la perşi trecându. Ce fiindu în calea răotăţilor şi stropşindu oştile, care de multe ori se făcea războaie pre acest loc, cum încă semnile arată, carile le vedem multe pretitindirile: movili mari şi mici şi şanţuri pre Nistru, pre Prut, prin codri, n-au mai putut suferi, ce s-au risipit şi s-au pustiit…”  
  
Ştefan cel Mare ocupă un loc privilegiat în Letopiseţul lui Grigore Ureche:  
  
„ … Deciia Ştefan vodă strâns-au boierii ţării şi mari şi mici şi altă curte măruntă dimpreună cu mitropolitul Theoctistu şi cu mulţi călugări, la locul ce se chiamă Direptatea şi i-au întrebatu pre toţi : este-le cu voie tuturor să le fie domnu ? Ei cu toţii au strigat într-un glas * În mulţi ani de la Dumnezeu să domneşti*. Şi decii cu toţii l-au rădicatu domnu şi l-au pomăzuitu spre domnie mitropolitul Theoctistu. Şi de acolea luo Ţtefan vodă steagul ţărâi Moldovei şi se duse la scaunul Sucevii…”.  
  
Portretul lui Ştefan cel Mare este de departe una dintre cele mai frumoase şi expresive descrieri ale imaginii şi firii unui domnitor :  
  
„ … Fosta-u acestu Ştefan vodă om nu mare de stau, mânios şi de grabu vărsătoriu de dânge nevinovat; de multe ori la ospeţe omorâea fără judeţu. Amintrilea era om întreg la fire, neleneşu, şi lucru său îl ştia a-l acopieri şi unde nu gândiiai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meşter, unde era nevoie însuşi se vârâia, ca văzâmdu-l ai săi, să nu să îndăpărteze şi pentru aceeia raru război de nu biruia. Şi unde îl biruia alţii, nu pierdea nădejdea, că ştiindu-se căzut jos, se ridica deasupra biruitorilor. Mai apoi, după moartea lui şi ficiorul său, Bogdan vodă, urma lui luasă, de lucruri vitejeşti, cum se întâmplă din pom bun, roadă bună iese. Iară pe Ştefan vodă l-au îngropat cu multă jale şi plângere la mănăstire în Putna care, era zidită de dânsul. Atâta jale era, de plângea toţi ca după un părinte al său, că cunoştiia toţi că s-au scăpatu de mult bine şi de multă apărătură. Ce după moartea lui, până astăzi îi zicu sveti Ştefan vodă, nu pentru sufletu, ce este în mâna lui Dumnezeu, că el încă au fostu om cu păcate, ci pentru lucrurile lui cele vitejeşti, carile niminea din domni, nici mai nainte, nici după aceia l-au ajunsu…”  
  
Despre „povestea şi tocmeala altor ţări, ce suntu pinprejur”, cronicarul scrie cu o măiestrie dezarmantă. Astfel despre leşi arată că :  
  
„ … Ţara Leşească, sau cumu-i zicu pre limba lor Polsca Zemlea, adică ţara câmpului îi zicu, pentru că loc tinsu i-au pus nume aşa… dipre numele lui Leh, fiul lui Elisei, nepotul lui Iavan, carile întăi acela au lăcuitu pre acele locuri…Leşii suntu oameni războinici, oameni învăţaţi de carte, că pentru învăţătura şi a cărţii şi a vitejii nu li-i preget, nici de trudă, nici de cheltuială, ce încunjură ţările de învaţă, ca să deprinză tinereţile truda şi la bătrâneţe înţelepciunea, de care au nevoinţă mai mare..”  
  
Despre tătari aflăm următoarele:  
  
„… Aicea nu multu vom pomeni de tătari, carei se află că suntu limbă bătrână şi din ceput viteji şi până astăzi vedem că s-au ţinut tot în ce au apucatu. Tartariia sau cumu-i zicu unii Ţara Tătărească, este împărăţie mare, că nu numai ceasta ce este la Crâm, ce în toate părţile se lăţeşte şi cu putere mare, de coprinde loc multu, o parte mare din Evropa şi Sarmaţiia toată de la Asia cu Sţitiia sau Sireca, ce-i zic acum Cataio… Împăratul întăiu au pus de feliul lor pre unul Hanul, ca să fie judecata pre dânsul şi acestu nume Han s-au chiematu în toţi hanii dipre numele acestuia… Tătarii suntu oameni războinici, suferitori la toate nevoile, nu grijescu de avuţie, ci de izbândă şi de foame rabdă cu săptămâna. Şi unde va să facă oaste de grabu şi nu-i locu direptu hrană să să zăbnovească şi de o săptămână mănâncă, ca să fie sătul, să nu flămânzească…”  
  
Despre turci Grigore Ureche zice :  
  
„ … Acest feliu de oameni ce le zicem turci, carii întăi din tălhari şi din oameni puţini atâta s-au lăţitu şi s-au înmulţitu, că doao părţi din pământ coprindu, adecă Asiia şi Africa, s-au tinsu de au apucatu o parte mare şi din a treia, din Evropa, de suntu de Dumnezeu lăsaţi certarea creştinilor şi groaza tuturor vecinilor de prinprejur… Îşi zicu otomani sau osmanidu, dipre numele împăratului lor cel dintăi, care l-au chiematu Otoman…”  
  
Despre „Ţara Ungurească de jos şi Ardealul de sus” cronicarul arată :  
  
„ … În ţara Ardealului nu locuiescu numai unguri, ce şi saşi peste samă de mulţi şi români peste tot locul, de mai multu-i ţara lăţită de români decât de unguri. Iară în Ţara Ungurească de jos, unde se chiiamă Unguriia cea Mare sau cumu-i zicu unii pre limba nemţească Panoniia, acolo numai unguri trăiescu, iară de se află şi români pre alocurea, încă lege ungurească ţin…Unguri nu ţin tot o lege, ci în patru sau cinci legi suntu împărechiaţi, că unora le zic calvini, altora lotori, altora calandoş, ce se chiiamă pre limba lor lege direaptă, alţii-i chiiamă verăş ianoş, care credeau în Ion Botezătorul, iară de Hristos nimica nu se atingu, alţii chiiamă sombotaşi. Care credu legea jidovească, alţii-i chiiamă papistaşi, carii cred până în jumătate legea grecească. Rumânii. Câţi se află lăcuitori la Ţara Ungurească şi la Ardeal şi la Maramoroşu, de la un loc suntu cu moldovenii şi toţi de la Râm se trag…”  
  
Zugrăvirea morţii lui Ion vodă este, de asemenea, excepţională :  
  
„ … Acolo, dacă l-au dobânditu, cu multă mânie l-au mustrat şi l-au dat de viu, de l-au legat de coadile a doao cămile şi l-au slobozit prin tabără di l-au fărămat – atuncea zic să fi zis Ion vodă : Caută că eu multe feliuri de morţi groaznice am făcut, iară această moarte n-am ştiut să o fi făcut…”  
  
Şi astăzi, după atâtea sute de ani, citirea Letopiseţului Moldovei, cu toate evenimentele şi întâmplările povestite ca nimeni altul de către Grigore Ureche, reprezintă o întreprindere mai mult decât profitabilă, o plăcere a minţii şi o delectare a sufletului.  
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
„ … de la Rîm ne tragem …” / Aurel Conțu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2169, Anul VI, 08 decembrie 2016.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Aurel Conțu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Aurel Conțu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

TOP AUDIENȚĂ
POEZIE

TOP AUDIENȚĂ
SĂPTĂMÂNALĂ
POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!