CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fragmente >  





Victor, clovnul din mine - partea a doua (-Ciupitura timpului nu doare, roade)
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
  
Pablo Picasso Girl on a Ball (Acrobat on a Ball), 1905, oil on canvas, The Pushkin Museum of Fine Art, Moscow, Russia.  
 
  
Cetatea mişcării în pasul gândului iubirii  
  
se naşte  
  
Aşchie de timp în oasele universului interior  
  
Prin fisurile vieţii  
  
Răsărit de soare şi lună  
  
reînvie fiinţa  
  
*  
  
Cum se extrage informația despre problema cu care se confruntă o persoană, energetic, fără a fi discutat înainte cu acea persoană? Şi, odată extrasă, cum se reuşeşte a se defini acea problemă? Este transmisia telepatică a amprentelor energetice ale cuvintelor definitorii pentru acea situaţie? Este "de vină" conexiunea automată a gândurilor tuturor fiinţelor?  
  
**  
  
Există un moment de străfulgerare în care, indiferent că mâinile tale toacă ceva banal în cotidian, primeşti o informaţie, un fragment mărunt de adevăr pe care-l conteşti la început şi ai impresia că scuturându-te, scapi de el. Dar acel fragment macină interiorul cu migală, ca un adevărat mag, vreme de multe zile, săptămâni, ani. Şi mai există un punct în infinitatea timpului universal din care începi să vezi un pic altfel tot ceea ce s-a scris, s-a dezbătut şi se dezbate interminabil. Aşterni acele observaţii care te-au cutremurat, te-au trezit poate cu mult mai puternic decât simpla deschidere a ochilor dimineaţa, la răsăritul soarelui, pe o filă oarecare de hârtie sau una electronică, într-un comentariu oarecare. Încerci practic să găseşti răspunsuri la ceea ce ai primit, prin intermediul comunicării cu alte fiinţe umane.  
  
Îmi pare rău să spun asta dar, din păcate, majoritatea iau totul aşa cum este servit pe tavă. Ştiu sigur că fiecare are propriile lui percepţii, propriile lui viziuni, dar teama că va fi luat în tărbacă şi apoi, pus la colţ de cei care respectă cele scrise în cărţi, de parcă acele înscrisuri nu sunt simple păreri tot ale unor oameni, indiferent că sunt mari maeştri, sau simpli oameni din cotidian.  
  
Mie îmi place să gândesc şi să analizez tot ceea ce primesc ca informaţie, sub orice formă vine ea: în cuvinte, în sunete, în imagini, energetic, sub o formă, sau alta a vieţii de zi cu zi, clipă de clipă şi să gândesc totul lăsând să curgă prin mine informaţia şi observând propriile-mi reacţii la toate nivelele, din toate unghiurile.  
  
Cred că m-am trezit prea devreme şi prea brusc, după încercări grele ale vieţii şi, pentru că nu am reuşit să-mi dărâm singură ţiglele de pe acoperiş şi nici nu umblu oblic pe traiectoria propriei existenţe, tot ceea ce vine spre mine năvalnic simt nevoia să exteriorizez, să mai scap de prea plin. Am perioade lungi în care ţin pentru mine multe chestiuni, altele în care chiar simt nevoia să comunic. Sistematic mă lovesc de tipare, de modele de gândire, de pătrate, pătrăţele, cuburi mai rar. Caut sfere în sfere, în sfere şi nu găsesc... Există vreun magazin pentru aşa ceva?  
  
Să nu uităm niciodată că tot ceea ce s-a "descoperit" şi apoi s-a oferit prin cuvânt scris, sau rostit în domeniul spiritual, a fost în esenţă, experienţa fiecăruia dintre oamenii care au avut curajul să ofere semenilor mica şi din ce în ce mai marea lor cunoaştere.  
  
În acest subsol al timpului, Victore, trăiesc şi totul îmi pare acum un vis ca un fruct bine copt şi căzut de pe ram, pentru că, în fiecare clipă, încercând să mă regăsesc alături de tine sau în momentele în care tu hălăduieşti printre spaţii mereu vii, poate trăite odată de mine, poate altele pe care nu le voi putea defini niciodată în puncte de viaţă, de existenţă până la urmă a fiinţei, indiferent de identitatea pe care o iau mereu (doar avem de ales mereu pe care Eu să-l activăm, să-l transformăm în eroul autodefinirii noastre), se întâmplă ceva care nu miroase deloc bine. E un iz de rău care acoperă instant fiecare aripă sau mic fragment luminos pe care cu greu îl găsesc, sau îl găseşte fiecare încercând să se reîntoarcă în permanenţă la verticală.  
  
Mă tot întreb unde am ajuns în căutarea de sine şi dacă m-am apropiat vreun pic de centrul fiinţei. Sau mă îndepărtez mereu ca pe o bandă elastică fabricându-mi clipele timpului în care oricât de slabă sau de puternică aş fi, erorile vin ca nisipul umed acum din deşert, de furtunile provocate de multe ori artificial în spaţiul vital al materiei.  
  
E un joc aproape stupid, un du-te vino continuu în care vrând să rămâi om, sau măcar acel om pe care singur ţi-l conturezi a fi, te fură valurile de furie, de neputinţă, de durere psihică şi fizică, valuri pe care simţi că le poţi înfrunta, dar nu reuşeşti deplin să o faci. Oboseşti de toate şi de tot şi invers, şi te laşi purtat de braţele aşa zisului uman spre garduri înălţate aiurea, cu sârma ghimpată a limitărilor specifice acestui uman de acum. Toţi vorbesc de libertate, declamă libertăţile fiinţelor lor şi de fapt, încercând să-i îngrădească pe ceilalţi oameni din jurul lor, se îngrădesc pe ei înşişi.  
  
Pentru mine, libertatea se defineşte prin libertatea a tot ceea ce mă înconjoară. Ştiu că obiectele nu pot fi libere din simplu fapt că sunt făcute şi nu născute din mâna omului. Orice acţiune mecanică sau de orice fel ar fi ea a omului are limitele ei, oricâtă vorbărie s-ar înşira despre infinitul infiniturilor puchinoase ale fiinţei umane.  
  
Visul ăsta devine coşmar. Un coşmar imens care se întinde la fel ca un ocean vâscos prin fiecare fir de gând.  
  
Te aştept să revii, Victore, să vorbim, să absorb jocurile tale întru învăţătura acelui fragment de spiritualitate şi materialitate pe care mi-l oferi.  
  
Pornesc de la subsolul timpului ca din subsolul unei cetăţi pe care sunt conştientă că nu o voi cuceri, dar cine mai ştie ce vine, ce calcă, ce anume ciupeşte din zidurile de apărare ale propriei cetăţi care-mi sunt, în plină eroziune, într-un continuum de frământări, zic eu, necesare.  
  

***  
  
Victore, uneori eşti schimbat ca pe pantofi în lumea umană şi rămâi cu ochii pironiţi undeva într-un zid, a cărui culoare nu mai contează. Vezi toate fisurile persoanei care te-a înlocuit rupând din tine fragmente de (poate sună patetic, poate nu, nu contează) de suflet, de inimă, de gând curat şi reuşeşte să te transforme într-un ceva din plastic pe exterior. Ajungi să-ţi fie frică să te mai apropii de oameni, mai mult decât o cere tiparul cotidianului, tiparul unei sau unor clipe fugare prin existenţa ta. Şi Doamne cât de prost, sau proastă eşti, să pui suflet, sau cum fac eu, pun sufletul pe tavă, fiinţa pe tava plăsmuirilor mele, că în faţa invizibilă a mea, stă o fiinţă întreagă. Nu... e o păcăleală totul. Fiecare, fără să declare, sau chiar declară metoda: dinte pentru dinte. Dacă nu-ţi simţi dinţii muşcând, nu înseamnă că nu muşti. Cuvântul rostit, sau scris, sau aşternut prin ideogramă, este copia ta fidelă când se prinde în horă cu alte şi alte cuvinte. Mulţi îşi închipuie că sunt atât de religioşi (nu ştiu cât de credincioşi sunt) încât se văd în oglinzile familiare imaculaţi, departe de orice latură toxică a umanului. Şi culmea este că-i crezi şi-ţi crezi iluziile construite cu migală atât de puternic încât, începi să aşterni tablouri peste tablouri, file peste file, vizibile sau ilizibile. Pe cele ilizibile le aşterni în sufletul tău, pentru ca mai târziu, ele să se ridice la fel cum se ridică lava vulcanului arzând totul în jur. Natura devine o mână de cenuşă pulsândă. La fel şi natura ta interioară devine un continuum de furtuni de multe ori inutile.  
  
Şi aşa, timpul devine o scoică în care-ţi asculţi inima pulsând saturaţie de viaţă, de oameni, de comunicare şi începi sau continui drumul către tine însuţi/însăţi.  
  
Nu ştiu dacă-mi vei mai răspunde, Victore. Aştept cuminte un scârţâit de gând care să-mi dea semnalul venirii tale. Până atunci voi vorbi cu tine întruna, pentru că ştiu că vezi, auzi, asculţi totul cu migală. Şi mai ştiu că tu nu răneşti, nu minţi, şi nici nu iluzionezi latura materială în care mă agit se pare inutil, căutând să iubesc oamenii aşa cum sunt, aşa cum s-au transformat singuri, încercând la rându-le să se apere de alţi oameni, sau pur şi simplu, încercând tot felul de jocuri murdare, inconştienţi sau prea conştienţi că rănesc în jur totul, prin atitudinile lor fără acoperire în sfera binelui. Aştept cu nerăbdare, Victore, clipa împodobirii bradului. Acolo nu voi fi singură. Va fi şi tata cu mine, cioplind, aninând mai apoi globuri în pom, râzând cu mine, glumind cu mine, scuturându-mi părul dacă greşesc ceva, îndrumându-mă cum să rezolv toate problemele repede şi cu bună socoteală.  
  
Au dreptate cei ce spun că în viaţa de acum este bine să-ţi vezi numai de tine, de ceea ce aduce binele fiinţei tale. În rest... Domnul cu mila...  
  
Poate că măcar acum îmi iau frumuşel traista în care îmi voi îndesa întreaga fiinţă şi voi întoarce spatele minciunii, meschinăriei, falsităţii oamenilor care nu au putut înţelege cine, cum şi de ce sunt ceea ce sunt. Drum bun lor, în falsa pace pe care şi-o tot construiesc, uitând de cerul cer al cerurilor şi de profunda lumină a culorilor din care toate celelalte se nasc întru bucuria fiinţei.  
  
Nu mai am putere să mă supăr pe nimeni. Pur şi simplu, Victore, mă las absorbită de lumea mea, în care eşti tu, cuvântul, adevărul, credinţa şi mereu Întâiul: Domnul.  
  
Şi uite-aşa, în bolul umanului se stinge încrederea mea cel puţin în a mai accepta alte fiinţe umane în viaţă, mai aproape decât o cere socialul. E un fel de: până aici! dincolo de linia de foc, cenuşă devii, omule. Stai de la vârful degetelor mâinii mele spre tine. Ai destul loc. Dacă nu ai, găsim noi o soluţie să ne eliberăm altul şi altul, tot mai departe unul de altul, tot mai departe unii de alţii, pentru că am uitat să fim oameni. Animalele sunt infinit evoluate faţă de noi, tocmai pentru că le-a iertat Dumnezeu de raţiune. La ele raţiunea se manifestă pe cu totul alte baze, mult mai solide, mult mai pure. Se vede, se poate palpa dacă eşti dispus să-ţi deschizi acele nişe în care ţi-ai pitit, omule, instrumente cele mai ascuţite ale simţurilor demult atrofiate, pentru a accepta inutila comoditate pentru exteriorul tău.  
  
-------------  
  
Timpul mă culege dintr-un spin, pasăre de cenuşă readucându-mă flacără vie în velinţa pe care am uitat-o ruginind într-un cuib de jocuri nejucate. Tot el, timpul, îmi va readuce puii metaforelor în inimă piuind a uitare. Iertarea va veni cândva. Încă nu pot face asta. Iert omeneşte. Rămâne să ierţi tu, Victore, ca un spirit, toate aceste mărunţişuri care-mi par acum uriaşi de piatră cu colţi de fiare veşnic rebele.  
  
Anne Marie Bejliu, 16 decembrie 2018  
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Victor, clovnul din mine - partea a doua (-Ciupitura timpului nu doare, roade) / Anne Marie Bejliu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2907, Anul VIII, 16 decembrie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Anne Marie Bejliu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Anne Marie Bejliu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!