CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fragmente >  





Câtă estetică în curtea regală a simţurilor fragment de roman, Victor, clovnul din mine
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Să mori la hotare de zbor, numărând clepsidrele sparte ale prezentului …  
Pentru viitor ridici nisipul în pumni şi îi săruţi tâmpla obosită cu apa mării.  
Ceva se schimbă ceva rămâne pironit între tine şi poarta deschisă. Vântul bate, răzbate zidul/ zidurile, şorţul, gândul, visul…  
Lehamitea de a fi, sau de a nu mai fi ceea ce eşti de fapt în cărţile ilizibile ale spiritului tău liber să cuprindă infinitul, cu toţi porii lui de pasăre, cu o singură aripă de iarbă, de aer, de foc, de metal, de lemn, de apă, de aer, de cer…  
Sunt aripi cu degete şi frica aceea organică de a fi tu însuţi. În faţa armelor ridici mâinile, când eşti ameninţat ridici mâinile deasupra capului ca atunci când dormi şi, în general, toţi dormim. Ridicăm mâinile deasupra capului, oxigenăm prezentul cu încă o eliberare de frica de a fi noi înşine... Ce roată, domnule! Ce roată...  
"Nedescifrat" ai scuturat şi gândurile deasupra altarelor, când icoanele ne strigau. Te-am prins răsturnând amforele de gânduri şi atunci, am furat un punct. Dar...tot am ridicat braţele, apoi am învârtit roata lor, într-un gest de apărare pe care nimeni nu a ştiut la vernisajul prieteniei să-l descifreze. Doream simpla atingere care să ridice din bolta fricilor sufletele noastre. Recunoscându-ne, să ne putem plimba de-a lungul lacului, din parcul în care sălciile râd şi plâng, mai ales în amurg...  
  
***  
Din colivia în care mă aflu acum nu mai ies decât cu picioarele înainte. O mai fi și altă colivie dincolo de gratii? Să consider zborul o boală? Noroc cu sufletul. Are el multe hărți de cucuie, dar tot mai știe să evadeze printre vise și coșmaruri. Trăiască el, sufletul! Ave, nea Cesare! Ia tu tot...  
Dar dincolo de slăbiciunea care mă determină uneori să scriu aşa, există convingerea că pot lucra cu propriul gând până la înălţarea fiinţei chiar şi o fracţiune de timp biologic, deasupra tuturor nevolniciilor pământului în care exist şi mă agit zi de zi să nu pic iar şi iar în mocirla disperării.  
Colocvii, nenumărate colocvii, sau jocuri utile unei colonii de chipuri în care, de multe ori, nu mă regăsesc. Colonie în care se adună şi se risipeşte forţa vitală a propriei fiinţe.  
Prevăd şi văd răspântii de întrebări pe care calcă fiecare chip cu prelungirile sale, cioburi din definiţia a ceea ce sunt aici, în cotidian. Nici unul însă, nu-mi surprinde acel ceva pe care nici eu nu-l cunosc a-mi aparţine, dar este acel ceva care trage de păr şi mă ridică din mlaştina neputinţelor de fiecare dată. Cineva a aşternut în acelaşi punct şi mai apoi pe un acelaşi şir măşti peste măşti, şi iluzia mea accentuată pe gama solului, că pasul mi-l îndrept spre bine, spre sinele care pare a fi murit demult în încălcelile rădăcinilor vieţii.  
Prea multă moarte îmi acoperă nările şi am ajuns parcă, să inspir aerul sub forma unei coase. Câtă iarbă poate să crească pe câmpul minat al înţelepciunii dorite a-mi fi îmbrăţişare şi câtă naivitate vibrează în unicul gând al binelui din om!  
Văd nodul gordian al eliberării, toate fazele prin care vrând nevrând am trecut, şi trec, şi voi trece, pentru că sunt călătorul obosit care regăseşte un strop de putere în fiecare literă prinsă în spinii rozelor aşternute pe margini.  
Câtă estetică în curtea regală a simţurilor şi câtă logică în bucătăriile în care hrana vie se încropeşte sub soare apoi, se fierbe la foc mocnit în suflet, pentru ca mai târziu, plictisit, clovnul interior să o prindă în coiful lui şi să o transforme în jocurile lui explozive!  
Am adormit pe o diagonală de verbe şi le-am umezit visându-mi viaţa de sugar trecută sub unghiul mort al picăturilor de ploaie. E o ploaie pe care o ignor, chiar dacă-mi udă toate metaforele nenăscute nerostite, neînţărcatele valori din comoara fără nume. Pe ea o mai ţin încă sub aripa zborului cu o singură aripă, la rădăcina copacului cu trunchiul uriaş şi coroana din nopţi nesfârşite. Nopţi albe în care, la rădăcina copacului uriaş mă scald în voie în prana albă strălucitoare, reînviindu-mi trupul amorţit într-o durere cât toate crucile universului. Spun crucile universului dar oare în univers, crucea există?  
Pe unde-mi umbli, Victore, când ajung la răscrucile pline de întrebări, care acum îmi par cioate, rădăcini de copaci răsfiraţi pe toată suprafaţa pumnului de gând care bate odată cu inima fizica? Pe unde-mi umbli, năucule? Te voi visa la noapte şi te voi prinde eu călătorind iar şi iar pe strada cu tei, închegând iar şi iar jocuri. Te voi prinde, Victore...  
  
***  
Victore, vreau să scriu despre moarte. Nu te speria, nu mă mai adâncesc atât de uşor în depresie. Moartea mea nu mă mai sperie cu nimic decât atât cât ştiu că aş lăsa în urma mea două fiinţe care au nevoie de iubire şi de sprijin cât muntele dispărut din acest spaţiu iubit nespus de Dumnezeu şi de Maica Domnului. Sigur a fost văzut înainte să dispară sau poate să-şi ascundă crestele în adâncurile munţilor de acum pentru ca bucuria iubirii să crească mereu ca o sămânţă a minunilor trăite, niciodată simţite ale luminii cerului şi pământului la un loc.  
Ascult mereu oameni care vorbesc despre moarte ca despre o trecere către un tărâm în care libertatea de a fi este har şi dar, libertatea de a iubi nu mai este îngrădită de frontierele prea înalte din stânci ale limitărilor umanului. Acea moralitate prefăcută care seacă totul, în fapt o nevoie de a trasa linii care dau uneori forme monstruoase ale egoismului uman, indiferent de genul fiinţei. Este adevărat că suntem fiinţe sociale, dar să nu exagerăm.  
Doamne, ce zăpăceală cu canicula asta, Victore! Umblu năucă şi în mine simt cum se agită ideile, se ciocnesc, încearcă să evadeze din haos în haos, ca mine dintr-o colivie în alta zgândărind emoţiile, transformându-le în fiecare fracţiune de timp într-o buzunăreală continuă generată de sensurile verbelor pe care le-am primit cândva noi oamenii, ca instrumente ale mişcării. Sunt unele verbe foarte ciudate. Inspiră statica şi totuşi undeva, în alternanţele sensurilor lor, sunt din plin mişcare.  
Cum ar fi verbul "a medita". Uneori implică statica, alteori mişcarea, agilitatea minţii, sufletului, inimii, spiritului (a ta, Victore). Te-aş întreba dacă tu chiar stai vreo clipă locului (loc spun mai mult generic, pentru că tu eşti peste tot, şi oriunde, şi oricând).  
Dă-mi o idee din toate câte îmi umblă prin minte haotic şi înţeap-o şi tu cu coiful să stea locului, să-i cuprind esenţele, să pot continua "spovedania" în cartea asta care mă obsedează tot mai mult şi parcă fug de ea mâncând pământul, călcând cotidianul cu paşi repezi! Hai, nu te mai prosti, Victore! Lasă deoparte joaca şi ajută-mă un pic, te rog!  
  
Anne Marie Bejliu, 11 noiembrie 2017  
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Câtă estetică în curtea regală a simţurilor fragment de roman, Victor, clovnul din mine / Anne Marie Bejliu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2508, Anul VII, 12 noiembrie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Anne Marie Bejliu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Anne Marie Bejliu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!