CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Eseuri >  




Autor: Anghel Zamfir Dan         Ediţia nr. 2848 din 18 octombrie 2018        Toate Articolele Autorului

IN VENȚII LINGVISTICE-- IUBIREA--
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
INVENȚII LINGVISTICE 
  
IUBIREA 
  
de Anghel ZamfirDan 
  
Cea mai adevărată și frumoasă definiție a iubirii a formulaat-o Einstein, sigur ! 
  
,,Iubirea este legea esențială a existenței, energia pură,,! 
  
Ea nu este specifică doar regnului animal, sau doar omului. 
  
Iubirea o regăsim peste tot și în toate. În soarele ce răsare spre a măsura frumusețea apusului. În frunza ce crește spre a putea cade înroșită de fiorul melancoliei. În norul ce se adună spre a putea plânge cu picături de ploaie hrănindu-ne pământul. În apa ce curge de la izvor la vărsare înverzind malurile cu trecerea ei. În culoarea florilor ce știu că vor încânta aerul cu petalele lor dezvelite în nuanțe. În steaua ce cade luminând cerul cu aprinderea ei știind că o duce din înălțimi spre căderi ancestrale. În zborul de pasăre răsfățându-se printre curenții de aer. În lumina ce aprinde ziua spre a vedea noi cât de frumoasă este viața pe Terra. 
  
Simbolul iubirii pe pământ este femela, ca sursă a tot, ca mamă 
  
Nu doar mama de om, mama a tot ce se naște, crește și moare. Că-i frunza unui copac, sau zăpada de pe crestele unui munte, totul are o mamă! 
  
Omul a intrepretat în felul lui iubirea și este singura sructură inteligentă care măsoară iubirea cu fel de fel de dimensiuni și o reinventează după bunul lui plac. 
  
Este posibil ca cel ce reușise să îi bată pe toți să-și fi dorit o anumită fată care să fie numai a lui. Doar el să o privească, doar el să o admire, doar el să o mângâie, să o atingă. 
  
Poate și o anumită fată a vrut la un moment dat doar un anume tip de bărbat. Unul care să fie în stare să o protejeze, să îi asigure traiul, să o ducă dincolo de culmile procreerii. Când a mai intervenit și alchimia dintre simțurile lor descătușate din coresetele firii, s-a născut iubirea umană! 
  
Iubirea în general este sublimul în arta de a fi a tot ce poartă în el un gram de energie. 
  
Relativitatea acestui sentiment face parte din misterele materiei inteligente. 
  
Nimeni nu știe de ce s-a gândit natura să creeze această sintagmă biologică-bărbat- femeie. Nu numai referitor la om, ci la tot viul în general. Probabil unde totul este dual în univers și existență. 
  
Interesant este că, aceste distincții separă din start cele două creații prin aspect și funcții. 
  
Femeia pare a fi partea artistică a creației universale. Ea venind de undeva din grădinile universului, naturii. Dintr-un loc unde proporțiile au ajuns la un consens de întrecere între formă, culoare și sens universal. Este sursa a tot ce vine și pleacă. Suportul ce asigură viul că încă va fi. 
  
Bărbatul apare ca simbol al puterii unei forțe ce a reușit să depășească provocările timpului. Este cel ce asigură materia necesară continuării șanselor îmbinării proceselor în timp. 
  
Când a întâlnit pentru prima dată femeia, a știut că nu este singur în univers și că împreună pot străbate prin timp și prin spațiu spre a inventa omenirea. Prima lor întâlnire nu a fost doar ispită, ci mai degrabă ciognirea a două energii seducătoare ce au sfârșit prin a-și uni forțele spre a străbate împreună timpul creației 
  
De la început toți care au intrat într o relație și-au dorit ceva anume. Unii chiar nu știau ce, dar voiau ceva ce depășea înțelegerea lor inițială. 
  
Prima formă a ispitei i-a subjubjugat întratât încât și-au dorit-o din nou, cu orice risc, cu orice consecințe. Încet încet au realizat că unul fără celălalt e greu, sau chiar nu se mai poate. 
  
Atunci au decis să rămână împreună până își consumă toată energia cu care i-a înzestrat universul. 
  
Frumos au denumit-o dragoste, iubire, cea care îi înalța pe culmile simțirii nebănuite, sau îi cobora în străfundurile întunecate ale durerii . 
  
El a luat atunci floarea câmpului și a dăruit-o iubitei. 
  
Ea și-a îmbrăcat chipul într-un zâmbet și l-a trimis diafan înspre cel ce îi încântase toate simțurile. Se întâmplase minune de a fi ce univerul le-a promis că vor întâlni dacă vor străbate învingători cerul vieții. 
  
De acum omul avea un fundament, un punct de pornire unde va ajunge mereu spre a pleca mai departe. 
  
Dar nu toți și nu întotdeauna s-au bucurat de rozul zenitului. 
  
Uneori, au constatat că nu era chiar așa cum și-au dorit și închipuit. 
  
Cei mai mulți acceptă situația și o încadrează într-o anume formă de iubire. Alții, mai porniți în impulsuri, renunță și caută altceva, poate mai bun, poate mai altfel. Puțini au fost și sunt cei care fizic, mental și în alchimia organismele lor simt cu adevărat că, unul fără altul, nu se poate, nu pot respira, nu își au rostul și nu-și găsesc drumul. 
  
Ei au intrat în poveștile dragostei, ale iubirii supreme, în legende cu care omenirea și-a tratat speranțele de mai bine. 
  
Mulți se tem de consecințele iubirii sau neiubirii și se mulțumesc cu ce au primit.Alții o fac pentru că fizic, sexual, le este bine, că au asigurate condițiile de viață, o casă, un cal, o mașină, plimbări, prieteni, neamuri. 
  
Dar care este de fapt alchimia unei iubiri, pe ce se bazează ca fundament? 
  
Pe factori fiziologici în care senzorii influențează simțurile determinând procesul necesității? 
  
Pe teama de singurătatea răvășită mereu de ideea că în doi, totul este mai ușor? 
  
Pe substraturile materiale sau spirituale. Sau pur și simplu pe o lege , nedescoperită încă din structura universală? 
  
Omul se naște din iubire pură! Dintr-un Bing-Bang a două singularități atrase de undele gravitaționale. 
  
Priviți un copil zâmbind în primele lui clipe ale vieții. 
  
Zâmbetul lui este fructul iubirii primordiale ce dăinuie în basme, povești și legende, sfidând uneori realitatea imediată. 
  
Venită odată cu primul impus iubirea a trecut prin multiple etape oprindu-se uneori într-o formă rafinată de egoism ce substituie diversitatea specifică naturii, universului. 
  
Paradoxul vine din structura dovezilor care arată că omul a interpretat iubirea cum i-a convenit. 
  
Mereu și-a dorit mai multe iubiri. Chiar dacă se rezuma la o simplă privire, la o dorință ne exprimată, sau la un simplu vis într-o seară de toamnă. 
  
Tot vrea, mereu vrea, iubire, mai mute iubiri, sau altă iubire, iubirea altuia sau toate iubirile, dacă este posibil. Că e bărbat, că e femeie, toți au vrut și vor iubire multă și diversificată. 
  
Nu există lege în univers cu efect atât de profund asupra viului, ca sentimentul acesta de împreunare, de a fi liber dar a aparține totuși cuiva, de a avea și al fi al tău, dar de a tot dori și a tot voii. 
  
La om lupta aceasta cu sine a dus la închiderea ispitelor înt-un cavou al sufletului și al minții lui lunecoase. 
  
Singura care l-a mai potolit a fost găsirea unei invenții lingvistice, a unei celule a societății, familia prin căsătorie. Un fel de minciună a sexelor pentru că omul, bărbat, sau femeie, tot visează, tot privesc spre alceva, tot au dorinți imposibile, viziuni cu băieți și fete alergând despletiți prin câmpiile dragostei. 
  
Din păcate, pe cât este de nobil acest sentiment, el este încă tributar instinctelor primare. Cel puțin la om devine atât de evident în anumite situații încât depășete chiar forma lui instinctuală. 
  
Cât timp este fericit și se bucură de adierile efemere ale iubirii, reușește să străbată mai ușor și mai eficient cadrele vieții cotidiene. 
  
Când iubirea pierde din energia stimulatoare, se alterează, sau chiar dispare, efectul acestei legi universale asupra omului este incredibil de dăunător. Cade cerul pe el, cum se spune. Nimic nu mai vrea, nimic nu îi mai place, nimic nu mai este ca înainte. 
  
O durere greu vindecabilă îi străbate inima și mintea. Din ea pot cădea fluvii de lacrimi, izvorî frustrări neînțelese, șuvițe de ură, nebănuită, i se pot strecura în gândirea lui răvășită. 
  
Uni chiar au pus mâna pe un băț, sau o piatră, pe o sabie, sau pe tăișul lingvistic al vorbei și s-au angajat într-o luptă a onoarei, tăvălind iubirea pierdută prin cele mai întunecate cotloane ale simțirii umane. 
  
Paradox, iubirea devine unul din cele mai nocive izvoare ale urii după ce oamenii nu se mai iubesc. 
  
Iubirea pură, însă, ca energie supremă a universului, rămâne acolo unde îi este locul. În zâmbetul copilului ce își privește mama care i-a dăruit viață, în imaginația visătorilor de sublim ancestral, în cei ce sunt înzestrați cu darul legendei, al poveștilor cu care ne hrănim așteptările în serile vieții. 
  
Cei ce au norocul să o întâlnească în forma aceasta sunt cu adevărat fericiții posesori ai energiei ce stimulează viul în evoluția lui spre eternitate. 
  
Norocul de a fi iubit întrece orice noroc pe care soarta ți-l poate oferi într-o viață. 
  
Referinţă Bibliografică:
IN VENȚII LINGVISTICE-- IUBIREA-- / Anghel Zamfir Dan : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2848, Anul VIII, 18 octombrie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Anghel Zamfir Dan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Anghel Zamfir Dan
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!