CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  





UNDERGROUND 13
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Trecuse ceva timp de când Doc o vizitase pe Doamnă la ferma. Cele văzute îi păruseră învăluite într-o pânză de păianjen, totul, şi locul, şi oamenii, din care doar Doriana se putuse desprinde cumva.  
  
O adevărată pânz-a morţilor, nu alta, îşi zisese înfrigurat amintindu-şi denumirea sinonimă pentru funigeii autumnali.  
  
Ziua nu fusese totuşi un fiasco! Îl revăzuse pe April, mai frumos şi mai primitor decât oricând. Calul îşi nechezase salutul recunoscător pentru dragul prieten şi fremătase tot sperând vreo plimbare, măcar în manej.  
  
Putere îi atinsese din scurt capul iţit prin despărţitura-ferastră a boxei, îi alintase din priviri frumuseţea ochilor, primind în semiumbra locului şi salutul fornăit de lumini verzui, iniţiat de April de la naştere.  
  
Alt fapt care-l făcuse pe doctor să nu poată uita weekendul fusese tânăra bălăioară ce-l impresionase tare şi căreia îi promisese că îl va prezenta pe April.  
  
Telefonase la fermă pentru o programare la padoc pe a doua zi, sâmbătă. Întâmplarea fusese că-i răspunsese Doriana, entuziasmată că se vor vedea.  
  
Aşadar, binecuvântat fie April! Ne vom servi reciproc o porţie de bucurie, gândi Doctorul.  
  
Somnul îl cucerise însă târziu. Gândurile despre cal şi luminiscenţa verzuie ce-l înfăşura dinspre ţeastă înconjurându-i întreg trupul îl fascina...  
  
Oftă mulţumit de ce se bucura la fermă şi realiză că preţul ofertei e departe de valoarea ei... Era convins că toţi vizitatorii petreceau ore de relaxare şi energizare acolo.  
  
Alunecând spre somn, i se-nfăţişase oniric Doriana în mijlocul unei mulţimi, îndemnând lumea:  
  
-Poftiţi! Păşiţi! Poarta moşiei mele vă este larg deschisă nu doar pentru echitaţie, ci şi pentru a cunoaşte oameni, noi oameni! Să tăifăsuiţi fie plimbându-vă, fie aşezaţi pe-o bancă spre ceasul amurgului, omeniţi de Maica...  
  
Şi Putere alunecă în braţele somnului fericit.  
  
*  
  
-Bună! o surprinse dis-de-dimineaţă vocea Sulfinei.  
  
Doriana, ce mai e nou pe la voi?! o ispiti fata în acea sâmbătă. Steliana e tot aşa?  
  
-Bună, bună! Toate-s vechi şi nouă toate, vorba poetului. Depinde numai de unghiul din care priveşti lucrurile.  
  
Ea?! Se plimbă dimineţile, mai curăţă florile...  
  
Ori de câte ori dau pe la ea, o aflu încântată de populaţia florală, aspirându-i vădit mirosurile! Citadina din ea freamătă în baia de aer curat, pesemne.  
  
-O! Ce bine! se bucură fata. E grozav să trăieşti ofertele naturii! Numai s-ai timp... mai adăugă.  
  
Se-ntâmplă să nu lucrez astăzi. Aş putea să trec pe la voi? Ce părere ai?  
  
-A! Bine, fetiţo! Vino, cum să nu! O mai întreţii pe Steliana... mai schimbi o vorbă-două şi cu protejaţii noştri... Se-ntâmplă să fie şi ei liberi astăzi. Au tras ca robii, nu alta, în vremea din urmă la sere şi s-au învârtit de răsfăţul unei pauze.  
  
Ăl Mic poate ieşi de la grajduri când vrei să-l vezi! E de nezlipit de acolo! Îl suni la 077 şi vine. Beneficiază de câteva zile de un walkie-talkie, în consecinţă e conectat la viaţa fermei, ce să mai fie?! preciză Doriana râzând protector.  
  
-Mă bucur pentru el! Văd că-şi face loc în sufletele celor din preajmă. E însetat de afecţiunea unui cămin, cred.  
  
-Bine! Atunci ne vedem! aruncă iar acceptul Miss Ellie.  
  
Oh! Era să uit! Doctorul Putere trece şi el să mai lucreze cu April şi, de vrea şi Steliana, să se vadă cu ea.  
  
-Chiar?! fu surprinsă fata. Ce bine! şi închise.  
  
I se părea un miracol că, plecând de la ferma ultima dată îl cunoscuse chiar pe renumitul Sebastian Putere la care spera să ajungă pentru consult, împlinind credinţa bunicii că omul acesta e benefic pentru toţi, deci şi pentru necazul ei de-a vedea oamenii impodobiţi cu scăfârlii de animale, meteahnă cu care se pricopsise după accident.  
  
Numărase zilele de-atunci, nădăjduind ca să-l revadă la fermă, aparent incognito, să profite de ocazie şi să-ndrăznească solicitarea medicală.  
  
Poftim, acum se ivise prilejul! jubilă Sulfina.  
  
*  
  
Ce oameni! se intrigă Steliana după ce soră-sa, venită să- dea gustarea, ieşise din cameră.  
  
Trataţia e binevenită! Salata de fructe miroase grozav! Ce-o fi pus în ea, că pare a fi un tablou vivant?! Arome şi culori ademenitoare!  
  
În schimb, vestea musafârlâcului anunţat nu mă entuziasmează defel! Aş fi vrut să-mi văd fetele, să sporovăim, să ne bucurăm că ne regăsim încă vii toate după atâta vreme!  
  
Dar n-am nici o pretenţie că nu vom fi doar noi trei! Am convenit de capul meu dorită întrevedere, aşa că biata Doriana n-are nici o vină.  
  
Deci să gândesc pozitiv, cum aud că zic azi ăi de te-nvaţă de bine...  
  
Gândul că le văd pe Liza şi Rada îmi readuce o stare netrăită de mult!  
  
Ce-aş simţi dac-ar apărea şi băiatul meu?! Desigur, altceva! Mai ales c-a trecut oceanul când eram în pragul deznădejdii!  
  
Chiar de timpul, oamenii cunoscuţi, revederea cu soră-mea şi-ntâmplările m-au distras, tot aş lăcrima, dacă mi-ar apărea înainte aşa, pe nepusă masă. Ticălosul! N-are cum să ştie că dorul mamei e...  
  
La momentul acela, pătrunseră înăuntru Liza şi Rada chicotind subţirel. Pesemne din cauza tulburării.  
  
Emoţia o făcu să leşine pe Steliana. Căzu moale în mijlocul casei, stârnind o panică teribilă printre cei de faţă.  
  
Tocmai venise Doriana s-o anunţe că şi Doc ar vrea s-o vadă.  
  
Ea stăpâni situaţia. O strigă, lovind-o uşurel peste faţă pe soră-sa şi, ajutată de amice, o aşeză pe dormeză, frecându-i mâinile, până când Steliana deschise ochii clipind repede, repede şi recăzând iar în letargie.  
  
Cu toată agitaţia, Doriana îşi reaminti că Doctorul Putere sosise. Aştepta aşezat pe-o bancă sub umbrar permisiunea de a fi primit. Îl strigă pe fereastră chemându-l în ajutor.  
  
*  
  
Avocatul aflase de joi seara că Despot va fi în ţară sâmbătă. Intenţiona s-ajungă de la Otomeni direct la mamă-sa. Ceruse relaţii despre zona în care se găsea Herghelia Dory.  
  
Adăugase rugămintea de a nu-i fi anunţată sosirea. Voia s-o surprindă pe Steliana, să vadă ce-i cu amnezia... Dar asta nu-i mărturisise detectivului, pe care-l convinsese c-aşa e mai bine. Lucrurile urmară exact.  
  
Bănuitul autor moral al reîntâlnirii acesteia neaşteptate de nimeni îşi luase locul dincolo de gardul de tuia. Aşezat în iarbă, îşi cerceta apelurile, SMS-urile, indiferent la ce s-ar fi întâmplat alături sau mai departe.  
  
Aşa-l dibui Ăl Mic, ce, împroţăpindu-se în faţa bărbatului, îl dojeni cam tăricel:  
  
-Ascultaţi la mine-ncoace, oameni buni! Această creatură şi când face bine ce face, tot rău face!  
  
Şi, neaşteptând vreun semn de autoapărare, îşi bombă pieptu-i subţirel, îşi încordă greabănul… de parc-ar fi vrut să-l încolţească pe învinuit.  
  
Avocatul nu catadicsi a-i arunca nici o privire. Cu nasul tot în mobil, dar cu privirea-ngheţată în aşteptare se vedea că-l aude, dar că-l provoacă pe năbădăios.  
  
Copilul ăsta a cam întrecut măsura, ce mai! Cât ne milogeam pe la Metrou ensemble, mai treacă-meargă! Eram la per tu, mă batjocorea fără limite, privindu-mă câineşte cu supremaţie…  
  
Dar, de când am revenit în societate, reluându-ne locul, se respectă detectivul vorbind despre sine la plural, basta! Îl ignor! Iar, de se-ntrece cu gluma încă, vede ce poate slăbuţul din faţa sa!  
  
Ăl Mic îşi luă seama. Parcă l-ar fi auzit pe inamicul tuturor şi, mai ales, al său! Renunţă la încordare simulând că-i dispus a trece cu vederea vina de care pomenise; şi privindu-şi adidaşii, mai aruncă:  
  
-Totuşi, nu se face să-i buluceşti pe toţi la vizită! Cel puţin aşa cred…  
  
-Oricum, vinovat, nevinovat, fii civilizat! Poartă-te ca un bărbat! Tinereţea nu este o scuză pentru nesăbuinţă ori prostie! Aşa să ştii! vru să-i dea o lecţie domnul avocat.  
  
Certatul, deşi măgulit de cum i se adresase potrivnicul, nu vru să-i dea satisfacţie, ci mimă enervarea la culme prin suflecarea mânecilor cămăşii în carouri alb-albastre-roşii, imaginându-se pesemne că-i vreun cowboy…  
  
Nu fu lăsat nici să-şi vocalizeze replica, nici să gesticuleze atitudinea, c-apăru Doc.  
  
Cu o faţă destinsă, mulţumit că Doamna-şi revenise, îi salută prietenos nearătând dacă fusese martor ori nu la înfruntarea dintre cei doi:  
  
-Mă bucur să vă-ntâlnesc! Doamna e bine! Eu vă salut! Merg la grajduri să-mi văd pupilul!  
  
-Adică pe Aprilie, se dădu ştiutor Ăl Mic, modificându-i numele.  
  
-Exact, tinere! Pe April! îl băgă în seamă condescendent Doc.  
  
Aramis şi D’Artagnian se înclinară cu respect şi-şi reluară disputa:  
  
-Păi cum, stimabile, să nu mă intrig?! Dacă făcea iar atac? Pe unde-ţi scoteai cămaşa? Ai?  
  
-Opreşte-te! Eu l-am adus pe Despot doar! Cucoanele s-au înfiinţat de comun acord cu dumneaei. Le-am întâlnit la poarta fermei. Tocmai coborâseră din taxi. Mi-au cerut ceva referinţe. Atât. Mergând împreună pe alee le-am auzit că scrisoarea cu AR a Stelianei fusese binevenită. Invitaţia de-a se revedea aici li se părea prilejul cel mai fericit să-i pomenească de trădarea lor.  
  
Băiatul inţelese ca omul zice adevărul. Nu se dusese el cu scrisoarea?! Nu-i adusese lui Hristea recipisa?!  
  
-Ce trădare, dom’le?! se nedumiri Ăl Mic.  
  
Celălalt îşi arătă cu emfază evidenta superioritate a celui ce ştie tot:  
  
-Ele i-au spus fiului de mama dusă la Metrou. Chiar de-şi dăduseră cuvântul că nu vor sufla o vorbă, slăbiciunea vârstei învinsese respectul de sine şi, poftim, au sosit, drăguţele!  
  
-Dacă nu le cunoşti, de ce-ţi sunt aşa dragi? se interesă băiatul.  
  
-Curios ca o femeie! Doar gestul lor mi-a facilitat preluarea cazului ăsta gras, aproape rezolvat! Aşa să ştii, tinere!  
  
Află că mi-amintesc imixtiunea ta în demersrile întreprinse de mine şi-ţi mulţumesc! Şi cu vorba, şi cu fapta!  
  
Ştiu că ţi se pune salariul într-un cont personal. Dă-mi-l! Îţi voi vira 300 de euro.  
  
Piciul rămase perplex. Înlemnit de uluirea trăită, pierdu ocazia unei mulţumiri pe loc, avocatul îndreptându-se înspre intrarea din spate a conacului.  
  
Întotdeauna, pe timp frumos, aci îi putea servi cu ceva băuturi pe musafirii în aşteptare o bătrânică înaltă şi uscăţivă, purtând veşnic straie negre, dar îmbrobodită c-o maramă albă peste părul ca neaua dintâi, dalb şi pufos, c-un şirag de mătănii mereu în buzunarul şorţului.  
  
Le oferea în căniţe de pământ ceaiuri calde sau reci, după voie, iar, la vremea fructelor, câte-un sirop de sezon.  
  
Toţi îi ziceau Maica, asta pentru că fusese cândva la un mitoc de prin împrejurimi. Îmbolnăvindu-se de TBC, revenise acasă la vremea pensiei, unde avea doar o coşarcă prăpădită, acoperită cu paie, aproape de casa Dorianei.  
  
Parohul bisericii îi pomenise de ea Dorianei care se se îngrijise de Maică şi o luase pe lângă ea biet ajutor, mai degrabă un chip care să-i ţină trează amintirea despre bunica ce-i crescuse gemenele, lăsate devreme orfane de mamă.  
  
*  
  
Hristea şi Niculin aflaseră din vorba dusă de menajera casei cum că Doamna căzuse, că fusese adus un doctor, iar acum băiatul venit cu dânşii la fermă se ciorovăieşte cu domnul ăla micuţ, de-şi zice avocat, mai, mai să-l snopească, cic-ar fi el vinovat pentru suferinţa Doamnei Steliana. Dar despre ce suferinţă nu-nţeleseseră bine...  
  
Alergaseră într-un suflet spre locul înfruntării, gata să-şi ajute frăţiorul, dar, spre stupefacţia lor nu le fu dat să prindă nici finalul întâmplării!  
  
-Ce să fi făcut prâslea? murmură îngrijorat Niculin.  
  
-Vezi vreo urmă de tăvălitură, breazule? Ori sânge-nchegat prin iarbă sau pe dalele drumului, bezmeticule?! îi aruncă Hristea c-o semeţie simulată, în adâncul sinelui fiind îngrijorat bine.  
  
Tare n-ar fi dorit ca Ăl Mic să se facă de râs tocmai când o apucase pe drumul ce l-ar putea duce spre câştig şi mulţumire.  
  
-Apăi?! Tu de colo! păşi către Hristea cu arţag Niculin. Ia vezi! Te dai mare, treacă, meargă! Dar mă spurci cu lăturile gurii tale puturoase, nenorocit de oltean pârât?! se oţărî Niculin, vrând să-şi verse o durere strânsă de mult în el.  
  
-Toate ca toate, dar să-mi aduci aminte de nenorocul baştinii mele, mai va, nepricopsit de pugilist şi-ndrăgostit ratat!  
  
Ce, îmi ceri socoteala vorbelor ce-mi ies din gură la necaz?! De când cu iubirea ce-ţi usucă ultima picătură de judecată, te-nfierbântaşi, ai?! aruncă Hristea of-ul sărind să-l ia în pumni pe amic.  
  
Dar n-apucară să se-nfrunte, căci se pomeniră cu Sulfina repezindu-se către dânşii să-i despartă.  
  
Îi zărise încă de la poartă şi se temuse că se vor încăiera. Încercase un sprint salvator, dar de zor îi căzuseră faimoşii ochelari rotunzi şi tot efortul său fu stopat să-şi culeagă ocheanele de pe jos.  
  
Îi recupera iute, însă, până să-i ridice, să-i şteargă de marginea bluzei şi să şi-i anine de şaua nasului, dură ceva, îndeajuns s-o înspăimânte înflăcărarea celor doi, ambii purtând capete de Halloween, în fapt, două căpăţâni de măgari.  
  
Intermezzo-ul vizual îi încetini cumva reacţia de pacificare, mai ales că tabloul oferit de cei doi era mai mult comic decât de alarmant, ea râzând în hohote pe care cu greu şi le-năbuşi până s-ajungă mai aproape.  
  
Cum însă fusese zărită de Hristea, acesta se linişti şi-o salută plin de dulceaţă:  
  
-Bine aţi poposit pe la noi! Se vede c-ar trebui declarată ziua de azi Sâmbăta revederii! Şi-ncepu să râdă fericit de cum o nimerise ca s-astâmpere spiritele.  
  
-Vă salut cu tot respectul! se-nfipse şi celălalt.  
  
-Bună! le spuse veselă de revedere.  
  
Şi-n vreme ce Sulfina urca scările conacului spre Steliana, avocatul îşi făcu apariţia vrând să se aşeze iar în iarbă.  
  
Dar n-apucase, deoarece Hristea şi Niculin nu-şi descărcaseră nervii unul pe altul, apărând Sulfina şi- şi voiau alinarea.  
  
Săriră la gâtul acestuia vrând să-şi ostoiască toată obida faţă de personaj şi să-i plătească şi pentru că inspirase aerul peronului între dânşii, şi pentru milosteniile primite de la Doc şi Sulfina, şi pentru dublul rol jucat, şi pentru că... există!  
  
*  
  
În schimb, Ăl Mic năucit de tot, gonise către grajduri, locul potrivit să-şi adune gândurile.  
  
Chiar şi înainte de-a fi distribuit să muncească acolo, se strecura printre caii care-l primeau fornăind uşurel ca pe un cunoscut de mult, în timp ce April îşi scotea capul prin deschizătura boxei, cerşind parcă un salut mai apropiat...  
  
Îi săgeta minţile băiatului ca într-un tir încrucişat suma de întrebări – ce-i cu Doamna, de ce s-a exilat la Metrou; ce voise când strigase Sulfinei avertismentul; cine l-a strecurat în scenă pe tântarul-detectiv şi ce tot învârteşte pe lângă Miss Ellie; spaima că şi-ar putea pierde pe Hristea şi Niculin, simţiţi ca o adevărată familie?! Și tot aşa…  
  
Şi, colac peste pupăză, din disperarea trăită în vremea din urmă, pentru prima dată se recunoscu îmbogăţit cu alt necaz !  
  
E drept că înainte de a-şi fi căutat la Metrou sfârşitul nu se gândise la aşa ceva. Pentru el adoptivii fuseseră unicii părinţi... Nu-l preocupase momentul înfierii... Ba, parc-ar fi apărut de neunde în casa lor...  
  
Acum curiozitatea îl strangula, nu altceva! Şi, cum n-avea chef să-şi verse laptele-n păsat cu nimeni, se tot întreba chinuindu-se şi negăsind nimic să-l sprijine.  
  
Stând razemat de-un stâlp al grajdului şi ronţăind un fir de fân precum fiinţele ce-l înconjurau, observă un abur verzui săltându-se peste boxa lui April. Nu-i veni a crede c-ar fi ceva real.  
  
Pân-acum îl admirase de la distanţă pe calul lui Doc, respectul faţă de acesta răsfrângându-se şi asupra cabalinei. Dar ce văzuse, în loc să-l îndepărteze, îl apropie, stârnit să afle ce se-ntâmplase.  
  
N-avea de unde şti ce se-ntâmplase la naşterea calului şi fusese văzut doar de Putere.  
  
Se prelinse în boxă ca un fur. April îi caută podul palmei întinse şi necheză încetunel. Pe clipă, Ăl Mic fu desluşit. Lumina verzuie îi adusese-n faţă figurile Dorianei... a Duduii... a lui Doc. Şi-n ochii minţii se iţi întâmplarea... accidentul din faţa conacului... urmările...totul!  
  
Curentat, se depărtă de cal... Ieşi din boxă încercând să înnoade descoperirile cu întâmplările celelalte, de aici şi de la Metrou.  
  
(continuarea... săptămâna viitoare)  
  
Referinţă Bibliografică:
UNDERGROUND 13 / Angela Dina : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 3012, Anul IX, 31 martie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Angela Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Dina
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!