CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  





UNDERGROUND 9
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
-Fraţilor, seniorii mei! năvăli dinspre aleea principală apelul înaintea emiţătorului.  
  
Strigaţii atât de înduioşător tocmai veniseră de la sere şi abia de apucaseră să-şi lustruiască faţada.  
  
Intraţi în hainele de voie, odată se domneau, mărind distanţa dintre lume şi dânşii.  
  
Ce mai, nu dădură toţi banii pe deznădăjduitul apel, dar luară seama de nu se vede cineva străin de dânşii care să se intereseze de starea Ălui Mic.  
  
Hristea, azvârlindu-şi în jur negreala ochilor, îl potoli prin gestică, în vreme ce Niculin îi azvârli un sharap! ca şi când englezismul n-ar fi putut fi percutat de ceilalţi…  
  
Când Curierul fu la doi paşi, aruncă înspre Hristea recipisa poştală şi-i alarmă:  
  
-Lipiciosul!  
  
Nenicii se uitară derutaţi unul spre altul, apoi spre băiat, iar Niculin îl apostrofă:  
  
-Ce-i cu el, speriatule?!  
  
-Ţi-o fi dor de Lipinol?! punctă Hristea.  
  
-E de-al casei! Da! Ori e vreun infiltrat? îi puse la-ncercare pe cei doi.  
  
Dimineaţă, când plecam spre poştă, mergeam domol pe aleuţă, că nu mă suisem pe skateboard, ca să nu deranjez, să nu tulbur doamnele cumva?  
  
-Ce spui? Miss Ellie e prima la datorie! le dezvălui Niculin adevărul despre Doriana, faţă de care acum manifesta, culmea, o atracţie, un respect aparte.  
  
-Și, hai, spune! îl grăbi Hristea căruia filfizonul hodorogit nu-i plăcuse din start. Ba, mai mult, îl bănuia de-nvârteli oculte, inclusiv arondarea minispaţiului metrorexian bănuind că-i o ipostază circumspectă. Iar, colac peste pupăză, mai adusese chiar ştirea despre Doamna, după care lăsase totul în coadă de peşte salutându-i arogant, i se păruse.  
  
-Nu, dor, dar, silă da! Mă-ntreb şi eu ce tot ară pe-aici?! Ieşea de la conac. Coborâse treptele şi se retrăgea libidinosul cu spatele spre-nainte, împroşcând-o pe Miss cu bezele ca-n filmele dulcege de prost-gust, că tare mi se par scârboşele, ce să zic?!  
  
-Și dumneaei? se interesă Niculin scurt pe un ton prefăcut serios, totuşi, semicurios.  
  
Asta îl amuză pe Hristea, care şarjă:  
  
-Râdea fericită, cred!  
  
-Ba, dimpotrivă! Purta o mască à la Carnavalul de la Veneţia, iar buzele păreau strânse ca punga lui Hagi Tudose, dac-aţi auzit de dânsul! mai zise copilul.  
  
Descrierea îl extrase pe Niculin din frigurile presupunerilor nefavorabile şi-l propulsă:  
  
-Aha! Se-arăta economicoasă cu vorbele?! De-alde zgârie-brânză ar fi luat-o în seamă, presupun! Şi se porni pe-un râs gâlgâit, cum, numai când vedea o berică, i se întâmpla, stare care anunţa cu surle şi fanfare imperativul său preferat, Dă-te la o parte, că te calcă şoaima!  
  
-Ce să cate aici moşmonditul?!  
  
Ş-apoi s-a dus repede, repede ca un şobolan speriat şi s-a urcat într-un Cooper aiuritor de roşu! Şi s-a postat în spate ca un boss, detailă băiatul.  
  
Cum discuţia luase anume avânt şi se instalase o iritare evolutivă, dumnealor nu sesizaseră ca Miss Ellie era pe-aproape.  
  
Când o văzură, tăcură toţi chitic, tare încurcaţi şi temători, să nu-i fi adus, fără voie, prin trăncăneală oarece supărare... omiţând, ca niciodată, salutul pe care-l acordau Dorianei repetitiv în alte împrejurări, chiar din minut în minut, dac-aşa o-ntâlneau uneori.  
  
Ea nu se sinchisi. Le-nţelese fâstâceala şi-i respectă ea c-o apreciere:  
  
-Bună treabă, dragilor! Am fost pe urmele voastre şi Nea’ Grădinăriciul, cum l-aţi botezat voi pe legumicultorul-şef, mi-a confirmat că vă daţi silinţa, că nu chiuliţi şi că este pe cale să vă dea în puţină vreme acceptul ca să deveniţi, oficial şi cu carte de muncă, ajutoarele sale!  
  
-Și cu mine cum rămâne? Pot să mă procopsesc şi eu c-o slujbă la sere?! Se-nfipse Ăl Mic în discuţie, aruncând priviri mieroase către cea pe care, la prima vedere, la Metrou, o probozise cum îi venise la gură.  
  
Doriana se dovedi mare artistă şi cu-o excelentă memorie:  
  
-Cu tine, nimic! îi tăie vorba privindu-l răutăcios, vindicativ, doar aşa, de faţadă...  
  
Dac-ai fi avut liceul terminat... ţi-aş fi găsit aici vreo trebuşoară! Dar fără C.I. şi Diplomă, nu pot şi pace! Să mă bazez pe ce? Pe tine?! De unde să ştiu că nu fugi la Metrou ori altundeva?!  
  
Auzind ce l-ar putea paşte, Ăl Mic se scociorî-n ciorap, pe sub cracul stâng al blugilor, de unde scoase un fel de penar lătişor în care se adăposteau C.I. şi câteva bacnote gălbii. Să fi fost de 50, să fi fost de 200? Luă actul şi-l dădu în păstrare Dorianei rugând-o:  
  
-De-mi faceţi o copie pentru legitimare, îl puteţi păstra! Altă chezăşie nu posed, că uneori îmi cam încalc vorbele!  
  
Şi-apoi, de vreţi, îngăduiţi-mă să rămân cu ’mnealor, că mi-s ca mamă şi tată, obişnuiţi în familiile alea scoase la liber în USA ori UE şi-s cerşite şi-n Românica.  
  
Smulgând legitimaţia, Doriana plecă mustăcind legat de comparaţia făcută de metrorexist,convocându-l înainte de stingere la cancelaria fermei pentru comunicări.  
  
Totul e bine când se sfârşeşte cu bine! gândeau toţi până ca Niculin să-şi amintească de silfidul personj cameleonic...  
  
-Dar cu d’Artagnian cum rămâne? întrebase şi-i provocă pe ceilalţi doi la o discuţie de presupuneri şi soluţii, că nu se putea să-i facă sfrijitura…  
  
*  
  
-Alo! Alo! răzbătea în Passage prin uşa deschisă dinspre o măsuţă din Ceainăria Iasomia.  
  
Vocea se numea Liza, aşezată faţă-n faţă cu Rada, care tăcea împietrită de importanţa momentului şi, poate, şi de ceva păreri de rău că uneltise ca trădătoare alături de Liza.  
  
Ziua era caldă bine şi dacă un vânticel ascuţit nu s-ar fi vânzolit prin oraş, Capitala s-ar fi crezut în Cuptor, nu alta!  
  
De asta, cele două senioare, după o preumblare prin Cişmigiu, se refugiaseră dinaintea câte unui ceai fierbinte, să-şi răcorească şi năduşeala, şi supărarea hotărârii luate, de a înşela încrederea prietenei lor de-o viaţă în ele.  
  
Rada sorbea cu gura larg deschisă vorbele Lizei, regretând că nu captează şi spusele lui Despot, care cerea lămuriri despre sănătatea mamă-sii, despre contribuţia maestrului, despre tot.  
  
-Acum vine toamna, anunţă Liza după ce-şi sfârşise raportul telefonic, privindu-şi amica şi tare-aş vrea să-i facem un cadou de ziua noastră, pe 1 Octombrie?! Ai, ce zici?  
  
-Cum de nu, cum de nu?! fu de acord Rada, uşor naivă de felul său, tare încrezătoare în personalitatea celeilalte, cu care făcea un duo înţelept şi... chiar puternic pentru anii lor.  
  
Dar ce mai zicea Despot? continuă ea, ca şi când nu aflase ceva ce şi-ar fi dorit să ştie, fiindc-aşa simţea c-ar fi bine.  
  
-Măi, măi, eşti tare de tot, vulpiţo! reacţionă cu o superioritate uşor de iertat chestionata.  
  
Vezi, de-asta ne-nţelegem, ne respectăm şi ne iubim noi, pentru că suntem deştepte şi gândim la fel?!  
  
Păi, sărăcuţul zice c-are mustrări de conştiinţă în permanenţă pentru că n-a luat în seamă temerea mamei, crezând că e un moft...  
  
Când şi-a dat seama că s-ar putea să fie ceva real în neregulă, era deja peste ocean şi-nglotat în responsabilităţi acolo...  
  
-Vezi, începu să lăcrimeze Rada, n-a fost indiferent până la urmă... E încă tânăr, deh! Se zice că bărbaţilor le vine mintea la cap în jur de patruzeci şi cinci de ani... Şi, deodată se veseli de turnura lucrurilor.  
  
De Doriana ce zice? mai încărcă ea lista nelămuririlor.  
  
-Puţine, doar să nu-i zicem de amestecul său în recuperarea mamă-sii de la Metrou şi-n angajarea detectivului.  
  
Amintindu-şi că cele două surori au trăit distanţate decenii, crede că s-ar cuveni să decidă însăşi Steliana ce şi cum vis-à-vis de problema locuinţei, dacă să rămână la Doriana ori nu... având în vedere că toate facturile fuseseră onorate prin intermediul maestrului, ar putea reveni acasă... ori să se mute în vila sa din Cotroceni?!  
  
-Ori să locuiască la una dintre noi, se repezi Rada întrerupând-o pe Liza.  
  
Aceasta aprobă din cap propunerea celeilalte şi se folosi bucuroasă de răgazul ivit ca să mai soarbă şi ea din ceaiul acum rece.  
  
*  
  
Ce ţi-e şi cu mintea omului? Cugetă nelămurită Steliana. Nu poate fi în regulă în totalitate. Categoric!  
  
De pildă, eu! Un sac de calităţi, recunoscute de cei din jur şi chiar de mine... O viaţă în cinste şi respect faţă de Domnul Dumnezeu...Un trai în hărnicie şi demnitate, cu realizări... Chiar şi un fiu de toată isprava, mai puţin dragostea filială... Puterea unei prietenii sincere cu Liza şi Rada , durând atâtea decenii... Omenie pentru cei din jur...  
  
Şi-or mai fi încă vreo două-trei motive să mă fi bucurat acum de anii ce-i mai am de trăit fiindcă o viaţă am dus cu bine la capăt atâtea lucruri...  
  
Dar, nu! Pesemne că-n balanţa destinului meu se lasă mult mai greu altele, făcute din prostie, din iubire de sine, cine ştie?!  
  
Întâi, ruperea legăturii între mine şi geamăna mea a fost un păcat. N-am iertat-o pentru părerea sa, nu i-am acordat posibilitatea să se încredinţeze că măritişul meu nu fusese o alegere tocmai nepotrivită!  
  
Apoi, încăpăţânarea mea de-a mă cocoţa într-un foişor al meu de unde să-i privesc pe cei din jur de la distanţă, să m-adun, exclusiv, cu cele două prietene în care am simţit acceptarea rolului meu de conducător, iar n-o fi fost tocmai bine...  
  
Chiar de nu m-am născut băiat, m-am bucurat cu prisosinţă de statutul individului Alfa, de mulţi crezut a fi menit doar... bărbaţilor?!  
  
Ajunsă în punctul ăsta, Steliana, dădu un chiot de invigătoare, ca întărire a celor menţionate în fraza de pe urmă.  
  
Era în amurg. Sonurile muncilor din fermă se-nmuiaseră ori îşi domoliseră ecourile. Chiar şi gâzele se retrăseseră înspre tainiţele alese, doar ciripitul păsărilor invadase plăcut locul.  
  
Steliana se ridicase din pat şi stătea la fereastră răzemată în coate. Prin dreptul său trecură, la un moment dat, cei trei metrorexeni. O salutară in corpore ridicându-şi ca la comandă şepcile personalizate tip jocheu.  
  
-Să trăiţi, băieţi! Cum vi se pare aici? E prielnic pentru nişte leneşi ca voi?! Şi-ncepu să râdă sănătos minute-n şir, cum ei n-o văzuseră ori auziseră vreodată...  
  
-Săru’ mâna, Doamnă, răspunse Ăl Mic pentru toţi trei.  
  
Ne-am cam scuturat de ea, de lene, zic şi ne-nvârtim pe-aici cu ceva rost. Ş-apoi, nu vedeţi? Suntem fercheşi, sătui şi, mulţumim Domnului, bucuroşi că v-aţi ridicat la viaţă, mai preciză băiatul cu voce tremurândă şi aprobat din capete de ceilalţi doi, deveniţi muţi pe moment din cauza unei fâstâceli ce-i cuprinsese pe neaşteptate...  
  
Auzind că-n cameră intrase cineva, Steliana le făcu semn cu mâna muschetarilor săi, întorcându-se către Doriana care intrase veselă nevoie mare, înfericită c-aude, în fine, vocea soră-sii:  
  
-Da’ tu, cine eşti?!  
  
Doriana rămase perplexă, căci atât vocea, cât şi faţa Stelianei exprimau stupoare, chiar neplăcere... N-o cunoştea....  
  
Pe moment, Miss Ellie nu-nţelese nimic... Cum de acceptase prin zâmbete mâncare din mâna ei?! Pesemne nici atunci n-o recunoscuse, comportamentul incluzând alături de bucuria trezirii la viaţă şi mulţumirea că-i servită... n-avea importanţă de cine!  
  
(continuarea... săptămâna viitoare)  
  
Referinţă Bibliografică:
UNDERGROUND 9 / Angela Dina : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2984, Anul IX, 03 martie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Angela Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Dina
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!