CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  





UNDERGROUND 6
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Se integrase printre sărmanii de la... Metrou. Ceasu-i biologic se adaptase vitregiei locului. Avea un organism rezistent, trăise fără excese.  
  
Şi trupul şi sufletul îi erau viguroase. Nici o piedică nu fusese pentru Steliana de netrecut, căci luciditatea, perseverenţa şi-ncrederea în sine se uniseră rezultând acel optimism al omului normal.  
  
Fiindcă viaţa cu Sotir nu-i mângâiase îndestul sufletul, cum sperase la-nceputul căsniciei, inima-i rămăsese tare şi mintea, departe de... melancolii.  
  
Felul în care o trataseră socrii şi, până la urmă, Memè, o convinsese de propria-i valoare şi-o susţinuse în demersuri.  
  
Avusese o familie rostuită, o afacere prosperă. Agrease noul şi evoluase ca o persoană receptivă şi deschisă la transformări.  
  
Dar nu visase pentru ce se pregătise o viaţă?! Să fi fost destinul?! Aşa-i cotise Prea Bunul calea?!  
  
Oricum ar fi dat-o, frica de moarte îi sfărâmase încrederea în sine! Ataşamentul pentru ai săi pierise!  
  
Nu-şi credea ochilor unde ajunsese! Ea, de nimic temătoare, exceptându-l pe Dumnezeu, cum, cum de se-mpotmolise?! Cum de n-avusese altă reacţie la SMS-ul acela?! Şi tocmai la vârsta la care ajunsese?!  
  
De când era la Metrou, în trecerile spre înafară - la biserică, la săptămânalele vizite de igienizare în Adăpost, ori, pur şi simplu, pentru parcurgerea zilnică a celor 3000 de paşi ai sănătăţii - Steliana lua seama la oamenii oraşului, liberi de constrângeri, dezinvolţi, unii chiar întrecând măsura!  
  
Uneori, îi plăcea, alteori, nu. Oricum, vederea lor îi amintea şi de copilul său, şi de cele două prietene, singurele cunoscătoare al motivului fugii sale, cele care-i acceptaseră hotărârea luată şi n-o căutaseră niciodată, după cum le ceruse.  
  
Şi pentru aceştia avea trăiri duale, după stare, după alte circumstanţe, că, deh, nu era femeie?!  
  
Între tovarăşi Steliana se găsea ocrotită şi respectată, beneficii câştigate de propria-i purtare.  
  
Mai apropiaţi îi erau Hristea şi Niculin, mai versaţi în cunoaşterea semenilor, dar şi mai isteţi, mai cu bun simţ. În ei aflase protecţia de care n-ar fi avut parte dinspre Despot, chiar de-ar fi rămas acasă, chiar de nu s-ar fi temut aşa de avertizare!  
  
Îşi reaminti că aceştia îi păruseră înhăimuraţi în straie de gazde când îşi luase propriul său loc în aliniamentul de-aici. Găsise pline de compasiune şi cinstite privirile acestor tineri aţintite spre dânsa.  
  
*  
  
-Doamnă, Doamnă, îi atrăsese atenţia într-o dimineaţă Niculin, când tocmai se pregătea să meargă la biserică. Îşi netezise părul, îşi răsucise conciul, gata să se-mbrobodească.  
  
De când vă preparaţi de plecare, tipa care vă ia seama în minutul ăsta, s-a fredonat prin faţa noastră în sus şi-n jos, s-a tot chiombit, că m-apucaseră nişte draci, să scuzaţi...  
  
-Aşa, aşa, Doamnă! Că şi eu m-am prins ca şi frate-miu! se vârî şi Hristea. Şi-am schimbat ocheade cu ’mnealui ca să luăm seama ca nu care cumva să vă jicnescă ori să v-aplice fro vătămare, se băgă şi Hristea.  
  
Steliana nici n-apucase s-o ia în obiectiv, cum s-ar fi exprimat majordormii săi, că persoana suspicioasă înaintă rapid către ea, îşi azvârli poşeta cât colo şi, apucând-o pe adăpostită de umeri, începu:  
  
-Femeie, spune-mi că nu-ţi zice Steliana! Hei prăpădito, cum îţi zice, scoate cardul să-mi arăţi cine eşti! Hei, n-auzi?! mai strigă cucoana pierzându-şi vocea într-o hârâială sperioasă.  
  
Era vară şi aerul rece din subteran se fugărea cu el însuşi într-un concurs dintre o răcoare şi-o îmbâcseală puturoasă.  
  
Şi asta, şi zarva stârnită, şi starea curioasă a câtorva martori o-nfiorară pe Doamnă. Discreţia privind persoana sa, precum şi a celorlalţi nu fusese încălcată pân-acum.  
  
Fiecare ne spuneam despre sine ce şi când ne venea, era un fel de respect subînţeles în această ceaţă a năpăstuiţilor. Şi-acum se-arată Doriana cu pretenţii de confruntări?! o străfulgeră pe Steliana regretul că geamăna sa tulburase apele...  
  
În răstimpul ăsta, colocatarii Doamnei o şterseseră englezeşte. Un pici aciuat de curând pe lângă ei vestise despre o razie a OPIPFA. Năvălise lângă ei şi-i dase drumul ca un măscărici:  
  
-Oh, my God! Ce ţi-e şi cu OPIPFA?! Are, pesemne, plic la marchiză! Să n-am parte, zău! Şi-a-ndesit escapadele!  
  
Haideţi, vira! Dis-per-saaaa-rea! mai ordonă el gesticulând tare graţios aidoma unui policeman şcolit, insinuându-le împrăştierea.  
  
Beneficiarii, obedienţi, dădură cu praf de mers care-ncotro.  
  
Niculin şi Hristea stăteau mai depărtişor lâng-automatul cu sandviciuri şi răcoritoare mimând o strângere de fonduri pentru nişte gustări, c-aveau o ceaţă-n burţi, măi să fie?! Cu ochii trăgeau înspre Doamna, gata să-i sară în ajutor de-ar fi fost cazul.  
  
-Pricepuserăm cam în ce fel stăteau lucrurile, avea să-şi amintească întâmplarea la care ceilalţi n-avuseseră parte să fie de faţă, că doar nu suntem câştigaţi la loz în plic, ce mama ei de viaţă?! se fălise Hristea plin de importanţă.  
  
-De n-ar fi fost Doamna, duetul era de să-ţi rupi capu’, nu alta! Aveam multă bucurie că ailaltă semăna şi nu prea cu prinţesa noastră, dar când o auzisem chelălăind pe vrăjmaşă, tare i-aş fi rupt fâşu’ că prea... intervenise Niculin.  
  
-Acum când revăd peizagiul, fac haz, dar atunci îmi curgeau lacrimile-n adidaşi, nu alta, mă tăia la ficat, accentuă Hristea explicarea emoţiei trăite.  
  
-Ce mai, un parfum de tablou! adaugă Niculin, între admiraţie şi regret, că nici lui nu-i era clar cum gândise atunci, pe moment. Când le-am văzut şi-mbrăţişate, îmi venea să râd, c-aşa era de coolicioasă faza?!  
  
Când îşi văzu confraţii zburătăciţi, gavroche-ul de Metrou se-nvârti pe-un călcâi şi, în paşi de furnică luă direcţia înspre nucleul frământării zgomotoase de adineauri, întrebându-se cum s-o ajute pe Doamna, că i se-mpărea şi lui de dânsa, o adevărată cocoană cu maniere, cum fusese şi diriga lui de la Cuza...  
  
Şi, nici una, nici două, se şi repezi către străină:  
  
-What’s up, mamaie?! Ce, te scularăţi cu faţa la cearşaf?! se dădu el niznai apropiindu-se bine de tot şi ţintind-o obraznic şi, chiar, ameninţător pe scandalagioaică.  
  
Dezvoltă-mi la ureche mintenaş ce Curriculum Vitae posezi! Dar încetunel, să n-auză şi gaşperii, că ne iau urma şi, nu de alta, dar vii cu noi! o avertiză el dorindu-se convingător.  
  
Steliana, încă în şoc, privea siderată şi la soră-sa şi la băiat, dar muţenia ce-o cuprinsese o împiedica să ia vreo atitudine, astfel c-apărătorul din oficiu îşi dezvoltă în continuare competenţele:  
  
-Pleacă şi te du departe, mamaie, cât îţi zic eu cu frumosul! Dispari c-acuşi vine potera! Vrei să te ia şi pe matale ăi de la OPIPFA?  
  
Cum întrebata şi gonita o cam băgase pe mânecă, deoarece muta de Steliana nu se băga, piciul, mai aruncă:  
  
-Adică, trăim noi aici ca-n sânul lui Avraam şi vii să ne sperii cu lacrimogene şi sirene?! Ce tot îi zici Doamnei la braşoave, ai?!  
  
*  
  
-Ce-ţi veni, Steliano, să te depărtezi de casă, de lume?! De mine te-ai bejenit de la măritiş! N-ai trecut cu vederea că nu aprobasem plecarea ta ca slugă la birtaşul îndrăgostit!  
  
Dar eu te-am urmărit, află! Şi m-am bucurat c-ai ajuns cineva în lumea bună a Capitalei, mândrindu-mă că suntem gemene!  
  
Cât aş fi vrut să te văd, să-ţi vorbesc... Dar tu? Tu, nimic! Că duşmănoasă geamănă avusei, Doamne!  
  
Şi tot aşa o ţinu Doriana cu muştruluiala până ce Doamna îşi băuse cafeaua.  
  
Intraseră la Apartament 13, cum îi zicea cafeteriei din apropiere, a cărei patroană venea săptămânal pentru echitaţie la ferma Dorianei.  
  
-Priveşte la tine, soro! În ce hal eşti ?! Auzi, om al străzii?! Dacă nu erai cu mine, nici că te-ar fi lăsat să intri aici, m-auzi?!  
  
Despot ştie?! Altcineva?! Parcă aveai nişte prietene? Sau nu?! Te-ai dedicat macedonenilor în exclusivitate?! Şi casa? Acoperită de datorii, va cădea în mâna statului!  
  
E de ne-nţeles! se mai jelui privind ţintă la soră-sa de la care aştepta o clipire, un oftat acolo, ceva s-o încredinţeze că este într-adevăr Steliana ei...  
  
Aceasta, însă, tăcea, dând semn după mină şi expresia corporală că e de piatră, că frământarea celeilalte o lasă rece, că n-aude, nu vede...  
  
De asta încredinţată, Doriana îi povesti în scurt despre sine. Spera, totuşi, o confirmare c-are înaintea sa pe Ste-li-a-na!  
  
*  
  
Observând interminabilul monolog al amicei sale dinaintea unui bolovan de muţenie, madam’ Ombas, patroana, îndrăzni să se aşeze la măsuţa lor, s-aibă Doriana cui să i se adreseze, de la cine să primească răspuns.  
  
Adusese trei profiteloruri şi se apucase prima să deguste, aşa să se mai relaxeze spiritele, gândea.  
  
-Și ce te-aduce prin Bucureşti pe-aşa vreme caniculară? îşi lansă întrebarea Ada Ombas, dar cu ochii către Steliana.  
  
-Merg la un simpozion. Se ţine la Facultatea de Medicină Veterinară, la orele18. Prezint acolo un material privind impactul pozitiv al cabalinelor asupra celor rămaşi traumatizaţi în urma diferitelor accidente. Am şi nişte filmuleţe documentare realizate la herghelie de mine cu mai mulţi beneficiari, adulţi şi copii.  
  
Totodată, am dat şi pe la ea, să văd ce face... Ne ştim de-o viaţă... Şi cărările noastre s-au cam separat... O cheamă Steliana, mai zise, fără să precizeze c-ar fi surori. O cunoştinţă, pe naiba?! gândi ciudoasă ea neuitându-se măcar la fals prezentata...  
  
-Nu mai spune! se miră madam’ Ombas, privind-o bănuitoare pe mută, că prea semănau...  
  
Credeam că te ocupi doar de fermă şi echitaţie! Văd c-ai şi activitate de cercetare?! Ce interesant?! Şi cât mă bucur s-am aşa cunoştinţe!  
  
Rostind banalităţile, patroana se ridică, fiindcă în local intrase un grup de liceeni, se pare de-ai casei, căci vederea lor o înveselise.  
  
În drum spre bar le aruncă conspirativ:  
  
-Câte o cană cu nepermisă?  
  
Şi-n vreme ce copiii aprobau, ea mimă către Doriana ca-fea!  
  
După ce se-ngriji de tineri, reveni vădindu-se curioasă de altceva:  
  
-Cum decurge procesul cu accidentatul de anul trecut?! Parcă rămăseseră şi victima şi vinovatul cu traumatisme? Cum s-a rezolvat?  
  
La momentul ăsta al discuţiei, Steliana avu o tresărire, de parcă atunci s-ar fi trezit din somn. O privi drept în faţă pe Doriana întrebând-o scurt:  
  
-A fost la fermă un accident vara trecută de Sf. Ilie?  
  
-Da! Exact pe 22 iulie! De unde ştii? N-am avut presa de faţă, cum de s-o fi aflat?! mestecă nelămurirea soră-sa.  
  
Uitase, pesemne, că Stelianei, ca geamănă a sa, i se făceau poive, adică ştia şi vedea ce se-ntâmplă cu Doriana. Era darul ei de care nu aflaseră decât părinţii şi ele două.  
  
-Erai de faţă, când un bărbat, aflat la volan, a fost lovit de-un cal nărăvaş, nestăpânit de-o călăreaţă tânără... tu n-ai fost accidentată! preciză Steliana cu o voce şoptită.  
  
-Da, da! aprobă sora, accentuând detaliile.  
  
Doctorul era la volanul unui Range Rover şi se-ndrepta spre intrarea în fermă. Sulfina, veterinara mea, încălecase un cal cam abraş, de care se ocupa să-l antreneze. Nebunul s-a speriat de godzila de maşină şi a pornit-o în galop azvârlindu-şi preferata cât colo!  
  
Din frânarea brutală, bărbatul neprotejat de centură s-a izbit cu capul de parbriz, airbag-ul din volan declanşându-se cu întârziere.  
  
-Au avut noroc totuşi, se băgă madam’ Ada.  
  
-Și da, şi nu, aprecie Doriana. Dacă rana deschisă frontală a domnului nu necesitase cine ştie ce îngrijiri şi luxaţia de şold a Sulfinei se remediase în scurtă vreme, se pare că ambii s-au văzut siliţi să consulte un psihiatru à la long...  
  
-S-au speriat?! mai încercă patroana adăugiri.  
  
Doriana, fie că ştia, fie că nu ştia ce suferinţe psihice aveau cei doi, oftă prelung...  
  
În tăcerea ce urmase, în mintea fiecăreia se derulasese câte un scenariu, potrivit imaginaţiei şi experienţei de viaţă...  
  
-N-a fost nici un proces. O mediere intre reprezentanţii părţilor - domnul şi eu, ca proprietară a cabalinei... Oricum, cu avocatul meu am hotărât plata pagubelor materiale prejudiciate...  
  
-Și fata? Cu ea cum ai rezolvat?! vru lămuriri madam’ Ombas.  
  
-Sulfina e fata unor prieteni de familie, decedaţi înaintea evenimentului. Mi-e ca şi-o fiică... Nu puteam să-i pretind nimic, nu?! I-am plătit spitalizarea şi, pentru că era angajata mea, şi concediul medical de recuperare.  
  
Cât m-a făcut să sufăr când mi-a trimis prin comisionar plicul cu demisia! În plus, şi-a schimbat şi numărul de mobil... chiar şi domiciliul...  
  
-Auzi, ingrata?! decretă sentenţios patroana, ridicându-se ca să ia comenzile unor persoane sosite.  
  
Acum Doriana tăcea. Se gândea înfrigurată la-ntâmplare. Nu-i păsa de pierderi, doar deplângea soarta Sulfinei... Şi orfană, şi cu o bunică la pat... Ce s-o fi ales?!  
  
Cât povestise geamăna, prin faţa ochilor Stelianei se derulaseră imagini ca de film.  
  
Revăzuse cele ce i se arătaseră în vara trecută.... Acum filmul prinsese culoare. În plus, protagoniştii evenimentului căpătaseră şi chipuri! Păreau feţe ştiute! Dar de unde? De când?!  
  
Frământată de căutări, se ridică, lăsând-o baltă pe Doriana şi-o apucă înspre Metrou.  
  
(continuarea... săptămâna viitoare)  
  
Referinţă Bibliografică:
UNDERGROUND 6 / Angela Dina : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2963, Anul IX, 10 februarie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Angela Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Dina
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!