CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  





Mamaricu (locul III la Concursul de proză scurtă ``Nicolae Velea`` 2018, dedicat Marii Uniri)
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Toamna lungă, nevoită de ploi fusese gonită de-o vreme primăvăroasă. Ea înstăpânise locul. Până spre Undrea firea o luase razna uimind cu preaplinul ei. Pe la mijlocul acestei luni, mugurii plezniseră pe crengile pomilor, iar prin ogrăzi zburdau mieluşei dalbi.  
  
Acum, căldura nefirească spulberase nădejdea într-o prezicere a binelui, cât ar fi fost să fie...  
  
*  
  
Satul Ursaţi era, ca tot locul de pe Jii, reîntors din drumul spre toamnă. Preajma mirosea a freamăt de frunză trudind să iasă afară.  
  
Tot omul mai harnic pornise la treabă.  
  
Măriuţa venea c-un braţ de uscături s-aprindă focul, căci lemnele din pădure, stivuite de cumnatu-său la fereala şoprului, se cereau cruţate până da fulgul iernii.  
  
Alde soru-sa, Leana, era dusă pe la Vâlcea, s-o vadă o doftoroaie, vestită grozav în bolile inimii. Îi lăsase vorbă dadă-sii că vine acasă peste vreo două zile şi s-aibă dânsa grijă de toate.  
  
Fiindcă era marţi, zi de făcut pâine, se sculase mai devreme ceva decât în restul săptămânii şi frământase aluatul cu maiaua pregătită în ajun.  
  
Se repezise apoi în susul apei unde ieri, luni, făcuse grămăjoare cu strânsuri de gătejele, dosindu-le între mărăcinişuri, să le apere de lăcomia leneşilor. Acum le rânduise într-un macat ferezit să le aburce-n spinare ca să le ia cu sine.  
  
Când să ardice vreascul, un botic ascuţit şi doi ochişori ca mura i se arătară sperioşi.  
  
Deşi cu ani mulţi în spinare, femeia vedea bine şi auzea chiar şi viermele din măr! Despre temeri, nu prea încercase, fiind grozav de cutezătoare faţă de necunoaştere ori neprevăzut, aşa că mintenaş dădu deoparte beţigaşele încă înzorzonate de frunze.  
  
Şi, ce să vezi?! O topcă, jumătate ghimpoasă, jumătate cu ochi şi botic se iţi spre lărgime!  
  
-Iha! Că te-am scos la cea lumină! Te-oi fi rătăcit de mumă-ta, bietule, hai?! vorbi veselă precum o pruncuţă, aducându-şi aminte de copilărie când, întâmplându-se ca acum, punea la adăpost şi hrănea vreo jiganie mititică răzleţită de ocrotirea mamei. Îi purta de grijă în fiece zi, până ce vietatea, ajunsă în putere, îşi căta de drum.  
  
Am să te duc în via Lenii! Alături se-ntinde a grădină de legume, iar dincolo de pârleaz se-ndeseşte un crânguleţ de mai mare dragul... Să tot ai de-a preumblarea, ce să mai fie?!  
  
Arătarea mică şi ţepoasă e parte ruptă din fiece toamnă, îşi trimise gândul alintător, revăzând lăstărişuri din pădurea copilăriei cu frunze-ngălbenite peste care stăpânea cerul învelit în senin ori plumburiu...  
  
Şi aricul, ei bine, acest sfătuitor al bunului Dumnezeu, păşeşte încetunel sau repejor la rostul său, făcând să fâşgâie frunza cea uscată...  
  
Cu aceste poive pe dinaintea ochilor minţii şi sufletului, femeia luă via povară şi-o depuse în şorţul ei, legându-i de mijlocul uscat marginile.  
  
Şi ca drumul să-i fie pe plac bietului aricuţ, îl învălui bine în ceva frunzuliţe încă verzi.  
  
Ce-avea să facă Dănuţă, copilul soră-sii când o da ochii cu arătarea, nu ştia, dar bănuia că le va fi bine împreună, măcar până când bâzdâgania va începe vremuirea de peste iarnă!  
  
Odată o apucă pe Măriuţa un căscat, semn, vezi Doamne, că se trezise la treburi cu noaptea-n cap, iar acum intrase într-o poveste...  
  
Şi oricine cunoaşte că spusa istoriilor aduce, tam-nisam, şi bucuria, şi somnul, nu?!  
  
*  
  
-Tuşică, tuşică, se auzi strigată de pruncuţul soră-sii. De ce nu zisăşi matale care ţi-i drumul, că eu, obosit de lene, nu te-auzii când plecaşi! Ia, ce-i cu mormanul ăsta din macat?! se-ntrebă grijuliu Dănuţă, dând să-l urce în spinare.  
  
Avea doisprezece ani, dar părea de mai mult, fiind legat frumos, cum îi zicea mereu Măriuţa scuipându-l să nu-şi deoache nepotul.  
  
-Aba copile, că nas de şpion de-ai fi avut, tot n-ai fi... se minună femeia încă nelămurită de apariţia copilului.  
  
-Auzi tălică, sunt cam priceput în desleg de taine! se grozăvi nepotul.  
  
Ştii, mi-am zis că după vreascuri eşti dusă, când am văzut în odăiţă căpisterea coperită cu ştergar alb! Și-am sărit ca ogaru’ după cel tupilat cine ştie pe unde, se mai grozăvi ştrengarul, dând iar să se-mpovăreze cu mormanul.  
  
Dar n-apucă să-şi ducă hotărârea până la capăt, că iscoditor cum era, dăduse cu ochii de şortul în care un ghemotoc zbătăcios se căznea a scăpare.  
  
Descoperirea o sili pe Măriuţa să dea în vileag povestea, iar lui Dănuţă i se născu, de bucuros ce se găsea, gândul să n-o mai strige pe sora mamă-sii decât Mamaricu!  
  
Nu-l salvase pe aricos din singurătatea sălbatică şi-l brobodise-n şorţ cu gând să-l înfieze ca pe-un plod, să-i dea mâncare şi adăpost?!  
  
*  
  
Era miercuri, zi de post. Mamaricu ogoia la vatră o ulcea de pământ în care da în fiert fasolea pe care-o alesese din ajun Dănuţă, chiar o spălase din ape multe şi-o dusese-n beci să-şi încreţească învelitoarea de pe bob, să n-aibă de lucru prea mult mătuşi-sa cu fiertura.  
  
O plăcea pe Mamaricu şi până la găsirea ţeposului, dar acum simţea că sufletul ei bun trebuie răsplătit cu orice preţ, c-avea şi sumă de zbârcituri, şi, mai cu seamă, era întoarsă de curând la vatră dinspre mănăstirea Hurez, unde călugărise de mititucă...  
  
Taman ce mutase Măriuţa mai depărtişor jăraticul de ulcea, că se-auziră venind peste deal zvonuri ce-i bătură-n urechi a chemare la sprijin.  
  
-Ce să fie? Ce să fie?! se-ntrebă pe ea şi pe copil Măriuţa.  
  
Dar până să capete răspunsul, zbură cu mintea spre visul avut c-un timp în urmă şi după care se pusese-n mişcare fără preget…  
  
*  
  
S-apropia sărbătoarea Sfintei Parascheva şi fosta măicuţă număra mătănii cu gândul spre muceniţă.  
  
Deodată Sfânta luase chip, învăluită în aburi de ceaţă mirositori a smirnă şi tămâie.  
  
Dând ochii cu Ea, Măriuţa se prăvălise la picioarele Preasfintei, auzind cum o îndemna să facă fiertură din degete de strămoşi, s-aibă cu ce stropi pe ăi din preajmă, ca să-i împuternicească să se bată, să ferească ţara de la pierzanie, fiind la grea cumpănă…  
  
Trezită, se pornise ca o volbură în căutarea celor poruncite, gândind că numa’ florile din ţintirim vor să fie ce zis-a Sfânta! Şi-o porni la deal.  
  
Găsise grădina-morţilor copleşită de soarele întârziat şi tare, dăruind firii tihna ocrotită de cruci, de brazi şi de flori.  
  
Intrase-n biserică, îngenunchease la icoana Sfintei, i se rugase de putere şi minte ca să izbândească şi, c-o lumină aprinsă, dădu ocol cimitirului.  
  
O zi întreagă, de la primii zori până-n amurg culese de pe marginea mormintelor, de pe lângă îngrăditura locului, duium de buruieni, crescute de-a-volna din pricina întoarcerii vremii calde.  
  
Ajunsese acasă cu şoarţa încărcată de culori şi mirosuri de floare, căci îşi dăduseră snaga în mâinile femeii lânăriţa, genţiana, sor-cu-frate, untu-vacii, omag, brânduşa tomnatică, nemţişor şi câte altele de nu le mai putea zice.  
  
Trăsese la vatră ceaunul cu apă şi gătase fiertura de care avea să fie trebuinţă! O pusese la fereală răcoroasă în gârliciul beciului în trocuţe mici cât nişte ţoiuri şi le astupase cu ceară curată de albine, să fie la-ndemână.  
  
*  
  
-Mamaricu, e zbatere mare, căzu de osteneală în pragul odăiţei Dănuţă, sosit cu răspunsul aşteptat de femeie la Ce să fie-le azvârlit cu temere mai adinenea.  
  
-Ce-i dragul tuşii?! Vine prăpădu’?! îl iscodi ea pe vestitor.  
  
-Aleargă starostele pe linii cu poruncă dinspre oraş! Să se pornească cine se mai găseşte în putere prin sate să sară să apere Podul Jiului!  
  
E musai! mai sloveni copilul şi se repezi la canta cu apă să-şi dreagă puterea.  
  
-Lili, lili! se olicăi femeia. De zvonul războiului ajunse chiar la noi în Ursaţi, aflaţi depărtişor de Jii, bag samă că-i aproape neamţu’... şi prăpăd va să fie pe gorjeni... De asta m-a pregătit Sfânta?!  
  
Dănuţă, ia tu trocuţele din gârliciul beciului să le-aşez eu în straiţă şi să dăm fuga-fuguţa unde ne cheamă nevoia!  
  
*  
  
În acea toamnă a lui 1916, graniţa de munte nu se-arătase de neclintit şi astfel trupele germane se hrăniseră cu amăgirea c-ar fi putut străpunge frontul pe la podul peste Jiu, înaintând apoi spre Bucureşti…  
  
Barierele Târgului se astupaseră în urgie. Şanţuri şi şleauri împleteau în durere căzuţii, răniţi ori morţi, care proptite-n proţapuri văduvite de cai...  
  
Sub cer plumburiu durerea gemea să strângă degrabă puteri să-mpiedice nimicitoarea năvală! Duşmanul mirose a moarte, urmaşii pandurilor vor viaţă!  
  
Femei şi moşnegi, copilandri dăruiţi cu puşti vechi şi sfat se-nfigeau hărţuind cu furie atacatorul...  
  
Mamaricu, urmată de nepot, intră sfredel prin lume şi-ntinde spre oameni băutura puterii cerute.  
  
Copilul se miră cum straiţa e tot plină, că tot mai dă de alte şi alte trocuţe... cum, după două înghiţituri, prind oamenii nouă snagă şi se-avântă în urgie, înşelând focurile trimise în ei, neasurziţi de pocnete, nesupăraţi de grosul fumurilor!  
  
Mânat de grija celor ce luptă, Dănuţă n-apucase a bea o trocuţă, deşi poruncă avea de la tuşica! Se trezi în mijlocul unei învălmăşeli cu o inimă tare, gata să curme orice urmă de duşman, împungând în stânga şi-dreapta cu baioneta unei puşti căzute din mâna unui răpus!  
  
Mormane de oameni morţi, muribunzi dovedeau că jertfirea fusese grozavă baricadă în faţa marelui Pod!  
  
Neamţul, umilit, încolţit se retrase, târşâind prin tina-ncrustită cu sânge cizma sa grea...  
  
Ecouri cu glasuri croşetau o dantelă prin care victoria de la Jiu strălucea!  
  
*  
  
Amurgul căzuse ca o alinare. Aerul înţepa sănătos a iarnă...  
  
Zgribulind sub straiul ferfeniţit, o mumă rătăcea după un copil. Un şiroi gros de sânge pornit dinspre inima grea de-ngrijare picura pe marginea fustei. Femeia nu lua în seamă... Îşi căta pierdută nepotul...  
  
Năucită de tot ce trăise în ziua din urmă, călcă împiedecată şi... căzu-n ţărână, aproape sfârşită... Din drumul spre moarte un glas întăritor o-ntoarse:  
  
-Mamaricu, stai! O clipă zăbavă! Te uită la mine, mi-s Dănuţă! Şi chiar de n-am băut vreo trocuţă, cu putere am fost pe locul de luptă! Să nu mori, Mamaricu!  
  
Dar chemata nu poate să-i dea ascultare...  
  
Înainte să plece, face semnul crucii uşor spre copil. Apoi apucă spre înaltul hotar, să-l treacă... între moşi şi strămoşi locul să-şi rânduiască… şi-n primăvară să-ndrepte printre flori şi degetele ei, s-aducă putere, că Ţara de asta va avea trebuinţă mereu!  
  
Referinţă Bibliografică:
Mamaricu (locul III la Concursul de proză scurtă ``Nicolae Velea`` 2018, dedicat Marii Uniri) / Angela Dina : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2892, Anul VIII, 01 decembrie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Angela Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Dina
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!