CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  





NUCU
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
-Pe nepotu-meu dinspre fată îl cheamă Nucu! mi se adresă cam semeţ de astă dată Miron, îndeobşte ponderat în manifestări şi... modest peste poate!  
  
-...tac eu ne-nţelegând ce-i cu mărturisirea în loc de salut. Ne revedeam după multă vreme, rosturile vieţii aruncându-ne care-ncotro.  
  
Descoperii că tocmai în dreptul ogrăzii alor săi era întâlnirea...  
  
Privesc atent şi, spre surprinderea totală, recunosc neschimbată fizionomia averii amicului, chiar de-ai săi plecaseră la veşnică odihnă în deal, la umbra bisericii. Mai mult, rămăsese-mpărat bătrânul nuc!  
  
Băiat deştept cum îl ştiu, pricepe motivul încântării mele şi-ncepe:  
  
-L-am procopsit cu prenumele ăsta, că derutează. Auzindu-l împerecheat cu numele de familie, e ceva! Să te cheme Nucu Mare nu-i grozav?!  
  
Şi continuă să ne privească alternativ pe nuc şi pe mine, degajând o anume încântare.  
  
-Cum? Cum? făcui neputând să-ndrug alte vorbe.  
  
-Dac-aşa îi zice lui tată-său?! Mare! Codru Mare! N-am făcut bine?  
  
Şi se puse pe-un râs copilăresc ce-mi scoase dintre amintiri piciul de odinioară, stăpân în ast loc, ademenindu-mă cu mieji de nucă, irezistibile bunătăţi pentru mine, să mai stăm de poveşti în nelipsita companie a soră-sii Lelioara, credinciosul nostru tovarăş.  
  
*  
  
-Nucul? De te miri cum arată după aceşti ani, exista o simplă explicaţie.  
  
Şi-ncepe să turuie ce ştie despre această esenţă lemnoasă preţ de minute bune.  
  
-Tu nu eşti programator IT? Atunci de unde enciclopedismul ăsta botanist?! o dau eu pe glumă păşind în ogradă şi admirand tinereţea fără bătrâneţe a copacului.  
  
E vară şi-n soarele lui Gustar, scăldate în lumină, ramurile-şi răsfaţă la căldură nucile uriaşe ca dintotdeauna.  
  
-E veşnic tânăr şi roditor, doar s-a hrănit cu dragostea mai multor generaţii care s-au perindat prin preajma lui.  
  
Nu crezi? mă luă dator cu mărturie amicul meu.  
  
Dau afirmativ din cap şi caut nerăbdător în jur.  
  
-Aici sub nuc, era pe timpul nostru o bancă, nu?! îl chestionez neascunzându-mi regretul că nu o văd.  
  
Ce ne mai plăcea să povestim la umbra lui deasă! Că era primăvară, vară ori toamnă, stăteam sub nuc şi izvodeam poveşti, de se minunau ai noştri cum nu ni se urăşte de atâtea minciuni.  
  
-Păi s-a mutat! glumi cu mine Miron.  
  
După ce s-au dus ai mei, am strămutat-o lângă mormintele lor. Să se aşeze pe ea cine zăboveşte acolo ca să pună o lumânare... A fost dorinţa tatei, încredinţat că veşnicia ei le va duce-o şi pe-a lor în mintea poposiţilor...  
  
-Aaa! Dar ce-mi văd ochii?! mă-nveselii ascunsă dincolo de trunchiul nucului, sub un umbrar de dată recentă, măsuţa pe trei picioare, în jurul căreia aşezaţi, eu şi cei doi fraţi Turbăceanu jucam serile vreun tabinet, vreun toci...  
  
Imaginea ei mă-nfericii şi râsei cu poftă, când revăzui cu ochii minţii cum creştea în picioare draga de ea, de la an la an, după cum se înălţau firesc de-a lungul timpului şi beneficiarii ei...  
  
*  
  
Şi ţintind cu privirea minunea de nuc, m-apucă nostalgia după alt nuc, îndrăgit de mine, trăitor concomitent cu mine, seniorul de acum...  
  
-Cred că-i ajuns la majorat acum! îl introdusei şi pe Miron într-un Peisaj cu nuc, exclusiv al meu.  
  
-De cine vorbeşti? Ai şi tu nepoţi?!  
  
Aaaa! îşi reveni pe loc, amintindu-şi că nu fusesem nicicând însurat şi că-n loc de progenituri îmi colorasem viaţa scriind poezie...  
  
-Păi, de nucul de sub ferestrele apartamentului meu din Bucureşti!  
  
A apărut în grădina cu flori aidoma unei nuieluşe de care, o vecină neştiutoare fiind, trăgea mereu ca s-o rupă, fiindcă se iţise în mijlocul unui rond şi, vezi Doamne, bălăria îi strică simeza!  
  
Norocul nucului fusese că apărusem la vreme, tocmai când îşi dorea să-l reteze c-un toporaş, lămurind-o că nuiaua, ce nu se dădea smulsă, avea să fie pomul nucilor din miejii cărora îi plăcea oricui să se înfrupte alături de o cană de must sau pe care toţi copiii le caută cu lăcomie în sugiucul adus de la turci ori în felia de cozonac primită de sărbători.  
  
Se oprise neîncrezătoare la runda întâi de proslăviri, dar nu mă iertase, menţionând că ştia din bătrâni ca frunza nucului e nocivă pentru tuberculoşi! Şi dacă cineva din bloc suferă cu plămânii?! Locatarii ar fi fost expuşi!  
  
Pusese arma jos. Se odihnea, pare-se, ca s-o ia de la capăt.  
  
-Dar pomul, am înţeles, a supravieţuit! Cum de-a cedat pornirii distructive? insistă Miron.  
  
-Norocul nucului a fost intervenţia soţului, care i-a retezat consoartei orice teorie şi cerându-şi scuze, a condus-o pe madama în vastul apartament de la parter, de unde, să mă ierte Cerul, de când a intrat pe rod nuiaua, culege fructele toamnă de toamnă...  
  
Protejatul meu a crescut în timp şi s-a străduit s-ajungă cu ramurile sale şi la ferestrele mele, oferindu-mi în clar ca dovadă a recunoştinţei sale, răcoare, umbră şi o perdea ocrotitoare de imuabilele zări citadine, nu totdeauna liniştite...  
  
O singură părere de rău am!  
  
-Ai neajunsuri? se contrarie Miron.  
  
-Nici o toamnă nu l-a uşurat nimeni în totalitate de rodul bogat, iar până nu de mult, nucile treceau prin iarnă atârnte de crengi...  
  
-Dar acum?! lansă interesat în glumă prietenul meu, crucindu-se, probabil, de preocupările mele ajuns orăşean.  
  
-De nişte ani, nucile sunt curăţate, nu alta, de ciorile care-au luat în stăpânire un parc din zonă!  
  
Şi aşa se reglează lucrurile! declarai şi eu puţin înveselit.  
  
*  
  
După scurtul intermezzo despre adoptatul meu de la Bucureşti, reluarăm conversaţia.  
  
Curios, dar nu ne vorbeam de vârstă, de suferinţe, de pensii, de politici, nu! Noi o ţineam langa cu nucul!  
  
Şi ne pornirăm să brodăm pe aceeaşi temă, neobservând că ni se alăturase de ceva timp şi Nucu.  
  
-Știi că şi el, mi se adresă ţintindu-şi nepotul, e încântat că-i tizul pomului ăsta?!  
  
A făcut grozavă descoperire pe la patru-cinci ani. Venise cu ai lui în vacanţă, că doar şi ei stau în Capitală.  
  
Fusese o vară timpurie şi lungă anul acela... Lunea, nevastă-mea huzureşte. O socoteşte punte dinspre duminica spre truda săptămânii.  
  
Ne aşezaserăm sub nuc, mulţumiţi de odihna prelungită, că de, nu mai suntem şi noi chiar tineri...  
  
Ai lui erau plecaţi sus la munte, el pe lângă noi, dădea roată aruncând întrebări urmate musai de ample desluşiri. Ca bunici ne bucurăm de asta.  
  
-Buna, Buna! De ce mâine, Bunul îl bate pe Nucu?! Eu am ascultat, am lins farfuria la masă, am dormit. Am fost ori n-am fost băiat cuminte? Se precipitase bănuitor piciul.  
  
-Cine a zis? se prefăcuse foarte serioasă nevastă-mea, privindu-mă zâmbăreaţă. Cine? mai aruncase şi către copil.  
  
-Păi, Bunul! repetase copilul şi-şi moţase boticul dezamăgit.  
  
-N-are cum! N-are cum! îl liniştise mam’mare-sa.  
  
Nu sunt eu aici?! mai punctase ea cât e de nădejde şi se ridicase pentru a pune masa, că dăduse amurgul şi-aveam râcâieli la inimă, doar prânziserăm pe la douăsprezece...  
  
*  
  
A doua zi, ne sculaserăm dis-de-dimineaţă cu grijă să nu ne prindă căldura şi să nu mântuim cu nucul până să dea căldură.  
  
-Aha, nu mă abţinui să-mi arăt desluşirea! Voi plănuiserăţi culesul nucilor, iar copiluţul... Și mă pornii pe râs.  
  
-Ăsta mic doarme di la deal, cum se zice, în odaia dinspre nuc.  
  
Eu cu prăjina atingeam uşurel crengile ţintind codiţele nucilor.  
  
-Fiind uriaşe, ţi-era la-ndemână, precizez eu.  
  
-Da, da! Iar ele, săracele, nu scoteau glas că picau pe iarba groasă, pe moale şi rece.  
  
Terminasem de bătut ce fusese mai sus. Pusesem lemnul jos, frecându-mi palmele de intelectual de oarece semne... Şi, deodată, mi se furişează năpârstocul pâş-pâş, pune mâna pe par sperând să-l ridice. Îl văd, însă nu dau semn...  
  
După ceva opinteli, îl aud dându-se lămurit:  
  
-Pe nucul ăsta ziceai, Bunule?! Da’ de ce nu vorbeşti ca lumea?! Puteai să...  
  
Nu l-am lăsat să-şi termine gândul. L-am ridicat în sus ca pe-un trofeu al înţelepciunii, am râs spunându-i Tâta mare! urare de care mă bucurasem şi eu cândva din partea bunicului meu când înţelesesem că nucul se bate...  
  
Referinţă Bibliografică:
NUCU / Angela Dina : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2767, Anul VIII, 29 iulie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Angela Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Dina
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!