CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  





INTERDICTIO (PARTEA A IV-A)
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
-Acum paisprezece ani, m-am pomenit la casa mea c-o fetişcană ceva mai răsărită ca Dina de-acum, dar care n-ar fi numărat mai mult de douăzeci de ani. Era după Sf. Paşti și ea încă purta pe umere un suman larg. În picioare avea nişte opinci ferfeniţite de drum. După faţă i se citea tristeţe şi osteneală. Glasul îi trăda ruşine, temere.  
  
Cum pe-atunci îmi trăia femeia, i-o dădui ei în seamă, căci înţelesesem care-i suferinţa ei a mare. Luată cu binişorul, cu setea stâmpărată, îi povesti nevesti-mii c-a slujit în Dealul Oborului, păscând bivolii dincolo de apă, pentru găzduire şi hrană.  
  
Întrebată de ce plecase de-acolo, lăsase fruntea-n jos, iar ochii picuraseră lacrimi înşiruite, în timp ce-şi dădea cojoaca la o parte ca să-şi arate pântecul dolofan ca un pepenaş, purtând în el rodul unei iubiri timpurii.  
  
Mai apucă să primească o strachină cu lapte de capră, că şi începură durerile facerii.  
  
Acum, omul tăcu, căci o artilerie de glasuri se năpustiseră asupră-i.  
  
-Şi? Şi? Treci peste mărunţişuri! strigă ţâfnos un glas.  
  
-Păi, da! se-nfipse şi Toma. Nouă să ne zici al cui este copilu’ ăsta! Ai?!  
  
-Ce prost eşti, bade! se-asmuţi unul mai tânăr. N-auzişi că-i fata lui?  
  
-Bine, bine! Cine s-a dovedit a fi mamă-sa?  
  
-Dar borţoasa păcătoasă? Din ce loc era? mai aruncă altul.  
  
Şi destul timp se-ncrucişară păreri, voinţe, toate iscate de nerăbdarea unor încurcaţi între legi nescrise, încălcări ale datinilor, simţăminte aprinse şi câte, şi câte...  
  
Spărgând ecoul vocilor şi-mpărţind zidul trupurilor, cineva îşi croise cale. Tăcuseră şi se dăduseră deoparte, bănuind c-aşa se cade.  
  
-Eu! Eu am făcut-o! răsună ascuţit vocea unei femei. Da! Chiar eu! Şi le-apăru dinainte însăşi Rica.  
  
Nimeni n-o simţise părtaşă la drum, căci de-ar fi găbjit-o, i-ar fi scărmănat pielea! Ea purta vina că o viaţă tânără ar fi putut să se irosească!  
  
-Asta-i! Mai vreţi ceva? Până-n clipa de-acum n-am ştiut, dar, auzindu-l pe omul ăsta...  
  
Nu mai putu rosti altele, că se prăvăli cu faţa-n pământ icnind a plâns de suferinţă. Degeaba încercară femeile s-o aline, că nu putură!  
  
Nimeni nu-şi mai amintea că la moartea mamă-sii, Rica-şi luase lumea în cap, deznădăjduită de ce pierduse şi că rămăsese pe lume singură.  
  
Pesemne înnebunise biata fată! Şi chiar nu se ştia pe unde hălăduise după-ntâmplare, dar trecuse anul şi revenise la vatră schimbată şi cu mare chef de viaţă, intrând între fetele ce-şi aşteptau rândul măritişului.  
  
*  
  
Rica, fiind tânără, născuse uşor. Femeia gazdei se minunase că se ridicase iute, iute din pat, se-ncinsese strâns c-o betelie şi nici una, nici două, îşi clătise la fântână rufele întinate de naştere.  
  
Arătase atâta grabă, c-o speriase pe femeie! Parc-ar fi vrut să şteargă orice urmă a facerii, nu altceva!  
  
Cât priveşte copilul, nu-i aruncase vreo privire, nu-i pusese, că nici n-avea de unde, ţâţă-n gură. Femeia lui Ciuvică o moşise, o spălase învelind-o pe urmă în ştergare albe.  
  
Rica se dovedise mare nelegiuită, cum la vremea aceea nu se prea întâlnea. Îşi lăsase pruncul de izbelişte. Nici de nume nu pomenise, nici nimic... apoi se făcuse nevăzută, uitând pe dată ajutorul creştinesc primit.  
  
Alde Ciuvică luaseră de-atunci grija copilului. Femeia îi liniştise plânsetele primei flămânziri c-o batistă înmuiată în apă cu miere, dând-o pe lapte de capră încă de la-nceput, de-ajunsese fetişoara, când trecuse anul, să soarbă chiar de la ţâţa caprei când era înfometată.  
  
O creştinaseră numind-o Constantina, iar la botezul ei fuseseră naşi câţi se nimeriseră în ziua aceea în biserică, fiecare om ţinându-i o lumânare aprisă. Faptul ăsta le făcuse pe bătrânele de faţă să-i prezică mare noroc.  
  
Anii trecuseră şi fata luată de suflet creştea frumos. Era harnică şi la treburile casei, şi la şcoală. Nimeni n-ar fi zis ceva împotriva ei, Doamne fereşte!  
  
Avea şi un dar. Îi plăcea să fluiere. Încă de micuţă, imita ciripitul păsărilor, luându-se la-ntrecere cu ele.  
  
La târgul de Sf. Ilie, să fi avut şase - şapte ani, se oprise dinaintea unui meşter, îndelung pironindu-şi ochii la feluritele sale fluiere. Plecase doar când i se cumpărase o şuierică. Dar lucrul de minune fusese altul! Cum o dusese la gură, cum şi îndrugase un cântecel!  
  
Şi de-atunci, nu mai lăsase fluierul deoparte nici noaptea! Îl punea sub căpătâi, să nu piardă vreun cântec ştiut de acesta-şi zicea! Şi-apoi râdea, mângâindu-l. Când trebăluia, îl înfigea la brâu ca ciobanii, zicând, ca şi ei, că fluierul îi era ăl mai bun prieten după tată şi mamă, nu alta!  
  
Prin darul său copila ajunsese mai cunoscută dincolo de marginile Palilulei decât dascălul Ciuvică.  
  
Văzându-şi fata împătimită de cântec, însuşi Tache se pomeni vorbindu-i într-o zi despre fluieraşii lui Valicu de la Cioroiaşi. Povesti cum în fiecare an îndruma câte doisprezece talentaţi suflători pentru serbările câmpeneşti ale satului, adăugând şi faptul că multora li se dusese buhul dincolo de marginile Doljului pentru priceperea lor muzicală. Şi, din una în alta, făcu şi greşeala s-o deplângă pe Dina că nu era şi ea fecior...  
  
Fiindcă-i dăduse apă la moară, dascălul, care ţinea mult la fetiţa lui, cedă cererii acesteia de a se da drept băiat, instalând-o cu bine în comuna lui Valicu. Fu primită de acesta pentru harul avut şi luată drept băieţelul Dinu.  
  
Se pare că Tache n-avusese încotro, pentru că Dina şuguise c-o posibilă fugă. Îşi scurtase chiar părul şi scosese de la ascunziş un strai de sărbătoare băieţesc.  
  
Întrebată de unde făcuse rost de lucruri, răspunsese cu seninătate că le furase. Mai întâi cămaşa, apoi, nişte iţari; opincile şi căciula, cam hărtănite, le dibuise prin podul casei. Cât privea betelia roşie, i-o ţesuse măică-sa de când primise şuierica şi o purta la brâu.  
  
Nefăcutele astea îi dăduseră brânci lui Ciuvică să-i facă pe plac, s-o ducă la Cioroiaşi, s-o încredinţeze lui Valicu’ pe post de fluieraş-învăţăcel. Gazdă avea să-i fie mama acestuia, o văduvă vrednică şi cinstită, lumânăreasă pe vremea când el se aflase dascăl în Cioroiaşi.  
  
Bătrâna fusese prima care dibuise taina copilei. Când tatăl ei venise cu de-ale gurii, îi spusese descoperirea. Cei doi se-nţeleseseră cumva, de nu se dezvăluise nimic. Iar Valicu’ n-avusese habar nici cu ceafa!  
  
*  
  
Şi toate duraseră aşa până ce nelegiuita de Rica stricase totul... Aşa gândeau şi Ciuvică, şi mama lui Valicu.  
  
Dar tot răul e spre bine, îşi ziceau punându-se în pielea mamei pârâte ce şi-ar fi găsit copilul, nu?! Mai ales că femeia lui Tache plecase în lumea drepţilor şi, de-acum, fetica măricică fiind, s-ar fi cerut sprijinul mamei adevărate! Cine ştie?! Cu toţi aveau să afle ce şi cum...  
  
Recunoaşterea Ricăi nu-i mulţumi pe oameni. Şi, cum li se alăturaseră şi alţii, părea că întreg satul era de faţă şi cerea să afle tărăşenia toată. Musai!  
  
Aşa că Tache Ciuvică avu de lucru, nu glumă!  
  
(CONTINUAREA... SĂPTĂMÂNILE VIITOARE)  
  
Referinţă Bibliografică:
INTERDICTIO (PARTEA A IV-A) / Angela Dina : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2739, Anul VIII, 01 iulie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Angela Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Dina
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!