CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  




Autor: Ana Podaru         Ediţia nr. 2459 din 24 septembrie 2017        Toate Articolele Autorului

Punctul final
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Punctul final(fragment) 
  
Ana Podaru 
  
  
Mi-am reluat activitatea profesională să fiu alături de colegii mei, suportul lor era important pentru mine. La început, după primul ciclu de chimioterapie am cerut să mă întorc la muncă, luam pauză de o săptămână, săptămâna în care eram torturată de efectele adverse luptând din răsputeri să elimin substanțele ce-mi topeau imunitatea simțind fiecare organ cum cedează pierzându-și funcțiile. Nu acceptam asta nici în ruptul capului, trebuia să rezist chiar dacă fragilitatea trupului meu era evidentă, o femeie de 45 kg în fața bolii și a chimioterapiei. Începusem să măresc doza de vitamina C intravenos, mai aveam câteva fiole. Eram deja îngrijorată că nu-mi vor ajunge acele fiole și așteptam ca părintele Stefan să-mi mai trimită din România. Tot atunci a apărut în calea mea un alt domn, iubitor de poezie, ce văzuse chinul prin care trec de pe postările de pe facebook. S-a hotărât să mă susțină pentru că trecuse și el prin ghearele morții fiind sfâșiat de o altă formă de cancer ce-i dăduse metastaze în întreg organismul fiind așteptat la porțile raiului în decurs de o lună, atât i-au mai dat medicii de trăit. Din fericire s-au înșelat iar acest domn a luptat până a învins această fiară fiind sănătos acum. Din vorbă în vorbă am ajuns la subiectul Vitamina C injectabil, substanța ce-i salvase viața. Mi-a povestit cum că ajunsese în imposibilitatea de ași mai procura vitamina C, aceasta fiind foarte scumpă și a în ceput să caute alternative. A găsit pe un site de testimoniale ale bolnavilor supraviețuitori de cancer acidul ascorbic de uz veterinar, Vitamina C de uz veterinar era singura soluție s-o procure la un preț mai accesibil, acesta ajungând să coste mai puțin de jumătate cât vitamina C de uz uman. Adevărat că acidul ascorbic este aceeași substanță în ambele cazuri, doar dozajul diferă: 1 fiole de vitamina C de uz uman are 750 mg iar o cutie are 5 fiole, în schimb vitamina C de uz veterinar ajungând la dozajul de 10 grame pe flacon. Viorel a atins doza de 40 de grame odată la două zile perfuzat fiind picătuiră cu picătură, nu a început cu această doză dându-i corpului timp să se obișnuiască de la 10 grame mărind la fiecare perfuzare cu câte 5 grame. Am studiat și eu această variantă și l-am sunat pe părintele Stefan să mă consult cu el. A doua zi s-a dus la farmacia veterinară să caute substanța salvatoare. A cumpărat două flacoane ce mai erau în stoc și le-a fotografiat să văd dacă asta era ceea ce căutam. Din poză nu s-a înțeles bine dozajul și m-am întors să mă sfătuiesc cu Viorel. După calculele noastre, ale mele erau greșite, ale lui erau corecte, am cerut iar fotografia etichetei flaconului. M-am asigurat că acesta este flaconul căutat, dozajul de 10 grame pe flacon și am așteptat până a găsit părintele farmacia de unde să le procure, până atunci am continuat cu Vitamina C de uz uman, doza de 15 grame. Odată ce a sosit prin poștă pachetul cu seringi, perfuzoare, ace și flacoanele de Vitamina C, am și început testarea pe corpul meu. Mi-am atașat perfuzia fără a dilua substanța, aceasta fiind deja diluată în soluție salină, flacoanele conțineau 100 ml/ 10 grame de acid ascorbic. Era diferit mirosul dar nu m-am speriat, am început perfuzarea lent, picătură cu picătură. Simțeam cum îmi invadează trupul, eram atentă la fiecare simptom, mă luase un val de căldură la primul contact cu sângele apoi încetul cu încetul corpul a acceptat noua formă de acid ascorbic. Am folosit doar un flacon prima zi, apoi mi-am atașat două a doua zi. M-a certat Viorel că am mărit doza prea repede, dar eu simțeam că rezist chiar dacă rinichiul drept începuse să mă doară. I-am ascultat sfatul și am început să fac perfuziile la două zile, 20 grame la început, apoi ajungând la 25 de grame diluate în 400 grame de soluție salină 9%. Rezistam fără a avea efecte adverse așa că am continuat până în prezent fără să opresc tratamentele alternative: 9 capsule pe zi de Onconovical, Zeolit lichid 40 de picături pe zi, ceaiuri, capsule naturiste de aloe, turmeric și plante, silimarină, spirulină, suc de gaviola, ciuperca Reishi, tinctură de gălbenele, propolis și preparatul apicol menționat mai sus. Nu uitasem nici de amestecul plantelor trimise de doamna doctor homeopat ce trebuiau consumate în timpul mesei, după masă și în timpul nopții. Dieta trebuia să fie ușoară, fără carne și proteine animale, fără lapte. Supe de legume, sucuri proaspete, fructe multe, legume la aburi, semințe, nuci, sfeclă roșie și morcovi, fructe deshidratate, cereale cu lapte de soia, spanac etc. Mai scăpam la căte o bucățică de carne de pui și uneori la pește dar aveam grijă să fie gramajul redus. Toate acestea le luam acasă înainte să plec la serviciu și când mă întorceam de la spitalul unde-mi desfășuram activitatea. La început colegii mă priveau oarecum ciudat, încercam să-i încurajez eu pe ei, să le arăt că sunt puternică, să le zâmbesc, nu-mi doream să mă privească cu sentimentul de milă în ochi. Doream să mă accepte așa cum sunt, să nu mă menajeze, să lucrez cot la cot cu ei. Din păcate departamentul care se ocupă de sănătatea noastră, ai celor angajați, nu m-a lăsat să lucrez alături de bolnavi fiind propusă să fac muncă de birou în afara secției. Dar nu am acceptat, i-am propus managerei noastre să fac muncă de birou în cadrul secției de reabilitare să fiu alături de colegii mei. Bucuria a fost imensă pentru că urma să le iau povara planurilor de îngrijire, timpul fiind mereu scurt pentru un asistent medical. Așa că mi-am lăsat uniforma pe umeraș și mi-am luat haine de birou având contact cu bolnavii doar când aveam nevoie de informații pentru planurile de îngrijire. Eram bucuroasă că pot să-mi ajut colegii, că pot să fiu la locul meu de muncă, că nu trebuie să stau acasă să-mi plâng de milă. Mergeam când mă simțeam bine și stăteam în birou până când simțeam că am obosit. Este o muncă obositoare, trebuia să studiezi fiecare caz în parte și apoi să demarezi planul de îngrijire, toate fiind scrise manual, semnate cu numele meu la încheiere. Acasă încercam să-mi umplu timpul scriind poezii, citind și meditând. Timpul se scurgea, trecuseră cele 21 de zile de la ultima perfuzie cu substanțe chimioterapice. Teama era prezentă, devenam irascibilă, cu gândul la următorul pas, nu știam rezultatul luptei ce s-a dus în corpul meu. Toate aceste medicamente alternative, naturiste și chimioterapia trebuia să fii distrus acele celule canceroase, aceste gânduri se repetau în mintea mea obsesiv...Nu sunt pregătită să mor, nu este vremea mea, această boală este vindecabilă, este doar o răceală de lungă durată!... îmi spuneam în gând. Așteptam telefonul asistentei șefe de la departamentul Oncologic din cadrul spitalului din Guildford, trebuia să mă programeze la endoscopie, era singura procedură prin care se putea recolta biopsie din zona afectată a stomacului. Nu mai aveam răbdare, a sosit un plic cu programarea, aveam un sentiment nou în trupul meu, era un amestec de bucurie cu teamă, parcă nu mai voiam să știu ce se întâmplă dar totuși știam că trebuie să merg la investigații. Gândul că exista posibilitatea să primesc rezultate proaste mă sfâșia. Nu mai puteam să dorm, mă întorceam de pe-o parte pe alta, mă deranja că Dan doarme, voiam să stea cu mine chiar dacă era obosit, îl enervam, ne certam, îl aduceam în culmea disperării. Recunosc că o femeie este greu de mulțumit dar o femeie bolnavă este mai greu de mulțumit, mai sensibilă, așteaptă să i se dea mai multă atenție, vrea să se simtă protejată și iubită. Simțeam că nimic nu este deajuns, că mâine mor și încă nu am trăit totul, eram o nesuferită. Nici eu nu mă suportam, încercam să mă rog dar mă simțeam vinovată că nu ating starea necesară unei rugăciuni, că tot ce fac este mecanic. Plângeam până la epuizare cu fața înfundată-n perne, dimineața nu-mi mai puteam deschide ochii de durere, aveam ochii injectați de plâns, fața tumefiată și trupul lipsit de energie. Mă spălam pe fată, mă priveam în oglindă și mă certam... Nu poți să renunți acum!... îmi spuneam... mai ai multe de făcut, sute de oameni se roagă pentru tine, lumea te iubește, tu de ce nu te iubești?...apoi îmi priveam trupul care reușise să-și refacă forma recuperând greutatea pierdută. Încercam să mă admir, să-mi spun că sunt frumoasă, că mi-am revenit, că voi lupta până la capăt, că nu voi renunța la ceea ce mi-a dat Dumnezeu. Am reușit să-mi adun gândurile și să înțeleg sensul vieții, să pun în balanță motivele pentru care trebuie să supraviețuiesc acestei boli. Una dintre ele atârna greu, mă gândeam că trebuie să fiu un exemplu celor atinși de această maladie, că trebuie să le arăt cum să lupte, că trebuie să le împărtășesc experineța mea, că trebuie să-i învăț să spere, să nu renunțe la viața lor fără luptă. Motivul era salvarea altor vieți. La acest gând îmi ridicam fruntea din pământ și mă încărcam de energie, mă simțeam sănătoasă, neatinsă de boală, acest gând mă făcea să zâmbesc și mi-a dat forță să merg la examenul endoscopic care s-a desfășurat fără pic de teamă. Așezată pe masă, am fost anesteziată și la câteva minute m-am trezit așteptând să fiu lăsată să plec dar nu înainte de a cere câteva informații referitoare la hârtia ce-mi fusese înmânată de asistentă. Erau imagini din interiorul stomacului meu și căteva rânduri în engleză ce spuneau că ulcerul arată că este în proces de vindecare. A venit un gastroenterolog ce-mi făcuse endoscopia și mi-a explicat că imaginile diferă de celelalte care au fost făcute înainte de diagnosticarea cancerului la stomac. Am tresărit, o mică speranță mă aducea pe linia de plutire, dar mai rămânea ,,drobul de sare de deasupra capului,,...teama că poate a mai rămas o celulă canceroasă vie. M-am întors acasă privind obsesiv acele imagini, doream să aflu rezultatul final. Din păcate examenul histopatologic era programat peste o săptămână. Nu înțelegeam de ce nu primesc programarea la Computer-ul tomograf, eram furioasă și acuzam medicii de incompetență. Am sunat să întreb, a răspuns robotul, am lăsat un mesaj în care am întrebat despre programarea la CT. Am primit un telefon care mă anunța că voi fi programată curând. M-am liniștit dar nu-mi puteam stăpânii nerăbdarea. Un alt telefon m-a anunțat că am fost programată pentru CT înainte cu două zile de ședința cu medicul consultant în care urma să aflu rezultatele. O perioadă grea, poate cea mai grea de până acum, aceste emoții nu pot egala nici momentul aflării diagnosticului, aceste emoții sunt ale unei ființe ce bate cu pumnii-n poarta vieții așteptând să fie auzită, așteptând ca cineva să-i deschidă. (va urma) 
  
Referinţă Bibliografică:
Punctul final / Ana Podaru : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2459, Anul VII, 24 septembrie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Ana Podaru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ana Podaru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!