CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  




Autor: Ana Podaru         Ediţia nr. 2227 din 04 februarie 2017        Toate Articolele Autorului

Închisorile sufletului-Destinul Magdalenei- Capitolul I
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Închisorile sufletului-Destinul Magdalenei  
Ana Podaru  
  
I  
  
Era-ntr-o dimineață posomorâtă, la fel ca sufletul ei, cănd Magdalena trezită ca de fiecare dată când se mijeau zorile constată cu stupoare ca totul se învârte-n jurul ei, cu mâna la gură si încovoiată aleargă către toaleta din fundul curții pentru ași goli amarul întrebându-se:-Oare iar sunt însărcinată?...răspunsul a venit imediat datorită calculelor făcute după calendarul femeiesc. În mod firesc ar fi trebuit să fie fericită, asa cum toate femeile sunt când primesc această veste, dar ea, cu capul în mâini se gândește cum să-i spună soțului care cu siguranță va primi vestea cu furie.  
  
Ziua trece foarte greu, parcă și timpul este împotriva ei, ploaia-și revarsă stropii cu zgomotos peste acoperișul de carton al casei, picuri mari încep să pătrundă prin tavanul găurit, Magdalena se apleacă și așează o crăticioară să nu se strângă băltoaca în mijlocul casei, plânge cerul, plânge și sufletul ei, cu cât se apropie mai tare amiaza teama-și pune amprenta peste gingășia ochilor ei mari. Avea deja trei fete frumoase, lumina ochilor ei, iar una dintre ele murise la frageda vârstă de șase luni. Această sarcină nu poate să-i umple inima de bucurie, soțul ei și-a dorit mereu baiat. Ziua trece uimitor de repede și Alexandru intră in odaie duhnind a alcool. Magdalena așează bucatele pe masă, asa cum o face de fiecare dată, tot ce este mai bun pentru soțul ei, o masă sărăcăcioasă dar gătită cu drag pentru copiii ei. Dintr-un căuș de fasole făcuse o ciorbă moldovenească și iahnie de fasole, era o bucătăreasă desăvârșită, o mămăligă mare galbenă ca soarele aburind în largul mării trona în mijlocul mesei. Mama-și adună fetele cu dragoste-n suflet, dar ea rămâne în picioare mereu neobosită, e liniște, se aud doar zgomotele lingurilor în farfurii, de mult nu mai fusese asa o liniște, doar în sufletul ei zbuciumat înca mai plouă cu venin. -Cum să fac să-i spun?... această întrebare nu-i dădea pace.  
  
După plecarea fetelor Magdalena adună ce-a mai rămas pe masă și se așează în fața unui castron cu ciorbă, își ia inima-n dinți și-i spune soțului:  
  
-Sunt însărcinată!... se așterne o lungă tăcere în care doar privirea tăioasă a soțului mai urlă-n gândul ei, răspunsul atârna ca securea deasupra capului ei aplecat…  
  
-Sper sa fie băiat, altfel să nu-l aduci la ușa mea!…spuse Alexandru și îndreptându-se către ea izbeste cu furie cu pumnul în masă, farfuria cade, se sparge…ea se apleacă să strângă cioburile cu lacrimile înodate-n barbă, el… pleacă furibund către birt.  
  
Magdalena rămâne îngândurată făcându-și retrospectiva vieții. Născută undeva într-un sat din Moldova, a avut noua frați, sărăcia a dus-o către o familie de doctori care i-au oferit posibilitatea unui trai mai ușor în schimbul muncii ei în casă printre care și îngrijirea copiilor acestora, o familie frumoasă cu o casă mare pe care o îngrijea cu drag, era iubită pentru bunătatea ei și apreciată pentru munca depusă. Dar într-o zi dragostea a pus stăpânire pe inima ei și s-a casătorit, și-a dorit o viață frumoasă, cu copii frumoși și o familie adevărată. Scurta ei fericire s-a încheiat repede, a locuit o perioadă în casa socrilor ei iar acolo lucrurile au început să devină tensionate, era frumoasă, un cumnat pusese ochii pe ea și o hărțuia adesea. Ea necedând avansurilor acestuia a devenit victima intrigilor și răutăților. Alexandru a devenit dintr-un om bun, un om iubitor de alcool si nepăsător.  
  
  • Aș vrea să ne mutăm, să avem și noi casa noastră!... i-a spus Magdalena într-o zi.
  • Bine, spuse el, o să ne facem o casă.
Magdalena a crezut că în sfârșit viața ei se va schimba în bine, luaseră un mic teren pe care să-și construiască viitorul cămin dar lucrurile nu au decurs după pofta inimii. După o bătaie zdravănă ea face un accident vascular și devine o femeie fără puteri pe un pat de spital. Acolo cu ultimele puteri luptă pentru viața ei luni la rând, dar rezultate e devin tot mai slabe. Într-o zi aude cum personalul medical vorbeste la căpătâiul ei:  
  
-E moartă, vă rog s-o duceți la morgă!  
  
Simțea cum se miscă patul rulant cu ea, îndreptându-se către camera întunecată. Dorea să strige, să se împotrivească, dar nimeni nu o auzea, nu putea să scoată un cuvânt la un moment dat o voce se aude ca o eliberare.  
  
-Unde o duceți pe această doamnă?...  
  
-A decedat domnule Doctor !… au răspuns cei ce o conduceau către acea cameră înspăimântătoare. Doctorul întinde două degete către artera carotidă și răcnește furios.  
  
-Această doamnă nu este moartă, vă rog s-o duceți înapoi în salon!  
  
Magdalena a simțit o usurare și ia revenit inima la loc, dupa câteva zile și-a  
  
revenit în simțiri, dar nu-și simțea brațul și piciorul stâng, o tristețe imensă îi pătrunde trupul, dar o forță nefirească o face să nu cedeze în fața bolii.  
  
După scurt timp a revenit în sânul familiei care în loc s-o sprijine au continuat răutățile la adresa ei. Se simțea inutilă, lupta cu boala cu toată ființa ei, la un moment dat a reușit să se ridice, să facă primii ei pași noi spre o nouă viață, avea speranța că odată mutată la căsuța ei lucrurile se vor schimba.  
  
Nu s-a întâmplat astfel, odată începută construcția noii ei locuințe, lucrurile nu avansau, s-a hotarât să pună măna să o construiască singură. Dimineața pleca către acel loc unde-și pusese toate speranțele pentru un nou început. Se sufleca și începea să amestece lutul cu bălegarul străns de pe urmele cailor, niște paie, apă și cu o forță venită din speranța unui viitor bun începea să frământe amestecul pentru chirpici. O muncă grea pentru o femeie abia ieșită din spital, dar motivația și dorința de a face ca lucrurile să capete contur îi dădeau forță. Alexandru venea cu materialele pentru casă dar mereu clatinându-se din cauza aburilor alcoolului îi spunea cu un zămbet nefiresc:  
  
-Muncește, ție-ți trebuie o casă!... și se făcea nevăzut.  
  
Timpul a trecut și casa începea să se contureze. Între timp s-a născut și prima fetița care a decedat la scurt timp după nașterea sa lăsând urme adânci în sufletul Magdalenei.  
  
Într-un final tânăra femeie se mută în locuința construită cu propriile mâini. Viața și-a urmat cursul și primele vlăstare au apărut în sânul familiei .Două fete ca două flori, crescute cu blândețe și dăruire de mama care încerca mereu să suplinească și lipsa dragostei tatălui care suferind de epilepsie își înneca amarul în alcool. Nu ar fi fost un astfel de soț și tată dar boala îi adusese multe neâmpliniri profesionale. Adeseori căzuse cuprins de spasmele violente ale bolii chiar în timpul serviciului, iar cei din jurul lui au catalogat criza epileptică ca pe o manifestare a unui om beat. Acest lucru l-a adâncit într-o frustrare personală și și-a găsit refugiul în chingile lui Bacchus.  
  
Magdalena încă se gândea la trecutul ei, adună cioburile farfuriei sparte și spuse:  
  
.-Sper că de astă dată voi face un băiat!…după care cu lacrimi în ochi se ghemuii în pat și adormii printre sughițuri. Cele nouă luni au trecut greu, ea muncind cot la cot cu soțul ei pentru a satisface nevoile familiei. Ziua cea mare a sosit, durerile au îngenuncheat-o, urlând de durere cere ajutor Iustinei, fata cea mare, care într-un suflet alergă la o vecină și împreună cu aceasta anunță ambulanța. Ajunsă în spital travaliul a durat câteva ore, timp în care soțul ei nu a dat nici un semn de viața neinteresat fiind de soarta ei. Într-un târziu în brațele ei este așezat un copil, asistenta o privește cu gingășie și-i spune:  
  
  • Aveți o fetiță superbă!...
Cu inima plină de tristețe Magdalena-și strânse cu drag fetița la piept, o sărută pe frunte și-i spuse:  
  
- Chiar dacă trebuia să fi baiat, eu tot te iubesc, o să trecem noi și peste asta… te vei numi Ana și o așeză la sânul ei. Acel ghemotoc de carne trase cu putere din seva groasă și hrănitoare a sânului mamei. Un copil minunat, la fel ca fetele pe care le avea acasă. După timpul acordat alăptării asistenta-i luă copilul de la sân, iar ea rămase cu măinile goale și se ghemuii în patul rece de spital cu gândul la soțul ei pe care-l aștepta neștiind cum va reacționa la aflarea veștii. Noaptea și-a tras cortina peste sufletul ei obosit, iar somnul a venit dar nu a poposit pe genele ei umede scăldate-n lacrimi. În salon mai erau patru doamne care dormeau adânc. Dimineața a venit cu lumina-i blândă la fereastra spitalului, iar soarele-si revărsa razele fierbinți printre perdele, dar ea cu capul cufundat în pernă ofta necontenit. Lumea începe să se perinde pe la paturile colegelor de salon, cu flori în mâini, cu zâmbetele largi pe față primind cu bucurie noii membrii ai familiilor lor, vorbele lor tăiau în carne vie în mintea ei zbuciumată, la un moment dat tresare la auzul unei discuții:  
  
-Te iubesc draga mea, mi-ai dăruit cel mai frumos copil, ești cea mai minunată femeie…sunt fericit. Un tânăr se apleacă să-și sărute soția cu drag cu un trandafir în mână. O scenă firească derulată în fața ochilor ei,(ce frumos!) își spuse ea în gând și lacrimile-i inundă din nou frumosul chip întunecat de griji.  
  
A sosit și clipa cănd o voce cunoscută strigă în curtea spitalului numele ei. Se apropie de fereastră și-l vede pe Alexandru clătinându-se cu un buchet de flori în mâini, deschide cu inima strânsă fereastra și-l aude răcnind la ea:  
  
  • Ce este... tot o curvă?...
  • Avem o fetiță!...spuse ea cu o voce gâtuită de teamă... Florile alunecă din mâinile soțului ei care împleticindu-se-i șoptește :
  • Să nu vă prind la ușa mea, nu ai ce căuta cu ea acasă!…și pleacă ucigându-i și ultima rază de speranță.
Magdalena închide fereastra odată cu speranța care-i mai ămăsese în însângeratul ei suflet, cerul s-a năruit înca o dată peste ea, ploaia nu contenește să rupă norii peste gândurile ei. Privește pierdută cum picăturile reci lovesc în geam cu violență, vântul rupe crengile plopului din curtea maternității și le înșiră pe aleea plină de frunze moarte. O imagine de coșmar amestecată cu trăirile ei. O voce se aude din capătul coridorului :  
  
-Mamele la alăptat!... repejor că plâng copilașii. Magdalena tresară, își pune halatul de spital și pornește către sala de alăptat. Un val de căldură-i pătrunde trupul slăbit, totul începe să se învârtă-n jurul ei, se prăbușește.  
  
-Magda, Magda!…veniți că o mămică a leșinat, strigă o colegă de salon…repede, vă rog!...O asistentă vine o examinează și o ridică apoi o așează în pat.  
  
- Ce s-a întâmplat Măgduța?...o întreabă punându-i o compresă rece pe față.  
  
-Nimic, aș dori s-o văd pe Ana, vreau să merg la alăptat, vă rog să mă ajutați!...spuse Magdalena adunându-și ultimele puteri.  
  
-Sigur, țineți-vă de brațul meu, sau vă aduc un cărucior?  
  
-Nu, pot să merg...doar ajuta-mă.  
  
O voce de copil plânge, glasul lui răsună-n mintea Magdalenei.  
  
-Sigur e Ana mea, să ne grăbim …vreau s-o alăptez.  
  
În sfărșit cele două femei ajung la salonul de nou născuți, doar Ana mai era în pătuțul ei, plângea… Magdalena-și întinde brațele goale și-și primește cu dragoste copila la piept. Ana tace și caută cu gurița sânul hrănitor al mamei. Cu poftă suge seva groasă dăruită de trupul firav al mamei, care răsuflă ușurată. O lacrimă cade din ochii Magdalenei pe fața gingașă a fetiței care tresare și se cuibărește mai adânc la sânul ei.  
  
- Ce frumoasă ești, păcat că tatăl tău nu te vrea, ce-o să mă fac cu tine?...unde o să mergem?...de ce trebuie să ai această soartă?...Aceste întrebări nu-i dadeau pace, în ochii ei tulburi se conturau gândurile triste amestecându-se cu sentimentul de dragoste revărsat asupra micuței. Ana dormea sătulă mustăcind în brațele mamei. Le zâmbea-n somn îngerilor. Noaptea a trecut încet Magdalena neputând să adoarmă până la mijirea zorilor. Dimineața a venit aducând cu ea aceeași stare de spirit. După micul dejun la care a participat îmbucând căteva bucătele de pâine fără poftă, una dintre doamnele internate în salonul alăturat, care întâmplător a fost prezentă la tot ce s-a întâmplat îi spune:  
  
-Știi?...copilul meu a murit la naștere, știu că soțul tău nu-și dorește acest copil, dacă vrei eu aș vrea să-i fiu mamă, promit s-o iubesc și să-i fiu un părinte bun. Am vorbit cu soțul meu și a fost de acord, el m-a încurajat să te întreb, te rog să mă ierți că am îndrăznit, știu cât o iubești.  
  
Magdalena nu a putut să scoată nici un cuvânt la auzul acestor vorbe, s-a întors cu fața la perete și pentru o clipă a simțit că alunecă podeaua cu tot cu pat, parca-i venea să intre-n pământ, se simțea neputincioasă în fața acestui gând.  
  
-Vă rog frumos… să nu vorbim acum despre asta, este greu să mă gândesc la acest lucru.  
  
- Sigur!.. răspunse doamna cea drăguță… dar vă rog să luați în considerare oferta noastră în cazul în care doriți s-o dați spre adopție.  
  
-Vă mulțumesc !… dar sper să nu mă despart niciodată de copilul meu.  
  
Zilele au trecut repede și Magdalena ieșii pe ușa maternității cu fetița în brațe, nimeni nu o aștepta la poarta spitalului. Cu ultimii bănuți plăteste biletul la autobuz și cu inima-n dinți se îndreaptă către casă cu fetița în brațe.  
  
–Fie, ce-o fi, spuse ea către fetiță, o să ne descurcăm noi.  
  
Drumul către casă părea că se scurtase, parcă dorea să nu se mai termin dar satul își deschise larg porțile primind o nouă viață printre oamenii locului. Ajunsă la poartă, nimeni, așeză copila pe băncuța de lăngă poartă și săre gardul, descuie poarta și pătrunde în locuința construită de propriile ei mâini. (-Unde or fii copiii?.... ) se întrebă îngrijorată. O vecină care a văzut-o venind se îndreaptă către casa ei cu vești.  
  
-Magda, bine ai venit acasă, să-ți trăiască fetița … să știi că copiii au plecat în sat, sunt la bunica lor, nu-ți face griji.  
  
-Mulțumesc !… eram îngrijorată, știi ceva de soțul meu?  
  
-E la bufet cu nașu Ion, nu prea l-am văzut pe acasă, am auzit că-i tare supărat că nu i-ai făcut băiat, dar ce fetiță frumoasă ai. Mă duc că am ceva treabă-n grădină… și se facu nevăzută.  
  
Magdalena se așeză pe salteaua de paie și-și alăptă copila. Fetele năvăliră pe poartă chicotind vesele.  
  
-Mămică, ai venit acasă?... ea este sora noastră?...cum o cheamă?  
  
- O cheamă Ana și e surioara voastră… apoi se apleacă și-și îmbrățișează cu drag fetele.  
  
-Mi-a fost dor de voi… spuse cu tandrețe și le rugă să stea în preajma Anei pentru a le pregătii ceva de-ale gurii.  
  
Într-un tărziu Alexandru intră-n casă cu o sticlă de băutură-ntr-o mână și cu o privire plină de ură-i spune Magdalenei:  
  
-Ți-am spus să nu vii cu ea acasă, nu mai aveam nevoie de încă o curvă, aveam două și cu tine trei….n-ai înțeles?...niciodată nu o voi considera copilul meu, n-o iubesc, pleacă cu ea de aici. Și cu furie izbește cu piciorul în tăblia patului.  
  
- Dar uite ce frumoasă este, e copilul nostru, trebuie să o iubești la fel ca pe celelalte, când o să vrea Dumnezeu o să avem și un băiat, spuse femeia lăcrimând.  
  
-Niciodată, auzi?... niciodată, pentru mine nu există, spuse Alexandru după ce bău cu sete din sticla cu rachiu, iar cu mâna stăngă strănsă-n pumn sparge oglinda de lăngă ușă. Magdalena tresare și se retrage cu copila-n brațe în fundul chilerului speriată. El o privește amenințător și părăsește încăperea înjurând printre dinți:  
  
-Dumnezeii mamii voastre, vă omor pe toți!...și pleacă din nou către cărciumă.  
  
Magdalena rămâne tristă și golită de suflare, se ghemuiește-ntr-un colț pe patul din capătul chilerului, o cămăruță unde dormeau cele două fete, frigul o pătrunde și trage cu o mână cerga groasă peste picioare, închide ochii și încearcă să adoarmă. În același timp fetele smotoceau un pisoi la gura sobei răzând zgomotos. Ana dormea în pătuțul ei improvizat aproape de mama ei înveșmăntată în pelincile dăruite de colegele de salon și de doamna care a dorit s-o înfieze. Un bărneț era înfășurat în jurul ei cu grijă protejându-i trupul firav. Așa se înveșmântau copiii în acele vremuri. Se spunea că pruncii se sperie de umbra mănuțelor și de aceea copiii erau strănși într-o păturică și legați cu un bărneț, somnul lor devenea liniștit, erau ca fluturii-n crisalide.  
  
Patru ani a trecut la fel de triști fără ca Alexandru să privească cu dragoste către fiica lui, Magdalena rămase din nou însărcinată, același clișeu se derulează în căsuța de chirpici de la marginea satului. Dar speranța că de data asta îi va împlinii dorința soțului nu o părăsise. La aceeași maternitate Magdalena dă naștere unui băiețel frumos, plin de energie și cu trăsături asemânătoare tatălui. În sfârșit tânăra mamă răsuflă ușurată cu gândul la soțul ei care cu siguranță de această dată va fi fericit.  
  
A doua zi la aceeași fereastră apare Alexandru strigând din răsputeri:  
  
-Sper că ai făcut băiat!  
  
-Da, răspunse Magdalena fericită, e băiețel. Cum o să-i punem numele?  
  
-Dinu, așa o să-l cheme și țopăind într-un picior trage o dușcă din sticla de votcă. Apoi pleacă pe aleea plină de frunze aurii lăsate-n drum de vântul toamnei târzii.  
  
Magdalena- i urmărește pașii privind prin perdeaua găurită a salonului de spital, gândul ei zboară undeva în vremurile trecute când în același salon trăia momente pline de amărăciune . Acum un bob de credință și speranță a renăscut în sufletul ei zdrențuit de trăirile anterioare. O asistentă îi aduce băiețelul la pat.  
  
-Puteți să-l alăptați în salon, revin peste treizeci de minute să-l duc în pătuțul lui, e un băiețel superb.  
  
-Vă mulțumesc!... spuse Magdalena zâmbind, el este speranța mea.  
  
După câteva zile în zorii zilei Alexandru așteaptă emoționat la poarta maternității să-și ia băiețelul acasă. Magdalena apare veselă cu Dinu în brațe.  
  
-Uite-l pe Dinu al tău, ai așteptat mulți ani să se nască, sper că ești fericit.  
  
-Elefantul lui tata… zise Alexandru cu lacrimi în ochi… el e crocodilul lui tata… și-l primește-n brațe fericit.  
  
Acasă fetele așteptau cu bucurie să vină mama cu frățiorul lor. Multă emoție în micuța casă de la capătul cătunului. După nori soarele trimitea raze luminoase către un nou început. Fericirea se citea-n ochii celor trei fete. Poarta se deschide și micul prinț pătrunde-n locuința de chirpici, veselie mare în sufletul tuturor. Fetele exclamă în cor.  
  
-A venit Dinu, a venit Dinu!… și sar în brațele mamei să-l să-l sărute pe frățiorul lor.  
  
-Ușor mămică că mă dărâmați, spuse Magdalena zâmbind și-și îmbrățișează cu drag fetele.  
  
Negura serii își așterne cortina peste sătucul de la marginea Bacăului, ca-ntr-un tablou bacovian nici o stea nu se zărește, oare unde s-au ascuns?... prevestesc o nouă etapă a vieții Magdalenei?... sau e doar o seară obișnuită de toamnă... și natura dorește răspuns la aceste întrebări.  
  
Magdalena gătește cina, un os afumat, câteva legume și trântește o gustoasă ciorbă moldovenească acrită cu borș, acel bors acrit cu frunze din vișinul crescut în curte și nelipsita bătaie cu făcălețul peste fundul fetelor… așa, ca să se acrească mai repede. Ce bunătate, fetele mănâncă cu poftă golind castroanele repejor, ca de obicei, Magdalena rămâne neașezată asigurându-se că toată lumea s-a săturat, apoi mănâncă și ea un blid de ciorbă liniștită după mult timp. Alexandru cântă un cântec vechi:,, trenule maină mică, unde-l duci pe Ionică’’...cu nelipsita sticlă lângă el, e liniștit și mulțumit. Fetele pleacă la culcare în micuțul chiler unde încă mai ardea rumegușul în sobă. Dinu plânge căutând nerăbdător sânul mamei.  
  
-Dă-i să sugă, nu suport să-l aud cum urlă, spune Alexandru vizibil iritat.  
  
Magdalena pregătește biberonul cu ceai și-l hrănește pe micuțul Dinu. Seara se încheie liniștită, toată lumea adoarme.Timpul trece repede, Dinu crește și devine un copil isteț, era sufletul casei, ștrengarul inventa povești năzdrăvane ținând în fața sobei toată familia seri la rând, toată lumea-l iubea, era crocodilul tatei. Adesea se enerva pe surorile lui și le alerga prin curte, iar unele veri le petrecea la bunici într-un sat îndepărtat unde-i plăcea să se joace cu verișorii lui de-a soldații. Cele trei surori îl iubeau nespus, el era mezinul, uneori tatăl le aducea de la bufet halviță, Dinu cu farmecul lui știa cum să obțină și partea surorilor lui mânjindu-se pe mâini fericit.  
-FRAGMENT-  
Referinţă Bibliografică:
Închisorile sufletului-Destinul Magdalenei- Capitolul I / Ana Podaru : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2227, Anul VII, 04 februarie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Ana Podaru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ana Podaru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!