CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Eseuri >  





Satul cu tradiţiile şi obiceiurile lui desprinse din poeziile în grai bănăţean
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Ana-Cristina POPESCU  
 
Satul cu tradiţiile şi obiceiurile lui desprinse din poeziile în grai bănăţean  
 
Satul cu tradiţiile şi obiceiurile lui se regăseşte în sufletul fiecărui român. Nu există român care să nu-şi amintească cu drag de portul tradiţional, de obiceiurile şi tradiţiile care i-au luminat copilăria, de primii ani de şcoală, chiar dacă viaţa l-a purtat pe drumuri străine. Românul, în ciuda faptului că viaţa l-a purtat departe de locul natal, nu uită să păstreze învăţătura primită de la predecesorii săi.  
 
„Givăniţ româneşce“ este mesajul poetului în grai Iancu Almăjan Bănăţanu. „Vorbiţ să-ntăliagă lumia dî la sat / [...] / Nu stâlşiţ prîn şpiluri limba me română / [...] / Spuni-ţ româneşce pră unge îmblaţ.“ Se poate observa că românul născut şi crescut la sat îşi iubeşte şi respectă atât de mult graiul strămoşesc, încât îl poartă în sufletul lui mereu şi-l redă în versuri, versuri în care oglindeşte obiceiri specifice zonei în care s-a născut şi a crescut, portul tradiţional, ocupaţiile de bază ale oamenilor de la sat, cântecul horelor, dorurile din suflet. Prin graiul strămoşesc ţăranul român se identifică cu tot ceea ce are mai sfânt, dragostea de mamă, dragostea de neam şi ţară, obiceiul strămoşesc, portul din străbuni lăsat, ocupaţiile, tradiţiile legate fie momentele de trecere din viaţa omului, fie de sărbătorile religioase, hora şi cântecul popular.  
 
„Scriitorul dialectal scrie artistic, ca un scriitor adevărat, dar ce îl diferenţiază de sriitori este limbajul. El încearcă să confirme valoarea sensibilă a cuvântului dialectal în registrul limbii scrise.“1  
 
„Cât trăim pe-acest pământ, / Până morţii îi dăm vamă, / Lucru-n Lume nu-i mai sfânt, / Ca şî dragostea dă mamă.“ mărturiseşte scriitorul Ionel Iacob-Bencei în poezia „Crez“. Crezul omului din popor este liniştea, bogăţia familiei sale, respectul faţă de mama care i-a dat viaţă. Atunci este mulţumit şi fericit ţăranul român, când familia sa este numeroasă şi se bucură de toate darurile lui Dumnezeu revărsate pe pământ.  
 
Alături de dragostea sfântă ce o poartă familiei se află şi dragostea faţă de ţara sa, de neamul său românesc „Dor dă sat şî dor dă Ţară, / Dor dă vânt dă primăvară,“ („Dor“, Ionel Iacob-Bencei).  
 
Nu poţi să vorbeşti de satul românesc fără să prezinţi frumuseţea costumului tradiţional. Într-o poezie în grai publicată de mine în 2009, în volumul „Îndrăgostiţi de poezie“, am prezentat costumul ţărăncii românce „Eu mi-s floare gin Bănat, / Graiul gin străbuni lăsat / Cu sfinţănie l-am păstrat / Ş-în suflet l-am purtat / Ş-o să-l port cu min' mereu / Cât mă lasă Dumnezău. / Eu mi-s neam ge Cărăşan, / Pui mândru ge gugulan, / Eu ţân portul gin străbuni, / Cu cătrânţă şî ciupag, / Cu opreg, poale, lăibărac, / Duminica la horă mă îmbrac. / [...] / Haine sângură îmi ţăs,“. Cotumul tradiţional al ţărăncii românce este compus din cârpă, baticul ce-i acoperă capul, ciupag, o cămaşă peste care poartă în funcţie de anotimp laibăr sau pieptar (vestă), cojoc, poale (fustă), catrinţă (şorţ înflorat), opreg (ţesătură cu franjuri purtată peste poale), brâu şi opinci (încălţăminte de piele sau cauciuc). Costumul tradiţional al ţăranului român are pe lângă opinci, cojoc, pieptar şi laibăr, obiecte vestimentare bărbăteşti precum izmene (pantaloni) şi cămaşă lungă legată la mijloc cu un brâu. Costumele tradiţionale erau făcute de oamenii satului şi aici putem aminti că ţăranii erau buni meşteşugari. Pe lângă faptul că erau buni zidari, dulgheri, covaci (fierari), erau şi foarte pricepuţi în confecţionarea textilelor. Un rol important în confecţionarea textilelor l-a avut războiul de ţesut unde se confecţionau cămăşi, izmene, poale, laibăre, pricoviţe, covoare etc. Unii ţărani erau şi iscusiţi cojocari, confecţionau îmbrăcăminte şi încălţăminte din piele.  
 
„Camil Petrescu spunea: Este un lucru neîndoios că dintre toţi ţăranii români de pretutindeni, bănăţenii sunt cei mai citiţi şi cei mai cunoscători de carte… ţărănimea bănăţeană dă dovadă de un extraordinar simţ artistic.“ 2  
 
Ion Vornic Rîncu numit şi Moş Ion Rîncu vorbeşte de satul lui natal, Vârciorova, în poezia „Satu' drag“ punându-l în strânsă legătură cu viaţa religioasă şi anii de şcoală „Vârşiorova, cuibu-n care / Am vădzut pământ şî soare, / [...] / Litărele dă cipari / Le-nvăţai dîn călindari, / După care, cu sfială, /Am ajiuns copil dă şcoală... “  
 
Primele şcoli au fost înfiinţate în incinta bisericilor, iar Ion Vornic Rîncu, respectând parcă acea veche tradiţe a învătământului ce era legat de viaţa religioasă a învăţat să citească utilizând calendarul bisericesc, ca mai apoi să-şi desăvârşească învăţătura pe băncile şcolii.  
 
Multe poezii în grai bănăţean prezintă obiceirile omului de la sat în preajma marilor sărbători creştine precum Crăciunul şi Paştele.  
 
Dorina Şovre în poezia „În ajun dă Crăşiun“ înfăţişează pregătirile ce se fac în gospodării în Ajun de Crăciunului, dar şi obiceiuri rurale precum piţărăii. „Faşe mama pită-n ţăst / Şî frământă la colaşi, / Vre după atâta post, / Să-i împartă la săraşi. / Dîn cigane fur cârnaţ / Şî îl mânc cu colăşei, / Şăge soru-mea-n târnaţ / Să plecăm în piţărăi.“ Colăceii (pâinea) şi cârnaţul înseamnă bogăţia casei. Ţăranul din rodul cel bogat dă prima dată de pomană şi celui sărac, pe urmă îl gustă şi el, aducând astfel mulţumire lui Dumnezeu. Piţărăii sunt copiii ce au adunat din timp lemne, vreascuri, tulei (coceni) şi au aprins focul în seara zilei de 23 decembrie. Focul odată aprins va fi menţinut de piţărăi până în zorii Ajunului Naşterii Domnului, în 24 decembrie. Acest foc din noaptea Ajunului reprezintă în tradiţia populară focul în jurul căruia au stat ciobanii să se încălzească când au fost vestiţi de către îngeri că s-a născut Mesia. În Ajunul Crăciunului, 24 decembrie, dimineaţa, copiii ce au vegheat toată noaptea în jurul focului, pornesc din poartă în poartă ca să primească piţărăi (pâini micuţe). În timp ce aleargă de la o poartă (uşă) la alta utilizează strigături specifice evenimentului: „Dă-mi şi mie un piţărău, / Cât de rău, / Să mă duc cu Dumnezeu.“ Primului piţărău i se dă de către gazdă şi câte o bucată de cârnaţ, simbol al bogăţiei unei case „Ne daţi ori nu ne daţi, pâine cu cârnaţi.“, dar şi boabe de porumb etc, simboluri ale bogăţiei unei gospodări. Seara, în Ajunul Crăciunului, piţărăii, merg să colinde pe la casele oamenilor vestind Naşterea Domului. „Colinde, colinde / E vremea colindelor.“ (Mihai Eminescu)  
 
Ioan Cîrdu în poezia „La tăiatu' porcului“ vorbeşte despre un obicei de la sat, premergător Crăciunului, Ignatul. „Dă tri zîle să-nţăleg Ghiţă şî Măria lui / Să facă să iasă bine, cu tăiatu’ porcului. / Acum îi vremea lor, porcii îi taie tăt natu’ / Nu îi bine să-l mai ţânem după ce-o trecut Ignatu’.“ „Folcloristul Petru Caraman consideră că obiceiul tăierii porcului din ziua de Ignat îşi află rădăcinile în tradiţiile antichităţii romane. Lumea romană practică acest sacrificiu la Saturnali, între 17 şi 30 decembrie, consacrându-l lui Saturn, la origine zeu al semănăturilor. Porcul însuşi era socotit ca întruchipare a acestei divinităţi, a cărei moarte şi reînviere se consuma la cumpana dintre anul vechi şi anul nou. Este însa vorba de un transfer al obiceiului, de la data la care se celebra iniţial anul nou în lumea romană: începutul primăverii, al semanaturilor, la sărbătorile ce precedau Calendele lui Janus, adică la Saturnalii.“3 Tăiatul porcului include şi unele pregătiri precum pregătirea căldării, postavei (şiuvanului – albie). „Să-l pârlim cum îi mai bine, adă tri sarşini dă paie, / Să să vadă şî la noi, foc mare şî vâlvătaie!“ Ritualul tăierii porcului constă şi în sortarea cărnii, pe urmă împărţirea ei pentru pomana porcului, pentru sărbători, carne friptă, tocătură, cârnaţi, tobă, caltaboşi, şuncă, cotoroage, etc.  
 
Ion Jorz în unele din poeziile lui în grai vorbeşte despre obiceiuri ce se desfăşoară cu prilejul Învierii Domnului „Vin Paşcele, cu colaşi / Şî cu oauă fărbuice, / Cu miros dă cozonaşi / Şî cu babe pocăice. / Iară trăbă ţoale noi / Şî păpuşi, la copilaş’,“. De Paşte oamenii de la sat se înoiesc atât material, îşi fac haine noi, cât şi spiritual „babe pocăice“ pentru a fi vrednici de o sărbătoare a luminii, a învierii.  
 
Ştefan Pătruţ în poezia „În Săptămâna Mare“ prezintă semnificaţia sunetului de toacă. Toaca cheamă creştinii la biserică, la rugăciune şi îndreptare.  
 
Unele poezii în grai bănăţean vorbesc despre rugă, petrecerea ce se desfăşoară după slujba religioasă ce are loc cu prilejul comemorării sfântului ce patronează biserica din sat. „Cu mulce dzâle-năince, / Tot gospodaru’ cu mince, / Casa dă rug-o găceşce / Şî goşcii la rugă-i pofceşce, / Că nu-i altă mare fală / Să ai casa-n rânduială, / Bucace bune pră masă / Petrecerea fain să iasă, / Goşcii ce-n prag o să-ţi vină / S-aibă parce dă ogină,“ ne spune Petru Peţa în poezia „Rugă în Banat“.  
 
Despre tradiţia ţăranului bănăţean de a recolta porumbul după ce cade bruma vorbeşte poeta Ana Caia în poezia „La cules de cucurudz“ „Dă vo tri nopţ şî giumace, / Cage brumă pă răzoare / [...] / Neamurili şî veşinii / Să adună-n ortăşie, / Împrumută cotăriţă / Loitre mari pun la coşie.“, iar despre culesul fructelor toamna pentru a face dulceaţă, compot şi răchie, poetul Gheorghiţă Brebenar „Şinie o făcut căzanu, şinie l-o inventat? / O fi fost un om cu carcie, ori un mare învăţat?“  
 
Tot Ana Caia aminteşte într-o poezie în grai despre existenţa sălaşelor, locuinţa de vară a ţăranului român. Vara, omul de la sat, se muta la sălaş pentru a lucra pământul şi a îngriji de animale. „Mi-amincesc dă taica-moşu / Cum şăgea, propcit în boată, / Când pădza vo doaua noacini “ („La sălaş“), în timp ce poetul Ioan Albu ne aminteşte într-o poezie de carul cu boi.  
 
Superstiţiile din lumea satului sunt surprinse de poeta Maria Mândroane în poezia „Cântă şiomvica“, ciovica fiind pasărea ce se presupune că ar anunţa moartea unui om, dar şi de Ştefan Pătruţ în „Strigoniu“.  
 
Satul este locul unde înţelepciunea şi-a făcut casă. Descoperind viaţa de la sat cu tradiţiile şi obiceiurile ei, prortul şi graiul strămoşesc şi nu doar descopernid-o, ci simţind-o în fiinţa noastră ne înţelpţim, aflăm frumuseţea, sfinţenia obârşiei noastre.  
 
Note:  
 
1 Ion Căliman, Ion Ghera, Georgeta Popa, Poezia Dialectală în context actual, Editura Nagard, Lugoj, 2010, pag. 31  
 
2 Idem, Ibidem, pag. 62  
 
3 http://www.traditii.ro  
 
Bibliografie:  
 
1 Căliman, Ion, Ghera, Ion, Popa, Georgeta Poezia Dialectală în context actual, Editura Nagard, Lugoj, 2010.  
 
2 Turcuş, Aurel, Poezie în grai bănăţean, volumul 1, Editura Orizonturi Universitare, Timişoara, 2009.  
 
3. http://www.traditii.ro  
 
Referinţă Bibliografică:
Satul cu tradiţiile şi obiceiurile lui desprinse din poeziile în grai bănăţean / Ana Cristina Popescu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2164, Anul VI, 03 decembrie 2016.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Ana Cristina Popescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ana Cristina Popescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!