CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Stihuri > Semne >  




Autor: Alin Radu         Ediţia nr. 2513 din 17 noiembrie 2017        Toate Articolele Autorului

Alin RADU - CAPRICII LA ÎNCEPUT DE IARNĂ (STIHURI)

 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
AM VEŞTI…  
 
Am veşti că iarna asta  
Pe-aici nu va veni.  
A eşuat la poluri,  
Sau poate-n altă ţară,  
Ne vor rămâne câmpuri şi gânduri încă gri,  
Ne va ploua-n crescendo, până spre primăvară.  
 
Iubito, încă o toamnă  
Nu cred că mai suport  
Atâtea vrăbii ude,  
Câte-am văzut pe stradă,  
Atâţia oameni sumbri, iubind sub foi de cort…  
Hai să ne cerem dreptul la datini şi zăpadă !  
 
Să bulucim spre poluri  
Ca doi nebuni desculţi,  
Să ne topim în iarna  
Ce-a nins în aşteptare,  
Să readucem albul zăpezilor pe munţi,  
Ţinând la piept zăpada, ce-ar fi căzut în mare.  
 
 
FEMEIA MEA, JIVINĂ…  
 
Întinde-ţi mâna moale şi dă a nepăsare,  
Deschide gestul tandru ce n-a mai fost deschis,  
Închide-ţi ochii grei sătui de aşteptare,  
Lascivă mă cuprinde şi mă cufundă-n vis.  
 
Mă împresoară-ncet, mă-nvăluie, mă vinde,  
Mă curăţeşte blând, ca limbile de foc  
Ce lasă zguri în suflet şi-n inimă aprinde  
Dureri de pătimire şi doruri, la un loc.  
 
La patul plin de nopţi mă-ndrumă, mă îndreaptă,  
Timid ca sângerarea năuc să-i caut rod,  
De-ar fi să fie moartea limanul ce m-aşteaptă,  
Flămând, cu însetare m-aş arunca-n prăpăd.  
 
Pe pulpa ta, mustind de râuri alcaline,  
Sălbăticit îmi sting scânteia cea divină  
Şi îmi blestem norocul ce mă închide-n tine  
Când te hrănesc cu sevuri, femeia mea, felină.  
 
Femeie carnasieră cu dinţii vii de sare  
Mă muşti în zvârcolirea amară, ca o vină.  
Cu ochi crăpaţi de lacrimi, dar plini de încântare  
Văd coama ta cum arde, femeia mea, jivină…  
 
 
FETIŢA CU CHIBRITURI  
 
Fetiţa cu chibrituri se stinge în zăpadă  
Şi în trista-i prăbuşire visează flori de mac,  
Când fulgii cad pe ochii ce nu mai pot să-i vadă  
Pe undeva prin lume se coace cozonac.  
 
De unde vii, fetiţo, cu iz de medievală ?  
Din ce Sodomă stinsă ai rătăcit la noi ?  
Să fii un semn de bine, să fie semn de boală ?  
Când marginea cetăţii stă scursă în noroi…  
 
Noi încă, până azi nu ne-am scăzut păcate,  
Punând monezi de cupru în alte palme mici,  
Căci s-au speriat de vântul cel rece din cetate,  
Cam toţi săracii lumii ce-ar fi rămas pe-aici.  
 
Cum de-ai văzut lumini prin geamurile sparte ?  
Căci noi le-am stins demult cu mână de sărac,  
De când am strâns biserici şi le-am vândut departe,  
Nu ne-a mai dat pământul nici plantele de leac.  
 
Cu unghiile crăpate de crivăţ şi de ger,  
Ne-am oblojit cu gheaţă piciorul rău muşcat.  
Mai crezi că pe aici ne mai rugăm la cer ?  
Sau că ne este milă de încă-un degerat ?  
 
N-ai tu acum chibrituri pentru atâta foc...  
Ce ne lipseşte nouă de când ne-am îniernat.  
Scântei au mai căzut, dar n-au aprins deloc,  
Nici cea de la Adam în noi n-a luminat…  
Mai vino tu, cândva, să fie de Crăciun…  
Vom spune la nepoţi că poate au noroc,  
Să strângă doi bănuţi pentru un suflet bun  
Ce s-o-ndura cetăţii, plângând să-i pună foc.  
 
Fetiţa cu chibrituri stă stinsă în zăpadă,  
Dar trista-i prăbuşire e început de veac  
Prin casele prin care e cineva s-o vadă,  
Prin casele pe unde se coace cozonac…  
 
 
FRIG ÎN LUME  
 
Frig în suflet,  
Frig în lume,  
Printre vorbe umblă frig,  
Ţurţuri mari încep să-mi sune  
Printre coaste când te strig.  
 
Peste gene promoroacă  
Şi pe umeri mari ninsori.  
Sloiuri reci au prins să-mi zacă,  
Îmbuibate şi perene,  
Odihnindu-se alene,  
După gât şi-n subsuori.  
 
Frig în lume,  
Frig sub pleoape.  
Ger din cel împărătesc...  
Trage sudul mai aproape,  
C-am să vin să te iubesc.  
 
Şi pe pulpa ta, femeie,  
Rânduieşte-un dram de soare,  
Să nu-ntârzii, să nu-mi steie  
Sufletu-înrobit cu anii,  
Pe la alte pulpe stranii,  
Dezgolite de ninsoare  
 
 
IUBITO, LA REFREN AM SĂ TE VÂND  
 
Iubito, la refren să ştii c-am să te vând,  
Demult, la prima strofă eu te-am iubit cumva  
Şi recunosc acum, că m-ai găsit plângând,  
Plângeam atunci vânduta ce-a fost ’naintea ta.  
 
Îmi vând acum căldura din patul nostru strâmt,  
Te vând la primul semn că m-ai putea iubi,  
Îmi eşti aureola ce-mi dă porniri de sfânt,  
Şi nici măcar iertarea nu m-ar putea opri.  
 
Prin târgurile lumii, te-oi duce în curând,  
Ne-om furişa în noapte de legea care vrea  
Corect să fie trocul acelora ce vând,  
Căci n-am dovezi concrete c-ai fost numai a mea.  
 
Şi negustori şireţi cu suflete de vată,  
Sau hoţomani fluizi la tine s-or opri,  
Cu degete flămânde mai vor încă o dată,  
Să înfioare sânii fecioarei ce-i uimi.  
 
Vom cântări cinstit şi ne-om tocmi sălbatic,  
Pe pulpele fierbinţi ce nu mai au stăpâni,  
Când am să-ţi laud viaţa din ochii tăi apatici,  
Simt mângâieri aceia ce văd a tale mâini.  
 
Veniţi săraci ai lumii, poftiţi de daţi năvală !  
Cu gleznele subţiri se pare că-i de neam,  
Sunt negustorul care pe sine se înşală,  
Căci azi se vinde Eva ce l-a vândut pe-Adam.  
 
Şi culmea voluptăţii găseşti că preţu-i bun,  
C-am negociat cinstit şi atât ai fi primit,  
Sardonic râde Hermes, un râs de zeu nebun,  
Când îmi clădesc averi pe cele ce-au iubit.  
 
În punga cu noroc, acum te regăsesc,  
Prin gologanii reci ce iar îmi dau fiori,  
Sunt sigur că vreodată eu am să te plătesc,  
Căci te-am vândut femeie, de-aşa de multe ori…  
 
Iubito, la refren cu dor am să te vând,  
Că-n cea din urmă strofă, tu n-ai mai fost a mea,  
Plâng amintiri din ochii ce i-am văzut plecând  
Şi deja vând iubita ce vine-n urma ta.  
 
 
MUZEI MELE  
 
Cu rochia pătată de iarbă şi de vin,  
Cu sânii sărutaţi de un tânăr derbedeu,  
Cu buzele crăpate de ploi şi de senin,  
A piei de marinari miroşi,  
Miroşi a sare,  
Iar când te întorci râzând,  
Târziu în patul meu,  
Sunt obosit şi dorm de atâta aşteptare.  
 
Pe unde ai fost, pe unde ai dus păcate ?  
Şi câte mâini fierbinţi la pulpe ai îndemnat ?  
Ţi-s umerii muşcaţi de sărutări furate,  
Porţi frunze în păr şi patimi,  
Desfrâu dionisiac…  
Cum de-ai găsit cărarea,  
Cum de te-ai îndurat?  
Să vii târziu în noapte la patul meu sărac ?  
 
Şi cât te-am aşteptat cu îmbrăţişarea goală !  
Şi câte-am îndurat, privind la depărtări,  
Mi-am pus pe umeri săruri şi cicatrici şi boală,  
Să fiu în rând cu plebea  
Ce te-a avut mereu.  
Mi-am cumpărat păcate  
Şi le-am strigat prin zări,  
Că poate vii mai des, să bei din vinul meu.  
…  
O, muză nemiloasă, amantă de poet,  
Bacantă risipită prin sălile de bal,  
Tresar înfiorat când te întorci discret,  
Şi-mi umpli visul tânăr cu măşti de carnaval !  
 
 
PRIN TOAMNE ARĂMITE  
 
Prin toamne arămite,  
Cu largi priviri spre sud,  
Se-agaţă blând de soare cârceii languroşi,  
Din pulberi urcă sevuri, se decantează-în crud,  
Ce-a fost pământ prăfos se vrea cândva şabrat,  
Lichefiază bruma  
Tot ce-a găsit uscat,  
Cresc muguri mari de viaţă în strugurii cărnoşi.  
 
Se-adună de prin văi  
Chemări de podgoreni,  
Eterni părtaşi la nunta dintre pământ şi soare,  
Cu mâini desţelenite, cu drepturi de mireni,  
Apucă via mamă de sânii plini de gust,  
În bărbi li se-mpreună  
Cald sângele de must  
Şi în vojuri mari se zbat vii pulpe de fecioare.  
 
În hrube-ntunecoase,  
În beciuri fără glas  
Te-ntorci licoare sfântă în tihna de demult.  
Din sublimări de sevuri te rotunjeşti în vas,  
Sub cărnuri de stejar vei aduna tării  
Şi-n sânul viei mame,  
Când toamna va veni,  
Te vei renaşte iarăşi, ca-ntr-un destin ocult.  
 
 
REŢETA DE GĂTIT STUFATUL BLÂND DE MIEL  
 
Cu două linguri mari bucătăreasa grasă  
Amestecă în taina stufatului de miel,  
Mai pune de la el, tot ce-a găsit pe-acasă,  
Bărbosul bucătar, atins de pelinel.  
 
Cu rozmarin în ploaie căzut pe măghiran  
Şi peste vinul alb turnat mai de la sud,  
Bucătăreasa stinge grăsimea de cârlan  
Cu un parfum de ţuică învăluită-n dud.  
 
Şi nu se lasă-acum, căci nu s-a mai văzut…  
Nici bucătarul scund, mai bea un păhărel,  
Reinventează-n grabă cam tot ce a ştiut  
Şi prinde în arome stufatul crud de miel.  
 
– E sigur că a muşcat măcriş din ăl frunzos !  
Strigă bucătăreasa, şi puse flori de tei,  
– Al meu s-a cumpătat şi a trăit frumos.  
– Priviţi, strigă burtosul, e parcă dintr-ai mei !  
 
Aceleaşi focuri ard, arome se pătrund  
Şi iarba s-a bătut pe lângă a lor ceaun,  
Mai pune dară unul, câte un lemn rotund,  
Să fie moale focul, să fie numai bun.  
 
Mai toarnă unul vin, iar celălalt mai bea,  
Bucătăreasa sfarmă ardeiul lung, grăsos,  
Învins de mila cepei, bărbosu-a plâns pe ea,  
Curată să ajungă în carne, pân’ la os.  
 
E-o încleştare grea, dar cauza e dreaptă,  
Stufatul ce câştigă se vinde la cei goi  
Ce au adus păduri şi-acuma stau pe-o treaptă,  
Miraţi că mielu-nghite căţei de… usturoi.  
 
Reţetele s-au scurs, cumva s-au sublimat,  
În fiecare oală, iar mielul a răspuns…  
Bucătăreasa noastră a pus ce i s-a dat,  
Iar’ pelinelu’ beat s-a dat, dar n-a ajuns .  
 
Speriată de final, bucătăreasa grasă,  
Pe lângă mei de mături, pe lângă pătrunjel,  
Aruncă în ceaunul ce deja-i dus la masă  
Pe ultimul urmaş al lui Pantagruel.  
 
 
SĂ FIE IARNĂ !  
 
Să fie iarnă precum vrei şi tu,  
Să fie aspre geruri,  
Alb, crivăţul să doară  
Şi-n pauza eternă  
Ce-i între Da şi Nu  
Să te ascut în focul ce naşte o vioară.  
 
Să-mi cânţi apoi, să-mi cânţi,  
Să-mi picuri în visare  
Subtile voluptăţi, plăcute amăgiri  
Şi cât va ţine noaptea  
Zăpezilor polare,  
În jurul meu cu trupul cântând să te deşiri…  
 
Să fie iarnă cruntă ca între Da şi Nu,  
Din câmpuri îngheţate,  
Doar ţurţuri să răsară  
Şi-n pauza eternă  
Ce-i între Eu şi Tu  
Să ne iubim la focul ce arde o vioară.  
 
 
VIUL VIEŢII, ÎNTRUPAT  
 
Sunt plin de lumea asta,  
Din rană pân’ la nimb,  
Pragmatic pân’ la nume, ateu până-n grumaz.  
Ades fiorul mistic îl scapăr şi îl schimb,  
Pe palma ce aşteaptă şi celălalt obraz.  
 
Trăiesc în aşteptarea  
Ospeţelor ce vin,  
La mesele-mbuibării m-atârn în fruntea lor,  
Pândesc a viei muguri şi dezlegări la vin,  
Mă ştiu toţi lăutarii şi-mi scurmă câte-un dor.  
 
Şi când la rugăciune  
Mă scoală câte-un vis,  
Sau când o faimă goală mă-ndeamnă să Ţi-o cer,  
Mă-ntorc la tine, Doamne, zic tare ce-i de zis,  
Amestec Psalmi şi Stihuri. Alege-i Tu în cer !  
 
Dar tot mai greu mi-e somnul  
Şi glasul mai străin…  
De bube şi de carii mă arde rău spinarea  
Şi plâng şi râd deodată, mă-ndepărtez şi vin,  
Mă sfarm izbind în noapte, nemaigăsind cărarea.  
 
Vitralii scorojite  
Din ochii tulburaţi,  
Mi-aruncă umbre stranii şi ceaţă-n trupul gol,  
Din toţi pereţii fiinţei mahmuri şi-ntunecaţi  
Icoane afumate se strâng şi pleacă-n stol.  
Şi umblu scurs prin lume  
Cu pasul meu dogit,  
Tresar şi-ncep să tremur de parcă ochi de fiară  
Mă ţintuie şi-mi toarnă prin oase plumb topit.  
Aş vrea să fug, să nărui, să-ncep a doua oară...  
 
Dă-mi, Doamne, Viul Vietii, pe-acel Adevărat,  
Nu colcăirea vană prin patimi şi prin tină!  
Dă-mi, Doamne, Viul Vieţii de Tine Întrupat  
Şi-mi umple fiinţa goală cu pace şi lumină!  
---------------  
Alin RADU  
Cluj-Napoca  
15 noiembrie 2017  
Referinţă Bibliografică:
Alin RADU - CAPRICII LA ÎNCEPUT DE IARNĂ (STIHURI) / Alin Radu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2513, Anul VII, 17 noiembrie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Alin Radu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Alin Radu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!