Cu buze dulci și înghețate
Eu mă apropii iar de tine,
Precum un rîu ce naște viață
Unei poieni ce-i a Iubirii.
Atîta frig nu mai simțirăm
Pîn în momentul cel trecut,
Cînd din zăpadă a Iubirii
Și chipul tău a dispărut.
Mă rog la tine sfinte CER
Ca să mai cerni din nou pămîntul,
Cu boabe mari s-au mici de nea
Să-i creez iubitei chipul.
Te rog să fii bun ca-nainte
Cu acei oameni ce-s sub tine,
Căci, suntem un tot întreg
Un UNIVERS ce-i al Iubirii.
