CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Comentarii >  




Autor: Alexandru Adrian Diac         Ediţia nr. 2318 din 06 mai 2017        Toate Articolele Autorului

Similitudini și deosebiri în romanele 'Pădurea spânzuraților”, 'Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” și '1916”
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Faptul că perioada interbelică a fost una deosebit de prolifică pentru dezvoltarea literaturii române este unul cât se poate de vizibil, prin operele care dăinuie de atunci în literatura română. Romanul a fost cu siguranță specia care a cunoscut cea mai profundă dezvoltare, în contextul în care societatea acelor timpuri precum și evenimentele sângeroase din Primul Război Mondial au influențat apariția unor opere literare ale căror autori, în marea lor majoritate, frecventau cenaclul Sburătorul, condus de E. Lovinescu, care militau pentru o literatură întemeiată pe teoria sincronizării și a împrumuturilor culturale.  
 
Evenimentele militare la care România începuse să ia parte începând din anul 1916 și-au pus amprenta și asupra literaturii române. Scriitori precum Liviu Rebreanu, Camil Petrescu și Felix Aderca în romanele lor Pădurea spânzuraților (1922), Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (1930) și 1916 (1936) exploatează tema războului, între romanele amintite putându-se găsi atât similitudini, cât și deosebiri.  
 
Toate romanele amintite sunt realiste, bazate pe aspecte ale vieții contemporante, pe reflectarea veridică a acesteia și pe aducerea în prim plan a psihologiei personajelor. Dacă în romanele lui Liviu Rebreanu și Felix Aderca narațiunea este una heterodiegetică, la persoana a treia, un narator obiectiv relatând despre Apostol Bologa și Costache Ursu și frământările lor, în ceea ce privește romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război acesta este unul subiectiv, cu narațiune homodiegetică, unde naratorul devine personaj. Acesta este un roman realist-psihologic, de analiză a vieții interioare, bazat pe o focalizare internă, după model proustian, spre deosebire de 1916, unde elementele de analiză trec pe plan secund, concentrarea fiind pe derularea evenimentelor.  
 
Deși toate cele trei romane pleacă de la un eveniment comun și pe deplin cunoscut, războiul sângeros, totuși geneza romanelor are și baze diferite. În ceea ce privește romanul Pădurea Spânzuraților, chiar autorul relata că romanul „s-a născut dintr-o fotografie pe care mi-a arătat-o un prieten, la sfârșitul anului 1918. Fotografia reprezenta o pădure plină de cehi spânzurați în dosul frontului austriac dinspre Italia. (...) Fotografia m-a impresionat puternic și m-a urmărit multă vreme. Auzisem că execuții similare ar fi suferit și mulți români.” Bineînțeles, impactul fotografiei asupra lui Rebreanu fusese amplificat și de experiența fratelui acestuia, ofițer în armata austriacă și executat pentru încercare de trădare.  
 
Romanul camilpetrescian își are sămânța în cunoscutele preocupări pentru război ale autorului, precum și în însăși experiența acestuia, fiind „cunoscut faptul că tânărul Camil Petrescu a fost mobilizat la 1 august 1916, pentru ca la 16 august să fie trimis pe front cu Regimentul 22 infanterie. Participând activ la luptele din Transilvania, în noiembrie 1916 a fost rănit. După însănătoşire a primit misiunea de a comanda un pluton al Regimentului 16 Infanterie pe frontul din Moldova. Erou rănit în luptele de la cota 789 din 26 iulie 1917, Camil Petrescu a fost luat prizonier şi internat în lagărele Sapronyek (Ungaria) şi Plan (Boemia)” De asemenea „alte mărturii, tot despre geneza romanului pun în lumină proustianismului autorului. De întinderea unei nuvele, la început, opera ia proporții masive prin adaosuri făcute direct în șpalt, în timpul corecturii. Au fost necesare în finaș tăieturi ample pentru a se ajunge la dimensiunile cunoscute”  
 
Dacă aceste două romane și autorul lor au intrat în canonul literaturii române, nu la fel se poate spune și despre romanul 1916 a lui Felix Aderca, care este mai puțin comentat și nu avem informații certe în ceea ce privește geneza lui. Totuși, putem pune scrierea și apariția romanului pe seama experienței de război a autorului, participant la Primul Război Mondial.  
 
Referitor la titlurile celor trei romane, acestea sunt sugestive și în concordanță cu temele abordate. Dacă în titlul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război se face referire clară la temele majore abordate în roman, prin care se dezvăluie compoziția sa bipolară, în cazul titlurilor celorlalte două romane, temele nu mai sunt atât de evidente. Titlul Pădurea spânzuraților poate fi văzut ca o plăsmuire a destinului crunt, ce are în vedere omul alfat în situații- limită precum războiul și căutarea de sine. De asemenea, între cuvintele ce compun titlul acestui roman poate fi găsită o simbolistică aparte. Astfel, spânzurătoarea, simbol și instrument al morții, este în antonimie cu pădurea cea regeneratoare, dătătoare de viață. Pentru ca titlul romanului lui Felix Aderca să transmită ceva, este necesar de menționat că anul 1916 reprezintă sfărșitul neutralității României și intrarea sa în Primul Război Mondial.  
 
Toate cele trei romane discutate aici au o temă comună, aceea a războiului care a fost capabil a schimba vieți și mentalități. Totuși, ea nu este dominantă, ci are rolul de a pune în evidență trăiri ale personajelor și lupte ale acestora cu sine. Astfel, în Pădurea spânzuraților, avem înfățișată drama intelectualității românești ardelene de la începutul secolului trecut, după cum afirmă E. Lovinescu: „Pădurea spânzuraților nu pune, în realitate, cu dezvoltări și variații, decât problema intelectualului ardelean în fața războiului cu frații din regat.” Astfel, Apostol Bologa, protagonistul romanului, are conștiința datoriei față de statul în care trăiește și face orice ca să-l servească, iar condamnarea la moarte a lui Svoboda nu i se pare decât un act de justiție. Problema începe atunci când află că regimentul condus de el va fi detașat pentru a întări frontul împotriva românilor. Pus în fața frontului, el nu are decât două opțiuni: să își facă datoria de onoare față de statul austro-ungar, sau să dezerteze în armata română.  
 
Romanul lui Camil Petrescu ne pune în față tot un intelectual, pe Ștefan Gheorghidiu însă unul inadaptat la o lume stupidă a imposturii și mediocrități, care se confruntă cu două realități dominate: războiul și iubirea.  
 
În romanul 1916 a lui Felix Aderca, avem însă o situație aparte: un moșier invalid, rănit în râzboi, care se luptă cu propria conștiință după ce lăsase ca fiul său să fie exectuat, fiind bănuit de trădare. Frământările lui Costache Ursu în ceea ce-l privește pe fiul său, Titel, sunt atât de profunde, încât regretul că nu a făcut ceva pentru a-și scăpa fiul îl împinge la sinucidere.  
 
Se observă așadar, că în toate cele trei romane, războiul este cel care practic face ca acțiunea să curgă, dar deși el are un rol determinant în evoluția personajelor, fondurile sunt altele. Pentru toți eroii războiul este doar prilejul pentru a-și justifica anumite fapte sau trăiri. Astfel, ei sunt eroi tragici prinși în cercul fatal al istoriei și al existenței umane, experiențele acumulate în perioada războiului devenind pentru ei trepte ale inițierii, care vor culmina cu maturizarea deplină sau chiar cu moartea personajelor.  
 
Cu toate acestea, un alt element comun al celor trei romane este și tema iubirii. Astfel, în romanul lui Camil Petrescu aceasta este anticipată încă din titlu, dar legătura dintre Gheorghidiu și Ela este pusă sub semnul întrebării încă din al doilea capitol al romanului: „Eram însurat de doi ani și jumătate cu o colegă de la Universitate și bănuiam că mă înșală” . Cei doi trăiesc „pentru scurtă vreme un story conjugal perfect, în care Gheorghidiu aruncă asupra partenerei o sumă de proiecții idealizate”, lucru care se schimbă atunci când Ștefan primește moștenirea de la unchiul său.  
 
Dacă în romanul lui Camil Petrescu tema iubirii se constituie chiar într-o parte a acestuia, în Pădurea spânzuraților și 1916 iubirea este pusă pe plan secund, căci în fața atrocităților războiului numai timp de iubit nu este. Apostol Bologa rupe logonda cu Marta atunci când vine acasa în permisie și își va găsi refugiul în brațele Ilonei, fiică de gropar și, pe deasupra, unguroaică. La fel se întâmplă și în cazul lui Costache Ursu, care părăsit fiind de mama fiului său, rănit în război, găsește refugiu în casa și brațele bulgăroaicei Paraschiva, pe care „o duse pe culcușul de paie și o frământă iar, deși îl chinui brațul stâng, care se trezise din letargia lui de o zi și o noapte. Când se ridică să se îmbrace, căpitanului îi păru rău, într-adevăr, că trebuia să plece. (...) Bănui că, dacă ar mai rămâne o zi și o noapte în tovărășia caldei ei făpturi, atât de curat nerușinată, ar redeveni omul de altădată, simplu și bucuros de viață, străin cu desăvârșire de această încleștare venită din afară, a unor puteri pe care nu le cunoscuse, nu le dorise și care-l robiseră cu atâta îndârjire.” Considerând că participarea la război e o datorie civică și o obligație, rezultă din fragmentul de mai sus că iubirea este eliberatoare, și o dată găsită cu greu mai poate fi lăsată, mai ales în condițiiile în care după ea te așteaptă experiența cruntă a războiului.  
 
Din punct de vedere al structurii și al compoziției, lucrurile diferă în ceea privește romanele în discuție. Astfel, romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, este structurat în două mari părți, Cartea întâia și Cartea a doua, cu șapte , respectiv șase capitole, fiecare cu titluri sugestive precum Ultima noapte de dragoste, Întâia noapte de război, La Piatra Craiului ,în munte sau Întâmplări pe apa Oltului. Întâmplările relatate aici se bazează pe fluxul conștinței personajului principal, iar principiul compozițional este acela al memoriei involuntare, preluat de la Marcel Proust.  
 
Romanul lui Rebreanu are patru cărți, dintre care primele trei au câte unsprezece capitole, iar ultimul, doar opt. Se remarcă o simetire a construcției prin sfericitatea dată de imaginea spânzurătorii, care apare atât în incipitul operei, cât și în finalul ei. Construcția romanului este una clasică, lineară, respectându-se cronologia întâmplărilor.  
 
Romanul 1916 de Felix Aderca este structurat și el în patru părți, la fel ca Pădurea spânzuraților. Diferența între cele două stă în faptul că acum fiecare pare poartă un titlu sugstiv: Dezastrul, Foc!Foc!, Năluca, Deșteaptă-te, române!, iar capitolele sunt doar numerotate, fără a avea titlu. Și aici faptele sunt lineare și urmăresc experiența de război a lui Costache Ursu și frământările pe care le în urma considerării fiului său ca trădător, ceea ce va duce, spre final, la moartea acestuia, prin sinucidere. Și nu oricum, ci prin spânzurare, la fel cum sfârșise fiul său și cum mor trădătorii.  
 
Măiestria celor trei autori stă și în tehnicile folosite. Astfel, în mai toate autorii apelează la tehnica analitică, care însă este mai profundă la Rebreanu și la Camil Petrescu. Totuși, ea este întânită și în romanul lui Felix Aderca, mai ales în frământările lui Costache legate de fiul său atunci când acesta e acuzat de trădare, dar și după moartea acestuia, când tatăl se învinovățește și, crezând că e urmărit de fantoma fiului, constată că „toți fugiseră de la Broșteni, tatăl, mătușa, logodnica, numai el, vânzătorul de țară se ascunsese aci, în dulap, statornic, încăpățânat, ca și cum ar fi putut rămâne aci o veșncie, nedescoperit, nevăzut de nimeni!...Anii trecuseră de-atunci de la plecarea lui, toate se schimbaseră(...) numai el rămăsese cu uniforma asta de paradă în dulap, rămase neschimbat, trăind de-a pururi în neclintită tinerețe, mereu de douăzeci și trei de ani, în eternitate! (...) Tatăl gândi repede: unde să fugă? Unde să scape?...”  
 
În Pădurea spânzuraților este folosit monologul interior ca o formă de autoanaliză, în vreme ce în toate cele trei romane întâlnim retrospecția, prin memoria afectivă, dar și introspecția, atunci când personajele se află în căutarea sinelui. Romanul lui Camil Petrescu se remarcă și prin folosirea unor tehnici narative precum inserția, alternanța și prin faptul că finalul este deschis, îngăduind adăugarea unui epilog târziu, în notele de subsol din Patul lui Procust. În 1916, finalul este unul clar închis, în finalul operei personajul principal recurgând la sinucidere pentru vina de a fi avut un fiu trădător și pentru că nu a făcut nimic spre reabilitarea acestuia.  
 
Modelați de influența directă a lui E. Lovinescu, Rebreanu, Petrescu și Aderca nu fac în niciun fel notă discordantă cu ai lor contemporani, încercând o acută sincronizare a literaturii române din prima jumătate a secolului al XX-lea cu tendințele literaturii europene. Parcursul acestora nu este unul ușor, problemele fiind date de modelul literar de până atunci. Aderând fiecare dintre ei la un model teoretic, fiecare l-a personalizat prin experiența proprie și a încercat să aducă literatura română pe aceeași linie cu cea europeană.  
 
Bibliografie:  
 
• Aderca, F., 1916, Editura Hasefer, 1997;  
• Petrescu, Camil, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, pref. de Nicolae Manolescu, București, Curtea Veche Publishing, 2009;  
• Rebreanu, Liviu, Pădurea Spânzuraților; pref: Nicolae Manolescu, București, Editura Litera Internațional, 2010;  
• Boțoghină, Iulian Ștefan, Camil Petrescu pe front și în lagărele de prizonieri, în România literară, nr.36, 2001;  
• Crăciun, Gheorghe (coord.), Istoria didactică a literaturii române, Editura Magister, Brașov, 1997;  
• Lovinescu, E., Istoria literaturii române contemporane. IV., Evoluția „prozei literare”, Editura Ancora, S.Benvenisti& Co., București, 1928, pp.362-368, în Liviu Rebreanu, Pădurea Spânzuraților; pref: Nicolae Manolescu, București, Editura Litera Internațional, 2010;  
• Pop, Ion (coord.), Dicționar analitic de opere literare românești, N-Z, Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca, 2007;.  
• Rebreanu, Liviu, Mărturisiri, 1932; reluate în Liviu Rebreanu, Amalgam, Editura Scocec& Co., S.A.R, București, 1943, în Liviu Rebreanu, Pădurea Spânzuraților; pref: Nicolae Manolescu, București, Editura Litera Internațional, 2010;  
 
Referinţă Bibliografică:
Similitudini și deosebiri în romanele 'Pădurea spânzuraților”, 'Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” și '1916” / Alexandru Adrian Diac : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2318, Anul VII, 06 mai 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Alexandru Adrian Diac : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Alexandru Adrian Diac
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!