CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

TOP AUDIENȚĂ
PROZĂ

TOP AUDIENȚĂ
SĂPTĂMÂNALĂ
PROZĂ


Acasa > Impact > Istorisire >  


Autor: Al Florin Ţene         Publicat în: Ediţia nr. 2721 din 13 iunie 2018        Toate Articolele Autorului

FLORILE SARMISEGETUSEI-Dramă istorică în versuri.-Continuare

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
FLORILE SARMISEGETUSEI-Dramă istorică în versuri.  
Continuare.  
TABLOUL III  
( La lumina lunii se desenează uşa beciului domnesc. Drept încuietoare e o  
grindă grea din lemn de corn petrecută în cujbe de nuiele. Dochia cu Zada,  
grăbite, par în zadar a încerca să dea jos grinda. ).  
Scena 1.  
DOCHIA  
(Îndârjindu-se într-o supremă sforţare. ).  
Fetele poporului se întrec cu bărbaţii în putere,  
Ba îi ajută şi la război şi în alte lucruri grele.  
Iar eu, fiica regelui, des la vânătoare mă duc  
Şi nu pot da înlături acest butuc?  
ZADA  
Se zice că iubirea dă puteri nebănuite.  
( Izbutesc de astădată a da jos grinda. Uşa se deschide. Cei închişi nu  
îndrăznesc să iasă.).  
DOCHIA  
A voastră este binefacerea libertăţii sfinte.  
ZADA  
( Spre Sabinus. ).  
Iubitule! Iubitul meu!  
Fă să înţeleg rostul vieţii în ultimul meu ceas, greu…  
Dă-mi sărutul tău şi eu ţi-l dau pe-al meu de fată,  
Să simt bucuria vieţii toată.  
Gândul îmi v-a arăta o viaţă îndelung trăită,  
El mă face să inched atâţia ani într-o picătură de vreme vrăjită.  
Cât v-a destina  
Soarta acelor bătrâni care abia ating vârsta mea.  
Balsamul divin îl dă numai sărutarea ta,  
Pentru atâta m-am născut pe lume şi viaţa numai atâta vrea.  
SABINUS  
Îmi dau seama şi de-abia  
Acum mă încredinţez de iubirea ta,  
Curată, Zada, draga mea  
( Se îmbrăţişează şi se sărută. ).  
DOCHIA  
( Către Licinius. ).  
Frumosule străin! Să duci cu tine în ţara duşmană  
O veşnică primăvară diafană,  
Amintirea fermecată de un vi din viaţa mea  
Ce fără voie am încercat s-o trăiesc aevea.  
Întotdeauna şi totuşi niciodată.  
Un vis ce se-ncearcă să ne lege.  
Iată bucuria unei fiice de rege.  
(după un timp de gândire. ).  
Şi, pentru că orice clipă de zăbavă  
Pierzanie adduce, degrabă  
Plecaţi spre ţara voastră însorită  
Unde vă aşteaptă o soartă fericită.  
LICINIUS  
Stăpână slăvită!  
Îţi datorăm viaţa noastră, chinuită!  
( Se apropie spre a-i săruta poalele mantiei lui Dochia. ).  
DOCHIA  
( Se împotriveşte.).  
Acest semn mi-a pătruns în fire,  
Trezeşte în sufletu-mi o neîncercată fericire,  
Să şti că fapta mea nu e îngăduită şi e mare păcat,  
N-ar faceo nici cea mai de pe urmă fiică de comat.  
Un zeu ascuns, necunoscut dacilor, m-a îndemnat.  
LICINIUS  
E amorul şi dragostea, stăpână a visurilor mele.  
DOCHIA  
Ai venit cu ele, să te duci cu ele!  
Aici, vezi e ţara războaielor din tată-n urmaş  
Nu pot găsi o clipă de sălaş.  
( Se aude cânt de harphă. Apucând pe Zada de braţ.).  
Muzica ne cheamă, ne cheamă…  
Ziua de mâine de care mi-e teamă.  
Zada, Zada! Te-am avut pe tine,  
Cu cine am să rămân de mâine!?  
ZADA  
Te du, iubitul meu, sabinus şi în inima ta păstrează  
În veci un loc pentru cea care te iubeşte şi visează...  
( Meşterii romani pleacă. Dochia alături de Zada, abătute şi  
îndurate ţin capetele plecate. ).  
LICINIUS  
Amor, Venus şi voi zei, stăpâni ai humii,  
Protectori ai cetăţii lumii,  
Mai repede decât gândul aţi sprijinit pe fii ei  
Ce pătimesc sub soare.  
Pământul Daciei e prielnic. Pe sfintele altare!  
TABLOUL IV  
( Sala cea mare, zisă a poporului. Pentru că reprezentanţi ai altor popoare  
nu există la Curtea Regelui Daciei, oaspeţi sunt doar câţiva bătrâni  
taraboşti care alcătuiesc un fel de senat dac şi căpeteniile oastei.Unii dintre  
ostaşi stau pe lăicere în preajma mesei, alţii în picioare. Toţi aşteaptă  
intrarea, mai întâi a Dochiei, şi apoi a regelui Decebal. Harphe, lăute, pe  
ici pe colo, surle cântă şi dau semnalul stadiului la care se găseşte  
sărbătoarea. Într-un grup de tineri, vraciul, un bătrân orb, ghiceşte fetelor  
în palmă. Cei din jur râd şi fac haz. Pe uşa din stânga intră, abătute şi  
obosite, Dochia şi Zada. Tehomir împreună cu căpeteniile oastei le  
întâmpină. ).  
Scena 1.  
TEHOMIR  
Aştept de mult această clipă.Mâna ta să mi-o întinzi,  
( Se iau de mână. ).  
Ooo, fiorule, iată, mă cuprinzi  
Şi îmi apari într-o frumoasă  
Fată ce-mi este mireasă.  
CEI DE FAŢĂ  
De noroc şi îndelungă împărăţie să aveţi parte!  
UN OŞTEAN  
Nu mai e cea fost, mai bine taci!  
Când dintr-o clipire spuneai ca după...vânt,  
Ce-am păţit şi câte zile mai sunt…  
Scena 2.  
DECEBAL  
(Intră grăbit şi tulburat împreună cu Vezinas. ).  
Înlături cu voia bună! Şi minciuna vracilor!  
Nu sunt date acestea regelui dacilor.  
Oh! Cum de cincizeci şi atâţia ani am avut numai necaz,  
Parte n-am avut de-o fărâmă de răgaz!?  
Străjeri de departe din Barodina, aman  
Ne-a trimis vorbă că imperatorul Traian  
Trece podul cetatic de peste Istru construit colan  
Şi aruncă peste Dacia armata imperiului roman.  
Tot ce are Dacia pe câmpiile-i însorite,  
Râuri, pâraie, şuvoaie, în cale să-i fie năpustite,  
Să nu văd nici-un suflet în urmă rămas!  
Toată suflarea să se ridice înt-un glas!  
Să dăm foc, să otrăvim fântânile, nici chiar o fiară  
Să nu găsească hrană, de foame şi sete să piară!  
O delegaţie cu Bituvas degrabă la Quarzi  
Şi Stordişti, cereţi ajutor şi la nomazi.  
Tu, Duras, cu tabăra ta, la Pelendava din vale  
Să-i urmăreşti şi să le ţi cale.  
Tehomire, împreună cu Hasdrubal marea oaste veţi alcătui,  
Şi de va fi nevoie în luptă veţi murii.  
Baldobal! De vor ajunge la Durdava, vor fi destul de obosoţi,  
Acolo le cădeţi în spate şi trimiteţi ploaie de suliţi.  
Bărbaţia e întrupată îmn voi, sabia Zalmoxis v-a dato în mână,  
Tot ce are mai bun Dacia vă pune la îndemână.  
Apăraţi acest străbun pământ!  
( Scoate sabia, la fel fac toţi ceilalţi.).  
Astă spadă va fi pusă în teacă până ce duşmanul nu va fi înfrânt.  
( Întinde sabia în semn de jurământ, ceilalţi încrucişează săbiile cu a sa. ).  
“ Străji credincioase ale zeului sfânt  
Vom apăra până la moarte al Daciei pământ. “  
TOŢI  
“Străji credincioase ale zeului sfânt  
Vom apăra până la moarte al Daciei pământ.”  
DECEBAL  
( Către Zada.).  
Zada noastră, cum te iubim aici şi-acolo te vom iubi!  
24  
Ai fost preoteasă lui Vezinas, dincolo mireasa lui Zalmoxis vei fi.  
Spuneai că faptele dacilor şi gândurile lor  
Sunt împotriva duşmanilor.  
ZADA  
Socotesc că până mâine seară chiar îi voi spune  
Înţeleptele-ţi cuvinte, slăvite stăpâne!  
DECEBAL  
Temnicier! Pe meşterii romani închişi nu-i mai lăsăm în viaţă,  
Îi trimitem lui Zalmoxis dis-de-dimineaţă!  
Să-i aruncaţi în tainiţa cu flăcări şi vor  
Fi sfâşiaţi de zeul negurilor.  
VEZINAS  
În împărăţia atotputernicului Zalmoxis e râmduială,  
Se vede totuşi că nu-i dreaptă socoteală,  
Sacrificiul nu-i destul, zeul e mâniat,  
Mai avem pocăinţe şi jertfe de indurate.  
DECEBAL  
Mireasă a Daciei, fata mea,  
Cu celelalte preotese te vei ruga.  
Degrabă pregătiţi oastea cea mare, cu noi e marele zeu!  
Alături de voi merg şi eu.  
După ce vom zădărnicii lovitura duşmană,  
Urmărim până peste Istru armia romană.  
La Roma voi să ajung, să-i nimicesc  
Templele romane, iar din pietrele lor să zidesc  
Un uriaş altar să fac  
Pentru zeul protector al neamului dac.  
ACTUL II  
TABLOUL V  
( În dreapta şi pe fundal se vede capul de pod ce duce la Drubetis. În  
stânga şi colţul din fundalul scenei se pierde în perspective albastră  
Danubiul. Dincolo de marele fluviu se văd munţii stâncoşi ai Daciei.Mai  
în faţă, şes întins acoperit cu corturi care adăpostesc armia romană. În faţa  
cortului împărătesc traian stă de vorbă cu Licinius, Longinus şi alte  
căpetenii ale castei.).  
Scena 1.  
TRAIAN  
După cum vezi Licinius, podul îl trecem cu mare fală,  
Dar…am în suflet o îndoială  
Pe care mi-ai alungato acum,  
Fiindcă nu cunoşteam spre inima Daciei drum.  
E ţară cu multe cotituri, mreje şi oşteni şireţi,  
Cu fete frumoase şi vrăjitori isteţi.  
Iubite Licinius mi-ai dat încredere şi ostaşilor mei  
Ai dat sprijinul tău, te fac eroul Romei!  
Să cadă miresme ca în vise,  
Seminţe de grâu pe altare aprinse!  
( I se dă dintre acestea aflate într-un vas anume de către un oştean.).  
Ne aşteaptă cu fală Penaţii  
Fetele, nevestele şi fraţii!  
Zei ai Romei mândre, purtaţi cu grija înaltei cetăţi,  
Faceţi să cadă sub spadă şi scut vietăţi,  
Braţul roman să se întindă până departe,  
Stăpânirea lui Jupiter, a lui Marte, dreptatea împarte!  
A voastră e! A tuturor! A urmaşilor…  
Puternici zei şi zeiţe cuprinse de dor!  
Semn de izbândă îţi este rostul de-acum în for,  
Semeţ şi încumetat rege al dacilor,  
În zadar îţi este vitejia şi orice faptă,  
Lângă carul august lanţurilete-aşteaptă!  
LICINIUS  
Deapururea rog zeii spre înalta lor cinste  
Să revăd sarmisegetusa unde mi-am lăsat sămânţa de iubire.  
Acolo vă arăt, dacilor, cine a fost batjocorit!  
Eu, tată-l unui fiu de-apururea iubit.  
TRAIAN  
Licinius, eu te susţin şi Roma te înţelege  
Lângă fiul tău vei sta în Dacia sau cu noi vei merge?  
Tu singur vei Alege!  
LICINIUS  
Am ales, voi merge cu tine, prea m[rite!  
TRAIAN  
Ce ziceţi generali de aceste cuvinte?  
Gândesc Licinius să te trimit pe tine  
Sol la Daci, doar îi cunoşti mai bine  
Şi vei încredinţa pe regale dac  
Că este înzadar tot ce fac.  
Împotrivirea îl va costa multe vieţi omeneşti.  
Să vorbeşti cu mândrie, chiar dacă iubeşti,  
Aşa îi stă bine unuio general roman victorios.  
LICINIUS  
E bună chibzuiala. Sunt bucuros  
Să îndeplinesc porunca împăratului maiestos!  
TRAIAN  
Ai Romei suntem, patroni şi salvatori!  
Capitalei lumii să-i aducem vestitele comori.  
Să mergem oşteni, birunţa ne aşteaptă!  
Fala romană e plămădită din faptă,  
Din străbuna vitejie,  
…din a noastră mândrie.  
Cu încredere să păşim pe podul lui Traian  
Spre ţinta deplină din acest an!  
Licinius vei merge în frunte!  
Armia romană e un munte!  
( Oastea începe să treacă, înşiruindu-se pe pod. ).  
TABLOUL VI  
( Înăuntru templului sacru din Sarmisegetusa. Pereţii sunt împodobiţi cu  
ramuri înverzite. Deoparte şi de alta stau strajurile-lupii de armă. În faţă e  
o perdea mare albastră, ce se trage înlături când rugăciunea începe odată  
cu furtuna. Pe întinusul perdelei uriaşe, în linii simple şi mari se desenează  
o trimitere la zeul Zalmoxis. Un credincios e aruncat în sus şi apoi cade  
între suliţele ţinute în mâini voinice ale oştenilor.).  
Scena 1.  
TEMNICIERUL  
E gata prea bune îngrijitor?  
ÎNGRIJITORUL TEMPLULUI  
E gata! Aştept semnalul de sobor.  
Furtună, trăznete, vijelie  
Şi fulgere aşteaptăm să vie.  
Porunca este dată,  
Când norii se vor înălbii, de dată  
Toţi dacii de la stăpân la slugă  
Să ia parte la rugă.  
În ascuns, unul dintre ai noştri a nesocotit  
Ce regele a poruncit.  
O să dea peste noi năpasta!  
Suntem îngrijoraţi de-aceasta!  
TEMNICIERUL  
Să nu-l rable Zalmoxis. Nemernic trădătpr!  
( După o pauiză. ).  
Ţti că preoteasa ce mare, Dochia, are un fecior?  
ÎNGRIJITORUL TEMPLULUI  
Ştiu! Am aflat mai aman.  
E plămădit cu un general roman.  
TEMNICIERUL  
E în grija Olacului, şi la botezat  
C-un nume amestecat.Din Licinius, tatăl lui, i-au zis Inus,  
Dochia îi spune Ionus  
Şi Olacolul Ion îi spune,  
Noi, Ionuţ o să-l strigăm pe nume.  
ÎNGRIJITORUL TEMPLULUI  
În Tehomir inima îi plânge  
Dar decebal l-a recunoscut pe Ionuţ nepot de sânge.  
Copilul e nevinovat şi îi născut pe acest pământ  
Şi este urmaşul acestui Templu sfânt.  
TEMNICIERUL  
Dar cu noi ce se va ]nt\mpla  
C\nd romanii fetele dace le vor lua?  
Ne vom amesteca cu ei,  
La care zeu ne vom ruga, la care zei?!  
ÎNGRIJITORUL TEMPLULUI  
Dacă după rugă şi blesteme vinovatul nu se-arată  
Pe muntele Orole nu va urca să-i fie plată  
Sfârşitul binemeritat.  
Atunci vei rămâne, tu, mare temnicier, vinovat.  
Aşa-i înalta înţelepciune de rege orânduită.  
Slăvitul Vezinas a găsit chibzuinţă destul de nemerită.  
Iscoade în grabă au fost trimise pe rând  
Şi nu s-a aflat sclavii unde se ascund.  
Ei cunosc semnele flamurii, catapultele, armele mari şi mici  
Şi ami ales...drumurile ce aduc aici.  
( Se aud tunete ).  
TEMNICIERUL  
Stăpâne puternic, al Daciei Zeu,  
Tu ce pătrunzi în tainele sufletului meu  
Să-mi vezi viaţa fără vină,  
Scoate adevărul la lumină,  
Ocroteşte poporul şi ţara, pedepseşte pe cel ce a încălcat  
Legile ei. Urăştel pe cel vinovat.  
Cât despre mine, oricând, iubite Îngrijitor,  
Sunt gata a muri pentru popor!  
ÎNGRIJITORUL TEMPLULUI  
Şi acum, pentru că tunetele au început să vestească  
Rugăciunea poporului, nu e bine aici să ne găsească.  
TEMNICIERUL  
Şi mai ales pe mine au început să mă bănuiască…  
Aaa…! Iată, chiar domniţa, prea bună şi blândă, marea preoteasă!  
ÎNGRIJITORUL TEMPLULUI  
O doare grija ţării şi a noastră soartă.  
TEMNICIERUL  
Să aşteptăm afară, ceva mai încolo…lângă poartă.  
(Ies ).  
Scena 2.  
DOCHIA  
(Intră tulburată ).  
Zeule a totputernic pe cărarea fulgerului trimite  
Un semn de bine în Dacia, prea sfinte!  
Şi de prăbuşire a duşmanului, şi îndemn  
La victoria noastră, de iertăciune un semn.  
Iar dacă pentru fapta mea eşti neîndurător,  
Cruţă neamul, ţara şi al ei Conducător,  
Dacă plăpândei mele făpturi i-a fost această soartă  
Nu fug, aştept pedeapsa pentru faptă.  
Scena 3.  
1-iul CETĂŢEAN  
( Intrând se apleacă în semn de rugăciune).  
Doamne pedepseşte vinovatul şi apără ţara!  
( Femei şi cetăţeni intră la rând, unii după alţii, rostind diferite  
imprecaţiuni şi blesteme.)  
1-a FEMEIE  
(Cu un prunc în braţe )  
Copiii nu-s vinovaţi, stăpâne, nu pogorî asupra lor povara!  
II-a FEMEIE  
Nouă feciori am avut  
Opt în război au căzut,  
Eu pe-al noulea îl omor  
De este trădător.  
II-lea CETĂŢEAN  
La Tapae şapte răni am primit  
În schimb o sută de duşmani am nimicit.  
Un general de-acum, ajută-mă să omor  
Şi-apoi primeşte-mă în lăcaşul tău odihnitor.  
III-lea CETĂŢEAN  
Pe cel ce călcata voia stăpânirii  
Să cadă trăznetul nimicirii.  
IV-lea CETĂŢEAN  
Prigoneşte pe ai lui,  
Să cadă casa în pârjolul focului.  
V-lea CETĂŢEAN  
Prea sfinte Zeu, nu-l mai răbda!  
VI-lea CETĂŢEAN  
( Cetăţean orb)  
Să aibă parte de lumină precum vederea mea!  
VII-lea CETĂŢEAN  
Să-l sfâşie zeul negurilor!  
VIII-lea CETĂŢEAN  
Te îndură de popor!  
IX –lea CETĂŢEAN  
Prea înalte Zeu! Nu ne prigoni!  
Prea bune Zeu ! nu ne urgisi!  
Scena 4.  
( Credincioşii intră în grupuri şi fiecare şoptind câte un cuvânt de  
rugă se produce un straniu murmur. Printre cei din urmă intră Decebal  
înconjurat de căpeteniile castei. ).  
DECEBAL  
Asta e părerea mea,  
Romanii ne sunt duşmani şi răgaz nu o să ne dea.  
Marea oaste, mă gândeam...  
A fost gata mai curâmd decât credeam.  
Graba e mare, totuşi m-am gândit  
Că zeul e mâhnit  
Şi pentru al face mai înduplecatg  
Poporul la rugă l-am chemat.  
După cum aţi aflat, o faptă nelegiuită  
În cetate, acum, a fost săvârşită.  
Un trădător găsita porunca-mi s-o nesocotească,  
Pe meşterii romani închişi să-i dezrobească.  
Spioni îi bănuisem şi am hotărât să-i ucidem acum,  
Să ne croim cu bravură obştească drum  
Spre victoria noastră şi libertatea acestui popor  
Care îşi va continua viaţa de aici, dincolo, la zeul nemuritor.  
Dar măsura pe care am luato a fost încălcată,  
Iar ei se duc cu veşti la romanii ce-i aşteaptă.  
Sunt meniţi pieirii orice roman!  
Fiindcă din străbuni e dacului duşman.  
( Fulgeră şi tună ).  
Iată, trecând prin ploi  
Zeul pe nori venita între noi.  
Toată cetatea este de faţă,  
Trădătorul este aici în viaţă.  
Înaintea lui Zalmoxis, atotputernic şi plin de bunătate,  
Să-şi dea seama, cântărindu-şi vina, să se arate.  
Mărturisind, uşurare de cuget dobândeşte,  
Pentru a lui vină ţara pătimeşte.  
Ispăşirea degrabă,  
Zalmoxis nu îngăduie zăbavă.  
Care colţ al ţării naşte trădători?  
Aceste buruieni udate cu roua din zori  
Cresc în Dacia străbună?  
De când? De unde se adună?!  
...Şi altă dată Roma astfel de stârpituri ne-a trimis,  
Dar dacul a ştiut să fie de ne învins.  
În alte vremi sămânţa blestemată n-a prins în pământ acesta bun.  
Ne-o spun poveştile şi cântul străbun.  
Sunt multe mreje întinse de romani,  
30  
Ei ştiu piezişi să-l poartte de ani.  
Noi ştim doar lupta dreaptă  
Răsplată după faptă.  
( Se aud tunete puternicie. Perdeaua se dă înlături şi lasă să se vadă,  
atârnând de bolta templului, pe fundal, un fulger, în zig-zag, din aur  
sclipitor. Pe fondul de afară al norilor negri, răzvrătiţi, se văd în dosul  
altarului, oarecum pe o estradă a acesteia, siluietele negre ale unui grup de  
oşteni care ţin în mâini suliţi lungi şi ascuţite. Mai departe se reliefează  
muntele Orole.).  
Scena 5.  
OLACUL  
( Îndreptându-se cu un copil de aproximativ patru ani spre Decebal. Toţi  
privesc curioşi spre el şi copil. Decebal, bănuind cine este copilul, face un  
pas de întâmpinare. Se lasă o tăcere adâncă. Din când în când liniştea este  
sfâşiată de câte un tunet şi fulgere.).  
Prea iubite rege al acestui pământ,  
Vorbele crude să-ţi cadă în vânt!  
Tu care eşti să fi drept,  
Fi şi de această dată înţelept.  
Omul se schimbă cum totul e în schimbare,  
Ce este fruct azi, ieri a fost o floare.  
Nu uita că iubirea e sfântă şi poate cădea în păcat.  
…Şi noi am iubit,  
Şi poate am greşit…  
Dar zeul ne-a iertat.  
Vezi acest copil ce tremură şi plânge?  
E floarea unei iubiri şi în vinele lui curge  
Domnescu-ţi, prea sfântul, sânge.  
( În sală se produce rumoare. Dochia se repede spre copilul pe care ea nu-l  
mai văzuse de la naştere. Este oprită de celelalte preotese. Decebal  
priveşte copilul drept în ochi, stand drept, de neclintit. ).  
DECEBAL  
Ştiam! Aşteptam clipa aceasta să fie adunat întregul popor,  
Să-mi recunosc nepotul în acest micuţ fecior.  
( Se apleacă şi ia copilul în braţe. Îl mângâie pe creştet şi îi dăruie o floare  
pe care o ia din mâna unei femei.).  
Aici, în faţa tuturor,  
La picioarele marelui zeu nemuritor recunosc în acest fecior  
Viitorul meu moştenitor!  
( Poporul îl aclamă. Fulgere luminează încăperea. Decebal ridică copiluşl  
deasupra capului. Dochia plânge.).  
El este urmaşul, urmaşilor poporului meu!  
Ştiu, a înţelege e destul de greu  
Că în vinele lui curge sânge de duşman.  
( Se lasă o tăcere profundă.).  
Sângele lui Licinius, general roman…  
Tehomir ştia şi a înţeles cu mintea-I vie  
Pe Dochia s-o ia de soţie.  
( Adresându-se către copil.).  
Cum te chiamă! Spune!  
Să-ţi cunoaştem al tău nume!  
IONUŢ  
Ion mă cheamă, Ionuţ îmi spune!  
POPORUL  
( Murmurând.).  
Ion, Ionuţ, Ion…frumos nume!  
DECEBAL  
Chiar dacă tatăl lui ne-a trădat  
Ionuţ al Daciei va fi bărbat.  
Iar Licinius pedeapsa îşi va lua.  
( După o pauză.).  
Copilul rămâne sub ocrotirea mea.  
( Adresându-se către copilul din braţe. ).  
Eşti ca floarea aceasta.Nevinovată făptură,  
Nu şti ce-i trădarea, nu şti ce-i ură.  
Poate, în vremuri, floare din altă floare,  
Urmaşii, urmaşilor tăi nu vor mai fi hârţuiţi de popoare.  
În cântece să rămână, să fie ştiut  
Că de aici totul a început!  
( Decebal lasă copilul din braţe şi îl dă Olacului care îl ia de mână. Copilul  
se uită la Decebal şi la floare. Tunetele şi fulgerele se înteţesc. În acest  
timp, cu teamă, Dochia înaintează. Cele opt preotese îi ies în în  
întâmpinare. Regelui îi iese înainte Vezinas. ).  
Scena 6.  
VEZINAS  
În locul Zadei, aleasă, a fost o altă fecioară.  
Ca puiul de columb când întâia oară zboară,  
Astfel zeul înduplecat alese.  
Nelipsite sunt altarului sacru nouă preotese.  
Rugile fierbinţi cu cîntece în zori merg la Zalmoxis pogorât pe nori  
Care ne-a iertat de-atâtea ori.  
A început să fulgere, să tune,  
Prin ele de voia lui ne spune.  
Prin foc şi pară adesea nimiceşte  
Ce omul cu trudă clădeşte.  
Pentru a se pocăi, să asculte de poruncă,  
Spre pământ, el, trăznete aruncă.  
( Un fulger puternic însoţit de trăznet face poporul să murmure. ).  
Să începem rugăciunea,  
În curând se va arăta minunea!  
CORUL FECIOARELOR  
Prin tine câmpul înverzeşte,  
Floarea înfloreşte!  
Holdele pe câmpuri cresc!  
Ca în Dacia niciunde  
Livezile pe dealuri rodesc.  
( Corului fecioarelor se alătură corul grupului de oşteni din spatele  
altarului.).  
CORUL FECIOARELOR ŞI AL OŞTENILOR  
Râurile în munţi,  
Păsările sub soare,  
În câmpuri fierbinţi,  
Slăvesc cuminţi  
Numele tău mare!  
CORUL FECIOARELOR  
Zalnoxis prea bun,  
În restrişte este pământul străbun!  
Mică-I Cetatea Ţării,  
Duşmanii întunecă lumina zării.  
Împotriva lor îndreaptă  
Furtuni, aprige vijelii,  
Semnul tău să fie faptă,  
Apără pe ai tăi fi.  
CORUL FECIOARELOR ŞI AL OSTAŞILOR  
Râurile în munţi,  
Pământurile sub soare,  
Preoţii în altare,  
În cânturi fierbinţi,  
Slăvesc cuminţi  
Numele tău mare!  
VEZINAS  
Tot ce gândurile încântă,  
Tot ce-i mândru în ţara sfântă,  
Ale tale, Zalmoxis, sunt!  
Înaintea feţei tale răvăşite de vânt  
Stă în cutremurare  
A Sarmisegetusei întreagă suflare.  
În rugă îţi cer, stăpâne puternic,  
Pedeapsa ta să o dai acelui nevrednic!  
Mâinile tale dibace sunt  
Că au plămădit al daciei pământ.  
Zeule! Apără-ne de duşmani!  
Ne păzeşte de romani!  
Iar dacă ar fi să fie…  
…între noi şi ei…frăţie.  
( Se aud tunete şi se văd fulgere puternice. ).  
Slăvit deapururi numele să-ţi fie!  
Nici când nu-ţi călcarăm poruncile sfinte,  
Nici legile regelui iubit turnate în cuvinte.  
( Tunete şi fulgere. ).  
Poporul e de faţă, aşteaptă, şi tace.  
Mărturisire în gând îţi face.  
( Către popor.).  
Precum vedeţi, Zalmoxis e între noi şi aşteaptă!  
În faţa lui este cel ce săvârşeşte nedemna faptă!  
Pedepseşte, însă, cum gândurile lui vor,  
Alături cu făptaşul întregul popor.  
Precum ştiţi, pedeapsa încălcării  
Măsurilor de pază a ţării,  
Se pedepseşte cu moartea prin îngheţ  
Pe muntele Orole, pe vârful cel mai semeţ.  
Aceasta e ispăşirea prin datini lăsată  
De Zalmoxis drept răsplată.  
Prin ea nu mai este înălţat  
La fericirea veşniciei cel vinovat.  
POPORUL  
Să recunoască cel vinovat!  
( Murmură în semn de rugă şi blestem.).  
VEZINAS  
Răgazul mărturiei umile  
Este de acum în trei zile!  
La scările suişului îngheţat  
Paznicii aşteaptă pe cel vinovat.  
Prin chin şi moarte e iertat.  
( Fulgere şi tunete.).  
Zalmoxis, alege şi înseamnă pe cel vinovat!  
Dă, mare zeu, dezlegare,  
Dă, mare zeu, poporului iertare!  
De când sunt dacii nimeni n-a îndrăznit  
Neamul aşi trăda, altfel l-ai fi trăznit.  
Nimeni n-a fost laş  
Şi nimeni să nu mai fie, din urmaş în urmaş!  
Scena 7.  
DECEBAL  
( Către străjerul ce se apropie.).  
Ne aduce străjerul vreo veste?  
STRĂJERUL  
Sunt trimis de Baldobal să aduc veste  
34  
Că duşmanul la Borodina este  
Şi oaste de fier şi nesfârşită  
Vine către cetate pe drum bun, nestingherită.  
De departe scânteiază ca valurile în vad  
Şi înlătură din cale hoarda de nomad.  
Oastea romană ce-n soare scânteiază  
Triburile geţilor de lângă Istru o urmează.  
DECEBAL  
Teamă nu este şi atât mai bine  
Că multă oaste vine,  
Cu ale lor stârvuri vor îngroşa  
Pământul din ţara mea.  
Dar, acum fruntea-mi nu poate să gândească  
Cum pot calea spre noi s-o dibuiască?  
Prea puţină lume în Dacia ştie drumurile toate,  
Iar dacă pe table de lemn le avem artătate  
În taină ele sunt păstrate.  
O călăuză iscusită pecetluită de soartă,  
E la mijloc, ce cu sârg pe cale îi poartă.  
Bănuiala nu e bună, dar tâlc are,  
Spionii sunt sclavii ce-i aveam la închisoare.  
Blestemul neamului să cadă întreit  
Asupra aceluia care pe spioni i-a îndrăgit!  
Iar dacă licinius spion este,  
Dochia va îngheţa pe creste.  
El, o să-şi ia pedeapsa exemplară,  
De îmi va cădea în mână iară.  
Iar nepotul meu, aleasă floare,  
Va creşte, spălat de ruşinea părinţilor, în Dacia ocrotitoare.  
Dar, cred, zeul e bun cu mine  
Şi nu mă lasă pentru a trăi această ruşine.  
DOCHIA  
( Aparte.).  
Cum, cvum aşa de blânzi îmi păreau mie,  
Frumoşi şi nevinovaţi, spioni să fie!?  
Şi fiica regelui Decebal le-a dat sprijin şi ajutoare,  
Înlesnindu-le calea spre trădare?  
Atunci eu sunt o trădătoare!?  
Îmi pare pedeapsa mică pentru nesăbuinţă.  
Decât îngheţul pe munte, de o altă pedeapsă am trebuinţă  
Iubite tată! De-acum ochii mei nu te mai pot privii.  
Mă poţi urî! Mă poţi iubii?  
Am să destăinui a mea faptă  
Preotului mare, Vezinas, în şoaptă.  
El a înţeles, înţelege pe morţi şi pe vi.  
Şi să mângâie pe tata va şti  
Printr-o pedeapsă mare  
Poate voi dobândi iertare.  
Altfel, blestemul fiecărui dac ce va murii  
Până dincolo de lăcaşul zeului negurilor mă va urmării.  
DECEBAL  
Căci altfel, oricine în Daci să pătrundă a îndrăznit  
Pe acest pământ n-a ajuns la bun sfârşit.  
Zalmoxis ne-a zidit ţara  
Cu munţi şi văi înflorite primăvara,  
Cu ape repezi şi adânci,  
Să nu pătrundă duşmanii  
Să nu pătrundă duşmanii nici pe brânci.  
Avem păduri dese, nu le trece nici pasărea-n zbor,  
Totul aici ne-au stat în ajutor.  
( Fulgeră şi tună.).  
Degrabă la luptă, în frunte cu mine,  
Duşmanul se apropie, vine, vine...!  
Dromichete, mândru rege din fund de aşezare,  
Burebista mărit, stăpânitor al neamului dintre hotare,  
Duras prea înţelept, strămoşi ai Daciei străbune,  
Ridicaţi-vă în ţară, însuflaţi fapte bune!  
Ne ameninţă duşmanul munţii noştri sfinţi  
Scăldaţi cu sânge de părinţii noştri, părinţi.  
E la grea încercare al Daciei popor!  
El ştie să moară  
Pentru scumpa noastră ţară!  
El ştie să fie învingător.  
Înainte deci! Pe viaţă în mândrie,  
Pe moarte, în viaţă vie!  
( Fulgeră, tună şi trăzneşte puternic. ).  
VEZINAS  
Mare îţi este puterea, mania şi iertarea,  
Slăvit zeu ce ne stăpâneşti zarea!  
De am fost nevrednici o clipă, te-ndură.  
Vom di de-acum înainte cu mai multă măsură.  
VRACIUL  
Nu e îmblânzit zeul, decât sacrificându-I pe toţi bărbaţii,  
Sau cu duşmanii să ne avem ca fraţii!?  
Din ce rămâne, un alt neam curat va răsări  
Care în veci trădarea n-o va şti.  
TEHOMIR  
Înlături, altfel te sfarm, cobe, te-ai pripit!  
VRACIUL  
De mă credeţi smintit,  
Dac sunt şi ţara mi-am iubit!  
DOCHIA  
( Tulburată se îndreaptă spre preot.).  
Taină îţi cer! Iertare!  
Slăvite preot mare!  
VEZINAS  
Are de dat un sfat Domniţa, marea preoteasă?  
Întotdeauna îndrumarea ţi-a fost aleasă!  
DOCHIA  
( În auzul celorlalte preotese ce s-au apropiat.).  
În Dacia s-a săvârşit o faptă rea,  
Făptaşa este Dochia!  
Trădarea e a mea!  
VEZINAS  
Cum asta!?...Ce păcat!  
DOCHIA  
Poate un zeu duşman m-a îndemnat  
Să eliberez pe sclavi din închisoare.  
Nelegiuirea săvârşită mă doare.  
Spune-mi cu ce s-o ispăşesc?  
Pedeapsă pe măsura faptei doresc.  
VEZINAS  
Ooo, iubită fiică a lui decebal, iubită preoteasă!  
Îngheţul pe munte e mai mare pedeapsă.  
Ea ne este lăsată prin datini strămoşeşti  
Pentru aceia ce s-au împotrivit poruncilor regeşti.  
Nu au cunoscut dacii un rău mai mare!  
DOCHIA  
Dochia a săvârşit în Dacia prima trădare  
Împotriva ţării, a strămoşilor, a dacilor toţi,  
A uneltit în răul strănepoţilor din nepoţi.  
( Către ceilalţi.).  
Să aveţi grije de Ionuţ, copilul meu,  
Cânb va fi mare să-I spuneţi că sunt la zeu,  
Şi l-am iubit şi-l voi iubii acolo sus mereu.  
( În suspine.)  
Ooo, zeule, plămădeşte-l să crească falnic  
…şi puternic  
Să cunoască liniştea, iubirea şi dragostea  
În ţara aceasta, în ţara lui şi-a mea.  
De la tine,dar, munte falnic de sub soare  
Aştept adăpost, refugiu şi alinare.  
Iar pentru copii copilului meu să fi  
Cetatea linişti, a muncii, într-o slăvită zi.  
(Către Vezinas. )  
Să şti că de al meu păcat  
Nici el, nici fiul meu nu e vinovat.  
CELE OPT PREOTESE  
Te urmăm, dulce stăpână cu sufletul împăcat.  
DECEBAL  
( Împreună cu Tehomir şi celelalte căpetenii ale oastei se apropie de preot  
şi de cele două preotese. ).  
Oastea ne cere nedeslipiţi alăturea să fim.  
La fel ca înainte Dochia te iubim!  
Te lăsăm în seama preotului mare  
De-acum cu nelegiuitul vinovat de trădare  
Pe muntele Orole, împreună, veţi cere iertare.  
Înfrângere duşmanului prin sacrificiu veţi cere  
( Arătând spre fereastră. ).  
Priviţi! Negura răului în zare piere.  
TEHOMIR  
Dochia, eu am ştiut de copil şi te-am iertat.  
El va creşte aici ca floarea unde a încolţit.  
În cei patru ani am urmărit  
Cum în soare s-a înălţat.  
Fără să şti tu, zi de zi, l-am îngrijit.  
El este copilul acestui pământ şi nu este vinovat.  
Ca acest lăstar să crească sub un cer luminos  
Roagăte ca Tehomir să se întoarcă victorios.  
VEZINAS  
( Cu mâinile în sus, implorând cerul. Alături.).  
Ce nenorociri ne-ai pregătit?!  
Doamne, nu ne pedepsi atât de cumplit!  
ACTUL III  
TABLOUL VII  
( Sala tronului din Sarmisegetusa. În colţul dinspre stânga e aşezat  
scaunul regesc.).  
Scena 1.  
DECEBAL  
( Revine oboist din luptă, unde a prins pe generalul Licinius pe care îl  
adduce.Nu îl cunoştea că este tata lui Ionuţ, falsul meşter captiv roman,  
eliberat de Dochia.).  
Pe romanul acesta să mi-l ţineţi legat  
Alături, la îndemână şi ne înarmat.  
( Un oştean care însoţea pe Decebal îl conduce pe Licinius în camera de  
alături.).  
Pe poarta cetăţii să atârne capul trufaşului sol  
Şi corpul lui Licinius să atârne sfâşiat pe ziduri, gol!  
Se cade cu arc de triumph înfingător  
Şi această nenorocire s-o vadă ochii mei!?  
Iubită Sarmisegetusă altădată ocrotită de zei!?  
Ooo! Nu este cu putinţă  
Să fie dată unui rege dac atâta umilinţă!  
Licinius, semeţ sol, general roman să şti  
Că Decebal în ultima clipă mişel şi laş nu va fi!  
Eu nu voi cădea cu resemnare în robie.  
În viaţă dacul nu ştie decât liber să fie!  
Iubită spadă, simbol de vitejie  
Tovarăşe în viaţă fosta-i mie  
Şi în moarte îmi vei fi!  
Dar nu este nimeni pe aici? Unde sunt ai Daciei fii!  
Altădată eram primit cu alai mare.  
E drept! Nu-l mai merit oare?  
Dar unde, unde este Dochia? Unde este al meu nepot?  
Unde e Vezinas? Sunt supăraţi socot.  
Ei! Olaci, străjeri, unde sunteţi, unde?  
( La strigătul lui Decebal, dinspre dreapta şi faţa scenei vine trist, abătut şi  
cu capul în jos bătrânul Olac,în seama căruia este lăsat spre îngrijire  
Ionuţ.).  
Hei! V-aţi pierdut capul? Răspunde!  
Vă este frică de duşmani?  
Unde-i Dochia, iubita mea fiică?  
Au poate şi ei îi este frică!?  
Vezinas preot mare?  
Dar Ionuţ cu ochii de cicoare?  
Scena 2.  
OLACUL  
Deşi sunt bătrân şi neputincios, sunt dac  
Şi frică nu am şi nu pot să tac  
Dochia, Dochia, de n-ai ştiut...  
DECEBAL  
Spune, unde-i? Altădată erai limbut.  
OLACUL  
...de îndată ce-ai plecat la bătălie  
A urcat suişul muntelui oe vijelie  
Şi pe cine, mărite rege, ai iubit  
Pe munte îngheţul la-npietrit!  
DECEBAL  
Ce vorbeşti bătrâne smintit!?  
OLACUL  
Alături a însoţito şi celelalte preotese.  
Acum sunt a zeului mirese.  
DECEBAL  
Dochia!…Dochia…! A mea iubire!  
Oooo! Nu este cu putinţă atâta nenorocire!  
Zalmoxis prea mult m-ai pedepsit!  
( După o pauiză).  
Dar... unde este nepotul meu iubit?  
OLACUL  
E la mine şi cu dragoste l-am îngrijit.  
Îndată mă duc să ţi-l trimit!  
Scena 3.  
ÎNGRIJITORUL TEMPLULUI  
( Intră grăbit, în timp ce Olaculul se pregăteşte să plece pentru a aduce pe  
Ionuţ. Se adresează către Olac.).  
Auzita-am că regale de la luptă a sosit?  
( Regele îndurerat cu capul între mâini, privind pe fereastră, se întoarce  
către noul venit.).  
Aaa…! Să trăiţi măritule! Am venit  
Să vestesc că al dacilor preot mare a murit,  
Şi-a pus capăt vieţii în altar după ce-a slujit.  
DECEBAL  
Fără preot mare, fără preotese, parcă nimic nu-i viu.  
A rămas Templu pustiu?  
E ţara în grea restrişte şi neamul la răspânte…  
( După o pauză.).  
Au început duşmanii din catapulte să cânte…  
( Se aude bubuit de asalt. ).  
Duşmanii au şi sosit la zidul cetăţii!?  
Nu-i nici-un mijloc de scăparea vieţii?  
Nu-i chip de scăpare!?  
Zalmoxis şi-a luat mâna de pe daci, oare?  
Dă în ghiara pieirii întregul popor!?  
ÎNGRIJITORUL TEMPLULUI  
O, Doamne, mărite! A sosit ceasul să mor!?  
Scena 4.  
( Tehomir intră rănit de moarte. ).  
DECEBAL  
Ooo…Tehomire…şi tu!?  
TEHOMIR  
Da, în luptă am căzut,  
A străpuns o suliţă prin scut!  
M-am târât până aici rănit  
S-o văd pe Dochia pe care o iubesc.  
DECEBAL  
Dochia a murit! E în corul îngeresc!  
TEHOMIR  
Oh…oh…oh…! Copilul unde este?  
DECEBAL  
Îl aduce acum Olacul, este bine…  
Mă îngrijorează pentru el timpul ce vine...  
Am să-ţi spun despre Dochia întrega poveste!  
A murit de frig pe munte rugându-se la zeu...  
A spart uricorul, a eliberat sclavii, încălcând cuvântul meu.  
Se spune că era şi tată-l copilului printre ei...  
TEHOMIR  
Oooo...! Nenorocirile vin toate în anii grei.  
DECEBAL  
Una chiamă pe alta, Tehomire! Vezinas s-a sinucis.  
OLACUL  
( Intrând cu copilul de mână ce ţine în cealaltă mână aceeaşi floare ofilită,  
dăruită de Decebal şi păstrată cu grije de copil şi Olac. ).  
Iată Mărite, al tău vis  
De a vedea nepotul s-a împlinit!  
DECEBAL  
( Luând copilul în braţe .Îl sărută pe frunte şi îl aşează apoi jos. ).  
Văzândul teafăr sufletul s-a liniştit.  
TEHOMIR  
Ionuţ, chiar dacă nu eşti din sângele meu, te-am iubit!  
Am să mă înalţ la mama ta,  
De sus te vom ajuta  
Să creşti liber pe acest pământ,  
Să-ţi fie ca un cant.  
Un cant frumos, un cant al muncii  
Ne interrupt de vreun duşman.  
DECEBAL  
La Drimoxa prins-am un falnic general roman.  
Să se aducă de grabă!  
Să nu creadă că am luptat să ne aflăm în treabă.  
Sunt vinovaţi dacii de moartea duşmanilor ţării?  
Ne jefuiesc moşia, nu noi pe-a lor din depărtarea zării.  
Ne calcă pământul, mulţi de-ai noştri au murit!  
( E adus generalul Licinius, legat la mâini.).  
Dorinţa ţi s-a împlinit.  
LICINIUS  
Cunosc cetatea voastră, vreau să-mi văd feciorul iubit.  
După care multă vreme am tânjit.  
TEHOMIR  
Cine-i acesta? Ce văd!?  
Fostul meşter, sclav roman, Licinius!? Ce prăpăd!  
LICINIUS  
Chiar el. Amicul Romei... şi al copilului tată,  
Plămădit cu a regelui fată.  
Dar unde este copilul? Unde?  
E mort!? E viu? Se ascunde?  
DECEBAL  
Ooo…tu eşti acela ce ai adus Daciei tot răul?  
Te aşteaptă negura! Te-aşteaptă hăul!  
( Se aud zgomote şi bubuituri de luptă.).  
Copilul e aici de faţă,  
A crescut şi e în viaţă.  
LICINIUS  
( Îndreptându-se spre copil care este alături de Olac şi îl ia în braţe.).  
O, copilul meu ce te iubesc  
Al să stau aici cu tine să te cresc.  
Dar unde e mămica, copil slăvit!?  
DECEBAL  
A luato Zalmoxis! A murit!  
LICINIUS  
Ooo...Zei! De ce nu m-aţi luat pe mine!?  
TEHOMIR  
Nu voi aştepta mult. Te vor lua şi pe tine!  
Dar e mai bine  
Ochii să-ţi-i scoatem acum,  
În veci romanilor să nu le arăţi al Dacia drum.  
DECEBAL  
Tehomire! Nu-i vom scoate ochii  
De vrea va sta aici să crească copilul Dochii.  
Nu este bine un rău să aducă un alt rău.  
Licinius care este gândul tău?  
LICINIUS  
Mărite rege de eşti bun aşa,  
Voi rămâne în veci în Dacia  
Să cresc acest fecior mare  
Liber sub un strălucitor soare.  
Dar...pe tine cum te cheamă?  
( Aşează copilul jos.).  
De mine să nu-ţi fie teamă.  
IONUŢ  
Inius, Ionis, Ionuţ îmi spune!  
De la Licinius al tatălui meu nume,  
Care este mare şi victorius,  
Cum îmi spunea mama…frumos.  
LICINIUS  
Eu sunt tatăl tău, copile,  
( Îl lipeşte de el.).  
Şi ne-am cunoscut în clipe umile.  
Sunt prizionierul tău…  
Dar îmi este teamă să nu fie şi …mai rău.  
( Bubuituri, lovituri, larmă de luptă se aud în apropiere. ).  
Scena 5.  
(Duras, Baldobal, Hasdrubal, însoţiţi de alte căpetenii intră  
înspăimântaţi.).  
DURAS  
Nimic nu mai este cu putinţă!  
BALDOBAL  
Cetatea e pierdută şi a noastră fiinţă.  
HASDRUBAL  
Oştenii o mai apără încă. Au apărat şi hotarele cât au putut!  
DECEBAL  
Zalmoxe ne-a pedepsit cât a vrut!  
BALDOBAL  
Totul e înzadar!  
DECEBAL  
Atunci să aducă în grabă cazanul cu iz amar!  
Izul acesta din fiertură e hărăzit  
Vitejilor ce în luptă n-au murit!  
TEHOMIR  
Eu voi porni mai înainte spre eterna cetate.  
BALDOBAL  
Nu v-a trece mult şi te vom urma frate.  
TEHOMIR  
Mă…ri…te, iubite re…ge, dra…gilor…  
În Da…cia ro…bită e uşor…  
…a mu…rii  
Şi ce greu e a trăi…!  
( Îi cade capul într-o parte şi moare.).  
DECEBAL  
Cu toţi alăturea, e bună  
Moartea, pentru viteji, de aur e cunună.  
HASDRUBAL  
Cetate iubită, leagăn de eroi  
Pentru romani, castru vei fi, pentru noi  
O durere sfâşietoare  
Într-un apus de soare…  
Scena 6.  
DECEBAL  
( La vederea cazanului cu otravă adus în grabă de câţiva oşteni. ).  
În altă lume, lângă strămoşi ne este locul.  
Să mistuiască cetatea focul!  
Sarmisegetusa, mândrie a strămoşilor, noi te iubim,  
Noi care am lucrat mai puţin  
La alcătuirea ta, te nimicim.  
Ne-o cere ambiţia! Iubirea întreagă  
Şi durerea din aste clipe de tine ne leagă,  
43  
Nimic din ce a fost, gloria de altădată  
Pe mâna vrăşmaşului nu trebuie lăsată.  
I-iul OŞTEAN  
Iată minunata băutură!  
II-lea OŞTEAN  
O povară în oase lasă, un somn greu şi o arsură.  
I-iul OŞTEAN  
Câte două duşti pe gât am dat.  
DURAS  
Te-ai grăbit, dragă fârtate!  
( Oştenii cad şi mor. Larmă mare, ţipete şi vaiete se aud. ).  
Scena 7.  
( Intră în grabă trei fruntaşi de oaste.).  
I-iul FRUNTAŞ DE OASTE  
Au spart poarta de intrare şi în cetate au năvălit!  
II-lea FRUNTAŞ DE OASTE  
Împăratul lor e în frunte, l-am zărit,  
Pe un cal alb, ca şi dânsul împlatoşat,  
E îmbrăcat în aur blestematul de împărat!  
III-lea FRUNTAŞ DE OASTE  
Lupta aprigă e încinsă,  
Între armia romană şi oastea dacă învinsă.  
Şi femeile cetăţii sunt dârze luptătoare,  
De viteji născătoare.  
Ca zăgazul ce nu lasă şuvoiul mare  
Ai noştri cu trupul lor făcut-au zid la poarta de intrare.  
O clipă şirul luptătorilor duşmani a fost mai rar.  
De cade unul, o mie se ridică iar.  
Sâni ce alăptau copii, sprijinmă acum topoare,  
Ştiu fără greş să lovească, sute, mii, ştiu să doboare!  
Însă cetatea noastră e mică,  
În locul celor căzuţi nimeni nu se ridică.  
HASDRUBAL  
Iată cum se întinde focul!  
( Prin fereastră se vede arzând cetatea. ).  
La para para lui se cades ă începem jocul  
Şi ospăţul să împlinească sorocul.  
Paharnicul să vie! Cine ne este paharnic?  
OLACUL  
Paharnicul sunt eu şi Ionuţ cel mic.  
( Arată către copil.).  
DECEBAL  
Să aveţi grije de copil să crească mare  
Să spună la toţi povestea Tatălui Mare.  
LICINIUS  
Mori fără teamă mărite rege  
Romanii au o lege:  
„ Salvarea poporului din strămoşeasca glie  
Este suprema noastră datorie! „  
DECEBAL  
( Către comandaţii. ).  
Se cade ca vajnicul corăbier, atunci,  
Când nava se scufundă, prin grije şi porunci,  
Să ia în seamă viaţa celor de pe vas.  
La postul de onoare să fie ultimul rămas.  
Aşa că oricât îmi va fi de greu  
Să vă văd murind, ultimul rămân eu.  
Care dintre voi bea întâi  
( Voios. ).  
Şi în sănătatea cui?  
BALDOBAL  
Eu întâi!  
DURAS  
Ba eu! Tu mai rămâi!  
DECEBAL  
Atunci acela va bea  
Căruia regale îi va da.  
( Olaculul îi întinde pocalul plin. Decebal trece pocalul lui Duras. ).  
Eşti cel mai bătrân în sfat,  
Înţeleptul ţării, credinţă ne-ai dat,  
Neobosit şi viteaz în bătălii ai fost  
Ai luptat pentru ţară, ai luptat cu rost.  
Iată fala şi răsplata viteazului dac.  
Dar ce păcat, vitejii noştri în ţărână zac!  
Pentru întâia oară, un dac săvârşita o trădare  
În Dacia, şi sufletul mă doare.  
Pedepsit e poporul. Ooo…! Fiica mea!  
Plătim cu toţii vina ta!  
DURAS  
Din văgăuni, din munţi, nevinovaţii prunci  
Nu vor şti de această nelegiuire, în văile adânci.  
Acolo, feriţi de duşmani şi de păcat  
Gândul lor se va înfiripa tot curat,  
Ca prin ei deapururea neamul să moştenească  
Iubirea de glia strămoşească.  
Când de geruri şi de vreme rea veţi fi urgisiţi  
Povestea de acum să le-o amintiţi!  
Să poarte şoapta, codrul prin freamătul lui  
Să le spună de cinstea, virtutea, vitejia neamului.  
De nu vor avea nume, să-i legene cântul,  
Doina să-i crească, să-i mângâie vântul,  
Să moară bătrâni, gerul din inimi să cunoască moina  
Şi în codru să-ngroapte doina,  
DECEBAL  
Să nu ştie ce-i trădarea!  
( Tot mai aproape se aude bubuitul. Focul este mai îndârjit.).  
DURAS  
Pentru aceştia ridic paharul acum când arde zarea!  
Pentru Ionuţ beau. Pentru inima curată!  
(Bea.).  
DECEBAL  
Baldobal, iată!  
La cine rămâne spada ta?  
BALDOBAL  
Spada mea?  
La porţile cetăţii o îngropai.  
Jurământ în scris alăturai,  
Acela ce o va găsi s-o moştenească.  
De ar avea ceva din sângele dac, neamul să-l dezrobească.  
În mâinile duşmane te las ţară, a mea iubire!  
Dacă odată liberă vei fi, din locul de odinioară,  
Lui Zalmoxis voi cere îngăduire,  
Să-mi petrec veşnicia în Dacia şi-n a ei sfinţire.  
( Bea. ).  
DECEBAL  
Tânăr încă eşti Hasdrubal şi aid at de necaz,  
Totuşi multe fapte ai săvârşit cu braţul viteaz!  
HASDRUBAL  
Iubite rege mare! Muriom cu speranţa  
Că aici va continua viaţa.  
Peste sute de ani, chiar mii  
Dacia de-apururi va fi.  
( bea. Se aude larmă de bătăi în poarta domnească.).  
I-iul FRUNTAŞ DE OASTE  
Şi eu!  
II-lea FRUNTAŞ DE OASTE  
Şi ei!  
DECEBAL  
Beţi fiecare. Să nu vă fie greu.  
( Din nou se aud bătăi şi mai puternice în poartă.).  
OLACUL  
Mărite! Şi eu!  
DECEBAL  
Duras, Baldobal, Hasdrubal, aşa repede se poate murii!?  
OLACUL  
Împotriva morţii dacul nu ştie cârtii!  
Moartea chin nu are,  
Când duce la dezmierdare.  
46  
E o altă viaţă dincolo fericită,  
De dureri ferită.  
( Bătăi tot mai puternice se aud. Zgomot, larmă, strigăte.).  
Ionuţ te las în grija tatălui tău,  
Să nu cunoşti în viaţă ce este rău.  
( Bea. Se aude spărgându-se poarta domnească. Tropot şi paşi, iureş pe  
scări, se aud năvălind înăuntru.).  
DECEBAL  
( Aşezându-se pe scaunul domnesc. ).  
Trozneşte stejarul, se clatină pleşuvul munte.  
Dragă spadă! Ai cunoscut bătăli crunte,  
Atâţia duşmani a străpuns al tău fier.  
Nevrelnic, prin tine, pe tronu-mi să pier!  
( Îşi împlântă saba în piept. Cu ultima sforţare o scoate şi o aşează lângă  
el. În poziţia iniţială pare viu pe scaunul domnesc. Liciniu şi Ionuţ  
îngenunche. Aşa îi găseşte Traian.).  
Scena 8.  
( Intră oşteni romani, căpetenii în frunte cu împăratul Traian. ).  
TRAIAN  
( Privind la întreaga scenă. Licinius văzându-l se ridică. Ţinând copilul de  
mână se înclină. ).  
Ooo! Acum de-abia înţeleg cât de mare  
În ţara asta este dragostea de neam şi de hotare!  
Luaţi aminte oşteni! Ce înseamnă iubirea de ţară şi dor!  
Viteaz este acest popor!  
Tu nu eşti învins! Ci Roma este înfrântă!  
Acolo e orgie, beţie! Romanii putregaiul îl cântă.  
Licinius ce faci ? Ce zici ?  
LICINIUS  
Mărite imperator, rămân aici.  
Să-mi cresc copilul pe acest pământ de rai.  
TRAIAN  
Rămâi Licinius! Să înveţi pe daci al nostru grai  
Voi aduce ceea ce e mai bun, mai sănătos,  
Mai viteaz, din imperiu în acest teritoriu sălbatic şi frumos.  
Un altoi mai bun să fac  
Pe rămăşiţele regatului dac.  
Aşa va răsări un popor nou, puternic foarte  
Ce va moşteni onoarea, dragostea de ţară până la moarte.  
Acesta este copilul tău? Aşa se pare!  
LICINIUS  
El este! Iubite impedrator mare!  
TRAIAN  
(Apropiindu-se de Decebal care pare viu, îi ia sabia şi o întinde lui Ionuţ.).  
Păstrează sabia tatălui tău mare  
Şi să creşti mândru sub soare,  
47  
Să aperi cu ea poporul, onoarea şi ţara!  
( Îi întinde sabia. Ionuţ o sprijină de el.).  
Pentru tine de-acum începe primăvara!  
( Ionuţ priveşte la sabie şi la floarea ofilită din mână pe care o are de la  
Decebal.Privind îşi adduce aminte de cuvintele bunicului, Decebal.).  
DECEBAL  
( Glasul lui Decebal se aude venind de departe, predominând întreaga  
asistenţă. Glasum vine din memoria şi conştiinţa lui Ionuţ.).  
“ Eşti ca floarea aceasta, nevinovată făptură,  
Nu şti ce-i trădarea, nu şti ce-i ură,  
Poate, în vreme, floare din floare,  
Urmaşii, urmaşilor tăi, se vor bucura de un alt soare,  
În cântec să rămână să fie ştiut  
Că Epopeea Română de aici a început. “  
( O melodie adecvată în crescendo.)  
-CORTINA-__ 
Referinţă Bibliografică:
FLORILE SARMISEGETUSEI-Dramă istorică în versuri.-Continuare / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2721, Anul VIII, 13 iunie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

VALIDARE ACCES CONFORM GDPR

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

TOP AUDIENȚĂ
POEZIE

TOP AUDIENȚĂ
SĂPTĂMÂNALĂ
POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!