CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Impact > Analize >  


Autor: Al Florin Ţene         Publicat în: Ediţia nr. 2290 din 08 aprilie 2017        Toate Articolele Autorului

Scrisul istoric spre canon, ideologie și tezism.Istoricul român între conștiință, ucronie și istorie contrafactuală.Studiu dr Dr.IONUȚENE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Scrisul istoric spre canon, ideologie și tezism. Istoricul român între conștiință, ucronie și istorie contrafactuală  
 
Zilele trecute cu ocazia unui congres la Cluj-Napoca despre istoria presei, istoricul academician Ioan Aurel Pop a susținut un discurs elocvent privind percepția istoriei și a scrisului istoric în societatea românească contemporană. Textul cunoscutului istoric clujean este unul programatic și a evidențiat racilele subsidiare ale istoriografiei în lumea de astăzi, unde interesul pentru adevăratul trecut al istoriei noastre este foarte scăzut. Dezinteresul față de istoriografie și istorie a devenit unul programatic și acut azi, paradoxal, deși se investesc fonduri naționale, europene și transnaționale relaiv suficiente. Ioan Aurel Pop a discutat despre reflectarea trecutului românilor în presa contemporană și despre desconsiderarea istoricilor care urmăresc cu metode științifice reflectarea adevărului. Una dintre cauzele care stau la baza derapajelor grave din presa de astăzi, consideră istoricul, este faptul că majoritatea jurnaliștilor nu sunt oameni de cultură, cum era altă dată. Rectorul UBB și-a început expunerea chiar cu un exemplu din ziarul Adevărul, care a scris recent: Am stat sub jugul otoman 400 de ani. „Cine citește, o dată că este jenat de cuvântul jug, pentru că până și comuniștii nu mai ziceau în final eliberarea României de sub jugul fascist, ci schimbaseră sintagma din cauză că până și cuvintele se tocesc și se compromit. În anii de grație 2017, jugul otoman nu-mi sună bine. Pe de altă parte, dacă noi am stat sub jugul otoman 400 de ani, atunci vă întreb: grecii, bulgarii, sîrbii, albanezii care efectiv au stat sub jurul otoman din secolul 14 până în sec. 19, unii chiar până în secolul 20, cum sunt bulgarii, ei ce să zică? Ei au fost sub jugul otoman la pătrat. Reflectarea istoriei în presă e un lucru delicat, mai ales de când jurnaliștii nu mai sunt și oameni de cultură. Îți era rușine să apari în fața unui jurnalist și să nu fii la înălțimea lui, Jurnaliștii nu mai sunt neapărat oameni de cultură, sigur, nu toți. Uneori aceasta a dus la aspecte grave. Reflectarea istoriei în presă cred că are legătură și cu amatorismul. Istoria tratată de nespecialiști din care decurg o seamă de fapte grave și istoria tratată de nespecialiști se bazează pe necunoașterea metodelor istoriei. Ca și cum aș fi chimist și nu aș ști ce înseamnă decantare. Se bazează și pe necunoașterea izvoarelor. Nu poți să fii istoric pentru perioadele mai vechi dacă nu cunoști limbile surselor. Dacă se face istoria în felul ăsta, dacă nu vrem să ajungem la surse, nu se face istorie. Alt plan: istoria tratată de specialiști care nu mai apelează la sursele pe care le cunosc pentru că nu vor. Cunosc istorici care nu se mai apropie de surse din convingere, alții pentru că nu pot. Ca să te duci la sursă, e un efort extraordinar de pregătire. Aspectul are și o explicație filosofico-ideologică: dacă trăim în perioada postmodernă, trăim și în perioada post-adevăr. Mai există istoria prezentată de mijloacele de difuzare în masă, de vectori care nu vor să distingă în general între discursul istoric de specialitate și discursul improvizat. Dacă un ziarist nu are pregătire de istoric, poate să pună o carte de Constantin C. Giurescu pe același plan cu o carte de X amator de istorie. Fiindcă le place discursul amândurora și n-are timp să distingă adevăratul discurs despre trecut cu unul fals”, a spus rectorul UBB. I.A. Pop a dat exemple ale celor două viziuni contradictorii în reflectarea istoriei în presă, rezultate pe seama neîncrederii în meseria de istoric: unul spune – Românii n-au reprezentat nimic, au fost ființe gregare, gelatinoase, fără personalitate, cu capul plecat altora, iar celălalt – românii au fost părinți ai civilizației, genii, dar fără noroc. Dintre exagerările postdecembriste ale globaliștilor, Ioan Aurel Pop a evidențiat: niminicia românilor, miturile naționaliste, xenofobia ancestrală a românilor, pe Mihai Viteazul – Ceaușescu avant la lettre, Avram Iancu – erou sau criminal – „dar ce război nu a avut și victime”, a adăugat rectorul. În cealaltă extremă există jurnaliști care spun că istoria s-a născut la Carpați și la Dunăre, că scrisul mondial s-a inventat pe Mureș, că romanii au învățat latinește de la daco-geți, că Dacia imperială a dat clasă Romei. Concluzia lui Ioan Aurel Pop a fost una clară că toate aceste derapaje au ca sursă disprețul pentru știința clasică a istoriei, pentru meseria de istoric, pentru erudiție și pentru ceea ce reprezintă istoria în esența ei: cunoașterea vieții trecute bazată pe surse.  
 
Problemele prezentate exhaustiv și complex de către istoricul clujean reprezintă o paradigmă a istoriografiei de astăzi din România. Rădăcinile unui tezim istoriografic și a ideologizării istoriei noastre le putem găsi încă de la sfârștitul anilor 90 și începutul anilor 2000 când s-au emis directive ale Consiliului Europei și Comisiei Europene cum să se prezinte faptul sau evenimentul istoric și în ce fel să se scrie istoria. Aceste direcții amintesc de vremurile fostului regim totalitar. Paradoxal, treptat istoricii români la 10 ani de la revoluția pentru libertate din decembrie 1989 au fost nevoiți să se încorseteze în teme și modalități reduse de prezentare a scrisului istoric în termeni impuși contra fonduri europene sau naționale. Pentru a se prezenta trecutul istoric în termenii ideologici ai prezentulu s-au alocat sume considerabile, scăzându-se astfel calitatea scrisului istoric și bineînțeles obiectivitatea istoricului. Istoricul profesionist a devenit azi, dintr-un istoric de vocație și om de știință, un promotor ideologic și schematic a unor teme prestabilite conform unor directive și interese pecuniare impuse de institute, mai mult politice decât științifice și fără legătură cu istoria. Se pune astăzi o problemă de conștiință pentru istoric, păstrând proporțiile, la fel ca în anii 50 ai secolului trecut, dacă respectă adevărul istoric în limitele legilor științifice în conexiune cu experiența culturală, buna credință și subiectivitatea firească sau istoricul acceptă să devină un mercenar al scrisului istoric ideologizat și dirijat contra fonduri și interese de carieră sau politice, departe de uneltele științifice ale istoriografiei. În ultimii ani s-a pus accentul pe istoria contratafactuală și pe ucronie, distorsionându-se voit fapta, evenimentul și izvorul istoric, pentru a se prezenta trecutul prin ochii intereselor ideologizate ale prezentului, lucru ce a dus la scăderea calității producției istoriografice în România și Europa în general. Se oferă de la centru subiecte critice prin prisma prezentului despre evenimente din trecutul național. Orice subiect din istoria națională este contorsionat conform unei grile de valori a prezentului, fapt ce falsifică cu bună știință trecutul istoric. Valoarea unui istoric adevărat constă în prezentarea trecutului așa cum a fost acesta, conform izvoarelor și surselor, în măsura unei obiectivități cenzurate de limitele umane nu de ideologie și tezism. Ceea ce se întâmplă astăzi în istoriografie este un determinism periculos care falsifică intenționat trecutul istoric în beneficiul unor curente de gândire prezente și trecătoare în același timp, doar pentru a se beneficia de finanțări direcționate politic și ideologic sau de jocuri de carieră. Se construiesc cariere mediocre de istorici doar în limitele impuse de tezismul contemporan. Astfel se explică acest vacuum generațional de tineri istorici valoroși în prezent. Nu se mai dorește parcă apariția unor istorici care să ridice probleme și teme de dezbatere generală sau de sinteză. În realitatea schematică actuală și impusă aproape e imposibil apelul la originalitate și individualitate istoriografică. Se promovează direct sau indus un limbaj de lemn istoriografic sufocat de tezism, etichete și idiosincrazii. Istoriografia românească a devenit oficializantă în parametri unui regim totalitar de început. Direția administrativă în istoriografie a creat un limbaj de lemn autonom din care istoricul e obligat să-l respecte, cu consecințe letale privind autenticitatea și adevărul faptului istoric. În afară de generația mai în vârstă de istorici care conștientizează importanța scrierii istoriei în paradigma adevărului și cercetării științifice, azi nu mai apar tineri istorici de anvergură, datorită unui compromis ideologic pe care îl fac în beneficiul propriu nu pentru a păstra uneltele istoriografiei în căutarea febrilă a adevărului istoric așa cum s-a întâmplat. Ne place s-au nu de la generația contemporană de elită și mai în vârstă de istorici veritabili ca Ioan Scurtu, Dinu Giurescu, Șerban Papacostea, Florin Constantiniu, Gheorghe Buzatu, AM Stoenescu sau generația de mijloc ca I.A. Pop, I. Bolovan sau I. Drăgan, nu se întrezărește apariția unor tineri istorici care să depășească limitările caieristice sau bursiere, adică tezismul istoriografic pentru a oferi o producție istoriografică autentică bazată pe adevăr, cercetare și îndelungata tradiție pozitivistă și de tipul analelor privind scrisul nostru istoric. Cu cărți de istorie deterministă, contrafactuală și ucronie nu se poate naște o nouă generație de istorici români. Istoricii noi ar trebui să aibă ambiția vizionară a noii direcții a școlii istoriografice române din anii 30 conduse de Gh. Brătianu sau CC Giurescu, pentru a depăși blocajul mental ideologic și schematismul unei istoriografii impuse contra fonduri. La rezistența timpului rămân acei istorici care nu și-au trădat conștiința și nici unelete ”meseriei” de istoric. Poate ar trebui să apelăm din nou la Paul Veyne și să învățăm din ”Cum se scrie istoria”din izvoarele și aplicațiile metodologice ale istoriografiei. Până la urmă istoria nu se scrie la indicații administraive și conform normelor impuse de instituții politice, care nu au nicio legătură cu fenomenul istoriografic. A scrie istorie adevărată e un act de conștiință și de curaj astăzi, la care tot mai puțini tineri accesează, de teama izolării și marginalizării. Istoria mai este și un act de cunoaștere, care refuză canoanele impuse de direcția unui curent politic sau a unei ideologii.  
 
Ionuț Țene  
 
Referinţă Bibliografică:
Scrisul istoric spre canon, ideologie și tezism.Istoricul român între conștiință, ucronie și istorie contrafactuală.Studiu dr Dr.IONUȚENE / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2290, Anul VII, 08 aprilie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!