CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Beletristica >  




Autor: Adrian Lițu         Ediţia nr. 2251 din 28 februarie 2017        Toate Articolele Autorului

XXXII ECOU RĂTĂCIT
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
ÎNALTA SOCIETATE!  
Înainte de a se prezenta la locurile de muncă Albert şi Sabina fac o călătorie, cu trenul, către nord-vestul ţării. Îşi întrerup călătoria în Câmpina - unul dintre oraşele cu cele mai multe zile însorite din cursul unui an. Vor să se asigure, din timp, că vor avea unde locui. Au asupra lor documentele de repartiţie pe posturi, la cele două intreprinderi ale căror cadre, de personal şi de conducere, nu au cunoştinţă să fi declarat posturi disponibile. Între ei fie vorba, nici să existe nu s-ar declara. Noii veniţi, cu studii superioare, nu sunt bineveniţi doar protocolul obligându-i la amabilitate. Totuşi, cei de la Grupul de Şantiere, unde este repartizat Albert, par a fi sinceri. Se scuză că nu au posibilitatea să le ofere cazare. Îi îndrumă, să încerce rezolvarea problemei, la intreprinderea la care are repartiţie Sabina garantându-le că, în caz de nereuşită, vor găsi o soluţie.  
Nu prea au cu cine să discute la următorul obiectiv vizat dată fiind perioada concediilor de odihnă. Sunt nevoiţi să apeleze la secretarul de partid pe intreprindere. Are şcoală în el, şcoala de partid. Este calm şi amabil dând impresia că este o mamă a răniţilor. Îi asigură că, până la data obligatorie de prezentare la posturi, le va pregăti o cameră în căminul de nefamilişti. Se scuză că mai mult, pentru început, nu li se poate oferi. Nici nu vor mai mult, nu sunt pretenţioşi.  
*  
A sosit și ziua obligației de a se prezenta la posturi ; mai întâi, găsesc de cuvință, să rezolve problema cazării.  
Şi-au lăsat geamantanele, cu lucruri de strictă necesitate, la poartă. Sunt primiţi de director. Cum adică să le asigure o cameră în căminul de nefamilişti ?!... El unul nici nu a solicitat să i se repartizeze un absolvent de studii superioare ! Cel mult îi poate asigura un pat proaspetei absolvente care a fost repartizală la intreprinderea ce o conduce. „Cu cinste !... ” ar da să-l completeze, ironic, Albert. Îl vede pe director ca pe un nimic. Doar că nu a spus că îi oferă un culcuş. Nemernicul ! Reuşeşte să se abţină. Are de invocat promisiunea secretarului de partid. Este chemat insul. Stupoare ! Individul pretinde că nici nu a fost vorbă de aşa ceva. Lui i-au adus, numai, la cunoştinţă că sunt membrii de partid.  
Directorul nu este prost. Cunoaşte prea bine dedesupturile muncii de partid dar altceva îl frământă. Dacă cei doi sunt membrii de partid este foarte probabil să aibă relaţii suspuse. Nu oricine este primit în rândurile partidului pe timpul facultăţii. Totuşi, dacă ar avea relaţii, până acum ar fi primit cel puţin un telefon să-i aştepte, dacă nu cu un apartament, cel puţin cu o cameră, proaspăt zugrăvită şi remobilată, la căminul de nefamilişti. Situaţia este atipică. Chiar şi dacă tinerii absolvenţi nu sunt „piloşi ”, oricum ar da el, tânăra va lucra în această intreprindere. Nu poate fi ţinut secret faptul că, în înţelegere cu beneficiarii, lună de lună, se raportează ca realizată producţia unor produse deabia lansate în fabricaţie. Dacă se află, mai sus, ar putea să o încurce rău de tot. O lasă moale devenind împăciuitor, dând senzaţia că este în căutarea unei alte soluţii.  
Albert este de-a dreptul scârbit. Îşi ia soţia de mână şi o constrânge să părăsească, împreună, cabinetul directorial. Sabina doar că nu plânge. Soţul, care până acum se dovedise atent, grijuliu faţă de ea, este de fapt autoritar şi dovedeşte asta într-o situaţie total defavorabilă. Se teme de viitoare repercusiuni. Albert are cu totul alt mod de a gândi ; „s-a prins” că un membru de partid, oricât de incomod ar fi într-o colectvitate, este o piatră greu de urnit. Pornirea avută i-a fost de mare ajutor în a căra geamantanele până la Grupul de Şantiere prin a cărei vecinătate trecuseră anterior.  
*  
Femeia, pardon doamna, pe care au întrebat-o dacă nu cumva cunoaşte pe cineva care să închirieze o cameră unui cuplu de tineri a ţinut să le arate că deţine, în stare latentă, material de soacră mare. Au înţeles faptul că se aflau în cartierul ,,aristocraţiei locale,, şi că ar trebui să se îndrepte către periferie.  
„Şantieriştii” le-ar fi rezolvat problema dacă ar fi ştiut din timp. Avuseseră însă, chiar de la ei, cu ceva timp în urmă, infomaţia că şi-au asigurat cazarea. Nu aveau decât să-şi găsească, măcar provizoriu, o gazdă.  
Îndrumaţi fiind „mai sus de lac” căutau, potrivit informaţiilor primite, locuinţa unei femei „care creşte capre” şi care le-ar fi putut închiria o cameră. Fără să-şi cunoască reciproc gândurile, în mintea fiecăruia stăruia povestirea păţaniei lui Nică al lui Ştefan a Petrei. Erau totuşi dispuşi să-şi asume riscul trecerii printr-o asemenea încercare. Doar că, cineva s-a opus. Doamna Aron, o adevărată doamnă. A fost prima cunoştinţă în acest oraş, într-o împrejurare nu tocmai fericită. Aflând ce caută şi pentru ce, femeia a lăsat totul baltă şi i-a condus la o prietenă de-a ei, propietara unei case nelocuită în care, de curând, îi murise mama.  
*  
Încântarea de peste zi, când şi-au aranjat lucrurile în casa mobilată, a devenit noaptea coşmar. Casa este bântuită. Lemnul învechit al mobilei, obişnuit cu singurătatea de până atunci, pare să se tânguie. Deasupra lor, în pod, totul sună a vraişte intermitentă. Starea de nelinişte a sufletului bătrânei a lăsat urme, vizibile a doua zi, pe feţele lor. Încercarea prin care au trecut le depăşeşte închipuirea, nu-şi doresc ca această trăire să se mai repete. Sabina ar da să rearanjeze lucrurile în geamantane. Albert solicită un răgaz. Problema trebuie tratată în spiritul materialismului dialectic, pornind de la cauză la efect. Determinarea cauzei necesită timp de cercetare, în unele cazuri ani întregi, secole sau chiar milenii ori poate şi mai mult fiindcă lucrurile stau tocmai pe dos. Cunoşti efectul fără să cunoşti cauza, fie ea dreaptă sau nu.  
Îndrăzneşte să urce, sub privirile îngrijorate ale soţiei, treptele scării ce duce către pod. Deschide trapa şi se ridică deasupra. Un sfert din suprafaţa podului este acoperit cu nuci dintre care, nu multe, sunt sparte şi secătuite de miez. Sufletul bătrânei, după aparenţe, este înfometat. Să fi neglijat fiica rostuirea pomenilor ?!.... Este de cercetat oricât de ingrată ar fi sarcina. Din fericire, nu a mai este cazul. Dacă tot pornise să exploreze, Albert coboară în beci. Intrarea era destul de comodă. Dincolo de câteva putini înşirate se zăresc lespezi din piatră de râu aşezate unele peste altele, cu mortar între ele. Între câteva mortarul lipseşte lăsând să se vadă găuri asemenea unor capete de galerii.  
Surpriza este reciprocă, amândouă fiinţele înlemnind pentru câteva fracţiuni de secundă. Doi ochi mici aflaţi între mustăţi rarefiate şi înspicate, apropiaţi şi bulbucaţi, privesc cu mirare către Albert din capătul uneia dintre galerii. Prima reacţie nu este a lui Albert. Fiinţa cu ochi bulbucaţi ţine să-i arate, cât mai repede, coada provocându-i acestuia o reacţie de repulsie. Dacă nu s-ar fi întâmplat asta ar fi privit cu drag acea fiinţă, ca fiind cheia rezolvării misterului. Oricum, nu a mai este cazul să continue cu împachetatul lucrurilor în geamantane. Strânge nucile din pod şi le depozitează în cămară. Noaptea următoare nu va mai fi chiar de groază.  
*  
Nu a fost o problemă, datorită firii lui deschise, să se integreze în noul colectiv de muncă. Nu era numai meritul lui. Oamenii, femei şi bărbaţi, aveau o anume lejeritate în gândire şi în comportament părând a fi dacă nu lipsiţi de griji cel puţin lisiţi de probleme majore cară să-i afecteze. Atunci când cineva dădea de vreun necaz, colegii îl sprijineau nu numai moral ci şi material. Chiar dacă mai existau fricţiuni, pe ici pe colo, întreţinute de orgolii, colectivul, în ansamblul lui, avea un efect benefic asupra fiecăriua.  
*  
Dezarmare, pace !... Dezarmare, pace !... Dezarmare, pace !... Ceauşescu pe cer e !... Ceauşescu pe cer e !... Dezarmare, pace !... Dezarmare, pace !... Dezarmare, pace !... Ceauşescu pe cer e !... Ceauşescu pe cer e !....  
Prima manifestaţie s-a caracterizat printr-o oarecare convingere. Nu convingerea că Ceauşescu ar fi purtător de pace în lume ci convingerea că, după ce vor striga pe traseul prestabilit lozincile prestabilite, vor fi lăsaţi în pace.  
Repetabila corvoadă are ca efect, pe de o parte, dezlânarea corului de voci iar pe de altă parte accentuarea expunerii părerilor privind rostul corvezilor. Chiar dacă manifestaţiile nu se desfăşoară pe seama timpului lor liber ci în timpul programului de lucru, fapt ce ar fi trebuit să le înteţească entuziasmul, în provincie, spre deosebire de capitală, starea de lehamite faţă realizările măreţe ale socialismului căt şi faţă de iubiţii conducători este cu adevărat accentuată. Bunăstarea de care provincialii au avut parte nu multă vreme, concretizată în abundenţa alimentelor, dă semne de oboseală.  
*  
Inginerul Ichim are un năduf pe suflet. Nu se mai poate ocupa de ceea ce îl mai pasionează încă, acum doar în proiecte îmaginare, invenţiile şi inovaţiile. De la o vreme încoace munca lui nu îşi mai găseşte justificare. Până nu demult aceasta i-a adus oarece bunăstare, efortul creator fiind răsplătit cât de cât. Acum, strădania lui şi a altora este recunoscută doar printr-un amărât de procent aplicat la salariul de bază. Potrivit unei mai vechi lozinci muncitoreşti, declamată încă de pe vremea când era tânăr, „ nici pâine fără muncă, nici muncă fără pâine ! a găsit cu cale să se conformeze politicii partidului conducător şi adevărurilor descoperite de acesta.  
A găsit remediul la starea de înciudare provocată nu numai de acest fapt ci şi de faptul că acum, văduvit de preocupările lui, vede că tot ce s-a întâmplat şi se întâmplă în jurul lui a avut şi are la bază, ca forţă motrice, sistemul de relaţii, obligaţii şi pupincurism. Ideea că îşi primeşte salariul fără a depune cine ştie ce efort în a lăsa timpul să treacă l-a înveselit, stare ce a devenit exuberantă atunci când a descoperit, nu atât ca o replică la binecunoscuta lozincă, cât ca o profundă continuare a acesteia, propria lui lozincă : „ voi vă faceţi că ne plătiţi, noi ne facem că muncim ! .  
L-a plăcut pe tânărul Albert încă de la început dar nu s-a grăbit să-şi deschidă sufletul în faţa lui, nu înainte de a se convinge de faptul că nu se înşeală asupra concluziilor trase privindu-i caracterul.  
*  
-Toată mascarada asta, o facem numai şi numai fiindcă Ceauşescu visează la premiul Nobel pentru pace !  
- Există ceva anume care să-l îndreptăţească ?!  
- Rolul de mediator dintre Yasser Arafat şi Israel, consecvenţa poziţiilor principiale, spiritul relaţiilor de prietenie şi colaborare cu toate statele lumii indiferent de orânduirea socială, numeroasele vizite pe întregul mapamond, numeroasele legături şi contacte cu numeroasele personalităţi ale lumii...  
- Abureală !....  
- Relativ recent a avut loc ceremonia înmânării Medaliei de aur clasa I „Leonardo da Vinci” împreună cu Placheta şi Medalia de aur emise cu prilejul celei de-a douăzecişicincea aniversări a Institutului de relaţii internaţionale din Roma.  
- Oricum, degeaba latră a pace ! Suntem printre primele ţări, din lume, exportatoare de armament. Ştiai asta ?..  
- Da şi nu. Mult mai interesant este mesajul, voalat, transmis prin intermediul Cenaclului Flacăra.  
- Adică ?...  
- „inutilă gramatică blândă  
n-ai să poţi să-i dresezi pe tunari  
dacă-ţi stau împotrivă la pândă  
chiar profesorii tăi cei mai mari ! .  
*  
Primul salariu, ca absolvent al unei facultăţi, îi reaminteşte că, student fiind, a avut îndrăzneala de a contrazice un profesor pe tema cumulului de absenţe la cursuri şi seminarii :  
- La trei zile, absenţe, studentul ar trebui dat afară din facultate aşa cum unui muncitor i se desface contractul de muncă !  
- Similitudinea este total nepotrivită domn’ profesor !  
- Cum aşa ?!  
- Un student, după şase sau uneori opt ore de cursuri şi seminarii, rămâne cu obligaţii. Nu se poate prezenta în ziua următoare nepregătit la seminarii aşa că vai de timpul lui liber pe când un muncitor, după programul de lucru, îşi poate permite să stea chiar şi ore bune într-o cârciumă !.  
Colegii de amfiteatru, sesizând o scăpare, au găsit argumentul forte menit să schimbe, definitiv, mentalitatea muncitorească a tovarăşului profesor :  
- Ba mai are şi bani pentru asta !  
După cei patru ani de studenţie Albert şi Sabina cunosc nu numai libertatea de după orele de program ci şi despovărarea de stresul seminariilor şi al susţinerii examenelor. Faptul că mai sunt chemaţi şi duminica, singura lor zi liberă din cursul săptămânii, li se pare o bagatelă.  
*  
Se experimentează, la nivel naţional, trecerea la săptămâna redusă de lucru. Pentru început va fi liberă ziua de sâmbătă o dată la două săptămâni. Beneficiază de ea numai cei care îşi realizează planul de producţie, ceilalţi vor fi chemaţi şi duminica la lucru, indiferent dacă îşi aduc sau nu aportul nemijlocit la realizări.  
Albert face parte dintre beneficiari. Nu asta îl bucură cel mai mult ci faptul că în studenţie şi-a adus contribuţia, fie ea şi nesemnificativă, la argumentarea oportunităţii reducerii săptămânii de lucru. Ar cam fi singurul motiv de bucurie. Nu se poate bucura deplin de ziua liberă. Pe de o parte Sabina are parte de acelaşi program ca şi până acum iar pe de altă parte au devenit mai frecvente zilele „ libere în care este obligat să facă de serviciu, la poarta unităţii ajungându-se la situaţia în care, uneori, nu poate avea ziua de duminică liberă, concomitent cu Sabina. Are ca sarcină, ca şi ofiţer de serviciu, să vegheze asupra telefonului, să răspundă la el, să noteze şi să anunţe conducerea eventualele solicitări urgente. Rar se întâmplă ca telefonul să sune pentru asfel de situaţii.  
Prezenţa telefonului mut este mai întâi ca o provocare pe care se străduieşte să o ignore numai că, mintea îi joacă feste scurtcircuitându-i gândurile, parcă robotizându-l ; nouătreinouăunupatruunuşasetrei, nouătreinouăunupatruunuşasetrei, nouătreinouăunupatruunuşasetrei...  
Salvarea vine odată cu sosirea preşedintelui de sindicat plecat de acasă ca fiind sătul de cloceala căsniciei. Are de gând să-şi scoată pârleala, distrându-se cu telefonul, după care să-şi savureze veselia la un pahar de coniac cu ofiţerul de serviciu şi cu cine s-o mai ivi. Are agenda cu numere de telefon, ştie cum şi pe cine să şicaneze. Îl salută pe Albert, îi strânge mâna după care, fără să fie cazul, cere permisiunea să dea un telefon. Formează numărul după care insistă în conversaţie cu voce gravă şi sigură :  
- Alo !... Tovarăşa ..............  
- Da.  
- Sunt dispecerul gării c.f.r. Câmpiniţa. V-a sosit un vagon cu cai !  
- Ce anume ?!!!...  
- Un vagon cu cai.  
- Trebiue să fie o greşeală !  
- Am în faţă datele din scrisoarea de trăsură numărul ....... din data de ....... Nu sunteţi .......... cu domiciliul .............. ?  
- Ba da.  
- Atunci caii sunt ai dumneavoastră, nu este nici o greşeală !  
- Şi ce să fac eu cu ei ?!  
- Vă pot da eu o sugestie !  
- Care ar fi ?!...  
Tonul, politicos până acum, se schimbă brusc devenind trivial :  
- Să te f...... cu ei ! Sunt numai armăsari !  
Preşedintele trânteşte receptorul în furcă însoţind gestul cu hohote de râs, râsul unui om matur ce are satisfacţia continuării poznelor făcute în copilărie şi adolescenţă. Albert, după ce rămâne cu gura căscată, mimează faptul că îi împărtăşeşte veselia.  
De parcă chiar şi-au dat întâlnire, nu întârzie să apară secretarul de partid care nici măcar nu-i ia în seamă veselia menită să escamoteze supuraţia unei răni vechi ; cei doi se cunosc de prea multă vreme. Veselia disimulată a celuilalt nu numai că nu mai are forţă dar tinde să devină tristeţe şi mai ales durere. Are nevoie de suport moral. Nu îl găseşte la niciunul dintre cei doi astfel încât trebuie să recurgă la remediul ce nu trebuie prescris de medic, pentru care nu ai nevoie de reţetă ca să-l ridici sau să-l comanzi ; alcoolul.  
Albert a adus, de la alimentara din colţ, sticla de coniac comandată şi achitată de preşedinte. O desface şi toarnă în pahare pentru cei doi. Al treilea pahar este scos cu promptitudine, pentru el. În acesta toarnă lichid cu încetineală de parcă aerul dislocat din pahar trebuie să ajungă, neapărat, în sticlă şi nu în afara ei, părând a gîndi că suma tuturor bucuriilor si necazurilor, a clipelor de fericire percepute sau trecute cu vederea şi a celor de durere, adânc resimţite, este egală cu zero.  
- Să trăieşti domnule Albert şi toată stima pentru felul dumitale de a fi, inclusiv profesional !  
Fâstâceala provocată de aprecierea rostită este anulată subit de urarea preşedintelui adresată sieşi cât şi secretarului de partid :  
- Să trăiască şi mâncătorii de căcat !  
Paloarea feţei secretarului de partid îl determină să continue împăciuitor :  
- Lasă, măi Tomiţă, dacă nu eram noi erau alţii şi doar nu suntem atât de proşti încât să-i lăsăm pe alţii să o ducă bine !  
Tăcerea îndărătnică a secretarului cât şi faţa devenită pământie nu puteau decât să dea de înţeles că acesta nu se considera câtuşi de puţin un oportunist, avea convingerile lui care contrastau puternic cu cele ale preşedintelui. A considerat că nu avea altceva de făcut decât să plece cât mai degrabă.  
Rămas fără alt interlocutor, în afară de Albert, preşedintele nu se arată câtuşi de puşin afectat. Uneori preşedinţii resimt povara minciunilor, a falsităţii şi chiar a machiavelismului lor. Azi este ziua despovărării măcar parţiale :  
- Eheeiii.... câţi economişti nu am halit eu !...  
- .... ?!  
- Te miră ? Am fost un nenorocit şi nu am fost singurul ! Eu şi şeful biroului de contabilitate, neavând decât pregătire medie, a trebuit să o facem.  
- Nu înţeleg !  
- Eşti un naiv la fel ca şi cei haliţi. Oricum, stima mea faţă de dumneata nu are de suferit din acest motiv !  
- Mulţumesc.  
- Am profitat de experienţa acumulată de-a lungul anilor de muncă şi am demonstrat că noii veniţi, cei cu pregătire superioară la fel ca şi dumneata, nu sunt buni de nimic !  
Albert minţise, din complezenţă faţă de preşedinte. Înţelesese, de fapt ştia de la ceilalţi colegi, cu mult mai dinainte, motivul pentru care nu fusese reţinut să-şi desfăşoare activitatea în cadrul biroului financiar şi nici al celui de contabilitate. Un membru de partid este greu de halit şi cu atât mai greu de digerat.  
  
Referinţă Bibliografică:
XXXII ECOU RĂTĂCIT / Adrian Lițu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2251, Anul VII, 28 februarie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Adrian Lițu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Adrian Lițu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!