CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Beletristica >  




Autor: Adrian Lițu         Ediţia nr. 2245 din 22 februarie 2017        Toate Articolele Autorului

XXXI ECOU RĂTĂCIT
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
ÎNALTA SOCIETATE!  
  
A căutat să-l întâlnească pe învăţător. De ce ? ... I-a fost avansată propunerea de a se înscrie, ca membru, în răndurile Partidului Comunist Român.  
Profesorul de economie politică a făcut asta. Primul impuls a fost să pună o întrebare „rostită” cândva „pe drumul de costişte ce duce la Vaslui” şi anume „dar pentru care fapte ?!... ”.  
Pentru el, manifestarea superficială, ar fi avut efectul anihilării reacţiei provocate de surpriză. A avut prezenţa de spirit să nu o facă; avea de-a face cu un om sobru cu o inteligenţă aparte subjugată, din păcate, admiraţiei faţă de personalitatea tovarăşului Nicolae Ceauşescu. Fâstâcit, simţind că „i se limbă plimba în gură”, a fost salvat de intervenţia profesorului.  
- Nu te grăbi să dai un răspuns acum. Găndeşte, cu temei, înainte de a răspunde !  
  
Cu sau fără temei s-a tot gândit. Să ţi se facă o astfel de propunere şi încă de cine, era o recunoaştere a valorii, poate singura posibilă.  
Să refuze era de neconceput.  
Să accepte însemna că aderă la ceea ce, pe bună dreptate, bătrânul ilegalist, de la ultimul loc de muncă, blama.  
Teoretic, conform statutului partidului, ar fi intrat în rândurile elitei sociale şi ar fi făcut parte dintre cei cu gândire progresistă. Practic, întreaga lui generaţie, exceptând excepţiile, cel puțin ignora cu desăvârșire întregul partid comunist român în frunte cu tovarăşul secretar general al acestuia.  
Avea nevoie de îndrumarea învăţătorului. Nu a reuşit să-l întâlnească, nu a îndrăznit să-i bată la poartă.  
Mitru a fost cel care s-a bucurat pentru el. El, tocmai el, care a refuzat să adere la noul partid pentru a-şi păstra crezul de ţărănist convins. Dezamăgit de Lică, Mitru şi-l închipuia pe Albert mult mai sus, cu câteva trepte sociale. Avusese timp să se convingă de faptul că „egalitatea socială” în noua orânduire este doar o vorbă în vânt. Noua orânduire nu este cu nimic mai bună decât cea de dinainte şi aşa va fi de-a pururi. În viaţă trebuie să ai un singur crez pentru care să lupţi ; binele tău. De binele aproapelui trebuie să te îngrijeşti numai şi numai dacă aproapele devine aservit crezului tău şi atunci când încalcă acest statut trebuie să-l distrugi pe orice cale, cu orice mijloace.  
Albert nu a avut cunoştinţă decât de bucuria Mitrului pe care, de alfel, „a dat-o la spate”. El unul, fără a avea niciun gând de mărire, avea de-a face cu o recunoaştere a valorii lui şi mai avea de-a face cu o provocare. Nu avea obişnuinţa să dea înapoi în faţa provocărilor și apoi, nici nu era cine-știe-ce provocare. Nimeni, absolut nimeni, nu mai era catalogat ca fiind comunist de parcă aceștia trecuseră în umbră; acum părea să existe doar securitatea, membrii de partid și restul lumii, mulți, foarte mulți dintre cei din urmă dorindu-și să-și croiască drum către ,,înalta societate,,.  
Nereușita acestora va ajunge ptilej de bravură.  
*  
Pentru a pătrunde în anumite structuri nu este neapărat nevoie să dovedeşti că ai valoare. Prioritară este manifestarea spiritului de „clică”, trebuie să ai susţinerea celor „din sistem”. Recomandarea profesorului constituia deja garanţia acceptării, în unanimitate, a studentului Al Bert ca nou membru de partid. Totuşi, nu era de neglijat impresia lăsată de candidat asupra asistenţei.  
La unul dintre primele examene, după examinare, un profesor i se adresase: „vorbeşti frumos! să ştii că vorbeşti frumos.... ”. I-a trecut prin minte să mizeze pe cartea modestiei, suplinită de angajament, astfel încăt, în cadrul adunării de partid, după ce a enumerat rezultatele obţinute la învăţătură şi acţiunile sociale la care a participat, a subliniat hotărât : „ este loc de mai bine !.... ”  
I-a dat gata ! Nu numai că a fost acceptat dar, în restul şedinţelor de partid la care a participat, expresia a devenit favorită înlocuind-o până şi pe aceea a unui profesor de sport : „trebuie să punem osul la bătaie ! ”.  
*  
A avut, destul de repede, ocazia să se lămurească asupra stării de fapt privind raportul dintre vorbe şi fapte în cadrul organizaţiei de partid căpătând convingerea că „ firul roşu” ce străbate linia politicii acestuia este aservirea. Revolta ce a simţit-o, atunci, i-a fost reprimată cu ameninţări.  
Odrasla unui nou promovat în structurile înalte ale partidului fusese transferată de la facultatea din Craiova la Academia de Studii Economice. Pentru a i se netezi calea ascensiunii, acesteia din urmă, organizaţia de partid se pregătea, cu febrilitate, să o primească în rândurile ei deşi studenta era în ultimul an de învăţământ universitar. Se încălca un principiu declarat sus şi tare, până atunci, potrivit căreia o astfel de recunoaştere a meritelor unui student nu se face decăt până cel mult în penultimul an de învăţământ. Nu numai că se încălca acest principiu dar, ceea ce studenţii din cadrul organizaţiei considerau de o gravitate covârşitoare, era faptul că studenta cu pricina fusese prinsă copiind la examenul de statistică şi totuşi, luase examenul foarte probabil fiind ca profesorul care îndrăznise să o surprindă în fapt, să fi fost aspru sancţionat.  
Înainte de începerea şedinţei Albert l-a interpelat pe cel care urma să facă recomandarea, student ca şi el :  
- Cum de ai acceptat porcăria asta ?! Aveam o cu totul altă părere.....  
  
- Nu am avut încotro !  
  
- Ei bine, te voi face de căcat ! Să vedem ce vei răspunde la întrebările pe care ţi le voi pune şi nici nu este greu să le anticipezi !  
  
..........................................................................................................  
  
A durat foarte puţin ca Albert să fie flancat de doi profesori, viitori examinatori, unul dintre ei calm, de o gravitate desăvârşită iar celălalt panicat, cu vorba repezită având în comun doar tonul ameninţător :  
- Am auzit că.... Cel calm nu a reuşit să-şi termine spusele pregătite.  
  
- Ai grijă ce faci ! Să nu spui vreo prostie fiindcă vei avea de-a face cu noi. ştii bine că se apropie sesiunea de examene !  
  
Fixat cu priviri dure, Albert a avut puterea să-i judece pe cei doi ca pe caraghioşi fiindu-i uşor să se exprime cu nonşalanţă :  
- Am glumit doar...  
  
- Asta nu-i glumă serioasă ! Băi, băi, băi... ai grijă ce faci !  
  
Aşteptându-se parcă să audă expresia plutonierului Burţilă ; „ ... vezi că dau cu tine de pământ de crăchi ! ” Albert s-a înveselit de-adevăratelea liniştindu-i pe cei doi profesori.  
*  
Avusese o bănuială care, nu de acum ci mult mai devreme, ar fi trebuit să devină convingere şi anume că studenţii care se declarau a fi olteni erau favorizaţi. La unul dintre examene, după ce şi-a expus cunoştinţele, fusese întrebat :  
- Eşti oltean ?!  
  
- Ferească Dumnezeu !...  
  
- Dacă erai oltean îţi dădeam zece ! Ai nota nouă.  
  
Ar fi putut să se jure pe toţi sfinţii că are de gând să se însoare cu o olteancă, chiar dacă nu era adevărat şi poate că ar fi reuşit să dreagă busuiocul dar era prea năucit de exprimarea făţişă a celui care îl examinase şi apoi încă nu realiza valoarea fiecărui punct acumulat pentru obţinerea unei repartiţii cât mai convenabile.  
*  
Nu a avut convingerea că merita nota primită la examen. Profesorul cel calm, de o gravitate desăvârşită, îi era dator pentru faptul că stătuse în banca lui la şedinţa de partid. Abia acum vorbele maiorului Polişciuc au căpăt sens în mintea lui : „ţi-ar fi fost mult mai uşor în facultate, să ştii ! ”.  
Ştia că nu fusese singurul favorizat. Între cei care primiseră bonusul nu putea lipsi cel care îşi asumase răspunderea şi riscul la ultima şedinţă de partid.  
Mai mult încă, în timpul cât studenţii se străduiau să expună pe suportul de hârtie subiectele, profesorul şi-a manifestat interesul privind cunoştinţele unei anumite studente. Câteva minute mai târziu i-a aplicat acesteia o corecţie severă concretizată într-un bilet strecurat cu discreţie.  
După examinare, la anunţarea notelor obţinute, o scăpare a distinsului profesor a exprimat regretul că omisese o persoană, pe Sabina care, între timp, devenise soţia lui Albert.  
Celălalt profesor, cel care părea să aibă darul de a-şi complica existenţa, a avut un comportament inedit, surprinzându-l total pe Albert. Mai întâi l-a răsplătit pe cel care făcuse recomandarea „studentei eminente” :  
- Uite ! Dacă-mi rezolvi problema asta, îţi dau nota zece !  
  
Albert a bănuit că profesorul avea, totuşi, ceva conştiinţă. Încă nu putea acorda nota maximă, pe baza cunoştinţelor studentului. Găselniţa cu rezolvarea problemei era doar scuzabilă rezolvarea ei fiind „la mintea cocoşului”.  
Ar fi urmat să treacă pe locul examinării şi chiar a încercat să facă asta dar profesorul a intervenit cu promptitudine :  
- Nu crezi că trebuie să fim cavaleri ?! Hai s-o examinăm, mai întâi, pe soţie.  
  
Dacă şi-ar fi putut permite, foarte probabil, că Albert ar fi ripostat : „Băi frate ! Ăsta nu-i examen ginecologic ! Cu politeţea asta îi răpim din timpul de pregătire a subiectelor ! Ştiu ce vorbesc că doar sunt păţit ! ”.  
Lucrurile stăteau şi mai rău în privinţa Sabinei, unul dintre subiectele de care avusese parte era mai mult decât dificil. Profesorul nu avusese timp să predea ultimul curs în timpul programului alocat şi nici nu-i trecuse prin gând să elimine subiectul de examen privitor la acesta. Nu doar la atât se rezuma vina lui. Pe parcursul ultimelor seminarii făcuse promisiunea că, datorită împlicării în desfăşurarea lor, Sabina va obţine nota zece fără a mai intra în examen. Promisiune deşartă care, în final, nu putea decât să creeze o stare confuză.  
Cât timp a durat examinarea Sabinei, Albert şi-a revăzut expunerea găsind uşoare adăugiri menite să capteze atenţia examinatorului.  
A fost cu totul pe dinafară în momentul în care, după ce şi-a expus cunoştinţele, profesorul l-a invitat de cealaltă parte a catedrei, adresândui-se apoi pe un ton şoptit, conspirativ :  
- Tu meriţi zece dar îţi dau numai şapte !  
  
În situaţia dată Albert nu putea decât să-l privească pe profesor, cu nedumerire, întrebându-se dacă era sau nu întreg la minte. Căpătase, cu ceva vreme în urmă, deprinderea de a nu rosti ceea ce gândeşti ca o formă de camuflare menită să amorseze orice conflict incipient. Privirea, doar privirea care exprimă gândurile, poate să deruteze pe oricine. Nu a dat greş. Profesorul a continuat precipitat :  
- Fii atent aici .... soţia ta ...  
  
Pe o bucată de hârtie, aflată la îndemână, a desenat un şase.  
- Înţelegi ?!...  
  
Privirea de dinainte a lui Albert a căpătat un aer tâmp fără a lăsa să se întrevadă „adrisantul” ei. A urmat desenarea, cu repeziciune, a cifrei nouă cât şi a diferenţei de trei puncte :  
- Le-am dat soţiei... acum le iau de la tine !  
  
Albert a priceput. Profesorul avea un nou proces de conştiinţă, trebuia ajutat cumva. Încercând să o facă, a uitat de tonul şoptit ba chiar şi-a întărit spusele, efectul fiind similar unei salve de artilerie:  
- Domn’ profesor !... Daţi-mi cinci !!!  
  
- Nu !... Nu se poate ! Tu eşti student bun! Îţi dau nouă. Nouă!!!  
  
*  
Încă un gust amar.  
Repartiţia pe posturi se face la nivel naţional. În Academia de Studii Economice exigenţa este cu totul alta faţă de alte instituţii de învăţământ economic superior din ţară şi mai ales faţă de cel din Craiova. După mediile obţinute de absolvenţi, în acest institut, nu poţi decât să crezi că Oltenia abundă în materie cenuşie, mult prea cenuşie. Să fie o încercare de a aduce, astfel, un omagiu conducătorului iubit ?! Ar fi, oarecum, scuzabil.  
Albert şi Sabina vizează, cu prioritate, două posturi în Râmnicul Vâlcea. Sunt numai două. Au parte de o surpriză. O studentă, cu medie mediocră faţă de ale lor şi bineînţeles cu sânge albastru ca şi râul Olt, „dovedeşte” că locuieşte în acest oraş având prioritate la repartiţie. Comisia Academiei de Studii Economice confirmă, nu după oarecare dezbateri. Cineva dictează şi acolo ! Sabina ştie că adevărul este cu totul altul. Să-şi fi aranjat studenta, recent, o mutaţie de domiciliu ce ar fi putut fi contestată de comisie ?!... Oricum, tot fraudă este !  
  
Referinţă Bibliografică:
XXXI ECOU RĂTĂCIT / Adrian Lițu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2245, Anul VII, 22 februarie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Adrian Lițu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Adrian Lițu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!