CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Beletristica >  




Autor: Adrian Lițu         Ediţia nr. 2204 din 12 ianuarie 2017        Toate Articolele Autorului

XXIX ECOU RĂTĂCIT
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
MEDIUL ACADEMIC  
  
Pentru majoritatea studenţilor sesiunile de examene sunt motiv de stres dacă nu chiar de spaimă.  
Albert, târşit de viaţa de până acum, are cu totul o altă opţiune ; aceea de a-i înfrunta pe profesori încă de la începutul seminariilor cât şi pe parcursul acestora. Confruntarea de idei, pe plan global, dintre ideologia comunistă şi cea capitalistă îi conferă cadrul de a zgândări cadrele universitare din Academie care poate fi percepută ca unul dintre bastioanele comunismului.  
Cel mai adesea îl provoacă pe profesorul de economie politică. El doar pune întrebări incomode, cu mimica unuia care doreşte să fie lămurit şi chiar convins.  
După orele de seminar au de mers împreună o bună bucată de drum pe Calea Victoriei, de la Moxa până în apropierea Palatului Republicii timp în care discuţiile continuă neoficial, fiecare devenind pentru celălalt un interlocutor, o cunoştinţă cu opinii diferite, fapt ce incită să-i cunoşti modul de a găndi mai îndeaproape.  
I se propune să se înscrie la cercul de economie politică şi să pregătească o anume temă pentru sesiunea de comunicări ştiinţifice. Acceptă provocarea. Trebuie să susţină, cu argumente, beneficiile trecerii la săptămîna redusă de lucru aceasta însemnând reducerea, treptată, a celor patruzecişiopt de ore de muncă pe săptămână la numai patruzeci.  
În lucrarea prezentată, ca argument ,,forte,, susţine că orice părticică de timp liber are doi beneficiari ; individul pe de o parte şi societatea pe de altă parte, detaliind aspecte ale reproducţiei lărgite între care chiar şi al reproducţiei forţei de muncă.  
Obţine o menţiune la ,,sesiunea de comunicări științifice,,.  
Profesorul lui îl irită pe şeful de catedră, considerat o somitate, insistând să i-l prezinte pe studentul său – este mult prea ocupat. Pentru Albert nu este nicio pagubă.  
Are, în schimb, ocazia să constate că majoritatea profesorilor universitari îi privesc pe studenți ca pe viitori colegi ajungând astfel să abordeze direct, fără reţinere, pe oricare dintre profesori.  
Discutând cu unul dintre profesori despre eventuala posibilitate de a deveni cadru universitar primește următorul sfat: Fă-ţi relaţii; cât mai multe relaţii ! ”. Un sfat care nu poate decât să confirme că semnificația P.C.R. se poate fi decât Pile Cunoștințe și Relații – o semnificație intimă căreia nu-i poți da glas căci altfel riști să fii dat afară din facultate.  
*  
Nu orice profesor era abordabil. Câte unul dintre ei îl suspectează, deîndată, ca fiind un oportunist.  
Şocantă este însă reacţia unui lector la unul dintre seminariile ideologice. Cum sunt obligaţi să frecventeze atât cursurile cît și seminariile, cel puțin la acesta nu-şi doresc decât o prezenţă formală.  
Albert, ca de fiecare dată, este rugat de colegi să-l ţină cât mai mult de vorbă pe cel ce le-ar pune întrebări din ce s-a predat la curs. Nu poate să-i refuze.  
Îl provoca pe lector cu o întrebare năroadă. Urmărște apoi expunerea; un şuvoi de cuvinte şi de idei, până ce prinde o discordanţă şi i se adresează, sigur pe el : Înclin să cred că aveţi dreptate, numai că, ceva mai devreme aţi susţinut contrariul ! . Redă cele spuse anterior, pentru ca ciclul să se repete.  
Totuşi, încearcă să poarte o discuţie serioasă : Nu credeţi că lupta ideologică poate avea consecinţe nedorite pentru noi, în situaţia în care am intensificat legăturile economice cu occidentul ?! .  
După alocuţiunea celui interpelat Albert este nevoit să pluseze : Consecinţele ar putea fi nefaste pentru întreaga omenire ! Există, în momentul de faţă, două butoane roşii cu doi factori de decizie. Dacă, urmare presiunii ideologice, unul din factorii de decizie se scrânteşte la cap şi apasă butonul zicând – ia mai duce-ţi-vă în ......  
Primește un răspuns neaşteptat : Şi ce dacă ! Odată şi odată tot trebuie să se întâmple......  
Aproape că nu-și poate reveni din starea indusă de un asemenea răspuns pe care nu-l poate considera, cel puțin, decât iresposabil.  
*  
- Pe caietul ăsta nu-ţi pot pune mai mult decât nota şapte !  
  
- Domn profesor ! Daţi-mi zece !  
  
Este vorba de colocviul la practica în construcţii. Între alţii, Albert fusese numit responsabil cu prezenţa nu fără a fi avizaţi cu fermitate în glas, întărită de sprâncenele stufoase şi privirea întunecată, ca nu cumva să fie măsluită prezenţa căci cel prins nu va lua nicicum notă de trecere.  
- Nu pot. Nu am cum, la aşa caiet de practică !  
  
- Nu am avut timp să-l scriu. Am tot alergat după colegi să-mi semneze condica de prezenţă !  
  
Profesorul se încruntă. Motivul i se pare pueril, dă să o spună dar Albert i-o ia înainte :  
- Domn profesor, am fost şi la ei acasă numai să-mi semneze de prezenţă !  
  
- Ai fost şi la ei acasă ?!  
  
Glasul ameninţător nu împiedică un răspuns ferm :  
- Am fost !  
  
- Bine. Atunci ai nota zece !  
  
Profesorului îi lipsea un motiv să-i pună nota maximă. Studentul îl unsese la suflet, la seminarul ce îl ţinuse cu un an înainte, la prima lui prezenţă destul de târzie. Absenţa lui, repetată, se făcea simţită prin faptul că el, profesorul, era lipsit de condica de prezenţă a grupei. A trebuit să-l invite, în mod special, prin intermediul colegilor lui :  
- Spune-ţi şefului vostru de grupă, ca data viitoare, să se prezinte la seminar. Vreau să-l cunosc; examenul, oricum nu-l va lua !  
  
Ameninţarea părea fondată. La începutul fiecărui seminar colegii dăduseră câte un test de verificare a cunoştinţelor iar notele obţinute nu erau, câtuşi de puţin, încurajatoare.  
Albert s-a supus. Nu avea cum să explice faptul că, de la o vreme, nu-i picau bine seminariile puse la prima oră a dimineţii.  
- Am înţeles că doriţi să mă cunoaşte-ţi ... i s-a adresat, nu înainte de a-l saluta respectuos.  
  
- Doar pentru asta ai venit ?!  
  
- Da.  
  
- Ia loc, în sală, şi scoate-ţi câte o foaie de hârtie. Scrie-ţi !  
  
Rugăminţile, la unison, de a renunţa la obişnuitul test nu l-au înduplecat. A dictat întrebările urmărindu-l pe invitat care, în loc să scrie, privea pereţii.  
- Daţi răspunsurile !  
  
- Doar atât ?!...  
  
Lejeritatea cu care, noul venit, a întrebat l-a surprins. A confimat, după care l-a auzit adresându-se colegului de bancă :  
- Dă-mi voie să scriu şi eu întrebările !  
  
Răspunsurile lui, constatate cu ocazia corectării testelor, aveau logică. Tocmai aceasta era şi intenţia lui, a profesorului, să stimuleze studenţilor capacitatea de a gândi.  
Pentru reacţia studentului, atunci când a anunţat rezultatele obţinute, nu există notă cu care să o aprecieze.  
- Al Bert, nota zece !  
  
- Ohoooo... ! Mişto. Mai vin şi altă dată !  
  
Profesorul și-a trădat satisfacţia adresându-li-se celorlalţi :  
- Îl auziţi ?!.... îl auziţi ?.....  
  
*  
Bătrâna clădire a Academiei de Studii Economice impresionează nu numai prin arhitectură ci şi prin cele petrecute acolo de-a lungul timpului, ştiute şi neştiute. Cei care îndrăznesc mai mult şi nu sunt mulţi, pot coborâ la barul de la subsol, renunţând la plăcerea de a asista la câte un curs plictisitor, unde pot comanda, pe şest, câte un coniac. Ceea ce zidurile nu pot spune sunt povestite ici-colo la câte o întâlnire a absolvenţilor. Dacă zidurile ar putea vorbi, ar alege să tacă.  
*  
Studenţii fac fel de fel de presupuneri, unele de-a dreptul fanteziste, legate de comportamentul unui profesor cu ţinută distinsă, păr grizonat şi blândeţe în vorbă. În unele zile, cel mai probabil sâmbăta, roagă pe unul dintre studenţi să cumpere, de o sumă de bani pe care o pune la dispoziţie, dulciuri sau orice altceva şi să le împartă colegilor.  
Albert, îndemnat de colegi să-l întrebe de ce face asta refuză : este poate doar reacția la amintirea unei dureri care trebuie respectată !.  
*  
Ceea ce unora li se pare a fi drept altora nu le convine.  
De la o vreme s-a trecut la autogospodărire, un concept al minţilor luminate care se străduiesc să găsească soluţii şi căi de formare a omului nou.  
Până mai acum au pus ţara la cale pentru făurirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Progresul nu a fost însă însoţit de ridicarea conştinţei civice a oamenilor muncii. Au constatat şi s-au pus pe treabă.  
În fapt, în cazul lor, al studenţilor căminişti, cei puşi la treabă au fost chiar ei. Odată pornit, tăvălugul inteligenţei a devenit de neoprit. Cei în cauză, căminiştii, s-au gândit la binele moral al celorlalţi care, ar fi putut rămâne cu o conştiinţă învechită, retrogradă.  
Nu numai că s-au gândit dar au şi acţionat. Au solicitat rectoratului ca toţi studenţii, fără drept de apel, să facă de serviciu la cantină în rând cu ei.  
Că i-o fi pizmuit sau nu pe cei din delegaţia petiţionară, pentru ideea strălucită, nu s-a aflat dar cert este că rectorul le-a aprobat demersul.  
Albert, i-a descusut pe iniţiatori şi a reuşit să afle; nu grija faţă de conştinţa lui ori a altora ci invidia le-a stimulat gândirea creatoare!  
Ce i-o fi venit să-i descoase ? Oricum nu s-a ales cu nimic. I-a rămas doar să fluiere a pagubă pentru timpul ce i-a fost furat, timp în care, fapt condamnabil, ar fi învăţat ceea ce ar fi însemnat o concurenţă neloială, faţă de studenţii căminişti, întru însuşirea cunoştinţelor necesare pentru a participa la propăşirea ţării, la ridicarea societăţii pe cele mai înalte culmi ale civilizaţiei şi a bunăstării materiale.  
Totuşi s-a ales cu ceva. Conştient fiind că este lipsit de harul de a avea voce melodioasă, a prins drag de fluierat descoperind că nu doar a pagubă poţi fluiera. Poţi fluiera a nepăsare, a voie bună, a cântat, a admiraţie, a atenţionare, a mirare ba chiar şi a huiduială.  
S-a limitat, însă, la a fluiera, cât îi ziulica de mare, doar în timpul serviciului la cantină pentru a da de înţeles că, până la urmă, îl doare fix în pix. Ca să accentueze aceasta, din când în când, încetează cu fluieratul pentru a rostogoli câte o glumă printre zâmbete, provocînd uneori hohote de râs.  
*  
Nea Marin, administratorul uneia dintre cantinele studenţeşti, îl bănuiește de superficialitate pe cel ce fluieră mai toată ziua – ori, cu el nu mergea aşa!  
- Ţie îţi place cum ai făcut curat aici ?!  
  
- De ce nu ?!...  
  
- Uite de ce !  
  
Se apleacă nea Marin asupra locului proaspăt şmotruit şi trage o dungă pe mozaic, apăsând puternic cu degetul arătător.  
Pe locul unde a apăsat mozaicul se vede curat, pe de lături apa a prins contur. Apa nu este câtuşi de puţin curată şi nici nu are cum să fie altfel. Ar fi trebuit ca Albert să dea şmotrul, după fiecare opraţie, la curăţătoria chimică. Ştie asta, doar a şmotruit, în armată, dacă nu mii atunci sute de metri pătraţi de mozaic.  
- Vezi că nu este curat ? Mai spală odată !  
  
Albert caută, ca de fiecare dată când se află la liman, o soluţie salvatoare. Neuronii, cărora prin fluierat le-a asigurat confortul, acum îl ajută.  
- Ştiţi, acasă mama nu mă pune la nimic, nu mă învaţă să fac nimic. O spune parcă cu reproş faţă de mama lui după care continuă : Nu am de unde să ştiu cum se spală mozaicul, trebuie mai întâi să învăţ !  
  
Nea Marin pică în plasă.  
- Te învăţ eu ..........  
  
Spală şmotrul în apa murdară din găleată, îl stoarce cât poate de bine după care freacă cu sârg mozaicul deja spălat şi se ridică fudul, întrebând :  
- Îţi place cum arată acum ?  
  
- Numai puţin !....  
  
Abia învăţase tocmai de la el cum se face controlul tehnic de calitate aşa că nu-i este greu să tragă, la fel, o dungă apăsând cu arătătorul pe mozaic, mai să şi-l rupă.  
Rezultatul este acelaşi ca cel de dinainte. Spre supoarea lui nea Marin, împungând aerul cu arătătorul spre locul spălat, imitându-l, studentul se pronunţă ferm :  
- Nu-mi place. Mai spală odată !  
  
Urmează un potop de înjurături şi alungarea.  
Albert se bucură, scapă mai devreme !... chiar se bucură din plin - că doar nu este alungat din rai.  
Dă să plece uitând că are, pe cap, conştinţa. Afurisita, nu-i dă pace ! Cum să plece ?! Cum să dea bir cu fugiţii din faţa unei piedici minore în calea afirmării ?! Măcar de nu ar fi de faţă Sabina. De dragul ei, al viitorului lor, rămâne. Rămâne, la iniţiativa conştinţei, să spele vasele fără să mai fluiere, pentru a-și dovedi simţul de răspundere.  
Şi uite aşa... renunță și la fluierat !  
  
Referinţă Bibliografică:
XXIX ECOU RĂTĂCIT / Adrian Lițu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2204, Anul VII, 12 ianuarie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Adrian Lițu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Adrian Lițu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!