CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Beletristica >  




Autor: Adrian Lițu         Ediţia nr. 2196 din 04 ianuarie 2017        Toate Articolele Autorului

XXVIII. ECOU RĂTĂCIT
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
S-a lecuit de fobia, pe care şi-o crease, faţă de matematici. Vera era una dintre cunoştinţele cu care doar se saluta, dar care ştia mult mai multe despre el decât ar fi putut şti el despre ea. Nu era singura în această situaţie. Locuia în cartierul lui, făcea parte dintre cei mulţi care îl felicitaseră cu ocazia absolvirii examenului de admitere la facultate. Ori de câte ori fusese interpelat de câte o persoană răspunsese cu amabilitate. Ori de câte ori cineva îi solicita sprijinul nu putea să refuze.  
Vera, elevă la seral, avea peste câteva zile teză la matematică. A acceptat, numai el ştie cum, rugămintea de a o ajuta. Era o adevărată provocare pe care Vera nici că ar fi bănuit-o. Odată ce a fost de acord în mintea lui Albert a stăruit un cântec aflat la modă :  
„femeia, femeia...  
cu ea să nu te pui,  
căci, domnilor, .........  
femeia e dată dracului !  
femeia te ridică  
femeia te coboară...... ”  
Vera a fost femeia care l-a readus pe linia de plutire. Au lucrat, la matematică, de după amiază până spre dimineaţă fără ca vreunul să dea semne de oboseală, fiind pe aceeaşi lungime de undă, fără ca vreunuia să-i treacă prin minte că are alături o persoană de sex opus. Au fost împreună într-o lume abstractă, a cifrelor, prezenţa fiecăruia având, pentru celălalt, o semnificaţie unică, nemaitrăită până acum şi nici de acum încolo vreodată.  
- Spune-mi, te rog, cât mă costă ?  
  
Întrebarea l-a luat prin surprindere, revoltându-l. Satisfăcuse, intelectual, o femeie şi urma să-şi primească binemeritata plată. Şi-a revenit fără să-şi dea palme. Vera nu avea nicio vină ; gândurile lui deraiaseră !  
- Ei bine... te achiţi de datorie... dacă-mi împrumuţi acest mic dicţionar !  
  
- Ţi-l dau de tot şi tot consider că nu-i de ajuns !  
  
- Ba...  
  
I-a rămas, după negocieri, acel mic dicţionar cât şi recunoştinţa Verei. Doar că, uneori, recunoştinţa are răsfrângeri ciudate.  
*  
Atunci când Tamara a dat să i se aşeze, prima oară, pe genunchi, Albert a avu un gest de respingere ; şi-a desfăcut, brusc, picioarele şi fata a dat cu curul de parchet. A durut-o..., orgoliul şi nu numai. Era primul bărbat căruia îi făcea avansuri. Era primul bărbat care refuza o partidă de plăceri, o pauză de relaxare pe care o tot aştepta de o bună bucată de timp ; timp în care el o chinuia încercând să-i explice logica matematicii.  
De fiecare dată, înaintea sosirii lui, îşi aranja ţinuta astfel încât să fie cât mai desuetă, cât mai provocatoare ştiind prea bine ce are de înfruntat.  
Albert, studentul care o medita la matematică în urma recomandării făcute de Vera, bietul de el era îndrăgostit, până peste cap, de o alta. Fusese tentată, din capul locului, să-l întrebe direct : „ce are sula cu prefectura ?!... A fost, însă, împresionată de transfigurarea lui, fie şi doar atunci, când pomenea numele iubitei lui : Erica . Şi-a dorit, şi a crezut că este cu putinţă, ca această transfigurare să poarte amprenta ei şi nu a Ericăi, fără să ştie, fără să-şi închipuie, că ceea ce o impresionase era rezultatul unei dăruiri reciproce.  
Tamara era marcată de ceea ce citise din Biblie. A fost fascinată de capitolul în care stă înscrisă „căderea strămoşilor în păcat , fiind, totuși, contrariată de motivul izgonirii din rai. Nu doar Creatorul, care a făcut bărbat şi femeie, i-a binecuvăntat, mai apoi pe oameni zicând : „creşteţi şi vă înmulţiţi .... ” de ce i-a mai binecuvântat dacă motivul izgonirii...  
A desluşit fapta fiicelor lui Lot care şi-au îmbătat tatăl cu vin....  
Palpitantă a fost lectura privind relaţiile şi deznodământul privind pe Avram, Sarai şi Faraon, căt şi relaţiile şi deznodământul privind pe Avraam, Sarra soţia lui Avraam şi Abimelec regele Gherarei, intuind faptul că izvorul de plăceri al unora poate fi, lesne, izvorul de bogăţie al altora. Fiică a Evei, care a dat bărbatului său să mănânce din rodul pomului cunoştinţei, Tamara a înţeles că izvorul de plăceri şi de bogăţie îl stăpâneşte femeia.  
Abia după ce ei însăşi i-a fost dat să cunoască plăcerea, al cărei izvor îl stăpânea, a înţeles ce făcea îndărătnicul Onan, cum el vărsa sămânţa jos.  
  
*  
Albert nu a putut rămâne indiferent faţă de cele petrecute. I-a fost ciudă pe el însuşi, pe faptul că reacţia de respingere nu avusese câtuşi de puţin legătură cu sentimentele ce le avea faţă de Erica. A devenit conştient că toate trăirile, de până acum, legate de iubita lui, că toate visele şi planurile de viitor chiar dacă o aveau în centru numai şi numai pe ea erau anulate de dorinţă. A dorit-o pe Tamara, chiar a dorit-o încă de la prima şedinţă de pregătire. Nu numai că s-a stăpânit, atunci, dar a reuşit să-şi suprime orice gând potrivnic angajamentului de a o pregăti la matematică. Datorită Verei redescoperise matematica şi îşi fixase ca obiectiv să continue cu meditaţiile de pe urma cărora se puteau scoate bani albi şi încă ce bani..., pentru zile negre.  
Cu fiecare întâlnire ocazionată, Tamara îi ia cu asalt simţurile cu asiduitate astfel încât şansa ca Albert să redescopere măcar o fărâmă din felul în care se simţise împreună cu Vera se minimalizează văzând cu ochii. Orice succes al lui, în a o îndepărta sau de a o ţine la distanţă, fizic, măreşte exponenţial distanţa spirituală dintre ei, orice simplă explicaţie neputându-şi găsi locul în mintea Tamarei. Trebuie să aleagă între a renunţa, la meditaţii şi a ceda. Renunţă. Renunţă să mai opună rezistenţă şi constată că totul se îmbunătăţeşte şi în planul devenit secundar. De acum fiecare şedinţă de meditaţii începe cu pauză în care are loc o partidă de sex. Abia după aceea mintea Tamarei pare să se limpezească; începe să priceapă câte ceva din ale matematicii. Această stare, a ei, nu este de durată. Este cazul să treacă la o nouă pauză care, de această dată, durează ceva mai mult. „Pauzele lungi şi dese .... cheia marilor succese ”.  
În timpul pauzelor el devine cel meditat. Tamara îl învaţă ce şi cum făcea nefericitul Onan, care nu a fost pe placul celui de sus, dar şi multe alte tehnici, primitive ce-i drept, de a evita sarcina.  
În definitiv, își va întemeia și el o familie – ea ar fi fost mai mult decât interesată să facă parte din aceasta - și nu i-ar strica să cunoască modalități de a-și proteja soția de subjugare a sentimentelor și instinctelor politicii partidului privind demografia Republicii Socialiste.  
Prezervativele cât şi anticoncepţionalele sunt prohibite.  
Femeile însărcinate sunt vânate de organele de partid şi de stat, ba mai mult, toate femeile, apte să conceapă o sarcină, sunt hăituite fiind supuse controlului ginecologic periodic cât şi inopinat. Se întâmplă în toate intreprinderile care sunt mândria industriei României Socialiste. Miliţienii care îi însoţesc pe ginecologi trag din când în când, mai des, cu ochiul asigurându-şi ceea ce într-o lume civilizată ar fi fantezie erotică dar care, „hei....aici la noi... pe acest pământ..... , nu poate fi numit decât material de labă.  
De-ar fi, măcar, numai atât !...  
Multe femei ajunse pe patul de spital, în urma unui chiuretaj nereușit, făcut clandestin, sunt lăsate să moară dacă nu divulgă persoana care i-a provocat avortul.  
*  
* *  
A avut o trezire. Avea nevoie de Erica, numai şi numai de ea. Fiecare zi petrecută unul fără de altul nu putea să ducă decât la un singur deznodământ ; înstrăinarea. Se lăsase prins de tentaculele Tamarei !  
A aşteptat în gară, încă dinainte de miezul nopţii sosirea dimineţii, a orei de plecare a trenului către Suceava, via Focşani. Nu fusese o simplă aşteptare ci o continuă frământare. Avea neapărată nevoie de ceva care să-i determine responsabilitatea faţă de el însuşi, faţă de ceea ce simţea, faţă de Erica, faţă de o anume promisiune.  
Avea nevoie de ceva care să-i lege, ceva care să zădărnicească strădaniile şi să anuleze părerile celorlalţi, strădanii de a-i despărţi, păreri că nu vor avea norocul să fie împreună. Ca un făcut, tot ce era împotriva lor părea să fie concertat de entitătăți, încă nedeterminate, asigurând perpetuitatea potrivnicelor :  
*  
Intuise strădaniile Toloșicăi de a destrăma mirajul lor, al lui și al Ericăi. Nu intuise, încă, faptul că seva iubirii anterioare, dintre Erica și Jen, fusese pentru ea un adevărat izvor de fericire.  
*  
Toloșica jinduise prea mult să iubească și să fie iubită, să fie idolatrizată.  
Își găsise, credea ea, sufletul pereche doar că, cel vizat să-l acapareze credea numai în dăruire și strădaniile ei ajunseseră ridicole.  
Și-a stins, în cele din urmă, setea de a iubi îndrăgostindu-se de cuplul format de Jen şi Erica, iubindu-l orbește, necondiționat, devenind, față de el, o leoaică ce își apără puii.  
*  
Iubind, știind prea bine că chipul Ericăi, ființa ei și tot ce putea să simtă vibrând, datorită ei, îi este mai mult decât icoană, s-a revoltat împotriva lui Ion, unchiul ei, atunci când acesta și-a manifestat neîncrederea, în ce-l privește, în fața iubitei lui. Nu a făcut decât să provoace mânia acestuia și să devină persoană inezirabilă.  
*  
Șoapta, acea șoaptă a Ericăi, „mă tem de tatăl tău! , nu o luase în seamă la vremea cuvenită.  
Din întâmplare, dăduse peste Ilona, o obișnuită a casei. Părândui-se forfota ei cel puțin ciudată o întrebase zeflemitor „Ce faci, iar te ocupi de farmece ?! Luată prin surpridere, a reacționat ca fiind electrocutată. Au urmat rugăminți ca nu cumva să fie dată în vileag, mai ales în fața soțului, obținând promisiunea.  
*  
El, Albert, a rămas împietrit imediat ce a rostit, la adresa Ericăi, vorbe ce nu le-ar fi putut rosti niciodată : „vierme ce eşti!. Se aflau în apartamentul Aureliei, aliata lor și doar se îndepărtase puțin pentru a o privi contemplativ. Doar împietrirea și bâiguielile, de după împietrire au convins-o că ceea ce rostise fusese străin de orice gând al lui.  
*  
Potrivnic s-a simțit a fi și el atunci, doar atunci, când i-a mărturisit Ericăi de legătura lui cu Tamara chiar dacă o astfel de legătură era iertată dinainte de a se petrece, existând percepția că însăși viața este o continuă seducție.  
*  
Familia Ericăi îl primise cu inima deschisă nu doar fiindcă era Crăciunul. S-a simțit „de-al casei încă din prima clipă. Participând, cu nonșalanță, la pregătirile ce mai rămăseseră de făcut crease nu doar impresia ci și certitudinea că locul lui ar fi alături de ei. Pentru mama Ericăi a fost mult mai mult decât o doză de citostatice. Permanent își găsea timp să ajungă la patul ei, zâmbind încurajator chiar dacă avea durere în suflet, promițând că va avea grijă de fiica ei.  
O umbră, a unei păreri, a apărut în decursul celor două zile ce încă par să facă parte dintr-un vis. O simplă părere, a tatălui : „nu cred că fata noastră va avea noroc de acest băiat!.  
*  
Mai erau amănuntele. Amănuntele fiecărei întâlniri, ale fiecărei plimbări, ale fiecărei discuții telefonice, ale fiecărei scrisori, amănunte pe care Toloșica se străduia să le afle pentru a le folosi în artificii de calcul și de interpretări în prelucrarea datelor.  
Abia acum Albert realiza că toate confidențele, făcute de Erica prietenei sale, deveneau colți și gheare ascuțite care erau folosite, cu dibăcie, întru destrămare și reorientare.  
*  
Refuzul Ericăi, la cererea de a se căsători căt mai degrabă, nu putea să nu aibă efect asupra lui. Nu a mai suferit, suferise cu ceva vreme în urmă cât pentru o viaţă. Acum doar s-a îmbătat.  
Trezit din beţie, oarecum proaspăt, în dimineaţa următoare i s-a refuzat, la despărțirea din gară, un sărut care ar fi putut fi înfrângerea resemnării lui.  
În fapt nu era vorba nicicum de resemnare ci de amânarea oricărei decizii în ceea ce îi privea. Intrase într-o nouă sesiune de examene şi urma ca după numai trei zile să susţină cel mai afurisit examen posibil.  
*  
Învăţase. Refuzase să simtă oboseala nopţilor nedormite. Îi erau îndeajuns două, cel mult trei ore de somn în decursul a douăzecişipatru de ore. Cele trecute, ce se petrecuseră, îl stârniseră.  
La seminar, în decursul anului, îi declarase profesoarei că nu poate înţelege logica formulelor contabile şi nu le va putea stăpâni niciodată. A avut şansa să găsească în librărie o carte : „Costurile şi calculaţia costurilor de producţie. Nu doar că a cumpărat-o ci şi a citit din ea cu mult interes. A găsit, ce-i drept cam târziu, logica de care avea nevoie.  
La ultimul seminar studenţii grupei au strâns, câte doi lei de la fiecare, pentru a cumpăra un buchet de garoafe pentru profesoara care le ține orele de seminar. Florile au binedispus-o. Colegii lui Albert s-au amuzat în urma glumelor făcute de profesoară. El era preocupat doar să revadă materia a cărei logică i se dezvăluise.  
- Numai Al Bert nu râde ; o fi supărat pe mine !  
  
Cel interpelat şi-a ridicat privirea a nedumerire.  
- Te pomenesti că el nici nu a contribuit cu bani la flori !  
  
Afirmaţia l-a determinat pe Albert să fiarbă în suc propriu. Situaţia este salvată, temporar, de colegii de grupă :  
- Ba da doamnă... ! Cum să nu...  
  
Este lăsat în pace dar nu l rabdă „pipota să nu reacţioneze :  
- Vă rog, îmi permiteţi să ies puţin afară ?!  
  
- Desigur, cum să nu, dar credeam că ai trecut de vârsta asta !...  
  
Hohotele de râs, la unison, i-au provocat doar o grimasă, vizibilă abia în momentul în care a părăsit sala de seminar.  
A revenit, la scurt timp cu un coş cu flori cumpărat din florăria de la „Coloane, oferindu-l profesoarei, fâstâcind-o întru totul.  
- Vaaiii.... multsumesc !... Nu stiamesti atăt de sensibil !  
  
- Nici eu... doamnă !  
  
Înainte de examen. Albert nu are emoţii şi nici teamă de examen. Singura teamă care îl încearcă este aceea că, din cauza oboselii „ochii i-ar putea pica în gură şi ar privi totul printre dinţi. Cunoaşte un singur remediu ; să-şi încurajeze colegii :  
- Aţi învăţat pentru examen ?!  
  
- Sigur, cum să nu...  
  
- Înseamnă că v-aţi făcut treaba, acum este rândul profesoarei să şi-o facă !  
  
- S-o crezi tu ! Asta pică studenţii la examen din amuzament !  
  
Profesoara de seminar şi-a găsit timp să vină între ei, înainte de examen, pentru a-i încuraja. Aşezat pe pupitrul unei bănci, legănându-şi picioarele a exerciţiu de înviorare, Albert nu a mai avut puterea să ia poziţia cuvenită.  
- Ce zici Al Bert, iei examenul ?!  
  
- Îl pot lua şi în toamnă, nu-i nicio problemă !  
  
Reuşise să fie degajat, să arate că puţin îi păsa dacă este picat, dar ştia ce ştie, ştia că nu are cum să nu ia notă de trecere.  
Examen. Nu este de glumă. Profesoara care îi examinează, cea care a ţinut şi cursurile, îi pică pe capete în vreme ce profesoara care a ţinut seminarul îşi frânge degetele. Nici ca student, ce urmează să fii examinat, nu poţi rămâne indiferent atunci când, bună parte din cei care s-au străduit să înveţe ies din sală stăpânindu-şi, cu greu, lacrimile.  
Să te concentrezi, asupra subiectelor, devine o povară suplimentară. Albert este întrerupt de examinatoare :  
- Văd că ştii.... dar eşti prea crispat ! Încearcă, te rog, să fii mai degajat !  
  
Albert ar trage o înjurătură. Babeta asta, care în timpul cursurilor se prezenta cu ştrampi ce ar fi trebuit, neîndoielnic, remaiaţi, care îşi aprindea, în timp ce preda în sala de curs, câte o ţigare fără filtru, care, pentru a fi mai bine înţeleasă, pătrundea între rândurile de bănci şi se gudura pe lângă câte un student mai bătrâior, babeta asta are pretenţia să-i facă ochi dulci în timpul examenului ! El, nu ar reuşi nici dacă şi-ar fixa pleoapele cu scobitori ! Categorică, după ce studentul i-a răspuns la toate întrebările suplimentare, i se adresează :  
- Dumneata ştii suspect de bine ! Nota şapte. Eşti mulţumit ?  
  
- Da......  
  
Nici nu putea răspunde altcum. Să provoci disconfortul unui asemenea profesor, în timpul unui examen, înseamnă să-ţi condamni proprii colegi la eşec.  
  
*  
- Ai planul de conturi la tine ?!  
- Nu.  
  
- Ia-l pe ăsta. S-ar putea să-ţi fie de folos !  
  
Sabina a trebuit să se conformeze înainte de a intra la examinare. Lui Albert, abia ieşit, nu îi mai era de trebuinţă. Aveau un pariu făcut. Albert îi garantase că va lua examenul cu nota zece. A luat, într-adevăr, nota pe care ar fi meritat-o şi el. Nici că îi păsa, câştigase pariul şi atât. A fost invitat la film.  
  
*  
Invitaţia părea să se soldeze cu un eşec. Bilete, la un film bun, nu puteai găsi decât la prima oră, la care se scoteau la vânzare şi uneori nici atunci. Acum era seară, o seară a dezamăgirii pentru Sabina. Nota luată la examen nici nu părea să mai conteze. A fost surprinsă atunci când Albert, care o însoţea, i s-a adresat :  
- Hai să ne întoarcem, repede, că pierdem filmul !  
  
- Şi bilete ?...  
  
- Iată-le !  
  
- Când le-ai cumpărat ?!  
  
- Acum câteva secunde. Pe lângă mine a trecut Dan Moromete, o cunoştinţă. Mi le-a pasat, degrabă, pe şest. Mi-a şoptit, repezit, că cei de la presă sunt pe aici. Are informaţia de la cei din Miliţie, la care cotizează bişniţarii.  
  
- Nici nu am băgat de seamă când le-ai luat !  
  
- Aşa şi trebuie !  
  
*  
Părea să fi uitat cu totul de Erica. S-a simţi bine în compania Sabinei. Nu este prima dată când se simte bine în prezenţa ei. Până acum, oricât de bine s-a simţit împreună cu alcineva, ştia că este doar ceva de conjunctură, că de fapt între el şi Erica nu se putea interpune nimeni decât doar vremelnic ; convingere pe care o declara, pentru a nu se naşte confuzii.  
La despărţire, ca un gest firesc, s-a limitat la a-i strânge mâna prieteneşte. A urmat o ezitare şi a rostit a scuză :  
- Nu am cum să o părăsesc, este într-o situaţie nefericită...  
  
- Înţeleg.  
  
- Bine. Vacanţă plăcută !  
  
- Vacanţă plăcută şi ţie !  
  
*  
,,Petrecerea vacanţei de după sesiune nu a fost decât aşteptare. Aştepta continuu un semn de la Erica, o scrisoare, o telegramă, un apel telefonic făcut la familia Dan aşa cum se întâmplase, de nenumărate ori, până de curând.  
Cu fiecare trecere prin dreptul porţii acestei familii aştepta ceva, aştepta să i se spună că cineva doreşte să-i vorbească.  
Într-un sfârşit ceva a sosit. A fost doar în mintea lui, a fost un ecou al fostelor lui suferinţe amprentat de trăiri, amprentat de cele învăţate cândva care, acum îşi găseau rostul : „...ce simte firul ierbii când coasa e vecină ?!../ ea pleacă fruntea-n pace,/ răspunse căpitanul, căci are să renască mai fragedă la anul... ”.  
  
*  
Nu a avut cum să o evite, aşa cum şi-ar fi dorit să o facă atunci când a zărit-o prea de aproape. El era împreună cu Sabina preumblându-se, dincolo de Calea Victoriei, printre primii fulgi de nea. Ea, Toloşica, era în compania unui tânăr care nu părea, câtuşi de puţin, să împărtăşească aceeaşi trăire, aceeaşi bucurie, aceeaşi degajare cu ale ei. A salutat-o cu o uşoară înclinare a capului, un gest fără consistenţă, în încercarea de a obţine acelaşi tratament din partea ei. Ţi-ai găsit ! A reacţionat de parcă aşteptase de o viaţă acest moment :  
- Bunăăăă.... ! Să ştiţi că vă potriviţi ! Chiar vă potriviţi.....  
  
A fost ultima picătură de venin.  
  
*  
Veninul picurat în sufletul lui avea să-şi facă efectul abia după ce va fi singur, fără Sabina, după ce va fi ajuns acasă unde, întreaga noapte, a zăcut ca paralizat, conştient de starea în care se află.  
La început şi-a agravat această stare gândind că atunci când îţi doreşti ceva, cu adevărat, este imposibil să nu obţii fie şi recurgând la rugăminţi, implorări şi evocări cât şi la orice mijloace posibile existente sau născocite.  
A conştientizat, apoi, reţinerea pe care a avut-o în abordarea unor astfel de mijloace. Anticipase deznodământul; în loc să iubească ar fi ajuns să domine. Orice emoţie, orice trăire avută alături de iubita lui s-ar fi pierdut în negura uitării iar ei, rămaşi împreună, ar fi pierdut totul.  
În acea noapte, cea mai lungă noapte trăită, a găsit de cuviinţă să creadă că viaţa unui om nu este decât asemeni unei pânze de păianjen nevăzută, pânză la care sufletul şi mintea fiecăruia trudesc din greu să o întreţină, să o mărească şi mai ales să o ancoreze continuu cu odgoane de puncte de sprijin.  
Odată o legătură ruptă trebuie refăcută alta. Atunci când prea multe legături se rup deodată, pânza dispare; ori este împrăştiată de vânt, ori devine un ghemotoc minuscul, inutil.  
  
*  
  
Referinţă Bibliografică:
XXVIII. ECOU RĂTĂCIT / Adrian Lițu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2196, Anul VII, 04 ianuarie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Adrian Lițu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Adrian Lițu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!