CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Beletristica >  




Autor: Adrian Lițu         Ediţia nr. 2181 din 20 decembrie 2016        Toate Articolele Autorului

XXVII. ECOU RĂTĂCIT
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
*  
Muncesc fără să fie supravegheaţi. Şeful echipei de electricieni, cel care răspunde de activitatea lor, are alte treburi. Are încredere în ei. Dealtfel, cu supraveghere sau nu, activitatea nu poate fi decât aceeaşi. Au tot interesul să-şi vadă de treabă. Muncind, ziua trece mult mai repede.  
Din şanţul în care trudesc de-abia li se zăresc umerii şi capul. Ar trebui ca pereţii să fie consolidaţi cu cherestea, până îşi termină treaba. Scot cărămizile ce protejează cablul electric, le aruncă pe maginea şanţului şi apoi scot la iveală cablul electric pentru a fi rulat.  
Măsura de protecţie nu numai că ar fi costisitoare dar le-ar îngreuna munca reducându-le randamentul cu cel puţin şaptezeci la sută. Din când în când excavatoristul, care a săpat şanţul, a ezitat să înfigă cupa, cât mai aproape de cărămizi, astfel încât sunt nevoiţi să folosească târnăcoapele şi lopeţile.  
Sunt în grafic cu recuperarea. Îşi permit să-şi ia o pauză de o ţigare, pe fundul şanţului. Ştefan trage numai două fumuri după care renunţă aruncându-şi ţigarea :  
- Eu mă duc la treabă !  
- Aşteaptă-ne şi pe noi. De-abia ne-am aşezat !  
- Ba nu, mă duc !  
- Şi ce o să faci singur ?!  
- Văd eu !  
Ştefan nu este în apele lui. Nici nu se gândeşte să împărtăşească, ceea ce-l frământă, camarazilor. Se simte mai bine singur.  
Nu au apucat să-şi termine ţigările aprinse. O bucată din malul aflat în dreapta colegului lor s-a despris şi s-a prăvălit imobilizânu-l. S-a auzit un icnet surd.  
Au sărit ca arşi. Atâţia cât au încăput în şanţul cu pricina nu au putut să urnească bolovanul, după mai multe încercări.  
Fiecare resimte durerea celui strivit, imobilizat, fiecare priveşte neputincios.  
- Face-ţi loc ! Îl sparg cu târnăcopul...  
- Nu ai cum ! Ai să-l loveşti pe Ştefan !  
- Ba mă descurc !  
- Nu te lăsăm !  
- Lăsaţi-l ! Am încredere în el !  
Albert nu a avut timp să reflecteze dacă Ştefan chiar avea încredere sau, sub presiunea durerii, nu avea altă alegere. I-a îndepărtat pe toţi, a cumpănit de două trei ori târnăcopul fără a lua în seamă transpiraţia rece şi a lovit cu sete ! Bolovanul a cedat şi s-a spart în câteva bucăţi pe care le-au îndepărtat ceilalţi.  
Şi-au ridicat colegul şi l-au purtat, pe braţe, în afara zonei, în aşteptarea Salvării anunţate , între timp, de şeful echipei de electricieni.  
Ştefan, după cum au aflat mai târziu, s-a ales cu fractura unui picior şi cu fisura bazinului.  
*  
A fost tărăraie mare ! În timpul anchetei echipa recuperatorilor a avut senzaţia că trăieşte clipe de groază iar şeful echipei de electricieni a trăit, cu adevărat, clipe de coşmar. Şi totuşi, omul acesta a avut un comportament exemplar. Resemnat, înainte să intre la interogatoriu, i-a îndemnat :  
- Spune-ţi doar adevărul ! Nu încercaţi să mă acoperiţi. Am să suport orice se va decide, oricât de greu ar fi. Am familia aproape şi acest fapt mă ajută să trec peste orice.  
- Dar nu aveţi absolut nicio vină !  
- Nu susţineţi asta în faţa inspectorului de la protecţia muncii ! Veţi avea de pătimit... Spune-ţi doar adevărul !  
Nu l-au crezut până când nu au avut de-a face cu inspectorul. În fapt, inspectorul era o femeie. Nu a trecut mult până la a considera că s-au înşelat crezând că au de-a face cu o femeie.  
Întrebările puse sunau a lătrături ale unui câine dezlănţuit. După fiecare răspuns, sincer dealtfel, căţeua se repezea să-i sfâşie încercând să le schimbe depoziţia.  
Nu aveau ce să schimbe şi totuşi femeia îi tortura insistând cu lătrături scurte și repezi, dând să le sară la jugulară.  
Albert s-a simţit ca într-un sediu de gestapo acuzat de complot, abţinându-se cu greu să nu izbucnească, de dragul celui ce urma să fie făcut răspunzător pentru accidentul de muncă.  
Nu s-a putut abţine pe deplin. În privirea sa, îndreptată către femeie, a pus ură şi dispreţ cât s-o ţintuiască locului doar că, fără să realizeze, totul avea să se întoarcă împotriva lui.  
*  
* *  
Nu putea decât să fie total nedumerit. Cum de acceptase invitaţia ?! Întrebarea a devenit chinuitoare, torturându-l, sfredelindu-i creierul. Ba încă, nu numai că se înţolise cu ce avea mai bun dar, se mai şi împrumutase de la unul dintre camarazi, cu o bluză ce îi pica al naibi de bine. În cele din urmă nu i-a rămas decât să accepte situaţia.  
Femeia care, deşi trecută de o anume vârstă arăta impecabil, nu era alta decât inspectorul de la protecţia muncii. Se aflau într-un salon select al unui restaurant căruia nu-i reţinuse numele, frământat fiind de nedumerirea lui.  
Abia dacă s-a atins de specialităţile de care era cu totul şi cu totul străin şi de băuturile fine cu care era îmbiat.  
Aştepta. Aştepta să afle motivul invitaţiei. Femeia întârzâia voit încercând mai întâi să-l impresioneze. În schimb el făcea pe indiferentul aşteptând, aşteptând... cu o răbdare menită să scoată din minţi pe oricine.  
Îşi juca cartea lui. L-ar fi putut da de gol ţigările aprinse, mult mai des decât de obicei, dar avea grijă să dea impresia că le aprinde doar pentru a scoate, din când în când, rotocoale de fum pe care le-ar fi străpuns cu degetul dacă nu ar fi considerat că oricum era îndeajuns de nepoliticos.  
Considera, astel, impoliteţea lui ca fiind rezonabilă. Cineva trebuia să cedeze.  
- Nu am putut rămâne indiferentă faţă de privirile tale ; acesta este motivul invitaţiei.  
A rămas indiferent, cu o privire dusă, de parcă nicicănd nu ar fi fost capabil să privească măcar stăruitor.  
- Voi, tinerii, trebuie să înţelegeţi faptul că acum beneficiaţi de condiţiile pe care le aveţi numai şi numai datorită strădaniilor noastre, a celor mai în vârstă !  
Aceeaşi indiferenţă dar numai un singur rotocol de fum.  
- Dacă nu era zelul nostru, acum ai fi fost slugă la capitalişti şi nu student !  
Apucase să tragă cu sete din ţigară. În contrapondere a lăsat fumul să-l învăluie părând să se fi retras în ceaţă, fără să scoată un cuvânt, fără să mai respire.  
- Ei bine ... urăsc bărbaţii, îi urăsc... îi urăsc... îi urăsc.... !  
De această dată în privirea lui a mijit oarecare interes.  
Femeia, cedănd nervos, intrase într-o criză de isterie. După izbucnire s-a lăsat cuprinsă în convulsii de plâns ca mai apoi să se liniştească. Şuvoaiele de lacrimi s-au liniştit mult mai târziu. Abia apoi a putut dovedi că este o fiinţă umană :  
„Nu ar fi trebuit să-l întâlnesc pe acest om, pe coordonatorul vostru, şeful de echipă. Încrederea lui în familie, în sprijinul acesteia, au umplut paharul amarului vieţii mele. Nu a fost să fie să am parte de un astfel de om alături, în viaţa asta mizeră. Cea care mi-a îndrumat paşii, în anii tinereţii, a fost Ana Pauker.  
De la ea am învăţat cum să joci bărbaţii pe degete, cum să urci pe scara ierarhiei folosindu-i ca pe adevărate trepte. În faţa unui bărbat, de la care poţi obţine ceva, trebuie să fii dură, mai dură decât un bărbat. Arată-i apoi goliciunea ta fizică, fii tandră cu el, lasă-l să te posede posedându-l şi nu-ţi va refuza nimic. După ce te-ai folosit de el abordează-i şeful aţâţându-l, făcându-l să te creadă inabordabilă, făcându-l să te dorească mai mult decât orice pe lume. Cel de dinainte, subalternul, nu va îndrăzni niciodată să-ţi reproşeze că îi eşti infidelă, ori dacă o face, îl poţi trata cu dispreţ fără să rişti nimic.  
Aşa a ajuns să dispună Ana, după bunul plac, de Insula Şerpilor. Aici, de fapt, a greşit. O femeie trebuie doar să mimeze că dăruieşte, nu şi să o facă.  
După ce a căzut în dizgraţie frica a pus stăpânire pe mine. Am ajuns să mă prostituez, de frică, chiar şi cu cei mai umili subalterni de care mă folosisem.  
Aveam nevoie de oricine care să poată garanta faptul că deşi lucrasem sub oblăduirea Anei Pauker aceasta nu a avut asupra mea o influenţă nefastă, că am fost o victimă a acesteia. Să susţină că întodeauna, am avut o conduită caracterizată printr-o înaltă ţinută morală, pusă în slujba intereselor partidului. Altfel aş fi putut avea parte de închisoare şi nu numai atât.  
După ce a trecut această perioadă am putut, în sfârşit, să pun capăt condiţiei de prostituată refuzându-i pe cei care mi-o puseseră, după pofta lor, oricând, oricum, oriunde.  
Am fost conştientă de faptul că, în situaţia schimbării liderului de partid, aş putea să pic în dizgraţie astfel încât m-am gândit să îndestulez poftele tovarăşilor de partid cu putere de decizie, pentru a-mi asigura, dacă nu recunoştinţa lor, măcar recunoaşterea meritelor mele.  
Am avut ideea susţinerii afirmării femeii pe plan cultural, profesional şi mai ales ideologic. Au fost împotrivă, se fripseseră doar. Nu mi-au trebuit multe argumente ca să-i conving să se răzgândească ; dincolo de acest paravan ei erau cei care aveau de câştigat.  
Îndrăznesc să cred că mi-am depăşit mentorul din tinereţe, pe Ana Pauker, şi că dacă ar mai fi trăit ar fi fost mândră de mine. Faţă de ea, eu nu am mai avut aceeaşi sete de putere, de mărire. Trebuia, doar, să ies din mocirlă, să-mi recâştig respectul faţă de mine. Învăţasem o lecţie, cu cât urci mai sus cu atât căderea poate fi mai mare.  
Ceva mai târziu am aflat că această lecţie este valabilă şi pe plan sentimental. Am trăit o adevărată poveste de dragoste cu un tovarăş aflat aproape în vârful ierarhiei conducerii de partid şi de stat. În fapt, până la un moment dat, chiar a fost în vârful ierarhiei. Era mult prea inteligent faţă de toţi ceilalţi astfel încât încurca şi descurca iţele fără ca nimeni să-şi dea seama.  
Totul a fost sublim, m-am simţit şi chiar am fost tratată ca o adevărată regină până când, dobitocul, a ţinut morţiş să mă ia de soţie. Era însurat, ba încă avea şi copii, ar fi trebuit ca mai întâi să divorţeze.  
Soţia lui, pe care o cunoşteam bine, se dedicase creşterii şi educării copiilor iar de partea plăcută mă ocupam eu. Diviziunea muncii funcţionează în orice tip de societate, chiar şi în cea comunistă.  
Sinceră să fiu şi chiar am fost, nu-mi conveneau deloc insistenţele lui, pe această temă. Însemna ca, după un an-doi, după o perioadă imprecisă dar sigură, să fiu înlocuită de o nouă amantă. M-am opus acestui proiect, al lui şi nu am fost singura.  
Apropiaţii lui au încercat din răsputeri să-l convingă să lase ca totul să decurgă la fel ca şi până acum. Se pare că succesul scontat, în al sfătui de bine, l-a avut o tovarăşă nou promovată în munca de partid. Cert este faptul că s-a răzgândit şi aveam să o aflu în cel mai oribil, în cel mai înjositor mod cu putinţă.  
Avusese un proiect, insistase să mă convingă şi nu putea să dea înapoi oricum. M-a invitat, într-o seară, la un restaurant din apropierea Şoselei Kiseleff. A fost o seară de vis, doar seara, ba până noaptea târziu. Aranjase ca întreg localul să ne aparţină. Nu numai că a fost deosebit de tandru dar a dansat cu mine de parcă ar fi fost ultima seară de dans din viaţa lui. A fost ultima seară de dans din viaţa mea.  
Eram copleşită, emoţional şi mă aşteptam ca din moment în moment să scoată la iveală inelul, cu diamant sau nu, nici nu conta acest amănunt. Spun asta deoarece atât de bine mă simţeam încât nu numai că aş fi spus „da !” ci şi aşteptam cu înfrigurare momentul. A propus să facem o plimbare prin parc şi eu una am gândit că doreşte ca cererea în căsătorie să o facă sub clar de lună, ca totul să fie cât mai romantic.  
M-a condus într-un loc anume, pe o pajişte, în apropierea unui tei înflorit. Am simţit o oarecare nervozitate în atitudinea lui dar am pus-o pe seama emoţiilor, pe care le aveam şi eu, pe seama miresmelor nopţii.  
Aşteptam momentul. M-a cuprins şi a început să mă sărute cu patimă, cu sălbăticie chiar. Atunci am intuit că momentul nu va avea loc. Mai mult energic decât tandru m-a culcat în iarbă. Mi-a pus-o, acolo, în acel loc anume ales de el satisfăcându-şi pofta, satisfăcându-şi orgoliul de a pune capăt relaţiei noastre fără ca el să facă pasul înapoi. Nici nu pot spune ce era în acel loc, în iarbă, în locul anume ales de el”.  
Terminându-şi spusele, femeia s-a alungit către Albert, mărturisindu-i că, de atunci, nu a mai avut de-a face cu vreun bărbat, şoptindu-i vorbe drăgăstoase. Era seducătoare, periculos de seducătoare, doar că vobele îi miroseau groaznic a ceva proaspăt strivit.  
A simțit cum transpiră abundent, cuprins parcă de spaimă și a răcnit până ce unul dintre colegii de cameră l-a zgâlţâit puternic :  
- Ce ai de ţipi atâta în somn ?!...  
*  
* *  
Festivitate. Toţi brigadierii, întorşi cu o lună mai devreme datorită concursului de împrejurări, sunt în sala de amfiteatru laolaltă cu toţi colegii de an, din ambele serii. Conducerea UTC, la nivel naţional, îi felicită prin intermediul delegaţilor, înmânându-le, fiecăruia, căte patru sute de lei, carnetul şi o insignă de brigadier.  
Sunt chemaţi, pe rând, la catedră. Fiecare îngaimă ceva a mulţumire. Bine că nu sunt obligaţi, ca în armată, să declame : „servesc patria ! ” .  
Îi vine rândul lui Ştefan, rănitul lor, să iasă la rampă. Deplasându-se, foloseşte o cârjă pentru a se sprijini. Albert are o idee. Începe să bată, sacadat, din palme. Este urmat de toţi ceilalţi brigadieri. Să fi ştiut ce va urma, datorită gestului său, nu ar fi făcut nicicând aşa ceva.  
A fost, la rândul lui, aplaudat şi ovaţionat, puternic şi îndelung atât încăt el, Albert, să aibă senzaţii tari, să aibă senzaţii moi ca de leșin, să aibă senzaţii de fericire, să aibă senzaţii de mărire, să aibă senzaţia că este nebun, singurul nebun care trăieşte într-o comunitate în care nebunii sunt adulaţi, proslăviţi şi veneraţi.  
A rămas un gând, o întrebare care să nu-i dea pace: ,,oare ce efect au, asupra lui Ceaușescu, aplauzele, ovațiile, premăririle, adulațiile??!!!!....,,  
*  
 
Referinţă Bibliografică:
XXVII. ECOU RĂTĂCIT / Adrian Lițu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2181, Anul VI, 20 decembrie 2016.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Adrian Lițu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Adrian Lițu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!