CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Beletristica >  




Autor: Adrian Lițu         Ediţia nr. 2174 din 13 decembrie 2016        Toate Articolele Autorului

XXVI. ECOU RĂTĂCIT
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„Epoca de Aur” !!!!!!!!!!!!!!................. Epoca de aur, în toată splendoarea ei, nu o poate percepe oricine. Doar cei care, măcar, au avut tangenţă cu străvechea înţelepciune pe care numai bătrânii o pot transmite mai departe. Potrivit acesteia, atunci când începi să construieşti o casă nouă, construieşti mai întâi o căcăstoare. Pe cât este de funcţională, pe atât meşterii îşi vor da silinţa să ridice „zid de pomenire”.  
Albert şi toţi ceilalţi tineri brigadieri au fost, dintr-un început, cazaţi în corturi militare. Nu s-au plâns, ba dimporivă, au fost chiar încântaţi. Numai că vremea a ajuns să se răcească. Dimineaţa, partea superioară a cortului era înţesată cu picuri. Era răsuflarea celor ce dormiseră peste noapte, a celor ce dormiseră în frig. Totuşi frigul era o binecuvântare; acum puteau merge să-şi facă nevoile, care pe unde putea, fără să mai îndure mirosul insuportabil al fecalelor din vremea zilelor călduroase. Aşa zisele „gupuri sociale”, imense construcţii circulare lipsite de câte un arc de cerc, având la capete câte o chiuvetă, erau ticsite de WC-uri „turceşti” ticsite, la rândul lor, de excremente şi nu numai atât ; de jur împrejur, oricât vedeai cu ochii, cu greu puteai găsi un loc în care să-ţi aşezi picioarele pentru a sta pe vine. Ca în orice alt WC public, din capitală şi din oricare alt oraş, tencuiala zidurilor era plină de oferte pe tematica de care Albert o cunoscuse atunci când a aşteptase, în van, pe cineva, în Gara de Nord.  
Crezuse, până atunci, că mesajele scabroase erau doar glume ţicnite dar acum avea convingerea că chiar erau reale, că erau scrise de dezaxaţi mintal şi numărul acestora ar fi putut fi determinat, ca pondere, după numărul mesajelor cărora lesne le-ar putea fi determinată personalizarea. Tabloul este completat de numeroasele „tuşuri” de excremente trasate pe pereţi de pictori de ocazie şi este desăvârşit de un mesaj al unui poet, tot de ocazie, un mesaj scris aproape în orice WC public, de oriunde :  
„voi, acei ce staţi pe vine  
şi alene vă căcaţi...........  
linge-ţi degetele bine.....  
pe pereţi să nu mai daţi ! ”  
*  
Un grup de brigadieri, între care şi Albert, a mers în Constanţa, la restaurantul „Ovidiu”. Exceptănd marea, pe care o vedea pentru prima dată în viaţă, Albert nu a fost impresionat nici de mâncarea căreia nu i se putea găsi nici un cusur nici de vinul renumit, „de Murflatlar”, ci de condiţiile igienico-sanitare ale restaurantului. Întrebat, noaptea târziu, de unul dintre companioni, despre felul cum a fost, despre cum s-a simţit, a avut un răspuns prompt :  
- M-am căcat pe săturate !  
- Că doar,... nu l-ai şi mâncat !  
- Ori te prefaci, ori chiar eşti prost. Ştii bine ce am vrut să spun !  
- Ai dreptate ! Eu am ratat ocazia. Măcar să-mi fi spus şi mie !...  
*  
Frigul a devenit pătrunzător, peste noapte, în corturi.  
Zgribuliţi, brigadierii se strecoară în sala de mese. Ceaiul fierbinte le redă tonusul ; o pot da pe glume.  
Afară îi aşteaptă activistul de partid care, mereu prezent în tabăra de muncă, le coordonează activitatea. Au băgat cu toţii de seamă că, atunci când li se adresează, nu-i priveşte câtuşi de puţin. Priveşte în sus, spre cer, acolo unde, el şi numai el, vede idealurile comuniste.  
Încă nu s-au dumirit asupra semnificaţiei numelui lui. Se numeşte Patron. Poate fi interpretat, divagaţionist, ca patron de fabrică, de magazin... un capitalist până la urmă, sau poate fi interpretat revoluţionar, muncitoreşte, ca fiind suportul de ceramică al siguranţei din tabloul electric. Pe cât este de măsliniu ai convingerea că i s-au schimbat numeroase siguranţe arse.  
Astăzi, tovarăşul Patron, asocierea este oricum anacronică, tovarăşul Patron i-a încolonat, ca pentru o festivitate, în careu. I-a anunţat că începând de duminică se vor muta în barăci ; veste care nu poate decât să-i înveselească pe brigadieri, fericiţi că, prin grija partidului, nu vor pierde o zi de muncă, recunoscători că li se dă ocazia să nu precupeţească niciun efort pentru propăşirea României Socialiste, pentru atingerea celor mai înalte culmi de bunăstare şi civilizaţie.  
Sufletele le sunt frenetic înviorate, starea de beatitudine este atât de covârşitoare încât, atunci când tovarăşul Patron le comandă să pornească, cu cântec înainte, încep :  
„vine, vine, primăvaaaaaraaaaa....  
se aşterne ’n toaaată ţaaaaraaa... ! ”  
Asistenţa, fomată din copiii şi nevestele multor muncitori de pe şantier, cu toată răceala acelei dimineţi de toamnă, a simţit adierea călduţă a primăverii şi a răs, chiar a râs, înveselită.  
Numai tovarăşul Patron nu a râs. După cum pare, nu a râs niciodată în viaţă, a fost şi este tot timpul sobru veghind ca nu cumva să fie luate în râs valorile partidului. A comandat, pe dată, încetarea cântecului  
*  
Pauză de masă ! O oră din cele zece, petrecute pe şantier. După ce servesc masa au suficient timp să se tolănească pe câte un petec de iarbă. Îşi merită odihna. Nu trudesc ei, din greu, dar muncesc cu seriozitate, alfel, trecerea timpului ar fi îngrozitor de lentă.  
Lângă grupul lor s-a aciuiat un tânăr inginer constructor, stagiar sau cu stagiul abia terimat. Brigadierii îi tolerează prezenţa. Numai că, inginerul are chef de vorbă, simte nevoia să-şi dea importanţă, să-şi etaleze cunoştinţele în materie de norme de muncă.  
Albert este iritat, defel pune mare preţ pe tihna acestor momente. Inginerul încearcă să-i convingă de faptul că munca lor este o nimica toată :  
- Dacă ar fi să vă evaluăm munca, după norme, nici mâncarea asta nu vi-o scoate-ţi !  
Albert nu îl mai suportă. Deşi fierbe de mânie, glasul îi este tărăgănat şi totuşi încărcat :  
- Auzi, dom’le !? Cât face mâncarea asta ?! Spune-mi, să scriu la ai mei să-mi trimită bani, căt face şi ceva pe deasupra. Îţi plătesc, numai lasă-mă să plec la cursuri !  
Inginerul se aşteptase să-i dea gata, cu normele lui şi cănd colo a rămas mut, surprins de vehemenţa cu care brigadierul a continuat :  
- Până când nu-mi spui căt face mâncarea, s-o plătesc, ba chiar şi pe cea care ar urma s-o consum, eu nu mai muncesc absolut deloc !  
- Nici eu ...  
- Nici eu ... au sărit, pe rând, ceilalţi brigadieri.  
Descumpănit, inginerul a găsit, şi-a închipuit el, replica salvatoare :  
- Adică face-ţi grevă ?!...  
- Ba nu. Doar încingem un fotbal !  
*  
A vuit toată tabăra. Brigadierii din echipa recuperatorilor de cabluri electrice îndrăzniseră să facă grevă ! Cei neimplicaţi aşteaptă deznodământul. Tovarăşul Patron i-a băgat pe inculpaţi în şedinţă.  
Albert nu se lasă pătruns de gravitatea situaţiei. Îşi coase nădragii chiar în timpul şedinţei, rămânănd pe aceeaşi poziţie :  
- Mie să-mi spune-ţi cât trebuie să vă plătesc pe mâncare ca să mă lăsaţi în pace !  
- Este vorba de ceva mult mai grav ! Ceea ce voi aţi făcut....  
- Ba mie să-mi spuneţi căt....  
- Ieşi afară !  
- Nu pot.  
- Cum adică nu poţi ?!  
- Nu am terminat de cusut. Nu vedeţi că-mi cos pantalonii ?!  
- Ieşi afară !  
- Sunt la mine în cameră... De ce să ies eu ?!!!...  
- Ieşi afaară !!!... Era pentru prima dată când Albert şi toţi ceilalţi îl vedeau pe tovarăşul Patron scos din pepeni.  
- Bine... Am să termin afară de cusut !  
Şi-a luat scaunul, nădragii, acul și aţa, mişcându-se cu încetineala unui fotbalist, care trage de timp pentru a păstra rezultatul meciului, schimbat fiind către sfârşitul partidei şi a ieşit pe holul barăcii pentru a-şi termina lucrarea.  
A continuat să împungă cu acul chiar şi atunci când profesorul Măluşel, îndrumătorul din partea Academiei, i s-a adresat cu voce gravă :  
- Prieteneşte îţi spun, ai comis-o ! Situaţia este cotoiasă ; poţi fi eliminat din facultate, ca instigator la grevă !  
Tonul confifenţial cât şi limbajul neacademic al profesorului l-au determinat pe Albert să-i înţeleagă sinceritate şi îngrijorarea, faţă de ceea ce avea să se întâmple cu el. Numai că, lui unuia, prea puţin îi păsa de etichetarea ca instigator la grevă şi de eventualele urmări. Acum a găsit de cuviinţă să-l liniştească pe profesor :  
- Nu este cazul să vă faceţi probleme. Pot şi să mă dea afară din facultate ! Care-i problema ?! Mă întorc iar la muncă, la vechiul loc de muncă sau la oricare altul şi gata ! Capacitatea de a gândi nu mi-o poate lua nimeni.  
S-au compătimit reciproc. Albert, crezând în dreptatea lui până la capăt indiferent de urmări, a considerat îngrijorarea profesorului inutilă ; profesorul, mai în vârstă fiind şi totodată marcat de amprenta unei realităţi trecute pe care studentul nu o trăise, crezând că inconştienţa acestuia i-ar putea aduce un şir de necazuri.  
*  
- Voi sunteţi cei care aţi făcut grevă ?!  
Întrebarea era adresată echipei recuperatorilor, de către înaltul comandant al taberei de muncă sosit, de urgenţă, din capitală. În aşteptarea lui, brigadierii, cu mic cu mare, fuseseră aliniaţi în careu de către tovarăşul Patron singurul care vădea frământarea nopţii nedormite.  
Comandantul nu era interesat de răspuns. Fusese îndrumat direct către ei. Li s-a adresat, înainte ca vreunul să-şi ia inima în dinţi şi să susţină că doar au jucat fotbal. Cu voce puternică, pentru a se face auzit de întreaga asistenţă :  
- Bine le-aţi făcut !  
Imediat, cu voce scăzută, a şoptit repezit doar pentru ei ceva la adresa conducerii şantierului, ceva de genul „lema în cur’s” iar ei, cu bun simţ, au interpretat că dorise să spună ceva despre cursul levei, ori altceva ce ar fi putut avea o profundă semnificaţie dar mesajul nu trebuia decriptat şi nicicum transmis mai departe. A continuat cu vocea de dinainte :  
- După ce că nu sunt în stare să-şi facă lucrările, fără ajutorul nostru, îşi mai şi bat joc de noi ! Mergeţi şi vedeţi-vă de treabă ca şi până acum. Aţi făcut treabă bună !  
Doar ei, echipa lor, a perceput cele strecurate de comandant în scurtul lui discurs. Au mai urmat semnele de rămas bun şi o încărcătură sentimentală compozită, greu de definit.  
*  
Au urmat zile de muncă cu râvnă pentru a dovedi că-şi merită, cu prisos, hrana primită. De fel, îşi completau necesarul de calorii cu alimente cumpărate cu bani aduşi de acasă fără să se plângă tovarăşului Patron, sau oricăruia, de insuficienţa hranei.  
Tot Albert a fost cel care s-a revoltat atunci când s-a întrecut măsura. Prânzul le era adus pe şantier, în marmite, şi le era servit de două lucrătoare la cantina din tabără. În acea zi lucrătoarele se străduiau să-şi arate măiestria în a acoperi suprafaţa farfuriei cu cât mai puţină mâncare.  
- Ce-i asta ? !  
- Mâncare. Felul doi !...  
- Văd bine dar mă refeream la cantitate ! Pune, te rog, o porţie normală !  
- Atâta am ! De unde să pun mai multă ?! Trebuie să ajungă la toţi !  
- Eşti sigură că asta-i hrana care trebuie s-o primim ??....  
- Nu am mai multă !  
- Prea bine. La revedere !  
Înainte de a părăsi şantierul s-a îndreptat către masa coechipierilor adresându-li-se :  
- Băieţi, azi nu mă mai aveţi ca tovarăş de muncă. Plec în capitală, la cei care ne-au trimis aici, cu farfuria asta ; să vadă şi ei câtă hrană primim !  
Părerile au fost împărţite, doar că, Albert era prea hotărât pentru a mai pierde timpul să-i asculte aşa că i-a părăsit şi a plecat, singur, de nebun, pe jos, către tabără.  
Ştia ce este dinciplina şi cu ce se mănâncă. Trebuia, mai întâi, să-i aducă la cunoştinţă tovarăşului Patron despre plecarea lui, pe propria-i răspundere, din tabără.  
Nu a fost cazul să străbată drumul pe jos. Un şofer, mai în vârstă, a oprit şi l-a claxonat făcându-i semn să urce. Conducea o basculantă de patruzeci de tone, una dintre mărcile de fabricaţie rusească, MAZ, KRAZ, sau KAMAZ. În schimbul amabilităţii conducătorului auto i-a povestit, de-a fie a păr, toată tărăşenia.  
Instinctiv, fără vreun pic de răutate, i-a plătit-o tovarăşului Patron, pentru cele ce-i făcuse, ajungând să se joace cu el de-a pisica cu şoarecele. A insistat ţinând-o pe a lui, „nu şi nu, eu chiar acum plec la Bucureşti ! ”, fără să cedeze rugăminţilor.  
Nici nu apucase, măcar, să-i poarte ranchiună dar s-a înveselit torturându-l, simţind cum îl joacă pe degete pe activistul de partid. Doar că, această joacă i-a domolit obida ce o avusese, rămânându-i doar să dea curs rugăminţilor şi promisiunilor acestuia :  
- Te pun şef la cantină ! Vei fi supervizor, neavănd altceva de făcut decât să supraveghezi totul pentru ca să nu se mai fure ! De mâine eşti şef !  
S-a lăsat mituit cu funcţia de şef peste cantină.  
- Bine. Rămâne aşa.  
*  
Nici lui şi nici celorlalţi nu le-a venit să creadă ! Micul dejun, de a doua zi, era un adevărat praznic împărătesc. La prânz, pe şantier, brigadierii au fost întrebaţi dacă mai doresc supliment. Nici cina nu a fost mai prejos. Mai să crezi că, dacă ar fi după normele de muncă, brigadierii nu şi-ar scoate nici mâncarea, această mâncare.  
Nu avea timp să primească elogii de la brigadierii aflaţi la masă. Doar le făcea, în treacăt, semn cu mâna. Acceptase noua funcţie cu tot cu responsabilităţi.  
Ceva, încă nedefinit, îl determina să fie atent la cea mai mică mişcare din spaţiul pe care îi patrona. Avea o nemulţumire părândui-se că are o scăpare. Abia după ce mai tot personalul părăsise cantina a auzit foşnet şi şoapte. A apucat să iasă în calea unei lucrătoare la cantină :  
- Sacoşa la control,... ba şi geanta !  
A înşfăcat totul, înainte ca femeia să se dezmeticească şi a verificat conţinutul scoţând la iveală două bucăţi de salam aşa cum ieşiseră din fabrică :  
- Ce-i cu astea ?!  
Până să primească vreun răspuns, de dincolo, Bolteanu, student ca şi ei, brigadier ca şi ei, supervizorul de drept al cantinei, de până în acea zi, şi-a făcut apariţia :  
- Lasă că ştiu eu !  
- Ce ştii măăăă.... ? Ai huzurit până acum, la curul femeilor din cantină, te-ai ghiftuit în vreme ce colegilor, de la muncă, le-ai trimis te miri ce hrană şi-mi spui că ştii... ??!!! Du-te draaaaaacului...... !  
- Te..., te rog.... să nu mă spui !  
- Auzi..., nu te spun decât dacă promiţi că te duci unde te-am trimis !  
- Promit !  
- Eşti un căcat !..... Ce-i mai trist, pentru mine, este faptul că, până acum, te-am considerat ca fiind corect, imparţial şi cu verticalitate !  
I-a întors spatele şi l-a căutat pe tovarăşul Patron :  
- De mâine merg la muncă, cu echipa mea ! Nu-i de mine să fiu şef !  
A primit, pe dată, aprobarea :  
- Bine.  
*  
 
Referinţă Bibliografică:
XXVI. ECOU RĂTĂCIT / Adrian Lițu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2174, Anul VI, 13 decembrie 2016.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Adrian Lițu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Adrian Lițu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!