CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Beletristica >  




Autor: Adrian Lițu         Ediţia nr. 2154 din 23 noiembrie 2016        Toate Articolele Autorului

XXIII. ECOU RĂTĂCIT
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
În amfiteatru, la cursuri, şi în sălile de seminarii proaspeţii studenţi nu mai sunt aceeaşi cu ceva vreme în urmă, părând a fi timoraţi. Atmosfera a devenit apăsătoare fiecare fiind încărcat de o responsabilitate nedefinită, o responsabilitate vecină cu panica.  
  
Fiecare profesor, lector sau asistent universitar are grijă ca mai întâi să îşi expună exigenţele. În faţa atâtor cerinţe mai că îţi vine să regreţi faptul că ai reuşit la examenul de admitere. Începi să crezi că nu ai capacitatea intelectuală necesară să faci faţă. Te aşteptai să fii cât de cât îndrumat cu adevărat sau măcar să ţi se insufle un dram de curaj. Nu este nici pe departe aşa ceva.  
  
Albert încearcă să-şi depăşească starea indusă. Fiecare curs, de la majoritatea materiilor, are la bază doar câteva idei garnisite din belşug cu vorbe şi expresii. Încearcă să prindă ideile, să stabilească logica lor şi apoi, ceea ce este cel mai greu, să-şi formeze vocabularul necesar exprimării ideilor. Dintre numeroasele publicaţii pe teme economice, existente în librării, le alege pe cele accesibile lui şi citind exersează selecţia ideilor şi a limbajului mizând pe faptul că astfel va putea ajunge să asimileze şi cursurile.  
  
Se străduieşte să fie cât mai activ la seminarul de matematică pentru a fi cât mai aproape de explicaţii şi chiar reuşeşte până când, la o rezolvare, are de-a face cu n soluţii. Are neşansa să-şi reamintească de primul examen de admitere. Abia acum îşi dă seama că a avut şi are de-a face cu aceeaşi profesoară. Dacă şi-ar fi dat seama încă de la începutul seminariilor, probabil... nici nu mai contează ce ar fi fost probabil. Acum, faţă de profesoară are mai mult decât respect. Multitudinea de soluţii face ca totul să se năruie. Nu simte niciun fel de ranchiună doar că în minte are numai implorările de atunci, rostite şi mai ales nerostite, devenite inutile datorită unui singur punct pierdut la notare. Nu credea să-l mai doară vreodată, atât de mult, faptul că nu a reuşit, atunci, să ia nota maximă la ultimul examen. Privirea îi devine rece, placidă; din acest moment matematicile speciale au devenit greu de digerat. Profesoara este de-a dreptul contrariată. Ceva, ceva, pare totuşi să înţeleagă, instinctiv. Percepe că ar putea găsi singură explicaţia, înţelege că studentul este marcat de ceva anume. Nu are timpul necesar să solicite lămuriri şi nici nu are convingerea că le va primi. Trebuie să-şi continue ora de seminar. Abia seara târziu, în ambianţa căminului, profesoara îşi reaminteşte de candidatul de acum doi ani care, la examenul de admitere a zăbovit mult prea mult în sala de examen, îşi aminteşte faptul că a acceptat cu greu să-l mai examineze. Este acelaşi cu studentul de acum.  
  
Prezenţa lui Albert, la seminarul de matematici speciale, nu numai că a devenit inutilă ci chiar de-a dreptul stânjenitoare. Nu își dorește nici pe departe o astfel de manifestare numai că, perechile de contrarii cum ar fi : răul şi binele, neşansa şi şansa, urâtul şi frumosul şi încă multe altele ce ar putea fi enumerate, au perioade de manifestare relativ determinate, perioade în care una nu poate exista fără perechea sa, dar efectul lor nu poate fi simultan.  
  
S-a întâmplat ca unul dintre cursuri să fie întrerupt. Şefa secretariatului academiei şi-a făcut apariţia în sala de amfiteatru, s-a scuzat şi a cerut permisiunea să facă un anunţ important ce nu suferă amânare. Studenţii doritori să aibă ca obiect de studiu limba engleză sunt rugaţi să-şi exprime opţiunea până cel mai târziu a doua zi. Urmează ca, prin redistribuire, să se înfiinţeze o nouă grupă, grupa „osutănouă bis”. Albert nici nu a stat pe gânduri, a fost printre primii care s-au înscris la noua grupă, o grupă formată din studenţi care, oricât de puţin ar fi însemnat, doreau altceva.  
  
*  
  
Studenţii anului întâi, sunt cuprinşi în grupe care, la rândul lor formează două serii cu programare orară a cursurilor diferită şi în bună parte cu profesori diferiţi. Înscriindu-se la noua grupă de studenţi, Albert a trecut la seria a doua.  
  
Acum, seminarul de matematici speciale, îl face cu un nou profesor. Nu a reuşit şi nici măcar nu a încercat să-şi suprime fobia, apărută din senin, faţă de matematici. I-ar fi fost mult mai bine dacă, în minte i-ar fi încolţit resentimente faţă de profesoară. S-ar fi întâmplat, probabil, dacă acea amintire i-ar fi revenit în minte încă de la prima oră de seminar. După cele câteva ore bune de conlucrare nu mai era posibil. Fierberea interioară, amintirile năvalnice despre tot răul de care a avut parte după eşecul la admitere, trebuiau, totuşi, potolite cumva. Nu putea decât să devină opac faţă de această materie. A îndrăznit să-şi asume această poziţie. După numai o oră de seminar, în pauză, l-a abordat pe profesor :  
  
- Ştiţi, domn profesor, matematicile astea nu-s de mine. Oricât aş încerca nu pot să le înţeleg.  
  
Revenindu-şi din surprinderea generată de sinceritatea studentului profesorul îl îndeamnă :  
  
- Atunci, du-te mai bine la o bere, este păcat de timp. Examenul oricum nu o să-l iei.  
  
- Vă mulţumesc domn profesor, vă mulţumesc din suflet !  
  
La niciunul din următoarele seminarii nu chiuleşte ci doar pleacă pur şi simplu. Are grijă ca, de fiecare dată, să-l întâlnenească şi să-l salute cu respect pe profesor care îngâna :  
- Ştiu, te duci la bere !...  
  
- Nu mergeţi şi dumneavoastră ? îndrăzneşte, în cele din urmă, să-l întrebe.  
  
- Nu, eu nu mai pot să beau. Ai grijă să nu ţi se întâmple la fel !  
  
- Bine domn profesor !  
  
În realitate trişează. În loc să meargă la bar se retrage în sala de lectură a biblotecii, cu câte o carte din cele cumpărate de el şi citeşte.  
*  
Profesorul de istorie a economiei naţionale, cel care predă la seria din care acum face parte, și prodecanul facultăţii, profesorul de geografie nu se suportă reciproc.  
Profesorul de istorie are o ţinută remarcabilă, aristocratică, în toate privinţele ; de la vestimentaţie şi respect faţă de studenţi şi nu numai, până la modul de a-şi ţine cursul. Este o plăcere să-l asculţi, uiţi să-ţi iei notiţe şi dealfel chiar el repetă din când în când rugămintea: „nu vă notaţi ce spun, este totul scris în cursul tipărit ! . Totuşi, câte ceva din ceea ce predă nu se poate regăsi nicidecum în materialul menţionat: „Credeţi, dragii mei, că industrializare ţării este conceptul şi iniţiativa partidului comunist ?! Greşit, total greşit ! Industrializarea a fost făcută şi bineînţeles că ar fi fost continuată de regimul anterior. Am să vă demonstrez.... ”. În vreme ce sunt enumerate obiective economice şi date statistice privind sfârşitul anilor treizeci, studenţii din sala de amfiteatru sunt înmărmuriţi dar şi convinşi de justeţea celor afirmate.  
Decanul facultăţii îşi permite, pentru a doua oară, ce-i drept nu în timpul aceleiaşi zile, să-i deranjeze cursul pentru a se adresa studenţilor. Prima dată profesorul i-a răbdat prezenţa ignorându-l, dând doar de înţeles, cu uşoare pufnituri pe nas, că ceva pute. De această dată, întors cu spatele către studenţi, cu voce şoptită petru a nu fi auzit, îl repede ferm pe intrus poftindu-l afară. Odată scăpat de prezenţa nedorită îşi permite o subtilă aluzie la măgărie: „să revenim la oile noastre! după care îşi continuă cu aplomb predarea caşicum incidentul nu a avut loc.  
*  
Odată aflat în sala de examen, pentru primul lui examen din prima lui sesiune, Albert nu face altceva decât să se roage, nici măcar nu-şi dădea seama cui se roagă în gândurile lui, dar se roagă cu ardoare să nu cumva să-i pice cel mai nenorocit subiect posibil la geografia economică : „ neferoasele pe glob . Neferoasele par să tot fie răspândite în numeroase zone geografice şi în felurite asocieri de parcă ar fi combinaţii de „ n luate de câte... să le ia mai bine.... Albert îşi reprimă afurisenia. Trebuie să „tragă cele două subiecte. O face. Îi vine să chiuie de bucurie. I-a „picat energia electrică pe glob şi industria chimică din România.  
Abia după ce ia loc pentru a-şi pregăti expunerea este deranjat de tusea convulsivă a unui student din sală. Încearcă să se concentreze fără a reuşi. Îşi bănuieşte colegul de potlogărie. Tuşea şi înainte de a intra să susţină examenul şi chiar îl compătimea în rând cu ceilalţi fără să-i trecă cuiva prin minte că „bolnavul nu făcea decât o ultimă repetiţie înainte de reprezentaţie.  
Decanul, profesorul de geografie, găseşte soluţia :  
- Uite ce este, băiete... Nu am cum să te examinez în halul în care eşti. Îţi dau şapte dacă părăseşti sala iar dacă nu eşti mulţumit, te duci frumos, îţi iei scutire pe ziua de azi şi ne vedem altădată. Eşti mulţumit ?!  
  
Cu voce groasă, răguşită, chinuită de tuse, studentul a reuşit să îngaime :  
- Sunt...  
  
Cei rămaşi în sală nu numai că nu s-au putut concentra dar au fost şi văduviţi de timpul de expunere a subiectelor celui plecat, oricât de mic ar fi fost acesta. Câtă vreme următorul examinat expune primul subiect, Albert notează, pe scurt tot ce-şi aminteşte despre subiectele lui şi-şi aminteşte aproape tot, privind primul subiect. Răsuflă uşurat. Al doi-lea subiect, este floare la ureche ; trebuie doar să înşire localităţile : Săvineşti, Roznov, Slatina, Turnu Măgurele, Govora .... şi restul va veni dela sine. Nu apucă să le noteze. În sală este prea multă linişte, atât de multă încât se sperie crezându-se singur. Poate că este doar un efect secundar, să fi perceput abia acum plecarea celui care tuşea infernal ?! Îşi ridică privirea întrebător ... Sudentul de dinaintea lui, cel după care urmează să fie el examinat, s-a blocat la subiectul doi. Nu reuşeşte să-şi etaleze cunoştinţele, atâta tot. Albert intuieşte motivul pentru care există liniştea nefirească ; studentul l-a provocat pe profesor. În fapt, nici nu este vorba de intuiţie, colegul lui, care nici nu concepe decât să ia notă maximă, a repetat :  
- Sunt cel mai bun, la geografie, dintre toţi studenţii din an, vă pot demonstra dacă-mi permiteţi !  
  
Are tupeu băiatul ...  
Profesorul surâde. Îşi drege glasul, tuşind uşor, după care îl întreabă :  
- Chiar vrei să te pun la încercare ... ?!  
  
- Bineînţeles ! Am să vă demosntrez că ... Pare să fie pornit să demonstreze că ştie mai multă geografie decât examinatorul.  
  
- Bine, bine. Să trecem la câteva întrebări, dacă-mi răspunzi corect, îţi dau zece !  
  
Câteva întrebări din „neferoasele pe glob, la care bineînţeles că studentul a încurcat răspunsurile, i-au sporit voia bună profesorului care a continuat să-l ridiculizeze. Albert, la rândul lui, se amuză, ba chiar are satisfacţia să constate faptul că ştie ceva răspunsuri la „cel mai nenorocit subiect posibil . Încearcă „să revină la la oile lui dar îi este imposibil. Glasul studentului a devenit tânguitor, se milogeşte pur şi simplu să primească nota maximă. O fi ştiind el ce o şti dar situaţia a devenit jenantă stimulând glandele salivare a dezgust. Profesorul pune capăt situaţiei trecându-i nota zece în carnet şi în foaia oficială aflată în faţa sa.  
  
Este rândul lui Albert să se facă de râs. După ce expune primul subiect, ajutându-se de cele notate, ajunge la albul ciornei. Locaţiile, pe care le avusese în minte şi intenţionase să le noteze, nu sunt de găsit. Ar fi putut să jure că a apucat să le noteze. Nu le regăseşte nici în memorie. Nici profesorului nu-i vine a crede că nu este în stare să menţioneze măcar două-trei, sunt doar pomenite cel puţin o dată pe săptămână, în telejurnal, ca realizări de seamă ale socialismului. Profesorul încearcă să-l ajute, cu bunăvoinţă :  
- Ei, doar nu poţi să spui că nu ştii de Săvineşti, de.... Constată însă că vorbeşte în van. Studentul pare intrat în transă. Nu are de unde să ştie că el are în minte doar răspunsuri, la întrebări nepuse, privind răspândirea neferoaselor pe glob aşa că încheie :  
  
- Ai nota opt. Eşti mulţumit ?  
  
Albert nici nu răspunde cum se cuvine, dă doar de înţeles că este mulţumit, părăsind sala de examen cu mintea la neferoase.  
*  
- Ştiţi ce !... ca să vedem dacă putem sta sau nu de vorbă, în continuare, vă rog ca, mai înainte de a veni pe locul de examinare, să vă înscrieţi, pe ciornă, şi să prezentaţi ce aveţi de gând să expuneţi. Nu are rost să pierdem timpul !  
Profesorul de istorie s-a adresat studenţilor după ce Albert a luat loc în rândul celor care urmau să fie examinaţi. Nici nu ai zice că este aceeaşi persoană cu cel cunoscut până acum. Eleganţa cu care îşi expunea cursul, în sala de amfiteatru, lăsase loc plictiselii dar şi dezamăgirii, cel puţin în aceeaşi măsură. Ar vrea să-i reproşeze lectorului care ţinuse seminariile, felul în care de prezintă studenţii la examen dar nu este nici locul nici momentul potrivit. S-a rezumat doar să spună :  
- Trebuie să iau o scurtă pauză să-mi revin. Felul în care vă prezentaţi este greu de suportat !  
  
Câtă vreme a fost nevoit să stea aproape de catedră Albert îi privise încruntat, pe cei doi profesori. Dealtfel, toţi ceilalţi din sală nu au decât priviri speriate, rătăcite, lipsiţi fiind de siguranţa de sine. Dintre cei examinaţi, până atunci, abia dacă o treime au avut parte de o notă de trecere.  
În lipsa profesorului atmosfera a devenit, oarecum, destinsă. Lectorul continuă examinare grăbindu-i pe studenţi, dându-le la toţi notă de trecere. Albert îşi doreşte ca profesorul să întârzie cât mai mult, să prindă şi el acest val. Şi-a notat tot ce era posibil de notat, nu mai este câtuşi de puţin încruntat şi nici măcar supărat, în vreun fel pe lector. Îl priveşte cu calm, aşteptându-şi rândul. Are voce gravă accentuată de mustaţa deasă dar bine îngrijită. Îşi permite să şi-l închipuie fără mustaţă, cu voce piţigăiată. Redevine serios. Cât de curând îi va veni rândul să fie examinat. Cel de dinaintea lui, cel care l-a convins anterior pe decan să-i dea nota maximă, îşi expune subiectele. Obţine nota zece. Albert este convins că va obţine aceeaşi notă de la lector, numai că profesorul s-a reîntors. Este mulţumit de expunerea succintă şi îl invită pe student să dezvolte subiectele.  
Credinţa că fiecare curs, de la majoritatea materiilor, are la bază doar câteva idei garnisite din belşug cu vorbe şi expresii dă acum roade. Albert are senzaţia că îi este urmărită expunerea cu interes, nu la fel cum el a ascultat cursurile, dar oricum... Este chemat să-şi ia carnetul în care profesorul a trecut deja nota. Trebuie să mai răspundă la o întrbare :  
-De unde eşti ?  
Ezită. A fost luat prin surprindere. El este din România, oriunde s-ar afla ! Un gând năstruşnic îi trece prin minte, să se împăuneze şi el, la fel ca toţi ceilalţi, cu locul de baştină ori măcar cu unul aiurea şi răspunde, aşa cum a învăţat în armată, umflându-şi pieptul cu mândrie :  
- Din Chiajna ! domn profesor.  
  
Cel surprins, acum, este profesorul. Se aştepta să fie pomenit vreun judeţ care să-i amintească cel puţin de o personalitate care s-a afirmat de-a lungul istoriei neamului. Nu-i mai rămâne decât să-i înmâneze carnetul studentului spunându-i :  
- Vorbeşti frumos ! Să ştii că vorbeşti frumos....  
  
A ieşit ca năuc din sala de examen, asaltat fiind de toţi cei de dinafară :  
- Căt ai luat ! Cât ai luat ?...  
  
- Nu ştiu, nu ştiu... să mă uit...  
  
Uuuuuuuuuuuaaauuuuuuuuuuuuuuu !!!!....  
  
- Căt ai luat ?!  
  
- Zece !...  
  
*  
L-a întâlnit pe învăţător încă înainte de a-şi reveni din emoţie şi bucurie. Oricine ar fi putut citi pe chipul lui că a avut parte de o mare bucurie neaşteptată. I-a împărtăşit învăţătorului această bucurie dar şi din nedumerirea ce o avea :  
- Îşi are rostul atâta exigenţă, faţă de ceilalţi, la una dintre materii care nu are cine ştie ce impact asupra profesiei de economist ?!  
  
Învăţătorul a ezitat să răspundă din capul locului. Şi-a mascat ezitarea interesându-se de profesor, de felul lui de a fi, timp în care a gândit forma în care să dea răspunsul :  
- Istoria, dragul meu, a fost, este şi va fi o redută inexpungabilă. Ea poate fi doar ştirbită, pentru o vreme. Când ai credinţa asta, când te străduieşti să transmiţi această credinţă, nu poţi fi decât exigent. Ai avut, în şcoală, ca materie de studiu „Geografia Republicii Socialiste România ?  
  
- Da.  
  
- Dar istoria, istoria ţării ?...  
  
- Istoria României !  
  
- Acum, îmi cer iertare, sunt aşteptat undeva.  
  
Abia după ce a ajuns acasă Albert a dat să prindă ideea. A fost doar o străfulgerare în mintea lui, nu-şi poate permite mai mult. Peste numai patru zile are de susţinut următorul examen.  
  
*  
  
A terminat prima sesiune nu numai ca integralist dar şi cu medie de bursă. Nu primeşti însă nimic fără a da ceva în schimb, o va afla mai târziu.  
*  
  
Referinţă Bibliografică:
XXIII. ECOU RĂTĂCIT / Adrian Lițu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2154, Anul VI, 23 noiembrie 2016.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Adrian Lițu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Adrian Lițu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!