CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Beletristica >  




Autor: Adrian Lițu         Ediţia nr. 2140 din 09 noiembrie 2016        Toate Articolele Autorului

XXI. ECOU RĂTĂCIT (RĂTĂCIRI)
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Trenul aşteptat a fost anunţat că va sosi cu întârziere. Are senzaţia că toate celelalte sosesc la timp ori că întârzierile lor sunt nesemnificative. O aşteaptă pe Erica. Aşteptarea îi dă fiori. Este trasfigurat, oricine îi pote citi emoţiile. Dacă nu va sosi?!... Îşi alungă acest gînd. Mândruţa lui dragă va sosi fără doar şi poate. Este prima dată când o aşteaptă pe ea şi nu scrisorile ei. Dacă scrisorile ei nu sosesc la o dată precisă acum situaţia este cu totul alta, este vorba doar de câteva minute. Zăreşte lomotiva trenului a cărui sosire a fost, în cele din urmă, anunţată şi tresare. Are senzaţia că suferinţa şi fericirea au aceeaşi plămadă că în cazul uneia sau alteia diferă doar starea concretizată în pesimism sau optimism. Acum nu poate fi decât fericit. Mai întâi îi va zări chipul drag, acel chip care se luminează de fiecare dată în prezenţa lui. Apoi, fiecare pas al fiecăruia va fi ca o bătaie de aripi. Îmbrăţişarea va fi ca o plutire iar sărutul, sărutul va fi ca o înălţare ce se va prelungi la nesfârşit.  
  
Doar chipuri străine. Chipuri pe care se poate citi graba, nerăbdare şi din când în când, pe câte unele, bucuria revederii cu alţii care au aşteptat ca şi el. Privirea îi devine din ce în ce mai pătrunzătoare până ce, în colţurile ochilor, mijesc lacrimi, datorită efortului. Peronul a ajuns să fie aproape pustiu. Trenul golit de călători mai scoate pe la câte un capăt de vagon o pufăială de abur, sporindu-şi cenuşiul, apoi se pune în mişcare spre triaj. Albert se străduieşte din răsputeri să nu se lase pradă dezamăgirii întărindu-şi sufletul, încercând să-i însămânţeze optimismul măcar atât încât să-şi regăsească echilibrul. Chipul îi trădează frământarea. Nu ştie că este privit:  
  
- Nu a venit, nu?! Ai aşteptat-o degeaba!  
  
- ....  
  
Îl priveşte mut, cu uimire, pe individ neînţelegând ce caută acesta în intimitatea lui. Încearcă doar să întoarcă spatele lipsei de politeţe fără a bănui gândurile celuilat, pornit să-l acosteze:  
  
- Trebuie să o ai mare! Vreau să ţi-o văd!  
  
Albert începe să creadă că totul nu-i decât un vis urât, că ar fi cazul să se trezească pentru a pune capăt situaţiei mai mult decât neplăcute. Grăbeşte pasul îndreptându-se spre ieşire. O amintire licăreşte în mintea lui atunci când se află în vecinătatea locului în care, nu demult, soldatul Bădilă dăduse de bucluc. Cele amintite îl determină să încetinească pasul nerealizând faptul că este urmărit îndeaproape. Insul o ia ca pe o încurajare, ca pe o răzgândire a celuilalt:  
  
  • Hai jos, la WC! Mi-o arăţi nu?.. Mă laşi să o ating?
Revolta din el a dat pe dinafară. Chipul i s-a schimonosit a ură completată fiind de un rânjet fioros, ochii, deveniţi tulburi, au fixat beregata intrusului care, mânat de instict, s-a făcut nevăzut pe dată. Albert a zăbovit, preţ de câteva clipe, străduindu-se să-şi recapete înfăţişarea umană. Tristeţea care l-a cuprins, după scurtul răgaz, i-a dat de înţeles faptul că nu va mai speria pe nimeni. Devenise o fiinţă demnă de milă, dorindu-şi să se facă nevăzut din faţa oricui.  
  
Odată ajuns acasă, a trebuit să îndure chinul batjocurii, după cum el a interpretat remarcile celor care îl aşteptau să sosească însoţit de aleasa inimii lui. Părea că ai lui trâmbiţaseră în tot cartierul ceea ce ar fi trebuit să se întâmple, ţinând cont de numărul vecinilor adunaţi, în poartă, la un pahar de vorbă devenit, odată cu sosirea singuraticului, un car de glume. Supliciul i-a fost curmat de sosirea poştaşului, singurul lui prieten al acelor momente, salvatorul lui, pe care l-a răsplătit cu generozitate. Venise numai pentru el, cât putuse de repede, purtând o telegramă de la Erica. „iartă-mă. am pierdut trenul. aş veni cu următorul. mă tem că nu ne vom întâlni. voi veni sătămâna viitoare.„ Telegrama a trecut din mână în mână pentru a fi citită de fiecare, curmându-le cheful de glume. Singurul mulţumit, fericit chiar, a fost Albert convins fiind că fata asta merită să fie iubită necondiţionat.  
  
*  
  
Ceea ce a fost în închipuirea lui, cu numai o săptămână în urmă, s-a petrecut aievea. Îndrăgostiţii au nevoie doar de întâlniri nevinovate pentru a se purifica, pentru a se detaşa de ceea ce este mai rău în societate. Numai că, unii oameni au menirea de a iubi iar alţii au menirea de a destrăma iubirile.  
  
Albert i-a cerut mamei părerea despre viitoarea ei noră. S-a întâmplat după plecarea Ericăi. A părut că ar fi pusă în încurcătură. Între timp, înfruntase vehemenţa cu care Mitru şi-a exprimat dezacordul privind alegerea fiului lor mai mic. Ea una o plăcuse, fusese uimită de frumuseţea şi delicateţea ei dar tocmai aceste însuşiri avuseseră un efect de contrariere, de neîncredere privind durata acestei relaţii. Ştiuse datorită intuiţiei, cam prin ce trecuse Albert însă nu se pronunţase niciodată. Ştia că va mai avea de suferit astfel încât răspunsul ei a fost evaziv:  
  
- Dacă tu o placi mamă..... eu, ce pot să spun!?  
  
Mitrului nu i-a cerut nicio părere. La despărţire, cu ceva timp înainte de a se urca în tren, Erica se strânsese la pieptul lui şi îi şoptise: „mă tem de tatăl tău! El a liniştit-o zâmbindu-i, însoţindu-şi îmbrăţişarea de o anume fermitate, atât cât să se facă simţită tandreţea, fără a fi denaturată. Îl mai înfruntase, cu dârzenie, pe Mitru pe când era doar adolescent. Îl îngrijora doar gândul că ar putea deveni fiară, aşa cum se întâmplase cu o săptămână în urmă.  
  
*  
  
Încercările Mitrului de a deschide subiectul dorit s-au dovedit zadarnice. Albert nu era interesat de părerea lui. Retras, în camera sa, ori de câte ori tatăl îndrăznea să-l deranjeze, se adâncea în rezolvarea cîte unei probleme sau aprofundarea vreunui subiect ignorându-i prezenţa. Mitru zăbovea ce zăbovea, nebăgat în seamă, după care se retrăgea discret. O singură dată, nu ca să-l întrerupă ci ca să-şi arate susţinerea i s-a adresat:  
  
- Să nu cumva să renunţi! Anul acesta o să intri la sigur.  
  
- Da. Ştiu.  
  
Cu acest răspuns, sec, dorise să pună capăt discuţiei. A trebuit totuşi să asculte deşi ştia, din capul locului, ce va avea să-i spună. Cât timp fusese în armată câteva cadre din Academia de Studii Economice fuseseră dovedite de măsluirea unor rezultate la examenele de admitere. Era de aşteptat ca, pentru o vreme măcar, nimeni să nu mai îndrăznescă aşa ceva, aceasta însemnând ceva mai multe şanse de reuşită pentru cei cu adevărat merituoşi. El unul nu conta pe asta. Era hotărât să reuşească indiferent de piedici, chiar dacă frauda, în loc să se minimalizeze, ar fi luat amploare. Câtă vreme Mitru îi relata totul, cu entuziasm, el, prefăcându-se că ascultă, recitea pe furiş din caietul în care îşi pregătise subiectele de examen până ce lipsa lui de interes, faţă de subiect, a devenit evidentă. Atunci Mitru a supralicitat:  
  
- Dacă intri la facultate, ai de la mine, lunar, câte patru sute de lei!  
  
După o scurtă ezitare, ca pentru a pune capăt oricărei alte discuţii, Albert s-a pronunţat:  
  
- Bine, accept!  
  
După retragerea tatălui s-a ales praful de orice intenţie de studiu. Lică, fratele lui, absolvise aceeaşi facultate pe care el dorea să o urmeze. Să fi existat între el şi Mitru o înţelegere asemănătoare?! Corect, aşa ar fi trebuit să fi fost. Între Mitru şi Lică a existat permanent o stare conflictuală. Din cauza acesteia să fi fost lipsit fratele mai mare de sprijin material? Ori, tocmai acest sprijin a întreţinut tensiunea dintre ei?!  
  
*  
  
Mitru, odată retras, şi-a frecat mâinile a mulţumire. Albert acceptase să revină la dependenţa faţă de el. Cu timpul, răceala dintre ei se va topi. Ar fi dat oricât, orice, să nu fi făcut acea cumplită faptă care a dus la ruptura dintre ei. Ori de câte ori era faţă în faţă cu Albert acesta, chiar dacă nu îl mai privea cu ură, printre răspunsurile scurte, seci, golite de orice simţământ, părea să-l întrebe din priviri şi să-l îndemne: „Vrei să mă baţi?!... Dă! Hai... dă! ” Amintirea vremurilor bune când Albert îi asculta cu interes povestioarele, cu păţanii, încărcate cu pilde şi cu înţelepciune, devenise şi ea amară. Modalitatea tradiţională de educare a a urmaşilor prin învăţături şi pilde, moştenite din tată în fiu, îşi mai avea rostul doar în mediul rural dovedindu-se a fi depăşită în mediul urban.  
  
Până să intre la facultate, Lică fusese copilul „scăpat din mână”. Odată sosit în noul mediu, de margine de capitală, aflat la vârsta dorinţei de afirmare, fusese receptiv la nocivitatea acestuia. Jocurile de cărţi şi de zaruri, în care se mânuiau, uneori, sume de bani ce te puteau face să-ţi pierzi minţile, nu mai aveau nicio taină pentru el. Cum necum, Mitru aflase. Auzise de cazuri în care unii jucători împătimiţi, având speranţa reîntoarcerii norocului, îşi jucaseră la barbut nevestele. Hotărâse să-şi lecuiască fiul de această patimă şi singurul remediu, aflat la îndemână, era bătaia. „Tratamentul” nu numai că nu a dat rezultate dar a dus la înrăirea pacientului, starea conflictuală devenind acută. Ceea ce s-a dovedit a fi, în cele din urmă, o mană cerească a fost orgoliul rănit al fiului. Absolvent de liceu fiind, Lică a trebuit să presteze muncă necalificată. Oricât şi-a schimbat locurile de muncă a avut de-a face cu aceeşi batjocură din partea unor semianalfabeţi mândrii că fac parte din clasa conducătare a societăţii. După un curs de postliceală a dobândit o calificare în ale telefoniei dar de batjocură tot nu a scăpat. I-a mai rămas o singură portiţă: admiterea la facultate, aşa că s-a pus „cu burta pe carte”. Mitru a prins momentul încheind târgul de dependenţă financiară cu el. Va avea însă să afle, mai curînd decât se aştepta, că „năravul din fire, nu-şi are lecuire! ”. Banii primiţi de Lică, de la tatăl său, nu erau nici pe departe pe măsura capacităţii lui de a pierde la jocurile de noroc. Odată trecut de primul an de facultate, a descoperit o sursă de bani incredibilă. A început să lucreze ca debarasor, fără contract de muncă, fără forme legale, fără bătaie de cap, la restaurantul „Monte Carlo” din Cişmigiu. Clienţii, bine aburiţi de alcool, încercând să-şi împresioneze damele de ocazie, aruncau cu bacşişuri în stânga şi în dreapta. Pentru Lică şi ceilalţi, care lucrau ca şi el, aceşti bani păreau „fără număr!.. fără număr!.. fără număr!!!.. ”. Ospătarii nu erau însă câtuşi de puţin împresionaţi. Ei câştigau înzecit, cu sudoarea frunţii, încărcând notele de plată. La cât scoteau într-o noapte nu se puteau înjosi să debaraseze mesele şi să golească farfuriile de resturi. Aveau cu ce, puteau plăti pe alţii, îţi puteau permite să închidă ochii când debarasorii mai primeau câte un bacşiş având totuşi grijă să nu se întreacă măsura şi, atunci când era cazul, să-şi primească partea lor, adevărata parte a lor. Bunăstarea lui Lică a fost însoţită, aşa cum este firesc, de trufie; în ochii lui, Mitru, ca dealtfel şi toţi ceilalţi au devenit mici, neînsemnaţi. Pentru a-şi dovedi nu numai independenţa dar şi superioritatea, atunci când Mitru a insistat, dorind să afle unde îşi petrece nopţile, i-a aruncat acestuia zeci de bancnote: „Poftim! Ia-ţi banii! Nu am nevoie de ei! ”. Cuprins de mînie, Mitru a dat să-l lovească dar braţe puternice i s-au opus. A fost momentul în care s-a simţit neputincios, neînsemnat deşi încă mai era în putere. Un gând i-a încălzit, totuşi, inima. Albert nu s-ar fi împotrivit, nici măcar nu l-ar fi privit cu ură, dacă ar fi avut vină. Merita să facă orice efort pentru a se împăca cu el.  
  
*  
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
XXI. ECOU RĂTĂCIT (RĂTĂCIRI) / Adrian Lițu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2140, Anul VI, 09 noiembrie 2016.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Adrian Lițu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Adrian Lițu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!