CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Beletristica >  




Autor: Adrian Lițu         Ediţia nr. 2133 din 02 noiembrie 2016        Toate Articolele Autorului

XX. ECOU RĂTĂCIT (IȚE PESTRIȚE ȘI UN FIR ROȘU)
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Să se fi întors bărbat ???!!!.... Avea doar senzația că a jucat într-o piesă de teatru, teatru absurd, în spatele unei cortine care nu se ridică niciodată iar scaunele de dincolo de cortină rămân întodeauna goale, oricărui spectator fiindu-i interzis accesul în sală.  
Acum se afla în afara scenei, revenise în lumea reală, lumea care până nu demult îl tratase ca pe un tânăr necopt, lume care nu i se dezvăluise pe de-a-ntregul. Ar fi dorit ca această lume să fie aceeași dar nici el nu mai era același.  
*  
Albert a realizat faptul că odată revenit în civilie, cu armata făcută, este privit şi tratat cu totul altfel de toţi ceilalţi de parcă, pe timpul stagiului militar, fusese iniţiat în toate tainele vieţii. Se întâmplă, mai ales, în cadrul colectivului de muncă în mijlocul căruia a revenit. Are, la început, un sentiment jenant ştiind prea bine faptul că, în perioada cât trebuia să se maturizeze, nu a avut decât un comportament iresponsabil într-un mediu propice acestuia. Este apoi surprins, cu totul, de lumea care i se dezvăluie, lumea celor maturi din care face parte de acum. Nea Titi i-a făcut cea mai călduroasă primire. Avea un motiv temeinic, până să fie încorporat, Albert îl sprijinise necondiționat în procurarea ,,mărfii,, cu ajutorul căreia putea face față cheltuielilor existențiale. Pentru a nu fi bănuit de ipocrizie şi-a deschis sufletul în faţa lui : „Mă bucur sincer că te-ai întors. Trebuie să şi recunosc faptul că în ultima vreme nu mi-a mers chiar bine. Nu mă pot descurca doar cu salariul. Am doi copii cu a doua nevastă şi doi cu prima, cărora le plătesc pensie alimentară. Chiar nu am mai avut bani să-i dau primei soţii. Ca să ies din încurcătură m-am împăcat şi m-am mutat la ea. Metoda funcţionează ori de câte ori am greutăţi financiare. Mă primeşte de fiecare dată cu drag, sperând într-o împăcare definitivă. Ştiu însă prea bine că asta nu se va întâmpla ; o iubesc prea mult pe actuala soţie. Acum, după o lună şi jumătate m-am întors la a ea. ” Expresia feţei lui Albert dezvăluie nu atât uimirea faţă de neverosimil cât întrebările nerostite astfel încât nea Titi continuă : „Dacă m-a reprimit ? Dacă a suferit cât timp am părăsit-o ? Dacă mi-a făcut reproşuri ? Ei bine, pot să spun că aceste despărţiri, atunci când au loc, ne apropie şi mai mult. Unde mai pui faptul că m-am întors acasă înţolit, în costum nou cumpărat de prima ! Nici nu-ţi poţi închipui cât de mult s-a bucurat revăzându-mă. ”  
Fără de voia lui, Albert şi-a amintit de Any, fata în care, în vreme de restrişte sufletească, până să o cunoască pe Erica, văzuse partenerul potrivit pentru tot restul vieţii. Fata care, după ce o săruta de două trei ori, se împotrivea ca într-un joc copilăresc, înveselindu-se, accentuându-şi gropiţele din obraji reproşându-i : „excroc sentimental ce eşti ! ” Se amuzau împreună fără să cunoască, cu adevărat, semnificaţia expresiei, fără să cerceteze. Abia acum, Albert, i-a transmis un gând amintirii reînviate : „nu am fost şi nici nu voi fi vreodată excroc sentimental ! ”  
*  
Entuziasmul lui Babău a fost înmuiat de atitudinea rece, distantă a lui Albert. Avea o veche ranchiună faţă de el. Crezuse, după anii de liceu, că într-un colectiv de muncă domneşte spiritul tovărăşesc. Realitatea era cu totul alta, permanent, dacă nu exista, era însămânţată zâzania. Fiecare era marcat, într-un fel sau altul, de această stare. Maistrul de schimb, şeful lui din acea vreme, ajunsese să fie retras, urzuz, ba chiar acru. Era un bun meseriaş dar fiecare, în ochii celorlalţi, era „maistrul cacăl-macăl căcănel ! ” Babău l-a iscodit pe Albert în privinţa părerii despre şeful lui direct. „Prea acru !” Nu atât expresia folosită cât grimasa făcută a eliminat orice alt comentariu. La scurt timp Babău a revenit. „A zis şeful tău că eşti o muhaia ! ” Luat prin surprindere, Albert a scăpat o altă expresie la adresa şefului. La următoarea interpelare a reuşit să se abţină. Era prea târziu ; răul ireparabil se produsese. Deşi niciunul nu purta ranchiună celuilalt, fiecare, în prezenţa celuilalt devenea încordat. Nu a avut înţelepciunea să-i ceară iertare şefului, aşa cum s-ar fi cuvenit. A avut şansa ca, la revenire, să fie repartizat într-un alt schimb. Noul lui şef, maistrul Deheleanu, l-a adoptat ca pe propriul lui copil. Ca orice fiu şi-a necăjit din când în când, prin comportament, părintele adoptiv alegându-se cu dojeni.  
Ca să o dreagă, Babău i-a propus lui Albert parteneriatul în escapadele lui amoroase. Succesul lui la femei îi este garantat de asemănarea izbitoare cu actorul Jean Paul Belmondo ; asemănare pe care Albert o consideră mai degrabă o povară. Atunci când eşti comparat, prea des, cu altcineva nu mai poţi fi tu însuţi, este ca şi cum tu nu ai mai exista, devii imaginea altcuiva. Babău nu este câtuşi de puţin deranjat de acest fapt. Admiratoarele originalului îi pică în plasă. El este cel care se bucură din plin atunci când le cordeşte pe rupte. A găsit soluţia pentru a satisface cât mai multe fane dornice să simtă virilitatea actorului. Le duce la baia publică. Femeii care verifică actele de identitate, în vederea neîntinării moralei socialiste, îi strecoară un bacşiş gras. Şi unul şi altul a devenit client fidel al celuilalt. „Actorul” şi partenerele sale se bucură din plin de intimitate şi de facilităţile cabinei de baie pusă la dispoziţie. „Este locul cel mai potrivit pentru sex, ai toate condiţiile, ca să nu mai vorbim despre igienă” - îi destăinuie protagonistul lui Albert. A rămas stabilit că următoarea escapadă o vor face împreună, ocazie cu care vor face şi schimb de partenere. Albert şi-a închipuit mai întâi femeile trecând dintr-o cabină într-alta. A gândit că nu se cuvine ca ele să fie expuse astfel. S-a văzut apoi pe sine, despuiat cu prosopul înfăşurat împrejurul torsului, schimbând cabina, petrecându-se cu iniţiatorul acţiunii aflat în aceeaşi postură. A fost îndeajuns pentru a renunţa dintr-un început. Ranchiuna faţă de cel vizat a lăsat loc interesului pentru sex. Apoi i s-a aprins dorinţa, născându-se contradicţia dintre aceasta şi luciditate.  
*  
Marianna este o femeie între două vârste, ca mai toate femeile. Este singură, fără partener. Când stau la taclale, atunci când timpul le permite, Albert îşi aduce aminte de o altă destăinuire, o rămăşiţă din vremea în care arareori cineva îl considera destul de copt la minte pentru confidenţe : „ori de câte ori aş fi glumit sau doar să fi stat de vorbă cu un bărbat lumea ar fi zis că sunt curvă”. Marianna are cu totul o altă mentalitate. Nu se lasă biruită de prejudecăţile celorlalţi. Spusele ei denotă revolta dar şi drama personală: „Eu curvă?! Crezi că astea, care mă judecă astfel, sunt normale la cap?! ” Ochii ei verzi capătă sclipiri străfulgerătoare. Bărbia îi musteşte a supărare. Colţurile gurii par nehotărâte; dau să coboare a nemulţumire ca mai apoi să se ridice, însoţind ironia, sfârşind într-un zâmbet larg, vesel, în consonanţă cu ceea ce mintea ei tocmai descoperă: „Păi ăstea măritate şi-o trag aproape zilnic cu bărbatul pe care îl au şi mai ştiu eu destule care mai scapă pe de lături pe când eu, eu duc mai mult lipsă! ”. Albert nu o mai ascultă, rămas în contemplare. Visează. Tenul alb al femeii, silueta suplă ca de manechin, părul aspru şi rebel, vopsit blond, ochii verzi şi buzele evidenţiate de rujul roşu aprins îl determină să-şi închipuie cum ar arăta ,,Coasta de Fildeş”. Femeia îl ghiceşte în felul ei: „Atunci când unei purceluşe i se înroşesc buzele, trebuie dusă la vier! ” Îşi însoţeşte spusele cu mişcări hotărâte scoţând rujul avut la îndemână.  
*  
Lina este femeia de serviciu. Pe timpul schimbului de noapte are mai puţin de muncit. Şi-a creat convingerea că, în timpul nopţii, oameni sunt mai curaţi, mai buni, mai înţelegători. Într-unul din buzunarele halatului de serviciu poartă, în permanenţă, o fotografie alb-negru din vremea tinereţii. „Aşa arătam când m-am măritat! Uite cât de frumoasă eram... Acum sunt cum mă vezi. Bărbată-miu, după ce s-a bucurat din plin de frumuseţea şi de tinereţea mea şi-a găsit alta şi m-a lăsat cu doi copii de crescut. ” Albert o compătimeşte. Doar de atât pare să aibă nevoie Lina. Abia după o vreme, după ce s-au cunoscut mai bine, Lina îndrăzneşte mai mult. Vrea o ţigare, doar o ţigare pe tot timpul schimbului. I-o cere cu reţinere ştiind că dacă va fi refuzată nu va mai îndrăzni nici măcar să-şi ridice privirea în faţa lui. Nici vorbă să o refuze, ba mai mult, Albert o încurajează cuprinzând-o uşor de după talie. Femeia, având doar halatul alb pe deasupra se înfioară, ca în vremea tinereţii şi cu o mişcare instinctivă lasă să i se întrevadă sânii. Îşi pune ţigara deoparte, cu grijă să nu se rupă şi se îndreaptă spre locul unde o poate fuma. Îşi amână plăcerea. Vrea mai întâi să verifice curăţenia din grupul sanitar. Cineva a surprins scena de dinainte. De la o vreme, când mai toată lumea intră în pauză, Suciu îşi face de lucru ceva mai în urma femeii, neîndrăznid mai mult. Gândeşte că a sosit momentul aşteptat. Are mentalitate majorităţii bărbaţilor; orice femeie este stăpânită de aceeşi dorinţă ca orice bărbat. Cele văzute i-au întărit convingerea, i-au stârnit hormonii. Găbeşte pasul spre grupul sanitar surprinzând-o pe femeie. Albert este contrariat, efectiv nu ştie ce trebuie să facă. Zgomotele ce răzbat dinspre grupul sanitar îl determină să creadă că femeia s-ar împotrivi. Găseşte cu cale să intervină; dacă Lina ar fi dispusă să accepte „violul”, îi va putea oferi, cât de curând, o nouă ocazie iniţiatorului. Alege ca motiv împrospătarea apei din sticla păstrată la îndemână. Îl găseşte pe Suciu cu scula lui de neam prost scoasă din pantaloni şi îndreptată către femeie. Nu este câtuşi de puţin inhibat de prezenţa lui Albert care, cel puţin deocamdată, se rezumă la a-şi vedea de treabă:  
- Hai fă, să te f...! Uită-te bine că nu ai mai văzut niciodată aşa o bijuterie!  
  
Încurajată de noua prezenţă, Lina apucă să tragă cu coada ochiului. Este cât pe ce să o apuce leşinul. Dorinţa de a se opune o ajută să-şi recapete puterile.  
- Las-o mă! Nu vezi că nu vrea?.. intervine Albert.  
  
Nu este băgat în seamă. Suciu este ditamai namila de bărbat. Pentru a o scăpa pe femeie Albert ar trebui să cheme ajutoare, ar isca un adevărat scandal. Soluţia rezolvării situaţiei de criză este ca „bijuteria” să-şi piardă forţa magică şi să revină la dimensiuni normale. Fără să mai ia în calcul ceea ce va simţi femeia, a insistat:  
- Poate că are chiloţii murdari şi de-aia te refuză! Nu o poţi obliga să se facă de râs!  
  
Sclipirea de inteligenţă a Suciului are menirea să rupă vraja sub stăpânirea căruia i se află „bijuteria”.  
- De-aia nu vrei fă?!... Sigur că de-aia. Ei bine, nu am de gând să-mi mânjesc bijuteria cu căcat!  
  
Lina nu suportă acuzele ce i se aduc. Se jură pe orice, se drăcuie chiar, doar-doar va fi crezută că are chiloţii curaţi, că îi schimbă în fiecare zi.  
- Nu te cred fă!  
  
Nu îi mai rămâne decât să dovedească faptic. Hotărâtă, îşi ridică poalele în cap arătându-şi dedesupturile:  
- Uite-i că sunt curaţi!  
  
Chiloţii îi sunt, într-adevăr, de un alb imaculat. Rămas cu bijuteria lui în mână Suciu mai are o tentativă de a o excita pe femeie. Nu mai are însă cu ce.  
*  
Convingerea femeii că, în timpul nopţii, oameni sunt mai curaţi, mai buni, mai înţelegători a rămas nezdruncinată. Întâmplarea a eliberat-o de inhibiţia faţă de Albert. Înainte de a cere acea ţigare se desfăşoară, de fiecare dată, un ritual. Femeia, apropiindu-se agale, îşi arată mai întâi sânii bucurându-se de porţia ei de fericire. Albert îi dublează porţia frământându-i uşor rotunjimile. Nu ştie de ce o face, gestul în sine nu îi stârneşte simţurile dar îi sporeşte de fiecare dată o încărcătură emoţională.  
De această dată, odată cu apropierea femeii, este cuprins de un sentiment de vinovăţie datorită dorului de Erica. Nu mai cuprinde femeia în braţe hotărât fiind să nu-i ofere decât o ţigare:  
- Ce vrei fă! Ia de aici o ţigare! ...  
  
Lina este surprinsă pe deaîntregul de reacţia lui Albert:  
- Nu. Nu vreau. Venisem, doar aşa... pe la tine.  
  
Tristeţea ei nu a avut, încă, efect asupra bădărăniei:  
- Ia o ţigare şi lasă-mă!  
  
- Nu. Nu vreau!  
  
Refuzul hotărât l-a determinat să înţeleagă. Nu femeia era ceea care avea vreo vină ci el şi numai el. S-a gândit să o dreagă în vreun fel. Sub presiunea situaţiei create şi a bunelor intenţii a dat-o în bară:  
- Nici nu ai cum să înţelegi cât de mult rău îmi fac aceste gesturi, aceste atingeri, fiindcă eu nu simt absolut nimic. Mă complac în acest joc dar, de fapt, o fac doar de faţadă, doar pentru a ascunde adevărul. Adevărul este că nu sunt bărbat cu adevărat, adevărul este că sunt impotent.  
  
Părerea de rău, faţă de ceea ce făcuse mai devreme, i-a mărit credibilitatea spuselor. Lina abia a avut puterea să îngaime:  
- Nu,... nu,... nu pot să cred!  
  
- Nu mă ajută cu nimic dacă tu crezi sau nu!  
  
- La vârsta ta... la anii tăi... nu pot să cred! Lasă-mă să mă conving! Lasă-mă!  
  
Cu niciun chip Albert nu trebuia să o lase să făptuiască ceea ce intenţiona. A fost surprins de hotărârea ei de nezdruncinat:  
- Crezi că îmi va fi mai bine? Nu îmi sunt îndeajuns cele prin care am trecut?!  
  
Insistenţele femeii s-au stins încetul cu încetul în faţa refuzului hotărât. Nu i-a rămas decât să se retragă îngândurată încercând să găsească o explicaţie, dezamăgită că nu s-a putut convinge de cele afirmate de Albert, dezamăgită că nu a fost lăsată să încerce să-l tămăduiască. În spatele ei s-a strecurat hoţeşte un martor pe care îl ignoraseră. Nu auzise nimic din conversaţia celor doi dar văzuse totul cu nesaţ, ghicise în parte dorinţa femeii fără să cunoască adevăratul motiv, ajungând să fie stăpânit de propria-i dorinţă de nestăpânit. I-a prins palma femeii, cu îndemânare, şi i-a pus-o acolo unde îşi dorea, acolo unde bănuia că şi-ar dori şi ea, pe „obiectul” care îi devenise contondent. Tresărirea Linei a fost urmată de un ţipăt de spaimă.  
Abia după ceva vreme Albert a sesizat că Lina a renunțat la fumat.  
*  
Maistrul Ion Stănilă ar fi, într-o posibilă dezbatere deschisă, personajul cel mai controversat. Datorită infirmităţii unui picior, în timpul mersului îşi pendulează trupul uşor, ca o negare. Cei care sunt mai în vârstă, cei care din herghelia de hormoni au rămas doar cu câte o mârţoagă, ar da să-l înjure. Maistru are însă un chip senin şi blând, caracteristici accentuate de părul alb şi buna dispoziţie permanentă. Dă senzaţia că chiar doreşte să fie înjurat, că acest tratament ar fi pentru el ca o terapie intensivă menită să-l vindece de frământări. Este un fost ilegalist care îl neagă pe Ceauşescu şi toată clica lui, care neagă tot ce se întâmplă acum. „Ne adunăm, din când în când, foşti tovarăşi. Nu facem decât „ să ne batem cap în cap ” şi să ne întrebăm unde am greşit! Nu asta am dorit să înfăptuim... Oamenii care au pătimit de pe urma noastră, a aşa-zişilor comunişti, vinovaţi sau nu, devin şi mai nevinovaţi iar nouă ni se adâncesc trăsături de criminali pe măsură ce sunt anulate circumstanţele atenuante. Am luptat pentru o lume mai bună şi uite unde am ajuns! ” Sinceritatea brutală a celui ce i se destăinuie este dublată de o uşoară veselie amară. Albert bănuieşte că aceasta este antidotul folosit de ilegalist pentru menţinerea echilibrului conştiinţei. Ar trebui să înţeleagă dezicerea lui de etichetarea de comunist; a fost doar un om care a îndrăznit să spere şi să lupte pentru dreptate. Este prea tânăr şi cunoaşte prea puţin din cele petrecute ca să înţeleagă. Cei care ar trebui să aibă conştiinţa încărcată au avut grijă ca noile generaţii să-i vadă într-o cu totul altă lumină. Maistrul îşi dă seama că spusele lui nu pot avea, cel puţin acum, rezonanţă în mintea şi sufletul tânărului. Este totuşi convins că, în timp, cele destăinuite îşi vor avea ecoul lor. Are la îndemână un alt subiect, accesibil, determinat de trecerea câtorva femei. Ceva anume le determină să fie un grup aparte, un grup în care armonia şi destinderea fac casă bună. Ceva ce Albert nu a reuşit să desluşească încă. Bătrânul ilegalist i-a întredeschis poarta înţelegerii: „Cea mai mare prostie posibilă a fost desfiinţarea stabilimentului Crucea de Piatră şi a tuturor celorlalte de aceeaşi natură. Femeile uşoare, ca să nu zic curvele, au fost încadrate în producţie alături de cele cu moralitate neştirbită. În loc să se dea deoparte merele stricate dintre cele sănătoase s-a procedat tocmai pe dos. ”  
*  
Grupul este format, cu precădere, din femei tinere. Eleonora, singura trecută de o anume vârstă, este în centrul atenţiei. Este destul de greu să apreciezi cam câţi ani ar avea. Cea mai mare parte din veniturile ei o risipeşte pe cosmetice. De fapt, această cheltuială nu este o risipă. Frumuseţea a fost şi încă mai este capitalul său. Nu strică banii pe orice, produsele provin de la Paris, Viena sau Londra şi ajung pe diverse căi în ţară. Cu cât sunt mai scumpe, pe măsura calităţii, atunci când le cumpără, devine mai puternic sentimentul că îşi aduce contribuţia măcar la menţinerea fisurilor societăţii din care nu a avut şansa să evadeze. Crede în viitor, într-un viitor mai bun, oricât de îndepărtat pare să fie. Datorită frumuseţii sale, în tinereţe, a avut parte de clienţi din lumea selectă: tineri timizi dar de viitor cărora le-a deschis viitorul, adulţi viguroşi însetaţi de prezent, vârstnici cărora le-a redat vigoarea. Dacă celor tinere, care acum sunt în preajma ei, li s-a vorbit de putreziciunea capitalismului, ea şi numai ea le mai poate ridica nivelul de cultură vorbindu-le despre vigoarea capitalismului. Falsele percepte de acum, privind moralitatea societăţii, nu au nimic de a face cu realitatea, ele avându-şi rădăcinile doar în prejudecăţi. La vremea ce va să vină cele ce acum ar fi numite curve vor fi în centrul atenţiei, vor fi adevărate modele de urmat în viaţă pentru tinerele vlăstare, vor avea meritul vigorării şi revigorării energiilor creatoare ale noii societăţi. Vor fi vedete, VIP-uri care vor eclipsa şi ştiinţa şi cultura. Acestea vor fi, cel mai probabil, nepoatele celor de acum.  
*  
Maistrul ilegalist pornit, cel puţin în ultima vreme, să discearnă faptele şi consecinţele lor şi-a făcut un adevărat proces de conştiinţă. Cu numai câţiva ani în urmă s-a simţit revoltat de o incipientă mişcare studenţească anticomunistă dată la spate, cu dibăcie, de organele de partid şi de stat. O mişcare al cărei ecou a fost împiedicat să ajungă la cunoştinţa opiniei publice el manifestându-se cel mult la nivel de zvonuri a căror credibilitate a fost relativ uşor de demontat. Membrii de partid de marcă erau însă puşi la curent cu toate evenimentele ce puteau să afecteze imaginea comunismului, inclusiv cele externe, având acces la buletine informative editate de organele de propagandă socialistă. Accesul la acestea avea efect direct asupra orgoliului propriu, fără să bănuiască faptul că astfel erau manipulaţi pentru a manipula masele, devenind cerberi ai sistemului. În sinea lui maistrul condamnase tinerii mucoşi, crescuţi în de toate, fără grijile necazurile şi nevoile pe care el le cunoscuse în tinereţe. Erau tineri cu aere de intelectuali care, fără măcar să apuce să urce pe această treaptă, nu-şi găsiseră altă preocupare decât să pună ţara la cale. Cei care fuseseră găsiţi ţapi ispăşitori feseseră eliminaţi definitiv din învăţământ, fără drept de reînscriere la vreuna din facultăţi ori la alte forme de învăţământ superior. Protestatarii urmau să facă parte din clasa muncitoare, clasa conducătoare a societăţii. Mustăcise la acea vreme părândui-se că drept pedeapsă, tinerilor în cauză, li se făcuse o deosebită cinste. Abia după o vreme a găsit de cuviinţă să se întrebe prin ce trecuseră acei tineri, abia după o vreme i-a înţeles şi smerit s-a căit cu toată sinceritatea. Acea căinţă i-a fost sămânţa obidei din suflet. Acum a găsit de cuviinţă să renunţe la a se destăinui tânărului Albert gândind că ar putea să-i stârnească spiritul revoltei, gândind că s-ar putea să-l împingă spre aceeaşi soartă cu aceia pe care nu i-a înţeles la vremea cuvenită. A hotărât că el şi foştii lui tovarăşi, foşti şi actuali ilegalişti, au datoria să se revolte făţiş, să-l demaşte pe Ceauşescu.  
Pentru Albert a rămas doar omul cu chipul blând şi senin aflat în permanentă bunădispoziţie.  
*  
O parte din cele spuse de bătrânul maistru l-a afectat în bună măsură alertându-l. O anume temere l-a cuprins. Gânduri îndoielnice au fost însoţite de strângeri de inimă. A realizat faptul că mediul înconjurător, acea infimă parte a societăţii, poate dăuna grav iubirii. Suferise cânva, nu prea demult, suferise cumplit atunci când nu mai avea acces în gândurile Ericăi, când nu îi mai putea împărtăşi gândurile lui, când îi lipseau scrisorile ei, noile ei scrisori. Cele de dinainte, recitite într-una, îl aruncau pradă suferinţei sfârşind prin a-şi îneca faţa în pernă şi în plâns înăbuşit. Odată totul redobândit, chiar şi cu oprelişti trecătoare, nu numai că îşi regăsise cumpătul dar şi începuse să trăiască într-o plutire care, încetul cu încetul, devenise detaşare. Acum a simţit dintr-o dată nevoia să verifice temeinicia sentimentelor Ericăi recurgând la extrapolare. I-a fost la îndemână un studiu de caz. Abia mult, mult mai târziu, îi va trece prin minte faptul că este unul din acea parte infimă a societăţii care poate dăuna grav. Una dintre fetele din secţia de „Specialităţi” avea nu numai conformaţia ci şi delicateţea Ericăi şi nu arareori o privea cu drag. A început să-i aţină calea, convins fiind că era aproape imposibil să nu aibă un iubit. Pentru Elena a devenit agasant. A îndrăznit într-un târziu să îl întrebe franc:  
- Ce vrei de la mine!  
  
- Să ne întâlnim undeva în oraş, oriunde vrei tu....  
  
- Nu pot nicicum, am un prieten....  
  
- Am spus că vreau să renunţi la el?!  
  
- Oricum nu pot să fac asta!  
  
- Ce anume?  
  
- Să mă întâlnesc cu altcineva!  
  
- Putem stabili să ne întâlnim întâmplător...  
  
- Şi ce să facem?  
  
- Să stăm de vorbă. Doar atât!  
  
- Bine.  
  
Întâlnirea nu putea fi câtuşi de puţin întâmplătoare. Amândoi au avut emoţii. Albert nu mai părea să fie aceeaşi persoană care îi aţinea calea cu insitenţă. Stângăcia lui a avut efect benefic asupra stării fetei care şi-a revenit din înciudarea că a dat curs invitaţiei fără ca măcar să înţeleagă motivul acestei întâlniri. Avusese pornirea de a-l înfrunta temeinic în orice încercare a lui de a se apropia de ea ori de sufletul ei. Situaţia de faţă a determinat-o să-şi uite promisiunea. La rândul lui, Albert şi-a recăpătat stăpânirea de sine. A închiriat o barcă invitând-o la o plimbare ştiind că, dacă vor sta faţă în faţă, îi va putea urmări orice expresie a feţei, orice ezitare, orice încruntare... Cu calm, cu voce caldă, a început să pună întrebări la care ea a răspuns cu aceeaşi intonaţie. Înainte de despărţire i-a cuprins umerii între braţe, ca într-o pornire de îmbrăţişare, fără ca ea să se împotrivească. Nu avea de gând să ducă gestul până la capăt şi nici nu a făcut-o. I-a urat numai bine şi a eliberat-o având apoi senzaţia că fata, după ce i-a mulţumit, şi-a luat zborul. El a rămas cu încrederea în sentimentele Ericăi şi cu dorul de ea.  
*  
Timpul.... Nimic nu este mai preţios decăt timpul. Aurul, nestematele şi alte valori, dacă le-ai pierdut, poţi avea altele dar timpul pierdut, pierdut rămâne neputând să faci altceva decât să-ţi vezi viaţa ca o irosire.  
A căutat să-şi canalizeze orice gând pornit să o ia razna faţă de obiectivul lui. În tramvai, în autobuz ori în timpul mersului pe jos către locul de muncă încerca să regăsească frazele de care va avea nevoie la noul examen de admitere. La fiecare poticnire îşi scote notiţele păstrate la îndemână. În mers, dacă citeşte, simţind o prezenţă, se opreşte în loc dar nu şi din citit, pentru a fi ocolit, câştigând acel timp. Uneori, în tramvai sau în autobuz, oricât de concentrat să-şi amintescă, să reconstituie, să înţeleagă, simte că privirile celorlalţi sunt îndreptate asupra unei persoane. Fără să-şi dea seama scăpa şi el o privire fugară realizând ceea ce văd ceilalţi deturnându-şi însă gândul: „Poartă ciorapi. Pentru confecţionarea lor este nevoie de materie primă, de utilaje şi de forţă de muncă. Pentru a-i produce, ai nevoie de un capital, apoi de acumulări de capital, bazate pe consum, pentru a realiza reproducţia lărgită. Reproducţia forţei de muncă se bazează pe consum şi .... ” Atât numai. Altfel gândurile o pot lua razna.  
*  
Tănţica, fostă colegă de liceu, este ţinta glumelor celorlalţi. Nea Titi încearcă să-l convingă de faptul că ar fi o partidă bună pentru el:  
- Tac’su este om înstărit ...  
  
- Cu el m-aş însura?!  
  
- Nu, dar o să-ţi ia Mercedes!  
  
- Tănţico!... Spune tu!... Merge des?!...  
  
- De unde să aibă atâţia bani? Îşi dă seama la ce le e gândul... O dă pe supărare, fără să fie dealtfel:  
  
- ..... măi, tu chiar înveţi sau îţi împui capul cu prostii? Altceva mai ai în minte?  
  
- Scot şi eu prostiile din cap, să fac loc învăţăturii!...  
  
*  
  
Referinţă Bibliografică:
XX. ECOU RĂTĂCIT (IȚE PESTRIȚE ȘI UN FIR ROȘU) / Adrian Lițu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2133, Anul VI, 02 noiembrie 2016.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Adrian Lițu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Adrian Lițu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!