CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Strofe > Creatie >  




Autor: Adina Dumitrescu         Ediţia nr. 2200 din 08 ianuarie 2017        Toate Articolele Autorului

Adina DUMITRESCU - DESLUŞIRI (POEME)

 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
LUMEA BASMULUI MEU  
(Lui George Anca)  
 
De-atâta timp îmi recit povestea  
basmului meu scris de tine,  
de-atâta timp personaje faţetate  
îmi tulbură nopţile nedescifrate,  
că-mi termin zilele ghem – totem  
pe Insula Paştelui cu umbletul pe dinăuntru.  
Ieri urmăream în grădina lărgită a  
blocului, leuştean, paparudă zăludă  
îmbrăcată în brâul lui Josephine Baker  
din banane dansând, cerând venirea  
ploilor, acum sunt creanga… şti tu, a lui  
Satyavan, plecat pe maidan să-şi facă  
relele, damblalele, acum mă urci sus, la  
colţul camerei păianjen, apoi tu îmi apari  
incubus călare pe preşul zburător grăbit  
să mă desfăşor fir de nimfă, apoi, despre mine, că-s doar  
sucubus zburând pe crupa lycornei sunând  
goarna apropierii. Mă feresc să m-apropii  
şi totuşi vin, rămâne urma scaunului meu ocupat,  
niciodată al nostru, c-am şi dispărut ca în neant  
apărând în format neclar jpg, acum ne ning  
gâturi tăiate pe jumătate pseudopode de hydre  
mirate. Nici nu ştiu care dintre noi suntem  
basilisci şi care păuni, care busuioc şi care toacă de  
biserică, straturi, straturi au compus basmul din tăceri  
şi priviri de copaci bătrâni, din mirările lui Prospero  
pe morbul lui Pott suflet de Caliban, ţi-am înfiat „câpele”, iubitele  
şi iubita-ţi pe viaţă, mi-am zis să stau prin apropiere când  
o fi să se deschidă poarta cea mare, să intrăm amândoi  
odată şi mă trezesc dată pe mâna inchiziţiei la schimb  
achiziţiei odihnei veşnice în straie cucernice şi gând  
înghiţit. Ş-aici basmul vrea să ia o nouă turnură pe  
prescură. Probabil nu simţi zbaterea ghioceilor sub  
zăpadă, ţi se arată legământul cel de pe urmă, al rugii şi  
tăcerii, mie al curgerii, fugilor lui Bach şi anotimpul  
când înfloreşte primul mac pe mirişte. Linişte fi-va  
destulă-n mormânt, dar, să-ţi spun drept, n-am nici un gând.  
Mă rog, mă spovedesc şi mă-nchin aceluiaşi Domn Divin, dar  
dacă eşti până la urmă cinstit, trebuie să recunoşti,  
timpii ne sunt diferiţi şi aici e turnura basmului stratificat:  
cuminecătura până-n veşnicie la tine şi cea până-n spovedanie, apoi  
renaştere, la mine. Şi mai e dans, dans, dans, prin iarbă verde. Mă crede!  
 
 
PĂZEAI ESTUARUL  
 
Păzeai estuarul, puf trestioară, cu frică.  
La o adică, la prima pală ai fi sărit,  
te oprea puful obrazului, împăcarea  
cu sinele-ţi, vieţile atâtor luceferi  
pătate de Luciferi împănaţi spiţelor  
bicicletei cu roţi inegale.  
Stăteai la taclale cu tine pe marginea  
fluviului, te socoteai un învins şi-a învins  
delăsarea. Culcarea, ţi-ai zis, nu mai  
e nimic de făcut, e de privit şi de scris,  
lucrul obişnuit. Tot puful, tot aproapele-ţi  
fusese aspirat de pâlnie.  
Dafnia translucidă din spate  
tremură, se frământă, îşi rupe mâinile,  
nu ştie cum să te facă să-ţi iei avânt,  
să te arunci învolburării. Se strânge arc  
şi te înţeapă, te aruncă şuvoiului.  
Apă, mâl şi nisip, grohotiş adus din  
munte, arbori uscaţi, arbori verzi,  
cirezile gândurilor închistate, înscrise  
în pătratele sau cercurile mărginite,  
embrionii stelelor de mare, toate se  
malaxează, unele cad la fund,  
altele se agaţă de cele din faţă,  
apele urlă surlele îmbrăţişărilor  
morţilor cu vii, numai spre seară apare  
pe val lumina pufului trestioarei, fulguraţia  
Euterpei, cu înţelesul grav, întruchipat  
în Apollo. Zâmbea. Apele se liniştiseră,  
sita triase pepita împrăştiind-o.  
Şi dafnia? se întreabă transfocatorul  
în pauza de ţigară, se aruncă şi ea?  
Acvariul e gol, gupii n-au de mâncare,  
scalarii se-agită. Se aude: vin,  
vin, vin acum, cu sânul plin!  
 
 
SĂ MĂ DESLUŞESC  
 
mă hrănesc cum pot, cât pot şi de unde pot  
să aleg ar însemna  
să dau cu piciorul zilelor  
puţine cuvinte arunc, mă scufund  
în baia de busuioc înflorit, în mine, în tine  
şi mă întind peste vale şi grind.  
din plopi ruguri se aprind când nu m-aştept  
iau sau trag fumul în piept şi aşa cum mă vezi  
mă îndrept spre întâia clopotniţă  
baniţă bântuită azi de ruguri din plopii  
despre care vorbii.  
din amvon se aude citania, liturghia  
mă gândesc la chilia în care se scriu cântece de pe Olt  
nu pot să nu le ascult.  
un tumult mă plimbă printre fraţi, printre bărbaţi adevăraţi  
le spun să mă aştepte puţin, revin  
după ce alung toate durerile peregrinului apter  
abatere de la morală, ciomăgeală curată, boală  
greu de vindecat. revin printre bărbaţi curăţindu-i.  
mese întinse rotondelor Anania duc Arhiepiscopia  
pe un drum necunoscut, am recunoscut numai fiorul  
simţit la citirea memoriilor. odată, mai demult! doctorilor prelaţi  
respectaţi mă plec, aplec capul în faţa stareţei  
de la Piatra-Fântânele, trimişilor mănăstirii Nicula  
spre cula oltenească să-i mulţumească pentru  
OMUL din Glăvile. nu mai am stare de calm,  
mă reazem de zidul Episcopiei şi îmi spun rugăciunile  
pentru minunile cerului, prelatului, duhovnicului, omului.  
e noapte, alte şoapte îmi vorbesc despre Luther şi Katharina  
despre azima de religie renegată şi înviată ca sfântă, despre  
luteranismul ce refuză indulgenţele, inteligenţele  
cu pantofi roşii, despre întinderea renegatei  
deviata de la fregata acestora. E şi mai noapte  
ştiu, nu îndrăznesc să se facă auzite şoapte,  
dar de nu fac injecţia lui Titel în astă zi  
nu s-o mai milí de mine să mă mai primească  
în regesc loc, la Pietrari, unde meşteri făurari  
potcoviră lycorna. mă hrănii şi astăzi,  
zice olteanul, mă hrănişi Doamne cu binele  
lumii. un strop de ploaie? să cadă, să răsară  
grădina Domnului aproape de finele zilelor omului  
de pe lumea asta. aceasta-i răsplata hranei locului.  
fermecata, preafericita…  
 
 
FLACĂRA INTERMITENTĂ  
 
Lumina lumii sub pete solare  
toamna sau iarna făcută sloi,  
lumina lunii hrana vârcolacilor  
periodic, lumina bunilor noştri confraţi  
cu capete luminate  
suflată cât mai departe, înapoi,  
lumina din noi aprinsă  
sporadic din nimic, din păreri,  
pe această lumină o găsesc.  
Simt că e ascunsă undeva.  
Şi păşesc în pas reptilian de triton  
olog ajuns vegetarian  
printre negrele umbre, cornate,  
săritoare de minge pe buza cazanului.  
Sunt numai radarul pineal, apendice rudimentar,  
fără să-mi revendice nimeni  
târâtul, că-i ascuns, ieşit din uzanţă  
sau e zdreanţă aruncată,  
mestecată de bena maşinii  
ce transportă gunoiul.  
Am găsit-o. E flacără intermitentă  
în funcţie de întrerupător.  
O privesc, nu mă dumiresc,  
parcă am mai văzut-o undeva  
ori în alte timpuri, friguri îmi  
curentează spatele, am ajuns  
să nu-mi mai recunosc spusele,  
palmele, care-s roşii ca la hepatici?  
Port lumina aceasta cu mine  
de când mă ştiu, în rest am uitat totul,  
rostul mi-e-n ochi, chiar de-i închid  
sau deschid periodic. Şi dacă flacără  
e, chiar de apare intermitent în tine,  
în mine şi sub poalele copacilor  
vecini aurului dacic, înseamnă  
că se poate întinde, poate fi trasă  
în fire acoperitoare, asemănătoare  
soarelui. Şi dacă iezerul Vâlcii e azi  
întunecat, poate mâine se-aprinde.  
O, pământ de pădure, de deal, de ferigă  
făcută covrig, nu mă ning, nu te ningi,  
nu te lăsa pradă întunericului frunţilor  
goale, ascultă, nicovalele bat potcoavele cailor  
de povară şi sar scântei ca-n jurul  
artificiilor zilelor mari, însemnate.  
Speră, arzi şi bucură-te!  
 
 
POEMELE  
 
Gândise, scrisese prea mult, erau  
laolaltă prea multe tomuri,  
legende, drumuri,  
statui ale zeilor,  
aforisme de literaţi,  
tuşe-ngroşate de muzici  
ton-ton-semiton,  
ziceri şi zvonuri, premoniţii.  
Bunii şi neaveniţii  
consumaseră faţa poemului.  
Să dăm drumul aerului s-o spele,  
s-o oglindească-primenească  
de zgură. Fără mălură, pură.  
 
Se deschid ferestrele  
odată cu uşa de la intrare  
spre camera mică.  
Aerul devine curent, mişcă,  
prinde viteză  
se desface-n săgeţi  
ieşind şi intrând,  
amestecând înăuntrul  
acoperământul  
cu dinafara. Abisul cu valul,  
marea cu străfundul, cu zarea.  
 
Intră o frunză de toamnă,  
poem cu miresmă de glie  
şi măciulie de mac.  
Stă-n mijlocul camerei mici  
în imponderabilitate. Poate,  
i s-a făcut sau nu dreptate  
fiind aici. Voalurile anotimpurilor  
îi zboară-n direcţia săgeţilor,  
a golurilor, într-un ungher simte  
unda poemului vestejit  
acoperit încă de scrum, de fum,  
ce-şi caută drum să dispară. Afară.  
 
Îl priveşte şi-l simte, ia aminte  
purpura-i apare, e boare de jar  
de sfială, dar are şi-o stinghereală  
de poem scris afară.  
Se-nchid ferestrele,  
uşa spre camera mică,  
poemul de-afară prins înăuntru  
recită, declară  
- Aproape trecută e toamna,  
aşternută-i castana pe caldarâm.  
Auzi paşii iernii  
din negura vermii  
cum aleargă spre noi?  
Vezi albul masteacănului  
ca un fum aşternut  
în pădure acolo unde rugul de mur  
pierde murmurul fructelor fumurii?  
Vezi tumbele coliliei uscate,  
ale scaieţilor pe câmpii?  
Vezi îngerii cum schimbă penajul,  
limbajul aducând a bună-vestire?  
 
Obosit, murmurat vine răspunsul  
poemului dinăuntru  
- Am îngerul tras în penel,  
pe rastel, gânditor sau în zbor.  
Mă uit la el în trecere.  
Fără să vreau.  
Stau, vrând-nevrând în legendă  
între zei şi muze adunate în joc.  
- Vrând-nevrând?  
Cine te ţine în loc?  
- Obişnuinţa, ori silinţa să scot  
tot ce pot din trecut,  
din prezent, din legendele lumii, pe rând.  
Scriu despre fazele lunii  
schimbate de zei,  
despre orbite solare şi  
buchetul de floare  
de iasomie aşezat în faţa lăutei.  
Despre voaluri acoperitoare  
zăvoare şi despre  
tărâmuri pe valuri.  
Doar că acum,  
simt scrum, fum,  
alchimii mă-mpresoară  
fără s-apară metalul,  
reacţiile alchimice, schemele,  
calculul electronilor  
sau numărul neuronilor pierduţi.  
Ai putea să m-ajuţi  
la găsire, triere, scriere.  
 
- La transcriere! Ori la schimbare.  
Nu, nu la schimbare de stil,  
spuse poemul naturii umil.  
Ţi-aduc marea şi sarea din lacrimă  
anotimpurile pe rand,  
pământul reavăn gemând,  
ramuri rupte de vântul furtunii,  
cuibul sărac de lăstunii  
plecaţi, obligaţi să se-ntoarcă  
urmărind altă barcă, alt catarg  
de pe marea brânduşelor.  
Ţi-aduc pădurea scoruşelor sângerii  
ciugulitul sticletelui cu penele arse  
coapsele-nalte, groase ale mistreţilor  
după culesul porumbului.  
Doar că, mi-e greu în muzeu  
să stau mereu. Să şi scriu!  
Boarea, fluturele, floarea,  
cerul cu zarea ţintită, oglindită  
fac locul meu mişcător  
pe-o orbită neobişnuită  
perpendiculară pe cea solară,  
cu diametrul nemăsurabil,  
dar cu inima, palpabil.  
Sunt poemul alternanţelor,  
al tumbelor. Tu eşti al umbrelor.  
Nu ne-am fi de folos.  
- Bine, dar m-am obişnuit cu tine,  
de când mă ştiu  
vorbesc numai cu mine  
patină am prins,  
fum şi cenuşă  
şi zgură-mălură.  
Am să mor respirând  
după tine.  
Rămâi mai bine, ai loc la masă,  
în casă şi privelişte  
spre cele de tine descrise.  
Avem loc amândoi,  
nu departe, ci-n carte.  
Două poeme despre două iubiri,  
iubirea de-afară  
tiară naturii şi cea dinăuntrul camerei,  
istoria artei, a literaturii  
scrisă, trimisă prin acelaşi har.  
Lumea de ieri şi de-acum născute  
sub acelaşi umbrar.  
 
Răsfoiesc cartea poemelor,  
mă opresc, îmi regăsesc  
în culorile anotimpurilor jurul  
şi tremurul, reverberaţia interioară  
ca răspuns rimei întregite de vioară,  
papirusului ivoriu nesigilat, arătat  
cui vrea să-l vază şi-al apropierii  
statuii. Două poeme contemplative  
pe aceeaşi idée. Dar, ca două stiluri  
În gând le-mpletesc,  
lipesc sensuri, ocolesc, mă întorc  
să nu pierd tremurul inimii  
în inflexiunea rimei  
din acelaşi poem.  
Mă tem.  
Unul? Parcă două citisem…  
Recitesc şi zâmbesc. Întregit, e un singur poem  
Picătură de limerick într-o mare de liric….  
 
 
AZI ÎNSINGURAREA  
 
Lumea cearşafurilor sfâşiate  
împânzeşte pământul,  
spoiala muşchilor verzi-albăstrui,  
fata morgana lacului cu ape stătute,  
lacul murdărit de ţiţei,  
şuviţe albe printre şuviţe albastre,  
cârpe rupte, uzate înainte de vreme  
pierdute din pânza catargului eşuat  
sau prădat de piraţi,  
lumea cearşafurilor sfâşiate  
bucăţi, iţe rupte încurcate de ape,  
de vânt, legăminte deşarte,  
apropieri fugărite de val înspre mal,  
depărtări, riviere vărsate-n ogive sparte,  
case cu hornuri goale,  
răscoale din vaiete de furtună,  
nisipul dunei vânturat  
fără nod de norod, cerc în coroană  
fără zala legată de altă bucată,  
fără apropiere sau înţelegere,  
timpi evaporaţi din balans de pendul,  
căutarea căldurii - vas gol, destăinuire  
cearşafuri singure lipite în deviere,  
trupuri mototolite covrig,  
urme clănţănite de frig,  
apărătoare împletită aliată chimic  
nimic desfăşurat, totul simţit  
ambalat, nimic nu e de vorbit. Doare tăcerea  
respiraţiilor căutate în alte suflete. Ţipă  
închise atele, volutele inimilor îngropate  
amuţesc, însingurarea rană linsă pretinsă  
civilizaţie devine treptat enumeraţie:  
unul după altul,  
niciunul.  
 
 
EPOPEEA CALULUI FĂRĂ OCHELARI  
(sacrificiul calului adus zeului purificării, „veşnic tânărului” Agni)  
 
încă străfulgerat de raza  
soarelui de apus, el vorbeşte ca orbul  
braille înţeles al degetelor-copite tăiate,  
de dinţii fierăstrăului  
pe care-l ştia instrument muzical,  
armoniu. caval. cântare din frunză.  
gândeşte…din dizarmonică exprimare,  
el, calul, îşi cere iertare  
c-a nechezat pe limba lui  
şi-acum aproape că piere,  
ca orice ciocârlie de gorun bătrân,  
ca orice penaj de sticlete,  
ars din apropiere de soare .  
s-a luat în seamă, s-a crezut mânz şi-a zburdat  
ponei de cărat copilăria pe sute de ani,  
s-a crezut aripat pegas şi mândru licorn,  
în galop s-a crezut aducătorul de vise,  
calul lui ştefan, scară dublă din fir de mătase,  
armăsar fără hăţuri şi fără zăbală  
când de fapt, el era doar un biet cal  
adus de la munte în lunca dunării, la corabia  
printre pietre şi bărci aruncate, printre stârvuri de cai  
lăsaţi de stăpâni sau struniţi de dresor cum să piară.  
suferea. a citit printre rânduri cum că-i calul troian  
sau că-i bara cea groasă sprijinită-n mânere,  
punte de acrobat de pe care el însuşi să sară  
şi-n arenă să facă ocolul, să-şi îndoaie piciorul,  
să primească emfatic onorul…  
nu se mai adăpa, chinina cuprinse ovăzul,  
râu de lacrimi cu sânge şi praf făceau cruce  
pe pieptu-i cu lama, cu şişul, cu cordul.  
rana lui sângera, singur el şi-o muşca, o mărea  
învăţat cu durerea, cu trap-galopul, cu aplecarea-n manej,  
roată făcând în amar laur din circularele loji  
şi tot mai credea în stăpân vorbitor, în dresor,  
mai credea în cununa de roze, în peştişori aurii  
şi-n mormolocii de val, când venea să se-adape.  
am sosit. dă şaua jos, dă căpăstrul şi steaua din frunte  
spune repede de mai ai vreo dorinţă  
îţi mai dau un minut şi mă duc.  
aş fi dorit, o, stăpâne, călăreţ de aramă pe cal de fuior  
tu tot mereu Andromaca,  
să-mi dai timp să-ţi citesc, să-ţi povestesc despre  
zile negre în care sori străluceam  
să nu piardă copiii cărarea  
despre gropi şi-astupări cu copita-mi  
despre ţancuri şi văi nivelate de mine  
să nu piardă zefirul cărarea-nserarea,  
despre râul pădurii nevăzut nici de cai, nici de pui de stăpâni  
dar n-ai timp. grăbeşte. încarcă pistolul şi trage  
că se scutură norii şi creşte băltoaca, de pe malul dunării, din corabia  
şi-ţi pierzi locul la premiera spectacolului lumii-n derivă  
ce nu se întreabă - „şi caii se-mpuşcă?”  
da, se-mpuşcă, odată cu tremurul pufului pe obraz de codane,  
cu susurul apei din izvorul ce-n aval e barat,  
odată cu salcia-n mugur de sidef şi de alb,  
apasă trăgaciul! eu mă duc iar în colb,  
ai grijă de tine, stăpâne!  
-----------------------------  
Adina DUMITRESCU  
Râmnicu Vâlcea  
7 ianuarie 2017  
Referinţă Bibliografică:
Adina DUMITRESCU - DESLUŞIRI (POEME) / Adina Dumitrescu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2200, Anul VII, 08 ianuarie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Adina Dumitrescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Adina Dumitrescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!