TRISTAN TZARA 

Tristan Tzara, pe numele său adevărat Samuel Rosenstock, se naşte la 16 aprilie 1896 la Moineşti, ca fiu a lui Philip şi al Emiliei. Urmează cursurile şcolii primare din localitatea natală. În 1912, elev la Liceul „Mihai Viteazul” din Bucureşti, fondează aici, în compania lui Ion Vinea şi Marcel Iancu, cu binecuvîntarea lui Alexandru Macedonski şi ajutorul lui Iosif Iser, revista „Simbolul”, în care sunt publicate primele sale poeme semnate S. Samyro, pe care îl va schimba mai tîrziu în Tristan Ruia şi în final Tristan Tzara. La terminarea liceului, pleacă la Zurich în Elveţia lăsând o parte din poemele româneşti lui Ion Vinea, care le va publica în revistele conduse de el. În „Chemarea” (1915) apare, pentru prima oară, semnătura T. Tzara. „Tristan” nu e ales pentru rezonanţa particulară pe care o are numele în română sau ca omagiu către opera lui Wagner - o referinţă importantă pentru simboliştii care l-au influenţat puternic pe tânărul poet, ci, după cum spunea Colomba Voronca (soţia lui Ilarie Voronca şi sora lui Claude Sernet) datorită faptului că exprima starea de spirit a tânărului poet „trist în ţară". 

În acelaşi an, în Zurich , la cafeneaua „Terasa”, cuvântul „DADA” este găsit, cu ajutorul unui cuţit de tăiat hârtie, aşezat între paginile unui dicţionar Larousse . La 14 iulie 1916, Tzara lansează primul său manifest şi îşi defineşte noua estetică. Colecţia “DADA” se deschide cu: „Prima aventură cerească a domnului Antipyrine”. 

În iulie 1917, apare revista „DADA”, condusă de Tzara şi care va cuprinde 7 numere. 

Ulterior, se stabileşte la Paris unde este student la „Facultatea de Stiinţe” şi membru al „Asociaţiei Studenţilor Români din Franţa”.  

Din martie 1919, odată cu Tristan Tzara, mişcarea se mută la Paris, unde se întâlneşte cu scriitorii din grupul mişcării suprarealiste Andre Breton, Louis Aragon, Paul Eluard, Phillipe Soupault, cu A. Jacques Vach� . Mulţi dadaişti publică în revista lui Francis Picabia „391” (înfiinţată la Barcelona în 1917, transplantată la New York, Zurich, apoi la Paris). În revistă apar nume ca: Louis Aragon, Guillaume Apollinaire, Albert-Birot, Marcel Desnos, Max Jacob, Marie Laurenciu, Rene Magritt, Ribemont-Dessaignes, Erik Satie, Phillipe Soupault, Tristan Tzara, Edgar Varese etc. 

Se reiau spectacolele de scandal şi în luna mai a anului 1921 se regizează procesul intentat lui M. Barrès acuzat de „delict împotriva securităţii spiritului”. După ce în 1921 Picabia se separase de mişcare, în 1922 se produce ruptura între dadaism şi grupul lui Andre Breton, din care se va dezvolta suprarealismul. 

Dadaismul supravieţuieşte încă datorită aproape exclusiv personalităţii lui Tzara şi – ca o variantă – lettrismului lui Isidore Isou), abordând tendinţe protestar-anarhice (jignirea „sfintelor precepte curente” şi „epatarea filistinismului” din „oroarea de academism” – George Călinescu), făcând din arbitrar şi din hazard principii ale creaţiei (Tristan Tzara: „Luaţi un jurnal, luaţi o pereche de foarfeci, alegeţi un articol, tăiaţi-l, tăiaţi pe urmă fiecare cuvânt, puneţi totul într-un sac, mişcaţi...”). 

Principiile teoretice nu sunt aplicate, însă, cu toată stricteţea. Iată de exemplu câteva versuri ale perseverentului dadaist Jean Arp (cunoscut mai ales ca sculptor): „Le père s'est pendu/ � la place de la pendule/ La mère est muette. / La fille est muette./ Le fils est muet /Tou les trois suivent/ le tic-tac de père”. Dincolo de nihilismul şi de enormităţiile sale – care au anulat, uneori, arta – dadaismul a fost un protest, un elan spre absurd, pledând pentru o libertate absolută promovând invenţii plastice şi verbale adesea seducătoare care au lărgit investigaţia artistică şi a creat o atmosferă propice pentru îndrăzneală şi experienţe uluitoare. 

În România, dadaismul este vizibil, parţial, în unele producţii poetice sau a unora din domeniul artelor plastice, publicate în reviste de avangardă precum: „Unu”, „Contimporanul”, „Integral”, „Punct”, „75 H.P.”, unde alături de elemente suprarealiste se recunosc şi cele futuriste. Caracteristica mişcării româneşti de avangardă literară este chiar eclectismul. De aceea un dadaism în stare pură este mai greu de descoperit. Un dadaism mai marcat este vizibil în textele lui Saşa Pană. 

Cele mai cunoscute texte dadaiste ale lui Tzara sunt: La Première Aventure celeste de Monsieur Antipyrine (1916) şi Vingt-cinq poèmes (1918), respectiv manifestele mişcării: Sept manifestes Dada (1924). 

În a doua parte a anului 1929, sătul de nihilism şi distrugere, intră în activităţile mai constructive ale Suprarealismului. Şi-a consumat mult timp pentru reconcilierea Suprarealismului cu Marxismul. Ani mai târziu (1936), împreună cu Louis Aragon şi Roger Caillois, Tristan Tzara fondează „Grupul de studii pentru fenomenologia umană” care publică revista „Inchiziţia”. 

Intră în Rezistenţa Franceză în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi în Partidul Comunist Francez în 1947, când a devenit cetăţean francez. Va demisiona din partid în 1956, ca protest împotriva suprimării revoltelor din Ungaria de către Uniunea Sovietică. 

În 1944/1945, la Toulouse, este ales preşedinte al „Centrului Intelectualilor” şi conduce „Emisiunea literară a Rezistenţei”. Contribuie la fondarea „Institutului de Studii Occidentale”. 

Aventurile lui politice îl vor apropia de fiinţele umane şi gradat se va transforma într-un poet liric. Poemele lui Tristan Tzara revelează durerile sufletului prins între revoltă şi uimirea datorată tragediilor zilnice ale condiţiei umane. 

La 25 decembrie 1963, Tristan Tzara moare la Paris, pe strada Lille şi va fi înhumat în Cimetière de Montparnasse. 

La Moineşti există o statuie dedicată lui Tristan Tzara, a cărui inaugurare a fost făcută de Alexandru Piru. 

În onoarea sa, monetăria oraşului Paris a bătut o medalie cu efigia lui Tristan Tzara, omagiatul fiind prezentat ca „Sfinx al unei legendare blandeţi” în epoca de ascensiune a dadaismului. Iar la Moineşti, în noiembrie 1991, este dezvelită placa memorială „Tristan Tzara”, efigia scriitorului, şi este inaugurată librăria „Tristan Tzara”. 

________________ 

Bibliografie: 

1. Cotidianul „Evenimentul” din 10.03.2003 

2. „ Tristan Tzara sau A patra dimensiune a poeziei secolului XX” ( Moineşti, 16.11.1991 – pg. 6, 10, 15-21) 

3. Primele poeme. Insurecţia de la Zurich, Cartea Românească, Bucureşti, 1971 (ediţie mult adăugită, îngrijită şi postfaţată de Saşa Pană; postum) 

4. Şapte manifeste DADA. Lampisterii. Omul aproximativ, 1925-1930, Editura Univers, Bucureşti, 1996 (traduceri, prefaţă şi note de Ion Pop; postum) 

5. Vingt cinq poemes = Douăzeci şi cinci de poeme, Editura Vinea, Bucureşti, 1998 (prefaţă de Nicolae Ţone şi traduceri de Nicolae Ţone, Serge Fauchereau, Laurenţiu Ulici, Pierre Mazars şi Marin Sorescu; postum) 

George Baciu