Sărutul de sub crenguţa de vâsc  

Am agăţat , deasupra uşii de la intrarea în sufragerie , o crenguţă de vâsc încărcată cu bobiţe albe, rotunde şi gingaşe, legată cu o fundă roşie. Toţi cei care-mi vor călca pragul, vor trebui să se sărute, reînnoind focul dragostei . Doresc să păstrez vie, legenda vâscului dar mai ales, simbolul lui.  

La români, vâscul este una dintre plantele sfinte alături de busuioc, brad şi tămâie. În urmă cu un secol, simbolul Crăciunului erau ramurile verzi ale vâscului şi nu bradul. Românul ocrotea pădurea care-i oferea hrană, adăpost şi lemne pentru foc. Pe atunci, pădurile erau pline de vânat iar tăierile se făceau cu discernământ, fiind sacrificaţi doar copacii uscaţi sau bolnavi. Vâscul, această plantă veşnic verde, era celebrat ca simbol al vieţii eterne.  

În Muntenia, respectiv locul meu natal, bradul se folosea doar la nunţi având acelaşi simbol-viaţa şi iubirea eternă. La terminarea nunţii, bradul se prindea la poarta mirelui.  

Celţii considerau vâscul de origine divină, întrucât nu avea rădăcini dar îşi păstra prospeţimea frunzelor precum smaraldul, strălucirea. Vâscul se culegea numai în perioada de după solstiţiile, de vară şi de iarnă. Folosit în ritualurile celtice, el era tăiat cu o seceră de aur, de un preot cu rang înalt, îmbrăcat în alb, iar ramurile trebuiau prinse înainte de a atinge pământul, pentru a nu-şi pierde proprietăţile tămăduitoare. Ei le atârnau apoi deasupra uşilor, pentru a-i proteja împotriva trăsnetelor şi a altor rele...  

Mai târziu, grecii şi apoi romanii, au considerat şi ei vâscul, drept o plantă sacră, credinţa ajungând până în Evul Mediu, fiind răspândită în toată Europa. Toţi cei care atârnau vâscul în casă, de Crăciun, aveau credinţa că planta aceasta atrage norocul şi belşugul, îndepărtând certurile, ajutând la menţinerea armoniei în familie, alungând bolile şi demonii.  

Frunzele verzi şi strălucirea fructelor albe sunt legate de naşterea Mântuitorului. Cununa de vâsc este întruchiparea aureolei care înconjoară creştetul micului Iisus, din momentul naşterii Sale aşa cum este reprezentat în icoane. Cununa din frunze uscate de vâsc se păstra tot anul, fiind protector al casei şi leac pentru multe boli.
De asemenea, se credea că vâscul poate stinge focul, idee născută din credinţa străveche conform căreia planta era adusă de fulgere pe ramurile copacilor.  

Încă din cele mai vechi timpuri, planta a fost considerată una din cele mai magice, misterioase şi sacre din folclorul european. Vâscul era considerat un apărător al vieţii, fertilităţii, scut împotriva otrăvurilor dar şi afrodisiac.  

NOROC ÎN DRAGOSTE ,VĂ DORESC!