CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Redactia > Autori >  


Autor: Milena Munteanu         Publicat în: Ediţia nr. 1991 din 13 iunie 2016        Toate Articolele Autorului

Milena Munteanu
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Milena Munteanu este autoarea cărţilor:  
  • “Departe de Ţara cu Dor”, Editura Napoca Nova, 2014
  • "Din Țara Soarelui Răsare", Editura Singur, 2016 şi
  • "Culori şi Ritmuri Sud-Americane", Editura Armonii Culturale, 2018.
În cadrul rubricii sale permanente la revista Observatorul din Toronto, ea adresează teme de actualitate sau perene, veşnic umane. Milena este o colaboratoare frecventă la Revista Internaţională STARPRESS, Vatra Veche, Cetatea lui Bucur, Confluenţe Literare, Revista de Recenzii, Candela de Montreal, Destine Literare, Armonii Culturale, fiind publicată și la revistele Clipa, Miorița USA, Singur, Gândacul de Colorado și altele.  
 
Milena este inclusă în diverse antologii ale scriitorilor români din ţară şi străinătate, precum și câștigătoarea mai multor premii literare, printre care:  
  
  • Marele Premiu la secţiunea Reportaj literar, la concursul desfăşurat în cadrul Festivalului European al Artelor „Ciprian Porumbescu” 2013
  • Premii la Concursul de Poezie și Proză pentru Românii din Întreaga Lume, STARPRESS International, 2014 și 2018
  • Premiul Editurii Napoca Nova, 2015
  • Premiul I la Concursul Internaţional de Poezie, Eseu, Proză Scurtă și Dramaturgie "Memoria Slovelor" 2016
  • Premiul II la Concursul Unifero - "Diamante Spirituale", secția Creație Literară 2017.
  • Distincție primită de la "Observatorul" pentru "Reportaje valoroase"
  • Diplomă de Excelență acordată de Revista Memoria Slovelor 2016.
  • Diploma de Excelență “”10/100” acordată de domnul Nicolae Băciuț pentru contribuția adusă la devenirea Revistei Vatra Veche, precum și pentru aportul la “Creșterea Limbei Românești Ș-a Patriei cinstire” – cu ocazia Centenarului Marii Uniri și a 10 ani de existență a Revistei Vatra Veche, 2018.
 
PARTICIPĂRI LA VOLUME COLECTIVE ÎN ROMÂNĂ  
  
  • Antologia Scriitorilor români din întreaga lume, ediția Româno-Italiană, STARPRESS 2014
  • Antologia Scriitorilor români din întreaga lume, ediția Româno-Spaniolă, STARPRESS 2014
  • Antologia Limba Noastră cea Română, STARPRESS 2014, 2016
  • Antologia de Proză Românească Contemporană “Sărmanul Dionis”2014, editura Scrisul Contemporan, 2014
  • Antologiile editurii Napoca Nova:
    • “Mierle într-un lan de maci”, 2014
    • “Pe cărările toamnei”, 2014
    • “Simfonia-n verde crud”, 2015
    • Antologia literar-artistică Napoca Nova Nr. 17, 2017
  • Antologiile Scripta Manent, Vol. 3 si 4, editura ANAMAROL 2014
  • Volumul „Întâlniri semnificative”, al doamnei Cezarina Adamescu, editura InfoRapArt 2015.
  • Antologia Scrisul de Azi, Editura Singur 2015.
  • Antologia de Proză Contemporană Românească “ACtori printre Vise”, editura Armonii Culturale 2016.
  • “DIASPORA LITERARĂ ROMÂNEASCĂ”, VOL. 1 şi 2, Editura InfoRapArt, Galaţi, 2016.
  • Volumul “Metafore Românești”
  • Dicționarul Dlui Prof. Ioan Barbu Corbu
  • Dicționarul Personalități de excepție, îngrijit de dl. Acad. Prof. dr. Emilian Dobrescu
  • Antologia “Limba noastră cea Română”, STARPRESS 2017
  • Antologia Scriitorilor români din întreaga lume, ediție bilingvă română-engleză, STARPRESS 2017
  • Voci din Diaspora, interviuri luate de dl. Ion Cristofor, Editura NAPOCA STAR, ISBN 978-606-690-658-6
  • Antologia de interviuri coordonată de Cristina Mihai Bălaj
  • Antologia “Unirea face puterea”, coordinată de dna Elena Armenescu, 2018
  • Antologia “În Dialog cu Inima”, coordonată de George Stroia, editura Armonii Culturale, 2018.
  
CÂTEVA CUVINTE CRITICE  
  
  
CÂTEVA PARTICIPĂRI COLECTIVE ÎN LIMBA ENGLEZĂ  
SELECȚIUNI/CITATE DIN CREAȚIILE MILENEI:  
  
  • Din volumul “Departe de Țara cu Dor”
  • ““Eu mi‑s umblată precum portiţa grădinii, puţin încoace şi puţin încolo”, mi‑a spus odată Liţa Nuţa. Nu pot spune dacă se re­ferise doar la faptul că se‑nvârtise mai toată viaţa în jurul ca­sei sale din Săliştea Sibiului. Poate că se referise şi la faptul că, pe oriunde ar fi umblat, tot în realitatea de lângă casă era an­corată, căci toate se învârt în jurul stâlpului grădinii sau al casei tale.”
  • “Bănuiesc că fiecare dintre noi a pus o ancoră undeva, fie­ca­re are un loc esenţial, de reper, un loc pe care‑l poartă în suflet, oriunde s‑ar afla. Despre mine ştiu că oriunde am făcut umbră pământului, tot acasă am rămas, gravitând în jurul stâlpului casei, înfipt nu departe de portiţa grădinii Liţei Nuţa. Mai ştiu că am purtat, neîncetat, întrebări despre mine şi despre noi, despre ce sun­tem, încotro ne îndreptăm şi ce am putea deveni. Am gândit răspunsuri la aceleaşi întrebări din unghiuri diferite, influenţată de perspectiva locului de unde am privit."
  • ACASĂ “Era o zi caldă, însorită, de octombrie. Ne bucuram de natura generoasă, de culorile ruginii ale pădurii în lumina soarelui, de frunzele roşii de arţar şi de adierea vântului. Eram, aşadar, martori la spectacolul desfrunzirii pădurii, în Algonquin Park, o rezervaţie naturală canadiană, situată lângă o apă curgătoare ce îmi amintea de Râul Negru, care trecea prin faţa casei bunicii din Săliştea Sibiului.
    Constat că apa i‑a atras atenţia şi lui Marin, căci numai ce îl aud zicând: „Dă‑mi un râu şi nu‑mi mai trebuie nimic altceva”. Pe el gândul îl purta la Olteţ, care trecea aproape de casa în care a copilărit el, în Vâlcea. Absorbiţi cum eram de priveliştea superbă, nu ne‑am dat seama că mai erau şi alţii în jur, când auzim pe cineva spunând în spatele nostru: „This river reminds me of...” („Râul acesta îmi aminteşte de...”). Mă întorc şi văd o doamnă în vârstă, mergând în urma noastră pe potecă. Râul îi aducea aminte de tatăl şi bunicul ei, tăietori de lemne, care transportau buştenii pe râu: „Pe vremea aceea buştenii nu se puteau transporta decât pe apă”, spunea ea.
    Marin şi cu mine ne‑am uitat unul la altul, zâmbind. Acest loc stârnise amintiri dragi, esenţiale, în fiecare dintre noi. Memoria afectivă ne purta însă pe fiecare în altă parte, acolo unde eram, de fapt, ancoraţi. Fiecare, la el acasă.
  • La Sălişte “Pentru cine nu ştie, Săliştea e un colţ de rai în Mărginimea Sibiului, înconjurat de dealuri minunate, cu Fântâna Foltei aproape, un izvor de unde localnicii vin să ia apă sfinţită. Binefăcătoare. Vindecătoare. Unii spun că de acolo ar fi curs lapte şi miere... Fântâna Foltei a ajuns la mine ca o legendă din vremile când Dumnezeu îl mai lua pe sfântul Petru în drumeţii. Vor fi mers aşa şi pe Dealul Foltei. Le‑a plăcut locul, le‑au plăcut localnicii şi Domnul le‑a dăruit sursa de lapte şi miere. Dar când oamenii lacomi au vrut să acapareze şi să exploateze izvorul dăruit, Domnul s‑a mâniat şi a secat sursa de lapte şi miere. De atunci şipotul de la Foltea oferă celor însetaţi apa sa mereu proaspătă şi răcoroasă.
    Puţin mai încolo sunt Munţii Crinţului, unde ciobanii îşi văd de‑ale oieritului, unde creşte zmeura şi unde mai dă ursul...
    Leagăn de spiritualitate românească, Săliştea a dat ţării câţiva dintre academicienii săi. Alături de numele academicienilor Ioan Lupaş, D.D. Roşca, Onisifor Ghibu, Andrei Oţetea, Axente Banciu, săliştenii se bucură să menţioneze şi alţi consăteni notabili: Picu Pătruţ, istoricul Ioan Moga, Nicolae Oancea, Victor Iliu, Dumitru Peligrad, Ioan Munteanu, Dorin Iosof, Denis Buican etc. De fapt, lista e mult mai lungă, căci satul a dat mulţi alţi profesori universitari, medici, avocaţi, scriitori etc. Cei care n‑au fost nici în academii, nici în universităţi se mândresc că sunt ce sunt ei, oameni de ispravă. Harnici şi descebăluiţi, oameni cu socoteală şi orânduială, demni, mândri, neclintiţi. Ţinuta lor îmi amintea de brazii Foltei. Unchiu’ Dumitru, tanti Măriuţă, babu’ Niculaie, Liţa Nuţa au fost, toţi, exemple pentru mine. Generaţia lor avea sevă, avea substanţă. Născuţi în vecinătatea începutului de secol XX, aceşti oameni ştiau să‑şi trăiască viaţa cu sinceritate şi bucurie. Aveau o voioşie aparte, ştiau să muncească şi să agonisească, erau oameni cu scaun la cap, oameni de omenie, care ştiau să cinstească munca, prietenia şi tradiţia. Îi întâl-neai, ciclic, după posturi ţinute cu sfinţenie, la slujba de Înviere sau la întâlnirile pe­rio­dice din sat. Sătenii aveau conştiinţa rădăcinilor lor şi nu se lă­sau duşi de amăgirile sau mirajul promi-siunilor timpului. Nu se lăsau cumpăraţi de vorbe mieroase sau vrăjiţi de promisiuni amăgitoare. Vorba lor avea înţelesuri adânci, era plină de duh şi înţelepciune, căci venea din bătrâni.
    De Sfânta Maria, ne adunam cu mic, cu mare, de la Buni, care prezida masa şi spunea rugăciu-nea, până la cel mai tânăr nepot, iar mai apoi până la ultimul strănepot. Tot clanul adică.
    Ziua începea cu mersul la biserică, urma apoi întâlnirea din curte, sub bolta de viţă, unde se punea masa: binecuvântată, copi­oasă. Se servea ciorbă de fasole ţucără, pâine de casă, must de mere, ţuică de prune, pere zemoase şi zmeură, toate din grădina bunicii. La masă cântam de la cântece de petrecere la cântări româneşti vechi, de suflet. Ascultate pe postul naţional de radio sau de televiziune, acele cân­tece ar fi părut devalorizate, banalizate, căci fuseseră atât de folo­site, încât se ieftiniseră. În curtea bunicii însă, cântecele însemnau ce trebuiau ele să însemne: respect faţă de tradiţie, continuitate şi frumuseţe; exprimau demnitatea de a fi ceea ce eşti de fapt.
    Simţeai astfel că făceai parte din ceva mult mai mare decât tine însuţi: o familie?, o naţie?, o tradiţie?, o istorie? Simţeai că eşti o fiinţă umană demnă, care e respectată şi respectă, o persoană invitată să aducă lumii ce are mai bun în ea. Iar noi, copiii, ne formam în acea atmosferă, învăţând să preţuim valoarea cugetului şi să rezonăm la frumuseţea lumii. Învăţam să ne punem întrebări şi să găsim răspunsuri, devenind mici trestii gânditoare. Participam cu bucurie şi mândrie la aventura cunoaşterii, care abia începea pentru noi. Şi, uite aşa, învăţam să fim noi înşine, parte a unui întreg mult mai mare şi mult mai important decât oricare dintre noi.
    Zilele de vacanţă se succedau egale, pline de lecturi şi dezbateri, de mâncare gătită bine de bunica şi de împăcare. Totul făcea parte dintr‑un tabiet, o reţetă de trai frumos şi cumpătat. Nu la întâmplare, ci cu chiverniseală, cu băgare de seamă şi recunoştinţă.Totul părea să fie conform unui ritual ancestral. Tu doar in­trai în rolul ce‑ţi era desemnat dintotdeauna. Repetai aceleaşi obi­ce­iuri în ritmuri predefinite, transmise ţie de bunici şi părinţi. Era plină de semnificaţii vacanţa la Sălişte. Ca un fruct copt, aromat, din care te‑n­fruptai. Iar noi ne defineam, creşteam, cu sufletele pline, iubitoare".
  • La Poiana "Nu e vizită la Poiana să nu trec pe la cimitirul din deal, unde hodinesc bu­nicii şi alţi apropiaţi şi unde mă opresc să fac o rugăciune la bise­ri­­cuţa de lemn, Biserica „Din Deal”, veche de sute de ani, care pentru mine e chezaşa tradiţiei la Poiana. Urc de fiecare dată în turnul bise­ri­cuţei, în clopotniţă, un obicei pe care îl am de când eram mică, şi de acolo admir podişul Transilvaniei, la picioarele munţilor. La ima­gi­nea asta văzută din Poiana, mama se uită zilnic pe calculatorul ei din Toronto. Aşa‑şi alină dânsa dorul. Cu poza familiară a Podişului Transilvaniei, în lumina apusului de soare. La ultima mea vizită acolo, era, pe o costişă, un cal splendid ce‑şi scutura coama în bătaia vântului. Nu am o fotografie şi nici nu am nevoie de una. E imaginea pe care mi‑o aduc aminte de câte ori mă gândesc la Poiana Sibiului."
  • "...am înţeles că ce avem acasă e valoros şi în termeni absoluţi, dar şi în termeni relativi, ra­portat la alte valori ale lumii. Am aflat astfel că spontaneitatea, origi­nalitatea, creativitatea şi imaginaţia pot veni de oriunde, că nu de­ţine nimeni monopolul. Am înţeles că frumuseţea vine din dra­goste, izvorăşte din inimă şi, când e exprimată cu sinceritate, poate lua forme diverse, originale, inedite, chiar unice şi surprinzătoare. În Mărginime, am umblat şi pe drumuri de munte, tot acolo am descoperit şi câteva drumuri culturale, de suflet. La vremea aceea eram ca un fir de apă care de abia izvora, care nu‑şi găsise încă dru­mul spre mare, dar care ştia sigur din ce munţi izvorăşte."
  • “Întotdeauna mi‑au plăcut copacii seculari şi atmosfera din Cimitirul „Mount Pleasant” din Toronto. În trecut, făceam plimbări de plăcere acolo, în căutare de refugiu, pace şi mângâiere. Şedeam cu orele lângă un copăcel şi îl priveam cum înfloreşte. Mă simţeam astfel parte din spectacolul Dumnezeirii. Anul acesta însă, spectacolul nu mai era acelaşi. Părea amplificat de semnificaţii noi. Era Paşte, iar eu mă găseam lângă mormântul tatei, într‑o zi caldă şi frumoasă, înconjurată de miresme de primăvară şi ciripit de păsărele. În aer era muzică scoţiană de cimpoi, ce adăuga o melancolie aparte atmosferei. Cimpoierul a dat ocol locului nostru, depărtându‑se în ritm egal, măsurat, muzical. În urmă a ră­mas sunet estompat, frumuseţe şi pace. Şi tristeţea noastră...”
  • Interviu despre emigrație acordat domnului Nicolae Băciuț “Indiferent de motivul ce a determinat plecarea [de acasă], ca emigrant laşi în urmă familie, prieteni, oameni şi locuri dragi. Obiceiuri. Obişnuinţe. Ajungi să duci dorul, să-l porţi oriunde ai fi. Când am scris cartea „Departe de ţara cu dor”, mă refeream tocmai la faptul că rămâi cu gândul la ce ţi-e drag. De departe înveţi să vezi lucrurile cu altă înţelegere, cu altă îngăduință şi căldură.”
  • Din volumul “Din Țara Soarelui Răsare”: "Ne îndreptam spre unul din templele Zen din Japonia, construit în secolul XIV, care face parte din patrimoniul mondial UNESCO. Pe tren, în drum spre temple, am stat lângă niște surdomuți. Ei nu vorbeau că nu auzeau, eu auzeam dar nu înțelegeam, așa că am comunicat prin semne. Eu nu le înțelegeam pe ale lor, ei nu le înțelegeau pe ale mele! Și totuși, a fost clar pentru toată lumea că ne dădeam jos la acelasi templu Zen, iar acolo nu mai era nevoie de explicații, căci totul era comunicat cu claritate: era o frumusețe și un calm care vorbeau oricui. Acolo indiferent ce handicap ai fi avut, tot ajungea cumva frumusețea la tine. Dacă nu puteai auzi cântecul păsărelelor, puteai admira priveliștea încântătoare și te puteai lăsa îmbătat de mirosurile aromatice ale plantelor. Era o simfonie a simțurilor, o plăcere ce nu trebuia explicată, trebuia doar primită, așa cum ajungea la tine. Ea fusese distilată în așa fel încât să vorbească simțurilor, minții și sufletului. Acolo te contopeai cu divinitatea, simțeai că ești un întreg, că trecerea ta prin viață nu mai era grăbită, că te găseai exact acolo unde ți-a fost sortit să ajungi. Erai pătruns de liniște. Lumea din jur amuțise. Mai mult, făcuseși pace cu tot ce te înconjura, ba chiar și cu tine însuți."
  • "La fel cum în balet încântă zveltețea, surpriza ușurinței cu care o balerină parcă plutește deasupra realității cunoscute, grădina japoneză te uimește cu aparenta imponderabilitate a copăceilor ce par să sfideze legile firii".
  • “Mi-aş dori să mă pot de-occidentaliza, să reuşesc să îmi încetinesc ritmurile, să îmi îngădui liniştea de a intra în atmosfera Zen a templelor, să încerc să le înţeleg semnificaţia şi să mă bucur de pacea ce-o degajă. Deşi eu am făcut un maraton din vizita Japoniei, ea de fapt se gustă cel mai bine dacă-i îngădui să îţi vorbească în ritmurile proprii.”
  • "...în castelul Matsumoto am găsit o sală de amirat luna (da, luna!) iar asta mi se pare cea mai senzaţională dovadă a romantismului nipon. Într-o aripă a castelului există un pavilion cu ferestre largi, înconjurat de jur împrejur de un balcon, unde la sfârşitul lunii septembrie are loc un festival numit Tsukimi. Japonezii se întâlnesc pe acest balconaş şi admiră luna imensă, pe cerul plin cu vârcolaci, cum am spune noi. Întâlnirea are loc într-o muzică niponă veche de Yokobue, un fel de fluier duios, melancolic. Am avut plăcerea să ascult muzica asta autentică și parcă vizualizam noaptea luminată de luna plină, privită de la balconaşul pavilionului amenajat tocmai pentru asta! Japonezul spune că există, de fapt, trei luni. Una e pe cer, a doua e reflecţia ei în apa canalelor ce înconjoară castelul, iar a treia este reflecţia ei în paharul de sake!"
INTERVIEW-uri ACORDATE:  
Asociații literare / Participări:  
  • Asociația Scriitorilor Români din Canada.
  • Itaca Dublin, Irlanda
  • Membră a Cenaclului Florica Bațu Ichim, Kitchener, Canada
  • Membră a Juriului Concursului Memoria Slovelor (edițiile I și III), precum și a Concursului Zătreni - Filă de Poveste, 2018.
  • etc.
 
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Milena Munteanu / Milena Munteanu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 1991, Anul VI, 13 iunie 2016.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Milena Munteanu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Milena Munteanu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!